In vino veritas: Muzeul Vinului Vothonas, Santorini

TIPĂREȘTE

Cum Santorini este recunoscută pentru podgoriile sale întinse și vinurile care mai de care și ele mai faimoase, soțul meu a ținut neapărat să participăm la o degustare de vinuri la una dintre numeroasele vinării aflate pe insulă. Adevărul este că nu poți pleca din Santorini fără să vezi și să simți ce înseamnă un vin autohton, măcar din curiozitate. Într-o insulă uscată, arsă de soare și bătută de vânturi, este de la sine înțeles că strugurii nu pot fi decât foarte potriviți pentru vin.

Peste tot, atunci când ne deplasam, se puteau observa indicatoare către diverse vinării, și ele vestite și valoroase, însă mie îmi rămăsese în minte, tot de aici de pe AFA, muzeul de la Vothonas, ca fiind foarte sugestiv și instructiv. Am aflat ulterior că este singurul muzeu din Grecia dedicat vinului şi unul dintre primele zece de acest fel din lume.

Vothonas este un sat din centrul insulei, situat în apropiere de mai cunoscutul Pyrgos și s-a făcut remarcat în decursul anilor datorită podgoriei Koutsoyannopoulos, administrată de familia cu același nume, de peste patru generații, începând din anii 1870. În prezent, a cincea generaţie se pregăteşte să preia frâiele afacerii. Aici se produc vinurile cunoscute sub marca Volcan.

La marginea satului Vothonas, se intră, practic, în perimetrul în care se află proprietatea: curtea generoasă a muzeului, magazinul de prezentare și desfacere a diverselor tipuri de vin, recepția, și sala de degustări. Totul are dimensiuni apreciabile, totul pare foarte bine organizat.

Am intrat pe domeniu, ne-am apropiat de clădirea principală, ne uităm pe tot ce era afișat și am constatat cu plăcere că vizita cu audioghid este disponibilă și în limba română. Prețul este de 14 €/persoană și cuprinde la final și o degustare de patru soiuri de vin, de fapt se puteau cumpăra patru categorii de bilete, aceasta fiind cea mai ieftină, iar cea mai scumpă, 95 €/persoană, conținea 8 soiuri mai valoroase, însă nu era cazul de exces. După explicațiile primite despre cum decurge o vizită la muzeu pas cu pas, ni se dau audioghidurile precum și instrucțiunile de folosire ale acestora, apoi suntem invitați să purcedem în a coborî în subteran unde funcționează. Fiindcă ce alt spaţiu ar fi fost mai potrivit pentru asemenea muzeu decât o fostă pivniţă de vinuri?

Muzeul este amenajat în galeriile unei crame, la 8 metri sub pământ într-un traseu sinuos de 300 de metri lungime, de fapt văzuserăm harta acestuia pe un panou în curte, dându-ne seama cât de cât ce urma. Muzeul oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei viticulturii în Santorini, începând cu anii 1660 până în 1950, și a fost finalizat ca obiectiv turistic pe parcursul a 21 ani de eforturi asidue ale membrilor familiei spre a prezenta tuturor celor interesați detalii prețioase despre tot ce înseamnă cultura viței-de-vie și obținerea vinului în Santorini. O vizită este estimată pe durata a 40 de minute-o oră.

Istoria familiei Koutsoyannopoulos este pusă în prim plan, deși sunt convinsă că fiecare vinărie santorineză care se respectă are în spate propria poveste de familie.

Koutsoyannopoulos este numele a trei tineri frați care erau originari din Peloponez și în jurul anilor 1870 făceau comerț cu ulei de măsline și cartofi în Syros, cel mai mare port comercial din acea vreme. Într-una dintre călătoriile lor, vasul lor cu pânze a fost prins într-o puternică furtună și obligat să acosteze în Santorini, unde la acea vreme viața era destul de dură, insula fiind prea puțin ofertantă în floră, faună, precipitaţii. Tinerii negustori au avut un succes nesperat şi s-au bucurat că mărfurile lor s-au vândut imediat în Santorini, nemaiîntorcându-se în Syros, iar aceștia, cu flerul lor de comercianți înnăscuți și-au dat imediat seama că bunul cel mai de preț din Santorini, respectiv vița-de-vie, are un imens potențial economic care trebuia exploatat. De aceea, în curând s-au stabilit permanent în insulă cumpărând terenuri întregi, mai apoi dedicându-se exclusiv cultivării viței și producției de vin. Cu relaţiile pe care le aveau stabilite dinainte, comercianţi până în măduva oaselor, nu le-a fost deloc greu nici să deschidă noi piețe pentru vinul autohton, considerat o delicatesă, mai ales prin prisma dificultăților de producere.

În prezent, vinăria Koutsoyannopoulos produce o gamă de vinuri albe şi roşii, seci, demiseci, dulci și demidulci. Se utilizează o varietate de struguri indigeni, cel mai frecvent Assyrtiko și Aithani.

Cât privește podgoriile din Santorini, acestea frapează prin aspectul lor inedit, lujerii de viţă-de-vie numiţi kouloura sunt răsuciţi sub forma unui fel de coş în care cresc strugurii, feriţi astfel de vânturile foarte puternice, dar şi de soarele mult prea arzător vara. Fiindcă insula se caracterizează printr-un climat aspru şi dur, viticultorii au trebuit să-i facă faţă în cel mai ingenios fel cu putinţă, așa încât până și roua dimineții era prețioasă și adunată în „coș” .

Un lucru foarte important mai este faptul că podgoriile de aici nu au fost afectate de filoxera care a făcut ravagii în Europa la finele secolului al XIX-lea, astfel că s-au păstrat soiurile originale şi nu s-a recurs la soluţia viilor hibride, realizate prin altoirea cu alte soiuri. Dar, misterul aromei deosebite a vinurilor din Santorini se explică prin structura solului vulcanic, format din cenuşă vulcanică, lavă solidificată şi piatră ponce şi prin aerul marin sărat. Solul vulcanic este recunoscut ca fiind foarte fertil, propice pentru diverse culturi, printre care și vița-de-vie.

Există în Santorini 36 soiuri de struguri, printre care şi Assyrtiko, Athyri şi Aithani, din care se produc atât vinurile albe, cât şi vinurile roşii, apreciate pentru buchetul bogat. Vinurile roşii sunt, de regulă, dulci şi cu o aromă foarte pregnantă, iar cele albe, sunt seci, cu iz de citrice. Însă și cele roșii pot fi seci. Cel mai celebru vin roşu produs în Santorini este Vinsanto, un vin dulce de masă, realizat din struguri uscaţi în prealabil timp de două săptămâni la soare. Numele său derivă de la cuvintele „vino” și „santo” , adică „vin de Santorini” . Vinsanto a fost exportat în Rusia multă vreme şi folosit de Patriarhia Rusă drept vin de împărtăşanie. Assyrtiko şi Nykteri sunt vinuri albe seci. De regulă, vinurile sunt depozitate 2-3 ani în butoaie păstrate în kanaves (pivniţe săpate în stâncă), înainte de a fi îmbuteliate.

După așa o paranteză largă despre începuturile familiei Koutsoyannopoulos în insulă și povestea vinurilor santorineze, a venit vremea să intrăm efectiv în muzeu. Poarta hrubelor în care pătrundem se deschide și noi pășim cu emoție în labirintul galeriilor, mai cu seamă că nu ne-am mai intersectat cu alți vizitatori și atmosfera era cam lugubră. Pe măsură ce înaintam, senzorii de mișcare își făceau datoria și declanșau aprinderea iluminatului interior.

Muzeul constă, în principal, în mici incinte dispuse de-o parte și de alta a coridorului de bază, numerotate de la 1 la 24, pare-mi-se, în care, după introducerile în lumea familiei Koutsoyannopoulos, sunt ilustrate scene din întregul proces de obținere începând de la aratul în podgorii, recoltare, strivire și cântărire a strugurilor, până la cărăuşia vinului, deci, în ordine cronologică. Sunt redate metodele de cultivare si procesare a strugurilor prin scene cu personaje reprezentate de manechine semi-mobile, utilaje și instalații care au fost odată utilizate în procesul de producție. Scenele sunt prezentate cu acuratețe și uneori ai impresia că sunt atât de reale, încât te aștepți ca vreun „păpușoi” să-ți întindă o mână sau vreun strugure în semn de bun-venit sau prietenie. Prezentarea multimedia din care nu lipsesc efectele audio face turul muzeului mult mai atractiv, practic te captivează cu totul.

Porneam amândoi concomitent ghidurile audio prin tastarea numărului camerei în dreptul căreia ne aflam, iar vocea feminină, cu accent ardelenesc, ne oferea la ureche informațiile privitoare la ceea ce era exemplificat în scena respectivă și tot așa până la ultima, curiozitatea sădită în mintea noastră în scena precedentă era satisfăcută imediat ce treceam la a vedea următoarea încăpere.

Pe lângă acestea, se găsesc tot felul de utilaje, prese de struguri din diferite perioade, mașini, unelte rare de vinificație, butoaie enorme aduse de pe alte meleaguri, sticle vechi, diverse obiecte, explicații de tot felul expuse pe pereți, așa încât vizita este realmente o călătorie în timp. Printre exponate se numără unelte folosite la producţia de vinuri încă de acum 400 de ani şi un teasc de struguri vechi de 350 ani, unul dintrte cele mai bătrâne din Grecia.

Finalul traseului duce într-o deschidere mai largă în care se află vitrine cu acte şi documente contabile vechi, originale, şi tot de aici se face biroul întemeietorului cramelor, proprietarul de podgorii, Grigorios Koutsoyannopoulos, reprezentat și el de propriul manechin, biroul fiind reconstituit cu toate lucrurile sale personale, mobilierul și papetăria ce datează din anii 1880. Din aceeași deschidere, pe unul dintre pereți se poate viziona un film documentar despre istoria și formarea insulei Santorini, la pachet cu cea a familiei Koutsoyannopoulos.

În cele din urmă, calea de întoarcere la suprafață ne aduce în zona de unde am pornit, adică în sala de degustare de vinuri, evident, cea mai așteptată etapă a vizitei, căci mai aveam să participăm la procesul în care să ne desfătăm papilele gustative.

Suntem îndrumați să ne așezăm pe niște scaune înalte ca de bar, în față ni se prezintă fiecăruia câte patru pahare și cele patru soiuri de vin, în sticle frumoase, pe care vom avea plăcerea să le simțim aroma: primul Assyrtiko-vin alb sec, cel de-al doilea Assyrtiko portocaliu, la fel vin alb sec, cel de-al treilea Ambelones, un vin vechi sec roşu şi cel de-al patrulea Kamaritis, un vin roşu de desert, destul de vechi. Între gurile de vin îngurgitate, suntem invitați să neutralizăm resturile de gust cu crutoane mari, biscuiței spre a nu rămâne cu un anume gust înainte de a-l simți pe următorul. Doar înainte de vinul dulce, servit ultimul ca încununare a degustării, ni se oferă câte o ciocolățică, foarte potrivită pentru a combina savorile. Iar vinurile, curcubeu pe cerul gurii, nu alta!

Concluzie

Pot spune că această experiență a fost foarte interesantă, deşi nu prea ieftină. Chiar dacă la început eram un pic speriată şi mi-era greu să înţeleg că vom coborî singuri în subteran, că nu vom fi asistaţi de nimeni, deşi erau camere de monitorizare peste tot, pe măsură ce intram în atmosfera creată de păpuşile atât de sugestive, realizam că este un mod foarte plăcut şi convingător de a prezenta fenomenul, mult mai aproape de realitate. Am fost foarte încântaţi atât de muzeu, cât şi de degustare, deşi nu am putut cumpăra decât o sticlă de vin al cărei conţinut l-am savurat seara pe balcon. Pentru acasă n-am avut posibilitatea să luăm vreuna, neavând bagaj de cală. Dar, ne-am propus să căutăm prin magazinele de la noi vreun vin de Santorini ca să ne amintească de frumoasa experienţă de la vinăria Koutsoyannopoulos. Încă mai căutăm!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3103 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI