Mica bijuterie bizantină Panagia Kera

TIPĂREȘTE

La numai 10 km sud-vest de Agios Nikolaos, la poalele Munților Dikte, se află unul dintre cele mai importante și mai interesante locașuri religioase din Creta: Biserica Panagia Kera sau Panagia Kera Kardiotissa (de la „karda” , care înseamnă „inimă” în limba greacă), adică Biserica Maicii Domnului a Inimii.

I se spune așa datorită unei icoane făcătoare de minuni înfățișând-o pe Fecioară ținându-l pe pruncul Iisus în dreptul inimii, pare-se pictată de Sfântul Lazăr, atât de celebră încât în perioada iconoclasmului bizantin a fost luată și dusă la Constantinopol pentru a fi protejată iar în timpul ocupației venețiene, după ce a fost returnată mănăstirii, a fost furată de un negustor grec și a ajuns, după mai multe peripeții, la Roma, unde se găsește și astăzi în biserica închinată Sfântului Alonso de pe Colina Esquilină.

În 1795, după lucrări masive de consolidare și restaurare a bisericii, icoana a fost înlocuită cu o alta, cu autor rămas necunoscut, care a fost și ea furată în mai multe rânduri de către turci, revenind însă, de fiecare dată, în chip miraculos, în sfântul locaș, unde este expusă și acum lângă altar, legată cu un lanț de o coloană.

Dar nu numai pentru această icoană este cunoscută biserica, ci și pentru faptul că deține cele mai bine conservate fresce bizantine de pe insulă. Creta e înțesată de biserici și mănăstiri construite în a doua perioadă bizantină (961-1204), însă sub stăpânirea otomană majoritatea au fost vandalizate, pierzându-și în cea mai mare parte comorile.

Pentru a ajunge la Panagia Kera se merge pe New National Road în direcția Sitia și după cca. 2 km de la intersecția dintre această șosea, drumul care pătrunde în Agios Nikolaos și cel care urcă spre nord către Elounda, întâlnim indicatorul „Kritsa” . Cotim la dreapta, ieșind de pe New National Road, și străbatem cale de câțiva km o zonă de podiș presărată cu livezi de măslini. Traversăm satul Mardaki și după alți 2-3 km, un panou de monument istoric semnalizează apropierea de biserică.

În capătul unui foarte scurt drum asfaltat ce se desprinde din șosea se găsește parcarea și ghișeul de bilete (3 euro; 2 euro preț redus pentru seniori). Odată cu acestea am primit și un mic pliant din care am extras majoritatea informațiilor din review.

Ne aflăm la cca. 1 km de satul Kritsa, la o altitudine de 550 m. Pe ultima porțiune urcăm un drum de pământ în pantă lejeră, mărginit în dreapta de zidul din piatră al mănăstirii de maici.

Biserica este destul de mică iar arhitectura sa reflectă modificările și adăugirile făcute de-a lungul secolelor. Nu se cunoaște data primei construcții, însă se bănuiește că s-ar situa în secolul al XIII-lea. De atunci datează nava principală cu bolta, cele două nave laterale, precum și intrarea vestică, clopotnița și contraforții fiind completări din secolul al XIV. Tot atunci, mai precis în 1333, așezământul monahal este menționat documentar pentru întâia oară ca aparținând de Patriarhatul Latin de la Constantinopol.

Nava principală este dedicată Fecioarei Maria, iar cele laterale Sfintei Ana, mama sa, și respectiv Sfântului Anton. Hramul biserici este Adormirea Maicii Domnului, marcată pe 15 august.

Spre surprinderea mea, femeia care vine să ne deschidă biserica (o mireană, presupun că o îngrijitoare) ne lasă singuri și pleacă, așa că am timp suficient să studiez cu atenție frescele și să le fotografiez bine în lumina naturală.

Într-adevăr, sunt de o frumusețe extraordinară și nu mă mir că au atras atenția atâtor experți și simpli vizitatori.

Și mai interesant este faptul că se pot observa cu suficientă ușurință stilurile diferite în care frescele au fost realizate de-a lungul timpului. Nava principală conține cele mai vechi picturi, probabil de pe la jumătatea secolului al XIII-lea, înfățișând scene din viața Maicii Domnului și a lui Iisus în care figurile umane sunt redate linear, static, stilizat.

Se pare că după numai câteva decenii, posibil în urma unor distrugeri care au afectat grav biserica, o parte din fresce au fost refăcute și altele au fost adăugate în porțiunile nepictate și pe boltă. Aceste scene din Noul Testament marchează trecerea la stilul specific Renașterii Paleologe (1259-1453), ultimul apogeu al artei bizantine de la Constantinopol. În registre de dimensiuni relativ mari apar acum imagini mai viu colorate și siluete umane mai expresive, completate de elemente precum mese încărcate cu mâncare, copaci sau clădiri în Cina cea de taină, Iad sau Ospățul lui Irod și Ioan Botezătorul. Pe fațada vestică a unei coloane descopăr și figura lui Francisc, dovadă rar întâlnită în Creta a integrării unui sfânt catolic în iconografia ortodoxă.

Frescele din cele două nave laterale au fost pictate în prima jumătate a secolului al XIV-lea. În nava sudică găsim cele mai bine conservate imagini din biserică, ilustrând scene realist și emoționant redate din viața Sfintei Ana. Impresionante sunt și reprezentările sfintelor mucenițe Varvara, Irina și Kyriaki sau a Sfântului Teodor Stratelates, dar mai ales cea a unui cal cabrat, cu un dinamism ce trimite cu gândul la arta antică grecească.

În fine, nava nordică conține scene din A doua venire a lui Iisus Hristos și Judecata de apoi considerate de către specialiști ca fiind inferioare ca tehnică de execuție comparativ cu cele din nava sudică.

Ies din biserică încântată de cele văzute și de șansa de a o fi studiat și fotografiat pe îndelete, noi fiind singurii vizitatori la acel moment. Aruncăm un ochi și către un mic magazin cu suvenire, icoane și țesături locale, ca și unei terase-cafenea de vizavi de acesta. Cumpărături nu vrem să facem și nici cafea să bem, căci nu e nici ora 10 și abia am luat micul dejun. În plus, marea ne așteaptă!

Mai facem totuși un mic ocol pentru o vizită, doar din mașină, din păcate.

Ne îndreptăm către satul Kritsa, situat, așa cum am precizat deja, la doar 1 km de biserica Panagia Kera, dispus în amfiteatru, culcușit într-o căldare înconjurată de pereți stâncoși roșiatici, la cca. 520 m înălțime. Datorită așezării sale spectaculoase a fost ales pentru o parte din scenele din Zorba grecul iar regizorul Jules Dassin și-a distribuit soția, pe celebra Melina Mercouri, în Celui qui doit mourir, ecranizarea unui roman al lui Nikos Kazantzakis, făcând din Kritsa decorul acestui film din 1957.

Așa se face că acest sat tipic cretan, cu străzi pavate întortocheate, înguste și în pantă și cu case zugrăvite în alb a fost „descoperit” de turiști. Deja pe la ora 10, când am ajuns noi, micile prăvălii cu țesături, broderii, carpete, dantele, tricotaje și tot felul de suvenire se deschiseseră iar cafenelele își așteptau primii clienți, semn indubitabil că localnicii renunțaseră (cel puțin parțial) la vechile îndeletniciri agricole pentru a se îngriji de nevoile vizitatorilor...

Amploarea turistică pe care a luat-o localitatea mă cam ia prin surprindere. Aflu ulterior că satul „livrează” nu numai omniprezentul ulei de măsline, ci și miere sau un raki de prima clasă, și că mulți străini îl preferă stațiunilor cu ștaif de pe litoral ca bază pentru descoperirea Cretei. În aceste condiții, nu-mi rămâne decât să sper că va reuși să-și păstreze totuși, cât de cât, din autenticitate.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI