O „evadare” de pe litoral: Podișul Lasithi

TIPĂREȘTE

Ne bălăcim cât ne bălăcim, ne prăjim la soare, facem plimbări prin Agios Nikolaos, dar parcă e păcat să stai numai pe malul mării și să „vânezi” plaje când în apropiere sunt atâtea obiective turistice de mare interes.

Una dintre atracțiile majore ale estului Cretei și totodată cea care dă denumirea prefecturii în care se află este Podișul Lasithi/Lassithi. Prefer să-i spun „podiș” în loc de „platou” („plateau” în engleză; astfel îl veți găsi menționat pe hărți și în ghiduri) din cauza multiplelor semnificații ale celui de-al doilea termen, care pe mine mă trimit cu gândul mai degrabă la o farfurie cu mâncare...

Cum aș fi putut să-l ratez?!! ????Așa încât într-o dimineață, după ceva muncă de lămurire, l-am convins pe Adrian să-l vizităm. Și am pornit la drum, străbătând cât ai clipi din ochi cei cca. 15 km care despart Agios Nikolaos de orășelul Neapoli pe New National Road. De aici am părăsit șoseaua expres și ne-am îndreptat spre sud pe Epar. Od. Neapolis-Chersonisou către destinația noastră.

Dar care-i treaba cu acest podiș?

Ocupă peste 100 kmp de teren relativ plat situat la 850-900 m altitudine, fiind una din puținele zone locuite permanent la asemenea înălțime din Bazinul Mediteranean. Este înconjurat de Munții Dikti de peste 2.200 m, acoperiți o lungă perioadă din an de zăpadă, așa cum aveam să constatăm la un moment dat nu numai din vorbe, ci și din niște poze - detalii un pic mai încolo.

Solul fertil mulțumită aluviunilor aduse din munți de pâraie permite practicarea intensivă a agriculturii. În plus, un sistem de irigare inovator pus la punct de venețieni a transformat podișul în cea mai mare „grădină” a Cretei, care furnizează și acum insulei cele mai semnificative cantități de cereale, cartofi și alte legume, pere, mere și - desigur - măsline. Cei aproximativ 2.200 de localnici se ocupă, de asemenea, cu creșterea oilor și caprelor, iar din laptele acestora prepară diverse tipuri de brânzeturi și iaurturi.

În afară de peștera Dikteon, unde legenda spune că s-ar fi născut Zeus, Lasithi e renumit pentru morile de vânt, un adevărat simbol pentru aceste locuri, preluat tot de la venețieni. Palele lor din lemn au fost înlocuite cu unele din hârtie de către peloponezienii stabiliți aici în secolul al XIX-lea. În anii 1950 și 1960, podișul a fost unul dintre primele parcuri eoliene din Europa. Au existat aproximativ 10-13 mii de mori de vânt care pompau apele subterane, oferind un mare ajutor fermierilor și contribuind la dezvoltarea economiei locale; din păcate, din ele nu au mai rămas acum decât puține, însă o parte au fost restaurate, redevenind funcționale, sau sunt în curs de refacere. Se întâlnesc peste tot, chiar dacă în multe cazuri nu au decât un scop decorativ, și creează un ambient spectaculos.

O șosea circulară bine întreținută șerpuiește cale de cca. 25 km, înconjurând podișul și legând cele 18 mici sate pitorești, tipic cretane, cuibărite la poalele munților. Nu le-am văzut pe toate fiindcă Adrian a ținut morțiș să ajungă cât mai repede la mare, dar am reușit să-mi fac o idee.

Străbatem mai întâi Kato Amygdali, lăsând în urmă casele răsfirate pe pante, și aproape de intrarea în Zenia dăm de Cafe Bar Snack Bar Minimarket Motsounas, unde facem un popas prelungit.

Mi se pare un loc ciudățel, care mă înduioșează cu ambiția sa de a acoperi toate posibilele sfere de interes ale potențialilor turiști. ???? Suntem întâmpinați de nelipsita moară de vânt; în parcare, alte mori de vânt, o fântână și o terasă amenajată cu mese și bănci din lemn care servește și drept punct de observație de unde se deschid panorame spectaculoase. Iar în fața ei, pe asfalt, au fost desenate o tablă de șah cu două tipuri de sticle de bere pe post de piese și un joc X și O cu pietricele. Foarte haios!

Treaba se îngroașă vizavi, unde se înșiră o cafenea micuță, un minimarket cu răcoritoare la frigider și niște snacksuri stivuite pe rafturi prăfuite, dar și la pièce de résistance a întregului „complex” : un magazin de suvenire care expune cu precădere obiecte sculptate manual din lemn de măslin - linguri, tocătoare, boluri, strecurători și alte obiecte de uz casnic, statuete și alte mărunțișuri cu pretenții ornamentale. În încăperea alăturată „dezmățul” comercial e completat de butoiașe cu Raki with honey. No doctor ???? și cu vin rose și alb, precum și cu borcane cu miere și sticle PET cu ulei de măsline.

Un singur om se ocupă de toată această afacere complicată, cel puțin la prima vedere, un cetățean vârstnic, nevorbitor de nicio limbă străină, care se mișcă greoi de colo-colo, mutând lucrurile ori scuturându-le de praf, în timp ce o căpriță i se împiedică printre picioare... O drăgălașă! ????

De pe o foaie scrisă în engleză aflăm că cetățeanul respectiv a moștenit afacerea și meșteșugul sculptării în lemn de la bunicul său, decedat în 2013 la vârsta de 106 sau 107 ani - nu se știe sigur când se născuse ori poate că omul pierduse el însuși șirul... ????Iar pe o altă foaie dibuim o nouă informație relevantă: în locul în care ne găsim, la altitudinea de 800 m, ninge în fiecare an. ❄️

Bem o cafea grecească prea slabă pentru gustul meu și cumpărăm o sticlă de vin ce se dovedește a fi cam tulbure și un fund din lemn, și abia în timp ce ne pregătim de plecare, observ, ridicând ochii, că mai sus de prăvălioare, pe panta dealului, lângă o construcție ce pare a fi o casă, se găsește și un muzeu folcloric. Nu pot să nu mă întreb cât de capabil este moșul să administreze toate astea și nu-mi rămâne decât să sper, pentru binele lui, că are totuși ajutoare și că Motsounas se află pe ruta agențiilor care organizează excursii pe Podișul Lasithi. Altfel, din mici vânzări ca cea făcută de noi, nu văd cum ar putea supraviețui.

Ne continuăm drumul ce șerpuiește ba în sus, ba în jos, însoțiți permanent de pâlcuri sau de livezi mari de măslini. Din mașină și din punctele belvedere admirăm munții parțial împăduriți. Trecem prin cătunele Exoi Potamoi și Mesa Potamoi și glumim între noi: „Uite, am intrat într-un sat. Și... am ieșit din sat.” ????

Serpentinele strânse îmi creează o stare de disconfort, așa încât accept cu bucurie propunerea de a face un nou popas la Skapanis Restaurant-Cafe / Lassithi Plateau tavernaskapanis.gr, o tavernă tradițională și o afacere de familie care datează din 1996. Așezarea este punctul său forte: spre exemplificare, iată o filmare cu drona postată pe pagina de Facebook a localului: pe FB.

Este situat la peste 1.000 m altitudine și proprietarii țin un album cu fotografii pe care bănuiesc că îl arată tuturor clienților. Deși coperțile din piele sunt inscripționate cu desene de stele de mare și scoici, în interior atmosfera este... hibernală: pozele înfățișează imagini cu zăpadă conștiincios arhivate din 2000 până în iarna 2020-2021, din care deducem că n-a existat an în care să nu ningă aici.

Deocamdată este însă vară iar panorama care ni se înfățișează ochilor ne taie pur și simplu respirația: de la înălțimea la care se află taverna se zărește o bună parte din întregul podiș, cu satul Mesa Lasithi în depărtare. Ne așezăm și comandăm câte o cafea pentru a ne acorda răgazul de a privi apa pompată de morile de vânt funcționale, apoi intrăm și remarcăm curățenia impecabilă din sala de mese și de la toalete. Aruncăm o privire și magazinului cu suvenire și alte mărunțișuri. Mai jos de clădirea tavernei este casa familiei.

La fel ca la Motsounas, și aici sper - și presupun - că opresc autocarele cu turiști veniți în excursie.

După ce traversăm Mesa Lasithi, ajungem la cel mai mare dintre satele de pe podiș: Tzermiado, cu o mulțime de taverne și magazine. Din păcate, deși citisem că în micile localități din Lasithi se țin piețe din care se pot achiziționa brânzeturi, fructe și legume, probabil că n-am avut noi norocul să ne nimerim în zi de târg.

Ne mulțumim așadar cu priveliștea morilor de vânt ce ne acompaniază pe câmpurile agricole tot drumul către următorul sat, Pinakiano. De aici avem două variante. Prima din ele este continuarea drumului înainte spre Kato Metochi, Agios Charalampos, Psychro, Magoulas, Kaminaki, Avrakontes, Agios Georgios și Agios Konstantinos pentru a reveni la Mesa Lasithi și a închide cercul. Este, fără îndoială, soluția cea mai ofertantă, căci pe această rută se pot vizita câteva biserici interesante, peștera lui Zeus și parcul tematic mitologic, ateliere ceramice sau de țesut covoare, făbricuțe de ulei sau Eco Parcul Lasinthos.

Drumul e scurt dar durează probabil destul de mult să îl parcurgi, având în vedere serpentinele. Și dacă te mai și oprești ba la una, ba la alta... se poate prelungi câteva ore. Nu reușesc să îl conving pe Adrian să îl străbatem; e supărat că îl privez de la statul pe plajă și bălăceală. ????

Nu ne rămâne decât a doua variantă: să cotim la dreapta, luând-o spre nord către Malia.

La ieșirea de pe Podișul Lasithi, pe partea dreaptă a drumului, vedem Morile de la Seli Ambelou. 26 de mori de vânt au fost construite din piatră după Revolta Cretană din 1866-1869 și până la al Doilea Război Mondial au fost singurele unde localnicii își puteau măcina grâul. Câteva din ele au fost restaurate și în apropiere și-a făcut apariția o frumoasă tavernă.

După Mochos, un sat surprinzător de animat, traversăm New National Road, îndreptându-ne, spre bucuria consortului, către Malia.

Trecerea de la liniștea zonei rurale la zgomotoasa stațiune estivală e bruscă și șocantă. Dar n-am de ce mă plânge: știam deja că insula asta e despre dealuri și munți cu sate culcușite la poale, defileuri stâncoase și podișuri împânzite de livezi de măslini și mori ce se învârt încet în vântul domol, dar și despre întinderi lungi de nisip sau plaje înghesuite în golfulețe și luate cu asalt de hoardele de turiști avizi de soare și de bălăceală.

Și poate că tocmai în această combinație rezidă farmecul de netăgăduit al Cretei...

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Mici sate pitorești, livezi de măslini, câmpuri agricole, mori de vânt, priveliști spectaculoase

Destule taverne și cafenele pe drum, dar din păcate nu și tarabe cu produse locale

---

VIZUALIZĂRI: 931 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI