Santos, orașul cafelei și al lui Pelé – partea a doua

TIPĂREȘTE

Spuneam într-un review anterior, vezi impresii, că Santos este cunoscut dintotdeauna prin comerțul cu cafea, din anii 1960 prin Pelé, legenda fobalului mondial, chiar și prin plaja-i foarte mare și foarte apreciată, așa cum Brazilia este faimoasă prin cafea și fotbal, prin carnavaluri și plaje.

Cafeaua este pentru Brazilia mult mai mult decât un produs agro-industrial, este un patrimoniu cultural, o identitate națională, este știință și istorie, artă și literatură, este plăcere și sociabilitate.

Brazilia, pentru cafea, este de peste 150 de ani, cel mai mare producător, este al doilea cel mai mare consumator de cafea din lume și, mai mult de cinci decenii, a fost, prin Bolsa do Café de Santos, locul unde se făcea comerțul cu cafea și unde se stabilea valoarea sacilor de cafea...

Povestea spune că primele semințe de cafea au fost plantate în nordul Braziliei în anul 1727. Un diplomat trimis în misiune în Guiana Franceză, a reușit să o seducă pe soția guvernatorului, care i-a dat, la plecare, un buchet de flori în care ascunsese semințe de cafea.

Santos a fost pentru cafeaua braziliană capitala ei, de ce nu și capitala mondială a cafelei, iar cafeaua a fost pentru Santos principala preocupare și sursă de venituri. După închiderea bursei, orașul, rupt de viața cafelei, era altul, îi lipsea ceva, a rezistat câțiva ani, după care a revenit în viața ei prin înființarea unui muzeu dedicat, Muzeul Cafelei din Brazilia.

Museu do Café Brasileiro este situat în Rua XV de Novembro și poate fi vizitat de marți până sâmbătă între orele 9 și 17 și duminica între orele 10 și 17, preț bilet 10 reali, pentru elevi și seniori prețul este redus la jumătate. Sâmbăta accesul este liber, noi nu am plătit pentru că am fost chiar în acea zi, iar la ora 12 se face un tur ghidat cu degustare de cafea. Pentru mai multe vedeți site-ul muzeului, museudocafe.org.br.

Am ajuns la muzeu pe la 12 fără 20, pentru a avea timp să fac câteva poze și a-l vizita în turul cu grup ghidat cu degustare de cafea de la ora 12:00, grup de maxim 20 de turiști, cost 10 reali de persoană.

Muzeul este amenajat într-o clădire ridicată în stil eclectic în anul 1922, numită inițial Palácio do Café, un edificiu elegant, armonizat perfect cu stilul tradițional din jur, o structură masivă dar suplă, modernă pentru început de secol 20, un adevărat palat. Frescele interioare, mobilierul, vitraliile, pardoseala din marmură, decorațiunile, totul păstrează frumusețea initială a construcției, minunat păstrată. Păstrat este și micul vitraliu cu simbolul "Statelor Unite ale Braziliei", aflat deasupra ușii de la intrarea principală a clădirii, păstrată este și vechea denumire, Bolsa Oficial de Café, de pe fațadă străjuită de Ceres, zeița agriculturii, și Mercur, zeul comerțului, care ne-au poftit să intrăm.

Am pătruns în sanctuarul cafelei, în “Salão do Pregão”, “Sala de Tranzacționare”, putea foarte bine să fie un elegant, bogat, decorat salon de bal dintr-un palat nobiliar, mobilată cu o masa cu 11 scaune pentru președinte și secretariat, conducătorii licitațiilor, și 70 de scaune pentru traderi, fiecare cu câte o măsuță pe care primeau mostre de cafea.

Mi-a plăcut foarte mult sala, este impresionantă prin ornamentația pe care o are, începând de la podeaua cu diferite mozaicuri, de remarcat “Steaua lui David” așezată central, până la tavanul cu un magnific vitraliu "Visul lui Anhanguera", visul de îmbogățire al unui aventurier care a găsit minele de aur din interiorul Braziliei, realizată de artistul brazilian Benedicto Calixto. Tablourile ce pavoazează pereții, mi-a plăcut Tripticul din centrul sălii, tot al lui Calixto, care prezintă Portul Santos la fondarea lui din anul 1545 în tabloul central, portul în anii 1822 și 1922 în celelalte două, iar geamurile vitrate, arcadele și coloanele, tavanul casetat întregesc frumusețea sălii.

De aici am fost preluați de un tânăr ghid care ne-a condus la etaj în “Sala de Degustação de Café” pentru prezentarea modului de preparare a cafelei și degustarea ei. Grupul era format din noi doi și 8 – 9 tineri sud americani. Ghidul a prezentat pentru noi în limba engleză, o vorbea foarte bine și pentru ceilalți în portugheză. Înțelegeam mai bine în portugheză decât în engleză și l-am rugat să vorbească doar în portugheză, dar mai rar. Când chiar nu înțelegeam, soțul îl întreba în limba lui anglo-porto-română și el ne lămurea destul de ușor...

A prezentat mai întâi cele două tipuri de cafea braziliană, “Arabica”, o cafea cultivată la altitudini de peste 700 de metri, cea mai cultivată cafea din Brazilia, și “Chanephora” la ei, “Robusta” de la noi, cultivată la altitudini mai joase. După cum sunt selectate boabele de cafea, conform metodelor date de Classificação Oficial Brasileira, reprezentanți ai Associação Brasileira da Indústria do Café stabilesc, funcție de calitatea boabelor și numărul de defecte, în ce categorie se încadrează, începând cu “Extradură”, cafeaua cu boabe grunjoase și cu un număr mai mare de defecte, trecând prin “Tradițională” și “Superioară” până la “Gourmet” cafeaua din cele mai bune boabe, netede, fără defecte... Atestarea acesteia se face prin sigiliul de puritate aplicat pe ambalaj.

În timp ce prepară cafeaua ne-a povestit cum se pregătește cafeaua la filtru, pentru brazilieni cea mai gustoasă cafea, nu știu ce spun turcii! , mai jos câteva din recomandările lui.

Se măsoară cantitatea de apă necesară și se pune la fiert, nu până la vaporizare, ideal până la 94°C, apoi se lasă să se odihnească 2 minute.

În timp ce apa fierbe în filtrul ușor umezit se pune cafeaua în cantitatea necesară.

Apa odihnită se toarnă de sus în mișcare continuă, circulară ca să umecteze întreaga suprafață a cefelei. Când s-a terminat scurgerea apei, cafeaua este gata de servit. Urmează ceștile și

Poftă bună!!

În acest timp cafeaua era gata și ni s-a oferit spre degustare. Preparase cafea arabica și continua povestea, acum despre perceperea gustului cafelei, tente foarte fine de dulce și amar, acru și sărat, foarte interesant.

Astfel dulcele se simte pe vârful limbii, amarul pe partea terminală a ei, săratul pe partea din față iar acrul pe părțile laterale ale limbii, dar vedeți poza, prezintă mai bine ca mine aceste percepții. Între timp, pentru a observa diferența de aromă, a pregătit și o cafea expresso, o aromă mult mai slabă ca cea de la filtru.

Întrerup puțin scrisul, trebuie să beau o cafea... :P.

Ne-am despărțit de amabilul nostru ghid și de colegii de grup, și ne-am îndreptat spre expoziția, sugestiv intitulată, “Café, patrimônio cultural do Brasil: ciência, história e arte”, “Cafeaua, patrimoniul cultural al Braziliei: știință, istorie și artă” care prin mesajul Într-un bob, o lume. Într-o ceașcă, puterea multor mâini. sintetizează tot ce înseamnă cafeaua pentru brazilieni. Expoziția prezintă relația istorică dintre cafea și Brazilia și ilustrează cum evoluția cultivării și procesării cafelei este strâns legată de dezvoltarea politică, economică și culturală a țării, prezintă istoria cafelei, de la cultivare până la pregătirea ei, chiar și diferite tipuri de boabe de cafea. Sunt expuse un cultivator și un excavator, greble și scări, site și coșuri pentru recoltare, o racletă, un mojar și un selector de cafea manual. Se mai găsesc site și tabele pentru clasificarea cafelei, un prăjitor de cafea ca o minge, o râșnită și filtre de cafea. Mi-au plăcut aproape toate exponatele, sunt interesante pentru aducere aminte.

Sunt prezente scene și diorame din viața de zi cu zi a cultivatorilor, fotografii de epocă, picturi și desene, cântare și saci pentru cafea. Prin manechine ce poartă costumele tradiționale ale lucrătorilor din domeniu, se încearcă reproducerea cât mai fidelă a perioadei de glorie a cafelei în Santos, o încercare ce mi-a plăcut și care, zic eu, a reușit… Sunt expuse o serie de documente, panouri și afișe referitoare la tranzacționarea pe Bursa de Cafea și mai multe obiecte utilizate în comerțul cu cafea.

Ultimul sector numit “Artes e Ofícios”, Arte și meserii, prezintă construirea Palatului Bursei și arhitectura acestuia, una dintre cele mai importante mărturii ale stilului eclectic, un exemplu al opulenței orașului Santos din perioada de tranzacționare a cafelei. Foarte frumoase, mi-au plăcut mult, cele trei vitralii alegorice care compun "Visul lui Anhanguera" de pe tavan, aici explicate fiecare în parte…

Sunt și alte exponate ce merită amintite, dar, …, am coborât la parter la “Cafeteria do Museu”, una din cele mai bune și mai căutate cafenele din Santos, cafenea cu o largă ofertă de băuturi calde și reci, băuturi și dulciuri din cafea, …, prețuri mari. Am văzut-o, am pozat-o și am părăsit Palatul…

M-am oprit la colțul lui, la Torre do Relógio, turnul de două ori mai înalt ca Palatul Bursei, împodobit, în partea de sus cu patru sculpturi ce reprezintă agricultura, comerțul, industria și navigația, adăpostește ceasul care de la instalarea lui a preluat de la clopotele bisericești responsabilitatea convocarii participanților la sesiunile de licitații.

Mi-am continuat vizita prin Santos cu o plimbare cu Tramvaiul Turistic, apoi am mers la Museu Pelé aflat vizavi de gara tramvaiului.

Fotbalul, reglementat în Anglia în anul 1863 cu reguli aflate în permanentă schimbare, practicat de aproape 250 de milioane de oameni din peste 200 de țări, a fost introdus în Brazilia în ultimii ani ai secolului 19 de Charles Miller, un tânăr brazilian, englez de origine, care revenind în țară de la studii din Anglia, a adus două mingii de fotbal și a început convertirea britanicilor din São Paulo de la cricket la fotbal. În câțiva ani fotbalul a fost asimilat și de britanici și de tinerii brazilieni care au devenit foarte buni în acest sport, spune povestea.

“Escola Brasileira de Futebol” a dat fotbalului brazilian un stil fluid și creativ în care driblingul, datorat mișcării picioarelor în ritm de “capoeira” și “samba”, a dansului sau jocului în bătaia tobelelor africane, este o parte esențială a lui, l-a adus aproape la perfecțiune.

Brazilia este pentru “Futebol” țara cu cele mai multe titluri obținute, cinci titluri de campioană și două de vicecampioană, este țara cu cele mai mari stadioane din lume, cunoscutul Estádio do Maracanã din Rio de Janeiro avea, în anii 1950 când a fost construit, 200.000 de locuri.

Santos este orașul în care Pelé a jucat, a strălucit și a fost încoronat rege al fotbalului.

Pelé, Edson Arantes do Nascimento fiind numele lui, s-a născut la 23 octombrie 1940 în Três Corações, un oraș situat la circa 300 de kilometri nord-est de São Paulo, unde tatăl lui, João Ramos do Nascimento, (Dondinho ca fotbalist), juca fotbal. Accidentat, tatăl a trebuit să renunțe la fotbal, devenind îngrijitor la un spital unde, de multe ori, era ajutat de băiatul lui.

Povestea spune că urmărind împreună transmiterea la radio a finalei Cupei Mondiale din 1950 câștigată de Uruguay, Dondinho a izbucnit în plans. Văzându-și tatăl plângând copilul i-a promis că va câștiga o Cupă Mondială, … și a câștigat 3

De ce Pelé? Poate că pentru că așa i-au zis copii după ce a pronunțat greșit numele lui Bilé, fotbalistului lui favorit, … sau poate că cineva, un evreu, intuind geniul micului Dico, așa i se spunea atunci, l-a numit Miracol, Minune, în ebraică se pronunță asemănător cu Pelé, spune povestea.

Cert este că Pelé a fost, este și va fi miracolul, legenda fotbalului mondial, ...

Museu Pelé, situat în Largo Marquês de Monte Alegre, 1 - Valongo, este închis lunea, în celelalte zile poate fi vizitat între orele 10 și 17, preț bilet 10 reali, pentru elevi și seniori preț redus la jumătate. Pentru alte informații vedeți site-ul pe FB.

Muzeul este amenajat într-un complex de aproape 4.500 de metri pătrați, Conacul Valongo, format din două clădiri, construite în stil neoclasic în jurul anului 1870, cea mai mare clădire la vremea respectivă, găzduind de-a lungul timpului și Primăria orașului. În jurul anului 1990, în urma unui incendiu, a fost lăsat în paragină, pentru ca după vreo 20 de ani să fie reconstruite fațada, volumetria și finisajele originale, să i se adauge facilități moderne și, în iunie 2014, să fie inaugurat actualul muzeu.

Muzeul prezintă prin cele aproximativ 2.500 de exponate, documente și fotografii, tricouri și ghete de fotbal, decorații și trofee, mingii și alte elemente de colecție povestea fotbalistului care, copil de 7 – 8 ani lustruia pantofi în gară și desculț juca fotbal cu o minge de cârpe, ajutor de ospătar mai apoi, junior la F. C. Santos la 15 ani, trece la seniori în anul următor, devine jucător profesionist la 17 ani și, la nici 18 ani, este selectat în naționala Braziliei cu care cucerește în același an Cupa Mondială, prima victorie a fotbalului brazilian. În finală Pelé a marcat două goluri devenind cunoscut în întreaga lume.

Nu sunt o pasionată de fotbal, oare de ce doar bărbații pot fi fani, dar palmaresul marelui fotbalist m-a impresionat profund. A primit nominalizări în Guinness World Records pentru Cele mai multe goluri în cariera de fotbalist, 1283 goluri în 1363 jocuri, Cele mai multe Cupe Mondiale FIFA cucerite, 3 cupe, Cel mai tânăr câștigător al Cupei Mondiale, în 1958, la nici 18 ani, la care se adaugă multe alte titluri de Cel mai… . În 1961 a fost declarat Comoară națională oficială pentru a-i împiedica transferul în altă țară, în 1970 a primit Balonul da Aur, culminând cu anul 2000 când a fost desemnat de către Comitetul Olimpic Internațional ca Sportiv al secolului și de F. I. F. A., împreună cu Maradona ca “FIFA Player of the 20th Century”. Impresionantă este și consecvența fotbalistului; în 25 de ani a jucat doar la trei cluburi: a debutat în 1952 la Bauru AC, din 1956 până în 1974 a jucat la FC Santos, iar în 1975 – 1976 la New York Cosmos.

Mi-a plăcut și spațiul interactiv al muzeului unde parcă eram parte din spectacol…

Sunt multe de spus despre Pelé și Muzeul lui, dar prefer să las pozele să vorbească, povestesc mult mai bine ca mine…

De la Terminal Rodoviario din Santos la Maksoud Plaza Hotel în Sao Paulo

Am ajuns la Terminal Rodoviaria în jurul orei 18:30 pentru a ne întoarce cu autobuzul la Sao Paulo. Nu era aglomerație, am cumpărat biletele și am mers pe peronul unde era autobuzul. Eram liniștită, deconectată, încântată de ce văzusem. A început îmbarcarea, am prezentat biletele și ca toți ceilalți călători actele de identitate, copii după pașapoarte. Tânărul care se ocupa de îmbarcare, vigilent!! , ne-a solicitat pașapoartele... care erau la 80 kilometri de noi!? I-am explicat acest lucru dar tot nu ne-a permis îmbarcarea. Am mers la casa de bilete, tânărul casier, amabil, a mers cu noi la autocar, a insistat și el dar vigilentul n-a cedat. A venit și soferul care a coalizat cu vigilentul. Ni s-a spus să mergem la o Secție de Poliție aflată la vreo 15 minute de mers pe jos, unde să primim un permis pentru călătorie.

Am mers la casierul care ne-a anulat biletele și returnat banii, în aceeași situație ca noi mai era cineva dintr-un grup de 4 brazilieni care au plecat spre poliție. Am pornit și noi, dar se apropia seara, era sâmbătă și deja străzile deveneau pustii. Am mers mai mult de jumătate din drum pe o stradă cu puține case, știam că este o zonă de intrare în favelă, când auzim pe cineva strigând în spatele nostru. Ne-am oprit și cetățeanul cam ciudat, ca să nu zic altfel, striga și a început să alerge spre noi. Am început și noi să alergăm. El alerga, noi alergam, știam că ajungem la secția de poliție, dar, nu știam când, nu știam ce gânduri are alergătorul, cât de repede aleargă, dar, cum cel mai deștept cedează, el a renunțat, noi am ajuns la poliție…...:(

Aici totul a decurs bine, îmi venea să plâng, polițiștii au fost foarte amabili, unul care spunea că are un prieten român ne-a zis să stăm liniștiți că se rezolvă, am primit permisele și am plecat pe alt drum, cam la fel de lung, dar cu mai multe case. Erau case, oameni mai deloc, doar o tânără negresă care își începea programul de seară. Nu ne-a deranjat cu nimic, mi-am amintit că în Singapore, vezi impresii, am stat într-un cartier cu sute de case uşor de identificat după numerele stradale mari și luminoase, de culoare roşie, dar citisem că în Brazilia pot fi probleme în special cu protectorii fetelor... Nu au fost probleme, am ajuns la terminal, am cumpărat bilete și ne-am dus la vigilentul care n-a mai zis nimic…

Ne-am îmbarcat și am pornit spre Santos…, dar se lăsase seara și răcoarea, aerul condiționat lucra cu spor, iar eu aveam doar un tricou subțire ud fleașcă!! Am luat rucsacul în brațe, am pus husele de la tetiere pe umeri, m-am lipit de scaun și am stat așa mai mult de o oră, tot drumul până în Sao Paulo. Am ajuns cu bine la hotel așa cum plecasem dimineața, fericită că totul s-a terminat cu bine și încântată de cele văzute. Nu mă gândeam că va urma ceva. La vreo trei săptămâni de la venirea în țară au început mâncărimile, înroșirea și apoi usturimea în zona mijlocului și am făcut tratament pentru dermatită de contact :((.

Totul a plecat de la faptul că, deși citisem că pentru urcarea în autobuzele interurbane este necesar un act de identitate, nu am lua pașapoartele la noi, la plecare spre Santos nu ni s-a solicitat niciun act, dar la întorcere… Dimineața nu am luat nicio bluză de vânt care, de regulă, mă însoțește peste tot, era ultima excursie a noastră înainte de plecare și cred că începuse prea tare deconectarea…

În cele două reviewuri scrise despre Santos, port important la Oceanul Atlantic, aflat la 80 kilometri sud de Sao Paulo, am încercat să surprind ce are el deosebit, unic aș putea spune, ce îl recomandă ca un oraș ce merită și trebuie văzut.

Ca recomandare Atenție la pașapoarte!!! , vigilentul este acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 1027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI