O calatorie de suflet, Sevilla - episodul 1

TIPĂREȘTE

Urmeaza sa petrecem 3 zile pline in Sevilla si suntem hotarati sa gustam cat mai mult din acest fruct zemos si parfumat! Ne trezim in aceasta dimineata dornici de aventura si, dupa un mic-dejun servit cu generozitate de hotelul unde ne-am cazat, pe numele sau “Casa Imperial”, pornim in expeditie. Aseara ne-am cam ingrozit vazand pe ce stradute inguste si intortocheate s-a strecurat taxiul care ne-a adus de la gara; am iesit apoi sa mancam si, din fericire, am gasit o carciumioara draguta in vecinatate, caci deja ma intrebam cum o sa ne descurcam in labirintul asta din Santa Cruz! Am luat insa harta cu care ne-au dotat baietii de la receptie si, cu rabdare, am reusit sa schitez un traseu, in linii mari. Depinde si de ce mai gasim “pe teren”…

Iesind din hotel, facem stanga pe Calle Imperial, apoi prima la dreapta pe San Esteban, ocolind o frumusete de biserica, care da numele strazii, dar pe care o gasim inchisa (aveam sa pricep in zilele urmatoare ca bisericile sunt deschise si oarecum vizitabile doar dimineata si seara, nu-mi sunt foarte clare intervalele orare). In curand gasim pe dreapta unei piatete o constructie pe care o recunosc din pozele de pe net: Casa dePilatos. Patrundem prin frumoasa poarta din marmura alba care ma duce cu gandul la Roma si la romani, cumparam bilete (8 euro de persoana; parterul si gradinile se viziteaza fiecare in legea lui, cu audioghidul la ureche, dar pentru etaj se organizeaza tururi ghidate in limba spaniola sau engleza la cateva ore interval; ti se specifica pe bilet ora de care apartii si punctul de pornire).

Casa de Pilatos e considerata prototipul palatului andaluz si, asa cum Sevilla este un melaj cultural, acest palat este un amalgam interesant si, cu siguranta, impresionant de stiluri arhitectonice; intai si-au dat mana goticul tarziu si stilul mudejar (maur), mai tarziu adaugandu-se puternice influente renascentiste, o sa vedeti de ce. Piatra de temelie au pus-o Pedro Enriques de Quinones, guvernator al Andaluziei pe la sfarsitul sec. 15, impreuna cu consoarta sa, Catalina de Rivera. Casa a fost facuta dupa regulile vremii si asa cum ii invatasera fratii (vitregi) mudejari: cladiri cu 2 niveluri, de forma rectangulara, inchizand in interiorul lor patio cu gradini luxuriante si cu fantani racoritoare; desigur ca totul trebuia sa fie decorat cu cat mai multe briz-brizuri placute privirii, cum ar fi placi de faianta (azulejos) cat mai colorate, ingenios imbinate, “dantele”complicate in piatra sau lemn sau porti de fier forjat in modele delicate cu frunze si flori.

Daca Don Pedro si cu Dona Catalina au trait fericiti sau nu in aceasta somptuoasa locuinta, asta nu mai stim, dar ce stim sigur e ca n-au trait degeaba: au avut un fiu care la randul lui avea multe “furnici pe talpa”, adica ii cam placea sa faca turism. Acest fiu, pe numele lui Fadrique Enriques de Rivera, prim Marchiz de Tarifa, s-a intors el prin 1520 dintr-o calatorie initiatica in Tara Sfanta, unde a avut o revelatie: cum ca distanta dintre casa lui de acasa, din Sevilla si o bisericuta care se afla inafara zidurilor orasului, in locul numit Cruz del Campo ar fi taman aceeasi dintre fosta casa a lui Pilat din Pont si locul de pe Dealul Golgotei unde a patimit Isus! Asta una, plus ca pe drumul de intoarcere acasa, vrand-nevrand Don Fadrique s-a abatut si prin Grecia, Italia si Franta, intrucat companiile aviatice inca nu se inventasera. Dupa sosire, n-a stat mult si s-a apucat de treaba: a refacut “Drumul Crucii” intre casa lui si bisericuta din camp, drum pe care se aflau cele 12 opriri biblice; a botezat cateva incaperi din palat, ca de exemplu “Camera Praetorului” sau “Cabinetul Praetorului”, iar capela palatului s-a chemat de atunci “Capela Flagelarii”; a adus modificari curtilor interioare, construind balcoane, adaugand coloane, decorandu-le cu statui, majoritatea provenite de la un vechi sit roman din apropierea Sevillei, dar si cumparate din alte colturi ale Europei. Don Fadrique si-a dedicat intreaga viata decorarii acestui palat, lucru continuat de unii descendenti ai sai, inclusiv prin legatiri de rudenie cu familii de vaza din Napoli si Florenta. Casa de Pilates a fost declarata monument national in 1931, iar in prezent serveste drept resedinta Ducilor de Medinaceli.

Purcedem si noi intru vizitarea acestui minunat loc, Intram in Curtea Principala, acoperita de un mozaic format din dale mari, in alb si gri; frumoase arce de bolta garnisesc acest patio si la parter, si la etaj. Cele 4 colturi sunt strajuite de 4 statui de zeite imbracate in mantii lungi, intre care o recunosc pe Artemis, zeita vanatorii. In centru se afla o fantana genoveza. Din aceasta curte, intram in dreapta in Camera Praetorului, de fapt o incapere lunga decorata in pur stil mudejar, cu azulejos colorate, brau dantelat de piatra in jurul ferestrelor care lasa sa treaca o lumina totusi saracacioasa, tavan cu desene geometrice somptuoase. Iesim in Mica Gradina si ne imbatam de tanara primavara de care ne era atat de dor! Admiram petice de verdeata frumos randuite, in care se desfata la soare plapanzii toporasi, ghivece cu flori care incadreaza un bazin cu apa verzulie, statui reprezentand amorasi si animalute… In dalele de piatra sunt incrustate din loc in loc placi de faianta cu motive casnice sau marine.

Ne intoarcem in alt compartiment din Camera Praetorului, unde se desfasoara o adevarata galerie de sculptura antica. Revenim in Curtea Principala si, chiar vis-à-vis de intrarea in complex, admiram Capela Flagelarii. Trecem prin alt corp de cladire si… din nou arce de bolta, statui ascunse in nise, ziduri rosiatice acoperite de plante agatatoare inca (sau mereu) verzi, chiar si o mica grota in spatele unui grilaj de fier, in care o nimfa de marmura doarme pe un pat de marmura vegheata de pestisorul fermecat :). Ati ghicit: daca exista o Mica Gradina, trebuie sa fie si o Mare Gradina si taman pe asta v-am descris-o cu cuvintele-mi sarace, sper ca pozele de o sa vi le arat o sa faca treaba mai buna… Ne intoarcem pe sub arce de bolta din nou in Curtea Principala si descoperim scarile pe care se urca la etaj. Scarile, decorate din plin cu azulejos, reprezinta ele insele un spectacol, de care ne bucuram mai mult cu fiecare treapta. …Dar pana incepe turul cu ghid al incaperilor de la etaj mai este aproape o ora si decidem ca o ora in Sevilla cantareste mai mult decat tablourile si tapiteriile pe care ar fi urmat sa le admiram…

Ne continuam drumul printre cladiri frumoase, cu balcoane de fier forjat decorate cu flori, lasand de-o parte si de alta puzderie de biserici cu nume complicate si dintr-o data incepem sa zarim Giralda, semetul turn al Catedralei din Sevilla. Iutim pasul si ajungem intr-o piata larga, de unde pornesc drumuri in toate directiile, marginita de cladiri impozante, printre care recunosc Palatul Episcopal. In centrul Plazei de Virgen de los Reyes, caci asa o cheama pe ea, admiram o fantana cu un soi de lampadar gigantic, cu care ne pozam in fel si chip, ca prea mult ne place! Trecem cu nonsalanta apoi pe langa detinatorii de atelaje trase de cai, le refuzam propunerile tinandu-ne un pic respiratia fara sa ne putem dezlipi privirile de dantelaria cu care e desenata superba catedrala! Facem dreapta si iar dreapta, ocolind edificiul, caruia ii gasim intrarea de pe Avda. De la Constitucion, prin Puerta de San Cristobal, fata in fata cu cea a Alcazarului. Ne asezam la coada, care nu e semnificativa, tragand cu ochiul la replica Giraldillei, asezata in fata intrarii, caci pe originalul cocotat in varful Giraldei ne vom exersa privirile vulturesti, ajutate de dioptriile ochelarilor (pe ici-pe colo) cu prima ocazie.

Ne vine randul dupa vreo 10 minute, platim pretul corect (9 euro adultii si cate 4 copiii), nu ne cumparam si audioghiduri, care ar mai costa inca 3 euro de caciula, nu neaparat din zgarciomanie, dar eu una nu agreez ideea, prefer sa vad cu propriii-mi ochi si mai ales cu sufletul, sa las imaginatia sa ma ajute un pic si… eventual, sa-mi cumpar la final o carte din care sa ma informez cand am eu chef. Strabatem intai un mic muzeu cu picturi, apoi intram in monumentala catedrala. Povestea ei seamana cu a altor edificii andaluze; ascultati deci!

Pe la finele sec. 12, maurii s-au pornit cu elan si si-au ridicat moschee mandra-foc, cu un turn de peste 70 de metri, decorat cu 3 bile de bronz puse una peste alta. In 1248, imediat dupa recucerirea Sevillei de catre crestinii catolici, acestia au decis peste noapte: “Asta nu e moschee, de maine ii vom zice catedrala! ” Zis si facut! In plus, au dat jos cele 3 bile de pe turnul Giraldei, inlocuindu-le cu o minunatie de cruce. Toate bune si frumoase timp de un secol, pana la cutremurul din 1356, care a daramat cam tot ce a prins, mai putin partea de jos a turnului si Patio de los Naranjos (Curtea Portocalilor), adica fosta curte interioara a moscheii, unde candva se spalau pe picioare credinciosii musulmani inainte de a intra sa se roage. S-au dezmeticit sevillienii timp de vreo 50 de ani si, in 1402 s-au hotarat:”O sa construim o biserica asa de mare, ca lumea o sa creada ca am innebunit! ” Lucru care s-a si adeverit, cel putin prima parte, caci Catedrala din Sevilla e a 3-a din lume, dupa “Sf. Petru” de la Vatican si “Sf. Paul” din Londra. Pentru cei indragostiti de cifre, o sa pun cateva: 126 m lungime, 83 m latime, tavanul ajunge pana la 37 m; 5 nave interioare, sustinute de 60 de coloane. Constructia noii catedrale a durat peste 100 de ani, iar Girada a fost si ea refacuta, pastrand elementele originale, adaugandu-i o clopotnita construita in stil renascentist care, in mod surprizator, “se pupa” bine cu stilul maur al restului edificiului (cu alte cuvinte, nimic nou sub soare). La urma de tot, Giralda a mai primit un cadou, o statuie de bronz, reprezentand o femeie imbracata in toga romana, purtand intr-o mana crucea crestina si in cealalta un scut; astfel, a crescut la propriu, nu doar in ochii locuitorilor sai, atingand 94 m.

In interiorul catedralei admiram capelele impodobite cu tablori, sculpturi si alte lucruri de pret, arcele de bolta care sprijina tavanul dantelat, vitraliile colorate, monumentalele usi de lemn masiv cu modele geometrice. In dreapta, undeva, gasim celebrul sarcofag al descoperitorului Lumii Noi, Cristofor Columb, mort la Valladolid (salut, Alina!), “gazduit” o vreme de Havana, de unde a revenit in patria care i-a fost recunoscatoare pe la finele sec. 19; sarcofagul este purtat pe umeri de 4 voinici, simbolizand provinciile Aragon, Castilla, Leon si Navarra. O zona extrem de spectaculoasa gasim ca e Retablo Maior, altarul imens poleit cu aur, reprezentand scene biblice, opera mesterului flamand Pierre Dancard, care a lucrat la el timp de 44 de ani. Sacristia Mare gazduieste o colectie de furaciuni de-ale spaniolilor, una mai motata ca alta, toate numai aur, argint, fildes, pietre pretioase si alte asemenea; cred si eu ca au avut cu ce sa-si faca biserica, “alta mai mare si mai frumoasa”…

Giralda ne poarta catre inaltimi nu pe scari, cum ne-am fi asteptat, ci pe o alee de promenada, de vreun metru latime, care urca usor prin interiorul turnului, de jur imprejur. (Se spune ca regele castilianFernando al 3-lea, eliberatorul Sevillei de sub stapanirea maura, ar fi urcat calare in Giralda, in semn de triumf.) Urcusul nu ne solicita prea tare, caci din loc in loc sunt ferestre pe langa care nu putem trece nepasatori, oferindu-ne privelisti de vis. Ajungem in clopotnita, incerc sa numar clopotele, imi da cu rest de 2 ori si renunt, mai bine ma delectez cu imaginea orasului privit de la inaltime.

Coboram, iesim in Curtea Portocalilor, plina de portocali incarcati de roade. In mijloc se afla o fantana care pare sa se conservat in forma initiala inca de pe vremea romanilor. Cumpar o carte, cum am promis, in timp ce ai mei ma asteapta pe o banca, la soare, apoi parasim catedrala prin Puerta del Perdon care ne scoate in Str. Alemanes. O luam in fata, cumva intamplator, si ajungem in curand in Plaza de San Francisco, unde cascam ochii si gura la cladirea acoperita de o frumoasa dantelarie de piatra alba; este Primaria Sevillei. Intrezarim in spatele ei Plaza Nueva, pe care deocamdata o lasam in banii ei, caci stomacelele noastre necesita reaprovizionare urgenta…

Pe o straduta cu nume de general gasim Restaurantul Don Carlos, unde ne restabilim constantele umorale, dupa care cotim la dreapta pe celebra Strada Sierpes, strada comerciala unde ne delectam privirile pe la vitrine: evantaie colorate, ceramica frumos pictata, celebrele rochii cu volane… La intersectia cu str. Martin Villa o luam la dreapta, pe aceasta, intram si in frumoasa curte interioara a Facultatii de Arte din Sevilla, dam ocol Bisericii de la Encarnacion, apoi ne atrag privirile, de pe partea cealalta a strazii, niste enormitati pe care le recunosc a fi Metropol Parasol. O structura de lemn, de forma neregulata, dar cu multe linii curbe, acoperind intreaga Plaza de la Encarnacion si avand ca scop principal acoperirea unor ruine romane. Stiu ca poti sa iei liftul si sa te plimbi pe ele, vizualizand Sevilla de sus, dar deocamdata ne e cam lene, preferam sa stam cateva minute ca musculitele la soare!

Decidem sa amanam pentru maine escaladarea “ciupercilor” si ne continuam drumul pe langa alte biserici, alte cladiri inflorate; placute de azulejos fixate pe ziduri ne informeaza ca in unele din ele au locuit oameni celebri. Recunoastem Plaza San Leandro, unde am mancat aseara, inseamna ca hotelul nostru e aproape. Facem o mica halta sa ne lasam micile cumparaturi si… pe cai! De fapt, din nou pe stradutele inguste, peisajul se schimba totusi in permanenta, nu stim incotro sa ne mai indreptam camerele foto. Iesim cumva intr-un mare bulevard, pe care insa nu-l traversam, ramanem pe partea orasului vechi, strabatand Jardines de Murillo pana la Monumento a Colon, un monument format din 2 stalpi uriasi care sustin o barca, inchinat, cum ii zice si numele, lui Cristofor Columb. Gradinile continua, dar de la monument incolo se cheama Jardines de Catalina de Ribeira.

Ajungem intr-o intersectie mare in cruce, o traversam si vedem in curand pe stanga un turn catre care pare ca afluxul turistilor e mai crescut decat spre alte directii. Hai si noi! Plaza de Espana ni se arata in toata splendoarea, luminata de un soare auriu, perfecta in eleganta ei! 2 turnuri inalte, dantelate, din caramida rosie sunt legate print-o galerie cu colonade de o cladire centrala, construita din acelasi material; intreaga structura are forma de semicerc si inconjoara o piata imensa marginita de canale, traversate din loc in loc de poduri boltite. Faianta colorata e la ordinea zilei si aici, balustradele, stalpii de iluminat, totul este decorat. La baza constructiei se gasec numeroase loje, deasemenea acoperite cu azulejos, reprezentand imagini sugestive pentru fiecare provincie a Spaniei.

Constructia acestui complex se leaga de Expozitia Ibero-Americana din 1929, care a avut ca scop intarirea legaturilor economice si politice intre Spania si fostele ei colonii. Cu aceasta ocazie, fiecare tara a construit un pavilion cu caracter permanent, iar Plaza de Espagna a reprezentat zona centrala administrativa. In zilele noastre, cladirile adapostesc birouri guvernamentale, iar etajul prezinta o zona de belvedere pentru turisti; o vizitam si noi. Ne bucuram de frumusetea locului, pe care muzica linistitoare ce razbate din difuzoare o amplifica…

Traversam Parcul Maria Luiza, amenajat cu iazuri, fantani, pavilioane, statui si in general chestii romantice. Ne distram urmarind un nebun de catel alergand dupa mingea pe care stapanul lui i-o arunca mereu intr-o fantana, apoi, parasind parcul, traversam Paseo de las Delicias si ajungem pe faleza Raului Guadalquivir. Mergem in stanga si depasim o zona de sezlonguri pe care le lasam sa viseze in continuare la zile mai… calduroase. Pe malul celalalt al raului, cladirile moderne ale Trianei incep sa-si aprinda deja luminile, soarele sangeriu se joaca printre copaci, tineri sportivi aluneca in sus si in jos pe apele Guadalquivirului in tot felul de ambarcatiuni lunguiete. In dreapta, flori rosii se etaleaza pe ziduri, dincolo de care razbate zgomotul masinilor care strabat bulevardul… In fata se arcuieste peste rau Puente de San Telmo; si mai in fata rasare dintre palmieri Torre del Orro, pe care o sa-l vizitam in alta zi. Lasam soarele sa se duca in liniste la culcare, traversam Paseo de Cristobal Colon, inapoi, spre orasul vechi. Ne mai pierdem un pic pe stradute, servim cina intr-un restaurant care se cheama… Torre del Orro, apoi ne indreptam spre casuta noastra temporara din Sevilla. Maine o vom lua de la capat.

---

VIZUALIZĂRI: 5058 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI