Un oras de Patrimoniu Universal - Trei zile medievale in secolul XXI

TIPĂREȘTE

Am ajuns in Regensburg dupa un drum obositor facut cu masina; am profitat de invitatia unor prieteni care aveau treaba in oras caci doream de ceva vreme sa revad orasul care ma impresionase atat de mult in urma cu opt ani cand l-am vizitat prima oara. Orasul este in sud-estul Germaniei in regiunea Bavaria.

Istoria orasului se pierde in negura vremurilor. In timpul imperiului roman, orasul se numea Castrum Regina. Orasul inca de atunci era intins pe ambele maluri ale Dunarii, dar cum Dunarea reprezenta in acea zona, granita Imperiului Roman, jumatatea de sud a orasului era in imperiu si jumatatea de nord, nu. Se pastreaza pana astazi ziduri ale cetatii romane; s-au gasit si sunt cu repect expuse, statui si vase datand din acea epoca.

De-a lungul timpului, orasul a avut perioade de mare inflorire sau de stagnare, dar niciodata nu a dat inapoi din punct de vedere economic sau cultural. Din fericire, nici un razboi mare nu a afectat acest oras.

Este cel mai frumos si bine conservat oras medieval din Bavaria Peste 1. 000 de caldiri din centrul vechi au fost incluse in patrimonial Unesco, existand multe alte sute, dar care nu au fost considerate la fel de valoroase, dar care sun la fel de frumoase si la fel de bine restaurate. Cat inseamna 1000 de cladiri? ... enorm de mult. Caci cladire inseamna constructie cu pravalie la parter, cu pivnite, cu 2 -3 etaje, in care inca de acum cateva sute de ani, locuiau mai multe familii.

Ne-am cazat repede, am facut repede un dus, si am plecat sa colindam orasul vechi si sa mancam. Primele impresii au fost legate de curatenia orasului. Apoi, de multitudinea biciclistilor de toate varstele, care desigur au de-a lungul tuturor trotuarelor banda pentru circulat in conditii de maxima siguranta. Chiar si semafoarele acolo arata altfel; indica dreptul de trecere pentru; masini, pietoni si biciclisti. Trec pe rand. Am vazut foarte multe tinere mamici, care aveau atasat la bicicleta, un carucior special pentru bebelusi. Sa va spun drept cand l-am vazut pe primul, mi-a cam stat inima, vazand cum circula tanara doamna printre masini cu copilasul in urama ei. Desigur nu se intampla nici un accident caci toti celalti participanti la trafic se respecta intre ei. Nu se claxoneaza, si nimeni nu injura pe nimeni. Fiecare stie ce drepturi si ce obligatii are si le respecta. Avand atat de multi biciclisti, orasul dispune si de multe locuri de parcare pentru biciclete. Pe locul doi ca si mijloc de locomotie, sint scuterele, apoi motocicletele si in final autoturismele. In Germania in general, fata de Romania, masinile cu cat sunt mai scumpe si mai puternice, sunt proprietatea persoaneleor mai invasta. Putini “ copii de bani gata “ am vazut. Fiecare are cam dupa cat de bine si de mult a muncit. Si atunci e logic ca un tanar sa aiba mult mai putin decat un domn respectabil care a muncit o viata intreaga. Acolo este in firea lucrurilor ca dintr-o masina de mare clasa (si valoare), sa coboare un domn (sau o doamna) trecut de 50 – 60 de ani.

Ne-am plimbat prin centrul vechi si pe la ora 18. 30 mi-am dat seama ca strazile au devenit pustii. Putini oameni, si aceea cu siguranta turisti, mai circulau la acea ora pe strazi. In timpul saptamanii, nemtii se retrag repede acasa, si se odihniesc pentru o noua zi de munca. Doar in week-end este ceva mai multa animatie pe strazi pana tarziu in noapte.

Eu nu ma mai saturam sa admir cladirile vechi. Nu stiu ce culoare or fi avut ele acum doua – trei sute de ani, dar asa cum sunt zugravite acum, in culori calde, dau un aer primitor si curat orasului. Fiecare cladire se remarca prin ceva special; fie o usa monumentala, fie un balcon, fie diverse ornamente sau o statuie. Mi-a atras in mod deosebit atentia, forma simpla a cladirilor, cu ferstre micute perfect aliniate, tipice perioade medievale. Pentru a pastra si respecta modelul medieval al orasului, este interzisa folositea instalatiilor de AC in aceste caldiri de patrimoniu. Strazile sunt la fel de inguste ca acum trei sute de ani, si cu toate acestea, am vazut si autoturisme in zona, care circula azi asa cum pe vremuri circulau carutele, caii si trasurile. Nu este doar o zona micuta, pietonala. Este un oras in totata puterea si cu toate activitatile cotidiene; case pentru locuit, multe biserici si catedrale, scoli, spatii comerciale si cladiri publice. Un alt lucru pe care l-am remarcat si apreciat totodata, este pavajul strazilor. Pentru a pastra idea de oras medieval, dar totodata pentru a face ca zona sa aiba un aspect curat si unitar, toata zona este pavata cu piatra cubica. Chiar m-am amuzat, in trecre pe niste stradute foarte inguste si pustii, imitand suntetul pe care l-ar face un cal “ cla – clu…. cla – clu.

Am intrerupt pentru o vreme, plimbarea prin oras, pentru a manca ceva. Si cum se inserase si cam toate restaurantele erau inchise, ne-am bucurat cand am gasit o pizzarie deschisa, despre care unul din prietenii mei a spus ca el o cunoaste si ca este cea mai buna din tot orasul. Se numeste L'Osteria si este amplasata pe str. Watmarkt nr. 1. Este o nebunie ce se intampla acolo; pastele si pizza se prepara la vedere intr-o bucatarie deschisa catre restaurant. Plantele aromate proaspte folosite la salate sau la preparate stau si ele la vedere in mari castroane cu apa sau in ghivece. Pana aici nimic nou, am mai vazut si sunt de accord ca este cea mai eficienta forma de reclama…. caci cu greu poti rezista tentatiei. Dar ce este unic acolo, esta marime fiecarei portii de mancare. Noi am comandat cate o salata si o pizza, caci foamea era cam mare si nu i-am dat crezare prietenului care mai fusese acolo. Asa ca in zece minute, ne-am trezit cu cea mai mare pizza pe care am vazut-o vreodata, pe masa. Abia daca au incaput pe masa farfuriile si castroanele cu salata. Cum nu avusesem parte de un meniu tipic bavarez, am zis ca macar o bere germana trebuie sa bem; berea a fost chiar si pentru gustul meu (erau mai mult de cincisporezece feluri de bere) si desigur servita intr-un un pahar imens. Cu buticile pline si obositi dupa atata colindat, ne-am retras la hotel inchieind prima zi petrecuta in Regensburg...

A doua zi dimineata, prietenii mei au plecat devreme sa isi rezolve treburile, in timp ce eu am dormit pana la 8. 30, stiind ca nu am de ce sa ajung mai devreme de ora 10. 00 in centrul vechi, caci abia atunci se deschid muzeele, catedralele si magazinele.

Am chemat un taxi care m-a dus in partea de sud- vest a orasului vechi, in fata Catedralei Sf. Emeram, prima in programul meu. Este o catedrala superba, care sute de ani a fost cel mai important centru religios de pe Dunare. Mai mult de o ora am petrecut inauntru, admirand fiecare statuie, fiecare fresca, si orga. Pentru ca este cu totul si cu totul deosebita, ei si Catedralei St. Peter ii voi dedica separat cateva randuri in alta poveste.

Am plecat pe jos de acolo si dupa ce am colindat cateva strazi am ajuns la Biserica Dominicana. Am facut cateva fotografii la exterior, caci nu facea parte din programul meu “ obligatoriu” si mi-am continuat drumul. Am facut un popas in piata din fata Teatrului, am baut un fresh de portocale la o terasa cocheta, ca sa ma racoresac un pic de cele 32 Grade Celsius de afara si am plecat mai departe cu ochii cand in stanga …. cand in dreapta, admirand la nesfarsit cladirile.

Am ajuns destul de repede si de usor la Catedrala St. Jakob care se afla desigur pe Jakobstrasse. Este o catedrala in incinta careia functioneaza un seminar teologic dar care este totodata punct de ataractie turistica. Fatada este deosebita din doua motive; unul pentru ca este bogat sculptata si foarte neagra (oare de ce nu o curata nimeni asa cum se intampla la alte catedrale) si doi pentru ca fatada principala, unde este si intrarea este protejata de o construcuctie din sticla. La interior, pastreaza caracteristicile unei catedrale gotice de inceput de secol XVII; foarte simpla, chiar modesta in decoratiuni. Am remarcat si aici “ cutia milei “ daca asa s-o numi si la ei, sau cutia pentru donatii. Este o “ cutie “ mare din piatra, cu o deschidere ca la pusculite, si cu o usita bine ferecata cu doua lacate, la care evident aveau acces doar preotii asezamantului. Nu lipsea fantana (genul de fantana micuta arteziana - vezi foto) cu apa, care este prezenta in orice biserica catolica (asa cum la manastirile ortodoxe exista in curte o fantana mare).

Mi-am continuat drumul, am admirat biserica Drevering-keitskirke, apoi am oprit cateva minute la o patisserie, pentru a gusta unul din multele feluri de cornuri. L-am savurat alturi de un capucino si mi-am vazut de drum.

Odata ajunsa in apropierea Pietei Dom-ului, am intrat mai intai in St. Joseph Karmeliterkirche, si in Alten Kapelle, in care am fost uimita de risipa care s-a facut in poleirea cu aur a interiorului. In felul acesta, aspectul general este mult mai rococo decat gotic, mult mai incarcat decat sobru si desigur mai deosebit in peisajul orasului.

Putina lume era la acea ora in Piata Dom-ului. M-am oprit cateva minute la taraba unui comerciant turc, ce vinedea fructe si proaspete si confiate. Initial mi-am dorit si fructe confiate si o jumatate de kg. de cirese proaspete, dar va spun sincer ca m-am speriat cand am vazut pretul cireselor... am zis ca mai pot astepta intoarecerea acasa. Asa ca am cumparat doar 2 feliute de ananas confiat si 200g. de curmale uriase. (lungimea uneia cca. 10cm. ). Cu punguta cu fructe in mana, m-am asezat cateva minunte pe treptele celebrului Dom, si le-am mancat, privind (sau studiind) trecatorii. Cat am mancat fructele, ma gandeam la lucrurile mai putin obisnuite pentru noi ortodocsii, pe care le-am intalnit in catedralele de acolo. In primul rand m-a uimit faptul ca la intrare, aproape peste tot exista carti de rugaciune, sau brosuri despre oras si despre obiectivul respectiv, asezate pe rafturi, cu pretul scris pe fiecare si alaturi cu o cutiuta pentru banii. Nu exista cineva care sa le vanda. Cine are nevoie, isi ia cartea si lasa banii acolo. Din pacate nicaieri nu am gasit ceva in alta limba decat in germana – mie personal nu mi-a fost de nici un folos. Se stie ca in bisericile catolice nu se aprind lumanari. Apoi, in toate pe fiecare capat al bancilor (in bisericile catolice nu se sta in picioare, ca la ortodocsi, ci pe banci) am vazut cate 3 – 4 carti cu cantecele si rugaciunile ce se spun in timpul slujbelor. Aceasta fiind o alta deosebire intre desfasurarea slujbelor calolice (unde toata lumea spune rugaciunea si canta) si cele ortodoxe (unde doar protii si corul bisericiii canta. )

Apoi, am intrat in Catedrala St. Peter. In forma actuala a fost construita la inceputul sec. XIV si timp de 600 de ani s-a lucrat mereu la ea. Cele doua turnuri ale sale pot fi vazute si astazi din orice parte a orasului. Aspectul exterior este in totala contradictie cu interiorul. Daca exteriorul m-a fascinat prin multitudinea de sculpturi, adevarate dantelarii in piatra... interiorul m-a uimit prin simplitate. Singurele lucrurii deosebite sunt vitraliile si altarul. Mesterii care au realizat vitraliile au realizat doua lucruri minunate in acelasi timp; au „ ridicat „ sfintii la inaltime de unde sa ii priveasca si sa ii ocroteasca pe enoriasi si au facut ca lumina sa treaca prin ei. Despre aceasta catedrala voi scrie cateva randuri separat in alta poveste, caci merita multa atentie.

Am intrat apoi si in Niedermünstercare care asa cum am citit la intrare este biserica parohului catedralei.

Cum trecuse binisor de ora pranzului, gandul imi era la vestitii si deliciosii carnaciori bavarezi, asa ca m-am indreptat catre Podul de Piatra de pe Dunare in apropierea caruia aflasem ca exista o terasa specializata in astfel de preparate traditionale. Se numeste Burstkuchl si este infiintat in 1893. Este foarte usor de gasit si nici nu poate fi confundata, caci este singura. Defapt este un restaurant cu terasa unde si eu ca multi altii, am preferat sa stau afara, cu farfuria si berea in fata avand privelistea batranului pod de peste Dunare in planul doi. Legenda spune ca prima tavera a fost in acest loc, pentru muncitorii care au construit podul; apoi, a continuat sa functioneze, fara intrerupere pana astazi. Meniul nu este foarte diversificat si consta in cateva feluri de carnati sau snitel si multe feluri de bere. Este un dute-vino, permanent. Oamenii nu stau mult; pur si simplu vin sa manance si sa bea o bere. Erau foarte multi nemti si foarte putini turisti straini; clar le place mult si vin pentru meniul specific zonei. Este vorba despre carnaciori serviti pe varza murata, cu paine de casa si cu un pahar de bere. Toate au un alt gust decat la noi; carnaciorii sunt albi si picanti, varza murata are un alt gust, este taiata foarte fin si pe ea stau carnatii. Si painea este deosebita, facuta ca la tara iar de bere ce sa mai spun... cate dorinte atatea sortimente. Cat am stat la terasa am admirat batranul pod de piatra „ Steinere Brücke „ devenit una din emblemele orasului. A fost ridicat la 1135 si a fost primul pod de piatra construit peste Dunare.

Dupa ce am mancat, am facut o croaziera de o ora cu vaporasul pe Dunare. Am trecut pe sub cele trei poduri care unesc malul Dunarii de insula de pe fluviu si am constat inca odata ca nemtii fac turism in propria lor tara - eram singurul strain de pe vapor. (au fost peste 200 de turisti). In timpul croazierei am vazut cele doua vapoare – hotel care stau ancorate acolo. Dunarea este tulbure si murdara si nu m-a impresionat cu nimic.

Dupa aceasta plimbare, seara am iesit iarasi in oras sa mancam. Asa s-a incheiat a doua zi in Regensburg.

In cea de a treia zi am mai vizitat ce ramasese nevazut sau neaprofundat, din partea veche a orasului, si am colindat magazinele. Am inceput ziua cu o cafea si cateva pateuri delicioase la una din cafenelele din Kohlermarkt. Dupa ce am mancat bine am plecat la plimbare.

Primul obiectiv vizitat se afla in piata Rathausplatz si reprtezinta Primaria orasului Altes Rathaus. A fost construita in pe la 1500 si o vreme, intre 1663 si 1806. a fost locul unde a functionat Primul Parlament al Germaniei. Am vizitat singuri caci la ora cand am ajuns noi, nu se adunasera destui turisti pentru a forma un grup care sa fie insotit de un ghid. Intr-o micuta curte interioara, erau cateva statui vechi din piatra. La baza uneia, care reprezenta o femeie ce tine in mana un porumbel, doi porumbei isi faceau cuib. La subsolul cladirii exista o camera de tortura, in care din pacate nu am putut intra fara ghid.

Ne-am mai plimbat pe strazi, am trecut pe langa Poarta Praetoria, si am admirat cat de ingenios a fost inclusa intr-o constructie mult mai rececenta.

Apoi am vizitat Biserica Neupfarrkirche, Museum St. Ulrich si St. Joseph Karmeliterkirche.

In aceasta zi, parca pofta de a gusta divrese mancaruri traditionale era mai mare decat dorinta de a mai vizita locuri sfinte, asa ca am cam luat teraslele la colindat. La unele am testat berea in timp ce la altele produsele de patiserie si inghetata. De departe cel mai mult mi-a placut in piata Arnulfsplatz la beraria Kneitinger Ei se lauda ca produc si ca vand bere acolo de la jumatatea sec. XIV.

Pentru ca un prieten din grupul meu si-a exprimat dorinta sa cumpere pentru mama sa un ceas autentic german, din lemn, cu cuc si scene pastorale, ne-am indreptat spre malul Dunarii unde eu cu zi in urma vazusem un magazin cu astfel de ceasuri. Partea proasta a fost ca eu in prima zi nu am dat atentie preturilor, asa ca prietenul meu “ a fost depasit de situatie “ cand a vazut preturile si nu a cumparat nimic de acolo.

Apoi am trecut la colindat magazinele din centrul vechi. In acea zona sunt magazine “ de firma “ dar si magazine cu suveniruri. Preturile sunt pe masura, si nu era nici perioada cu discount-uri. Asa ca a fost “ putin si bun “ ce am luat de acolo. Eu am fost cea mai norocoasa gasind lucruri dragute la un magazine care oricum nu este un brand foarte scump, asa ca am plecat multumita de acolo. Apoi ca sa nu plece prietenii necajiti acasa, am dat o tura si prin Mallul Arcaden.

Dupamiaza, dupa ce am mai mancat odata la L'Osteria ne-am facut siesta in parcul central al orasului.

---

VIZUALIZĂRI: 4893 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI