Jurnal de calatorie – America de Sud – Episodul 14

TIPĂREȘTE

RIO DE JANEIRO

La inceput au fost 35 de zile. Mai ramasesera doua. Mult a fost, putin a mai ramas. Desi am vazut multe locuri minunate in aceasta vacanta, incepuse sa ne cam prinda dorul de casa. Insa ne ramasese de vazut una dintre cele sapte noi minuni ale lumii, Statuia lui Isus. Si pe langa asta era musai de vazut si muntele Pao de Acucar, adica Capatana de Zahar, datorita formei pe care o are. Pentru aceste doua obiective am rezervat penultima zi de la Rio, pentru a le vizita pe indelete, acesta fiind si principalul motiv pentru care n-am vrut o excursie organizata, ci am preferat sa mergem singuri.

Despre Statuia lui Isus citisem cate ceva de-acasa. Stiam ca se afla pe Muntele Corcovado si ca se poate ajunge la ea ori cu un tren electric care se ia de la baza muntelui, ori cu un microbuz care te duce pana in apropierea statuii. Statuia a fost terminata in 1931 si a fost realizata din bani stransi prin colecta publica. A fost realizata in Europa, dusa pe bucati sus pe munte si asamblata acolo. Capul a fost realizat de sculptorul roman, Gheorghe Leonida, insa acesta a lucrat la Paris. Statuia are 38 de metri, din care 8 metri are soclul pe care este asezata si cantareste in jur de 625 de tone. Altitudinea la care este amplasata este de 700 de metri si se vede din orice parte a orasului Rio de Janeiro. Noaptea este luminata si daca am inteles eu bine sunt cateva zile in an cand se poate vizita si noaptea.

Chiar din 2017 s-a modificat sistemul de achizitionare a biletelor pentru a vizita Statuia. Daca inainte se putea cumpara biletul de la baza muntelui, acum e musai sa-l achizionezi cu minimum o zi inainte de la puncte turistice amplasate pe principalele plaje ale orasului: Copacabana, Ipanema, Leblon sau Botafogo. Daca a gasi un punct turistic nu e o problema, achizitionarea voucherului presupune sa ai la tine copii dupa pasapoarte (n-au acolo posibilitatea sa faca copii) si plata se face numai cu cardul. Trebuie sa specifici intervalul orar pe care-l doresti (exista o marja de 30 de minute) si ti se elibereaza un voucher pe care-l schimbi la statia de tren cu biletele propriu-zise. Biletele sunt nominale si ti se atrage atentia ca pierzi dreptul de a mai urca daca ratezi ora pe care ai ales-o. Toate astea sunt valabile daca optezi sa urci cu trenuletul. Nu stiu cum este daca alegi sa urci cu microbuzul. Noi am vrut neaparat cu trenul si am urcat cu trenul.

Sistemul de transport public este foarte bine pus la punct in Rio de Janeiro. Pentru principalele obiective de vizitat exista autobuze care fac traseul in bucla si preiau turistii din zonele principale, printre care, evident, se afla plajele celebre din Rio. Am luat autobuzul 583 si dupa vreo 20 de minute am ajuns chiar la statia de tren. Trenul circula din 20 in 20 de minute si e bine sa-ti alegi un loc pe partea dreapta in sensul de urcare, pentru ca exista cateva momente in timpul urcarii prin padurea Tijuca, in care ai posibilitatea sa vezi orasul. Se urca pret de vreo 20-25 de minute, statia terminus aflandu-se la vreo 30-40 de metri mai jos (ca altitudine) decat statuia. Exista banda rulanta pentru urcarea pana la statuie, insa noi am preferat pe scari. Din loc in loc sunt mici restaurante si magazine cu suveniruri, la loc decinste fiind statuete mai mici sau mai mari cu Isus. Din plastic, din piatra, din lemn, cu beculete sau fara, cu pietre semipretioase sau fara, pentru toate gusturile si pentru toate buzunarele.

Cand ajungi la baza statuii, prima data o vezi din spate. E intr-adevar mareata. Te cam simti furnicuta pe langa statuie. In fata, e o platforma de cat sa zic... 200, poate 250 de metri patrati. Inchipuiti-va cateva sute de persoane care vor sa acceseze acea platforma. Jumatate din oameni pozeaza cealalta jumatate care sta cu mainile intinse. Premiul consta in a ajunge langa balustrazile de la marginea acestei platforme. De-aici ai o panorama incredibila asupra orasului. E ceva cam greu de descris in cuvinte. As vrea sa fiu in preajma celor care au decis ca aceasta este una dintre minunile moderne ale lumii si sa-i intreb ce-a cantarit mai mult in alegerea lor. Statuia in sine, care e intr-adevar mareata sau panorama pe care o ai de-acolo. Copacabana, Ipanema, Leblon, Catedrala, Maracana, Golful Guanabara cu miile de ambarcatiuni de-acolo, podul care leaga continentul de Insula Guvernatorului... nu stii unde sa te uiti mai intai si ce sa fotografiezi mai intai. Si peste toate Oceanul. Oceanul cu albastrul lui ce se asorteaza perfect cu nisipul galben si fin asa cum se zice ca in alta parte nu gasesti.

Acum, dupa cateva luni de cand m-am intors, daca ma-ntreaba cineva nu stiu sa-i raspund. Ce mi-a placut mai mult? Statuia sau panorama? As inclina sa spun panorama. Asa ceva nu cred ca ai ocazia sa vezi in prea multe locuri pe acest pamant. Sau poate-or fi, dar eu n-am apucat sa le vad. As fi stat acolo sa privesc ore in sir. Din pacate, sunt multi oameni care vor sa vada, asa ca a trebuit sa ma dau deoparte si sa las si pe altii. Am constatat cand am coborat ca am stat acolo aproape doua ore. Mie mi s-a parut ca am stat doar doua minute. A fost inca un prilej sa ma conving ca mi-e mai bine pe cont propriu dacat cu grup organizat. Cei care veneau in grupuri nu stiu daca stateau mai mult de 15-20 de minute si trebuiau sa plece. Fluiere, steaguri, umbrele ii chemau, iar saracii oameni se chinuiau sa mai prinda o ultima fotograie din mers.

Am ajuns din nou la baza muntelui, ne-am asezat pe o bordura, am fumat o tigara, am baut un suc si am incercat sa „inghetam” pe retina imaginile de-acolo, de sus. Apoi am luat un taxi si am plecat spre celalalt obiectiv al zilei. Muntele Capatana de Zahar, Pao de Acucar. E chiar pe malul oceanului, iar accesul acolo sus se face cu telecabina. Sunt de fapt doua telecabine. Prima te lasa pe o platforma numita Morro da Urca, la altitudinea de 220 de metri, cealalta te duce pana in varful capatanii de zahar la 396 de metri altitudine. De-aici ai ocazia sa vezi mai bine plajele Copacabana, Botafogo si mica plaja Vermelho si ai de asemenea o vedere asupra orasului, insa numai partea lui aflata pe malul oceanului. Oricum, panorama este superba si ai marele avantaj ca nu e foarte aglomerat. Cred ca numarul de turisti este la fel de mare ca la Statuia lui Isus, insa este muuuult mai mult loc.

De-aici se vede foarte bine aeroportul cel mic al orasului, Santos Drumont, construit pe o insula artificiala. Am avut sansa sa prindem o decolare de pe acest aeroport si am inteles ca pilotii trebuie sa fie foarte dibaci, deoarece daca nu se inalta si nu vireaza la timp, au toate sansele sa faca cunostinta cu Pao de Acucar. Ca si la Cristo Redentor si aici sunt restaurante si magazine pentru suveniruri. Parca e mai frumos aici din acest punct de vedere, pentru ca fiind mai mult loc exista mese chiar la marginea platformei. E tare placut sa stai o jumatate de ora cu o cafea si sa admiri privelistea.

A fost o zi frumoasa si la propriu si la figurat. Spre seara am mai colindat putin pe Copacabana, prin jurul hotelului. Am mai cumparat una-alta si am incheiat ziua pe balconul camerei, asa cum am facut-o de altfel in fiecare seara, cu un suc, ascultand valurile Oceanului spargandu-se de tarmul Copacabanei.

In ultima zi am dat kilometrajul peste cap. Dupa micul dejun am luat-o la pas (singur, singurel, Doamna are niscai probleme cu coloana si nu duce la plimbari foarte lungi) si am colindat toata Copacabana, Ipanema si Leblon (evident si retur), cu pauze din cand in cand la cate o terasa la marginea plajei, cu o nuca de cocos in fata si nelipsita tigara :). Am batut cu pasul peste 15 km pana spre doua dupa-amiaza, chiar ma gandeam sa fur doua-trei ore de somn, de frumusete, insa... unii care se cam plictisisera pana atunci aveau chef de shopping, asa ca pana seara am luat milioane de magazine si magazinase la mana pentru ultimele suveniruri.

Pe 3 octombrie, la 14.20 am decolat de pe Santos Drumont si apoi, via Sao Paolo, Paris si Roma am ajuns la Bucuresti pe 4 octombrie la ora 22.25. Spre placuta noastra surprindere au ajuns si bagajele odata cu noi, asa ca totul s-a incheiat cu bine.

Dragii mei colegi intr-ale calatoritului, asta a fost aventura noastra de 35 de zile pe continetul sud american. Pana acum a fost aventura vietii noastre si cred ca va ramane. Anii se aduna (in buletin, noi tot tineri ne simtim) si nu stiu daca vom mai avea curaj sa ne aventuram asa departe si asa de mult timp, desi... mai avem multe pe lista :). Vreau sa va multumesc pentru ca ati avut rabdare sa fiti alaturi de mine in timidele mele incercari de-a pune „pe hartie” ce-am trait si ce-am vazut in aceasta vacanta.

Pentru colegii interesati voi incerca un epilog in care sa ma ocup putin de logistica acestei vacante, aici incluzand si costurile aferente.

---

VIZUALIZĂRI: 3600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI