La vânătoare în Ravenna

TIPĂREȘTE

Nu, nu sunt adepta uciderii animalelor sălbatice, nici măcar în scop sportiv. Vânătoarea din titlu se referă la modul „pe repede înainte” în care am fost nevoită să străbat orașul în numai câteva ore, alături de verișoara mea, în căutarea celor mai importante obiective turistice, și în special a mozaicurilor, timpul dovedindu-se un inamic necruțător. La fel și soarele de iulie...

După ce în reviewul anterior vezi impresii v-am plictisit cu o introducere lungă despre Ravenna, a sosit – în fine! veți zice, probabil – momentul să vă prezint și ceea ce am văzut și vizitat în oraș.

De la gară am luat-o drept înainte pe Viale Luigi Carlo Farini, trecând pe lângă unul din puținele spații verzi din oraș, Giardini Speyer, și pe lângă Basilica di San Giovanni Evangelista, una dintre cele mai vechi din Ravenna, construită în secolul al IV-lea din dorința Gallei Placidia. Cum, din păcate, în urma unei intervenții nefericite din 1747 mozaicurile sale au fost distruse aproape în totalitate, nerămânând decât două fragmente, am renunțat la vizită, păstrându-ne forțele pentru următoarea oprire.

Și după ce am cotit la stânga pe Via di Roma și am parcurs mai puțin de o sută de metri, am ajuns la cea dintâi destinație din traseul zilei.

Basilica di Sant’Apollinare Nuovo ni se înfățișează în toată simplitatea sa arhitecturală: fațadă din cărămidă, cu portic și frontoane încadrate de doi pilaștri și o fereastră cu montante având deasupra alte două ferestre mai mici. În dreapta se înalță un turn clopotniță, element specific Ravennei, datat din secolul al IX-lea sau al X-lea, iar în față câțiva palmieri înveselesc atmosfera. În lateral e un claustru și sub arcadele sale ne răcorim puțin după ce cumpărăm biletele combinate.

Dacă exteriorul nu impresionează în prea mare măsură, în schimb interiorul mă copleșește: este dispus pe două nivele și cuprinde un altar impunător, capele pline cu picturi și statui valoroase, coloane din marmură, tavan casetat din lemn aurit, dar mai ales mozaicuri splendide, adevărate capodopere, care împodobesc pereții laterali ai navei, atât de minuțios executate, încât nu pot să nu mă întreb cât timp le-a luat meșterilor să realizeze fiecare imagine în parte.

Basilica a fost construită la începutul secolului al VI-lea drept capelă palatină închinată lui Hristos Mântuitorul la porunca lui Theodoric, un creștin arian.

Din cauza disputelor teologice cu adepții arianismului, mozaicurile originale au fost în mare parte distruse după cucerirea Ravennei de către bizantini, biserica fiind refăcută la mijlocul veacului al VI-lea, sub domnia împăratului Justinian, când a fost resfințită în cultul ortodox și închinată Sfântului Martin din Tours. Pentru ca în secolul al IX-lea, când moaștele sfântului Apollinare au fost transferate aici de la basilica din orașul Classe, hramul să-i fie schimbat în Sant’Apollinare „cel nou” .

Mozaicurile pe care le admirăm astăzi datează de la jumătatea secolului al VI-lea și înfățișează procesiuni de martiri, împărați, fecioare, sfinți, profeți și evangheliști iar cele 26 de scene cristologice, printre puținele păstrate din perioada lui Theodoric, reprezintă cel mai mare ciclu monumental ce ilustrează Noul Testament și cel dintâi din lume realizat în tehnica mozaicului.

Câteva imagini atrag în mod special atenția: scena celor trei magi, cea a Cinei cea de taină, considerată printre cele mai vechi (dacă nu cea mai veche) dintre reprezentările acestui episod biblic, o alta părând să îl înfățișeze, pentru întâia oară în mozaic, pe Satan, dar și ilustrările surprinzător de realiste ale portului antic Classis, orașului Ravenna și palatului lui Theodoric.

În Sant’Apollinare Nuovo fiecare mozaic spune o poveste, fiecare pietricică e o fărâmă dintr-un întreg ce recreează în limbaj artistic de o forță copleșitoare istoria creștinismului timpuriu în Ravenna. Am părăsit basilica încântată și convinsă că mozaicuri mai frumoase nu aveam să mai văd niciodată.

M-am înșelat!

Am străbătuit apoi Via Francesco Negri și în scurt timp am ajuns în Piazza San Francesco, în așa-numită Zonă a tăcerii („Zona del silenzio” ) , amenajată în anii 1920-1930 în cadrul unei ample sistematizări urbane în chip de omagiu adus de oraș lui Dante Alighieri. Cuprinde mormântul marelui poet, Quadrarco de Braccioforte, Muzeul Dante, claustrul mănăstirii franciscane și biserica San Francesco. Proiectul a fost sprijinit de fasciștii aflați la acel moment la putere, care au văzut în preamărirea poetului o modalitate de afirmare a identității naționale.

Ideea a fost aceea a creării unui spațiu public destinat liniștii și contemplației în jurul mausoleului neoclasic simplu care adăpostește urna cu rămășițele pământești ale poetului.

Monumentul funerar – Tomba di Dante ‒ a fost ridicat în anul 1782 și ornamentat cu un basorelief de Pietro Lombardi din 1483 înfățișându-l pe poet. Într-un mic turn din spatele mormântului a fost montat în 1921, cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la moartea poetului, așa-numitul „clopot al lui Dante” , care bate zilnic la asfințit de 13 ori pentru a aminti data decesului acestuia ‒ 13 septembrie 1321. Demn de remarcat este faptul că osemintele nu au părăsit niciodată Ravenna, în ciuda presiunilor făcute de Florența, care a mers până acolo încât i-a rezervat poetului un loc de veci în celebra biserică Santa Croce.

Născut în Florența în anul 1265, Dante s-a implicat de tânăr în disputele politice, alăturându-se facțiunii guelfilor, care susțineau autoritatea papală în fața Sfântului Imperiu Roman. În urma unor conflicte cu adversarii ghibelini dar și cu cei din interiorul propriului partid, în 1304 a fost nevoit să părăsească orașul natal, fiind obligat la plata unei amenzi uriașe și condamnat la moarte dacă încerca să se întoarcă fără a o plăti.

Pornește într-un exil care îl poartă prin Paris și mai multe orașe italiene, și chiar dacă în 1316 conducerea Florenței îi permite revenirea, o refuză, considerând condițiile umilitoare. În 1319 este invitat la Ravenna de Guido Novello da Polenta, conducătorul orașului. Acceptă, stimulat de promisiunea (îndeplinită) a unor beneficii financiare. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneția, însă în timpul călătoriei de întoarcere suferă un atac de malarie și în septembrie 1321 moare acasă la Ravenna.

Apucase totuși să termine Divina Comedie ‒ ultimele cânturi au fost găsite după înmormântare în dormitorul său.

Ravenna lui Dante era complet diferită de cea din epoca de glorie. Străzile și casele sărăcăcioase și mediul nesănătos din cauza apropierii de mlaștini și canale nu puteau constitui un decor ospitalier. În aceste condiții, Dante și-a găsit refugiul în vechile biserici bizantine și în lumina caldă a mozaicurilor, care i-au influențat în mod cert viziunea artistică mistică. Dacă Florența este deseori amintită în lucrarea sa de căpătâi cu amărăciune și resentimente, în schimb orașul care i-a oferit găzduire în ultimii ani ai vieții apare reflectat în imagini ale păcii și liniștii sufletești.

Quadrarco di Braccioforte, mica grădină ce separă mormântul de biserica franciscană, adăpostește câteva sarcofage din secolele V-VI, dar și o movilă în care osemintele lui Dante au fost ascunse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În privința denumirii de „cvadrat al puterii brațului” , legenda spune că provine de la povestea a doi credincioși, care rugându-se și vrând să fie ascultați de Dumnezeu, au invocat forța brațului Său.

Două vorbe și despre Muzeul Dante, amenajat la primul etaj din Claustrul Mănăstirii Sf Francisc, pe care nu am avut timp să-l vizităm: a fost înființat în 1921 la inițiativa călugărilor din mănăstire și expune sculpturi, litografii și documente din timpul vieții poetului, precum și obiecte provenite din donații făcute în memoria lui Dante. La parter, sub arcadele claustrului mănăstirii datate 1261, se află un spațiu expozițional în care am pătruns pentru a vedea lucrări moderne de grafică înspirate din Divina Comedie.

După o pauză de refrișare la adăpostul porticului patiseriei Palumbo din Piazza Caduti, am purces către Basilica di San Francesco, locul unde a avut loc slujba de înmormântare a lui Dante. A fost preferata familiei da Polenta și foarte probabil și a poetului însuși.

Clădirea simplă în stil romanic a fost construită în secolul al V-lea de episcopul Vescovo Neone și complet refăcută cinci veacuri mai târziu, fiind încredințată călugărilor franciscani la finele secolului al XIII-lea. În pregătirea aniversării a 600 de ani de la moartea lui Dante, elementele decorative baroce din interior au fost îndepărtate pentru a reda bisericii aura austeră specifică veacului al XIII-lea și mai apropiată crezului fransciscan.

Biserica are un turn solid datând din secolul al IX-lea și este împărțită în trei nave separate de două rânduri de coloane din marmură. Găzduiește câteva capele înfrumusețate cu opere de artă din secolele XVI-XVIII, printre care și capela familiei da Polenta, unde a fost depus inițial sarcofagul cu trupul neînsuflețit al lui Dante.

Dar cea mai interesantă pentru vizitatori este cripta inundată cu apă dulce de sub presbiteriu, zidită pentru a adăposti averea episcopului Neone. Dacă introduci o monedă de un euro într-o fantă, poți vedea prin geam mozaicurile din pardoseală, datând din secolul al V-lea, frumos restaurate în anii 1880, și peștișorii aurii care înoată de zor. Există și două inscripții, una în în limba greacă și cea de-a doua în latină.

Cripta este golită și curățată periodic pentru a proteja prețioasele mozaicuri.

La foarte mică distanță de Basilica Sf Francisc și în imediata apropierea a Domului și Baptisteriului Ortodox se află Palatul Episcopal, în întregime reclădit în epoca modernă, care găzduiește muzeul și celebra Capelă a Sf Andrei.

Museo Arcivescovile prezintă o colecție valoroasă de inscripții funerare, sarcofage, fragmente de capiteluri și basoreliefuri din marmură provenite din catedrala antică a orașului – Basilica Uriana. Câteva exponate sunt de un interes aparte. Printre acestea se numără statuia fără cap și un braț care se crede că ar aparține împăratului Theodosius și un amvon din secolul al VII-lea alcătuit din 30 de casete sculptate în marmură, două din ele reprezentând sfinți iar celelalte diferite păsări.

O altă piesă de excepție este calendarul pascal din marmură, menit să fixeze sărbătoarea Paștelui din anii 532-626 în aceeași zi pentru întreaga creștinătate, în condițiile în care Apusul o celebra în funcție de ciclul solar iar Răsăritul se ghida după calendarul lunar evreiesc.

Însă vedeta muzeului rămâne, fără îndoială, tronul din fildeș dăruit de împăratul Justinian lui Maximian, episcopul Ravennei, considerat o capodoperă a sculpturii paleocreștine. Panourile sale înfățișează scene din Noul Testament: Sf Ioan Botezătorul încadrat de evangheliști, nașterea și botezul lui Hristos, intrarea în Ierusalim și minunile înfăptuite de El.

La primul etaj al palatului, Cappella Arcivescovile di Sant’Andrea, singurul monument ortodox din timpul lui Theodoric, a fost construită la începutul secolului al V-lea din dorința episcopului Petru II al Ravennei ca oratoriu privat pentru episcopii orașului. Inițial dedicată lui Iisus Mântuitorul, așa cum o dovedește luneta de deasupra ușii reprezentându-L pe Hristos călcând pe fiară, îmbrăcat în haine de împărat, după cucerirea Ravennei de către bizantini capela a fost închinată Sfântului Andrei, ale cărui moaște au fost aduse de la Constantinopol la jumătatea veacului al VI-lea.

Imaginii lui Iisus victorios i se adaugă cele înfățișând martiri, apostoli și evangheliști, fapt care contribuie la sublinierea conceptului de glorificare a Fiului lui Dumnezeu, care stătea în centrul credinței ortodoxe, spre deosebire de cea ariană.

Dincolo de programul iconografic ilustrat în mozaicurile în culori tari, sclipitoare, de un simbolism antiarian evident, poate că mai interesant pentru vizitatorii neinițiați este superba boltă mozaicată, unde, pe un cer auriu presărat cu stele albe, printre crini și trandafiri, și-au găsit locul ‒ zic specialiștii ‒ nu mai puțin de 99 de specii de păsări.

Capela e foarte mică și am fost nevoite să ne înghesuim înăuntru cu un grup care asculta cu pioșenie explicațiile ghidei. Din păcate vorbea în rusește, așa că n-am putut să o urmăresc și m-am mărginit să fac poze, încercând să trec peste neajunsul spațiului mult prea mic și să mă bucur de frumusețea extraordinară a mozaicurilor.

De o experiență mult mai plăcută am avut parte la alăturatul Battistero Neoniano (degli Ortodossi) , cel mai vechi monument creștin din oraș. Nestresată de prezența unui mare număr de vizitatori, am putut fotografia și filma în voie interiorul, fermecată de mozaicurile pe care însuși celebrul psiholog și psihiatru Carl Gustav Jung le-a descris drept „halucinante” .

Clădirea, cea mai bine conservată dintre baptisteriile paleocreștine, atât din punct de vedere arhitectural, cât și decorativ, a fost construită pe locul unei băi romane din dorința episcopului Orso/Ursus ca parte a marii sale basilici (distrusă în 1734) la sfârșitul secolului al IV-lea-începutul secolului al V-lea, perioadă ce coincide cu ridicarea Ravennei la rangul de capitală a Imperiului Roman de Apus. La câteva decenii după, în timpul episcopatului lui Vescove Neone (de la care se trage numele baptisteriului), i-a fost adăugată cupola din cărămidă și au fost realizate mozaicurile ce pot fi admirate și astăzi. Structura originală s-a păstrat aproape intactă, cu excepția coborârii la 3 m sub nivelul pământului ca urmare a tasării.

Baptisteriul a fost zidit din cărămidă și are forma hexagonală specifică epocii paleocreștine, un simbol al celor șapte zile, cea de a opta fiind ziua Învierii și Vieții Veșnice.

Decorațiunile, extrem de bogate și luminoase, trimit cu gândul la trecerea pruncului de la întuneric la lumină prin creștinare. Trei materiale au fost folosite: marmură în părțile de jos, stuc la mijloc, iar în registrele superioare mozaicuri de certă influență elenistă și romană.

Programul iconografic este cel mai bine descifrat, așa cum se întâmplă în toate lăcașurile de cult, în cupolă. Aceasta Îl are în centru pe Hristos, simbol al conexiunii cu divinitatea, în timp ce în Baptisteriul Arian accentul cade pe crucea purtată de Mântuitor, simbol al suferinței umane, și prin urmare al naturii pământești a lui Hristos.

Excepționalul mozaic din mijlocul cupolei a fost realizat în cercuri concentrice, medalionul central înfățișând scena botezului lui Iisus în râul Iordan, înconjurat de cei doisprezece apostoli îmbrăcați în haine albe sau aurii-galben pai. Este cea mai veche reprezentare în mozaic a acestui episod biblic. În dreapta scenei Botezului, râul Iordan apare personificat sub forma unui bătrân ce iese din apă ținând într-o mână o ramură verde, probabil o trestie, iar în cealaltă un veșmânt pentru Hristos.

Hristos este ilustrat cu barbă și gol până la brâu, cufundat într-o apă de o transparență și fluiditate remarcabile, obținute exclusiv prin măiastra asamblare a pieselor de mozaic. Pieptul dezgolit pare că sclipește de la stropii de apă cu care Ioan îl botează sprijinindu-se cu un picior de o stâncă în timp ce porumbelul Sfântului Duh coboară deasupra Lui din partea stângă.

Mozaicurile de pe arcele care sprijină cupola, datând din aceeași perioadă ca cele din dom, înfățișează proroci și scene din Noul Testament, printre care se intercalează frunze aurii de acant pe fundal albastru. În nișe se păstrează un altar bizantin și un vas roman din marmură. Vasul baptismal este din secolele XII-XIII.

Am fost foarte impresionată de baptisteriu, de rafinamentul excepțional al scenelor mozaicate și în special al celei de pe cupolă, de pe care cu greu mi-am desprins privirea, nu de alta, dar îmi amorțise gâtul…

De la batisteriu am străbătut, pe o căldură înfiorătoare, Via Rasponi și Via Matteotti, după care am cotit la stânga pe Via Cavour pentru a ajunge la un obiectiv neînscris în Patrimoniul UNESCO, dar despre care citisem și mi se păruse demn de interes.

E vorba de Domus dei Tappeti di Pietra, adică Domul covoarelor din piatră, un complex de clădiri datând dintr-o perioadă estimată la secolele I-VI, conform fazelor diferite de construcție și amenajare interioară. Săpăturile l-au scos la lumină în 1993, cu ocazia amenajării unui parcaj subteran, descoperirea arheologică fiind considerată cea mai importantă din Italia din ultimii ani. Complexul se desfășoară pe o suprafață de 700 mp, cuprinde 14 încăperi și două curți interioare și a aparținut probabil succesiv membrilor unor familii foarte bogate.

Intrarea se face prin biserica Sant’Eufemia, ridicată între 1742-1747 în stil baroc după planurile arhitectului Giovan Francesco Buonamici (cel care a proiectat și catedrala din Ravenna), pe fundațiile unui templu paleocreștin, presupus a fi adăpostit sediul primei episcopii din oraș. Se coboară câteva trepte și se pătrunde în muzeul inaugurat în anul 2002, la împlinirea a 1600 de ani de la declararea Ravennei drept capitală a Imperiului Roman de Apus. Biletul a costat 6 euro.

Denumirea de „covoare din piatră” face referire la pardoselile din marmură și mozaic de o mare valoare decorativă.

Arheologii au identificat mai multe case datând din perioada de apogeu a Imperiului Roman, posibil secolul al II-lea d. Hr. ; o instalație termală adiacentă unei case din secolul I d. Hr. ; o clădire din veacul al IV-lea; o reședință dar și o necropolă din perioada medievală timpurie, legată probabil de existența vechii episcopii care se bănuiește că ar fi servit drept fundație pentru Biserica Sf Eufemia. Au fost descoperite și două clădiri bizantine, despărțite de un drum roman pavat.

Mergând pe pasarelele ce înconjoară spațiile, poți admira și fotografia mozaicurile cu forme geometrice, flori, frunze sau figuri umane, toate excelent conservate. Printre acestea se remarcă scena unui banchet – Danza delle stagioni ‒ în care patru personaje, reprezentări ale celor patru anotimpuri, dansează pe muzica lui Pan. Un alt mozaic, Buon pastore, datând de la finele veacului al IV-lea, reprezintă un tânăr stând sprijinit într-un băț printre animale care pasc sub ochii a doi păuni cocoțați pe crengile unor copaci, unul din ei având dedesubt un nai, posibilă aluzie la povestea lui Orfeu.

După această vizită, care mi-a dovedit încă o dată că descoperirile arheologice nu se termină (aproape) niciodată (și cine știe ce se mai ascunde în subsolurile Ravennei?), ne-am îndreptat către Basilica di San Vitale și Mausoleo di Galla Placidia, aflate la o aruncătură de băț, într-o curte comună împrejmuită de gard.

Și aici am avut parte de o surpriză extrem de neplăcută: pentru plata suplimentară a sumei de 2 euro (peste prețul biletului combinat), care ne asigura intrarea la mausoleu, am fost îndrumate să mergem alături, pe Via Gamba, la un magazin de suveniruri. N-am înțeles ce legătură exista între acest butic, o afacere privată, din câte mi-am dat seama, și Arhidioceza din Ravenna și Ministerul Italian al Culturii, administratorii monumentelor. Dar trecând peste asta, vestea pe care ne-a dat-o vânzătorul m-a scos din sărite: la Mausoleul Gallei Placidia se descoperise în acea dimineață o infiltrație în paviment și se făceau reparații, drept pentru care fusese închis.

De ce nu ni se explicase asta la Basilica San Apollinare Nuovo, de unde cumpăraserăm biletele combinate pentru vizita a 5 obiective? Evident că am cerut pe loc restituirea banilor, și ‒ iarăși evident ‒ am fost refuzate. Pe motiv de situație de urgență.

În fine, după parlamentări eșuate, am decis să ne limităm la vizitarea Basilicii San Vitale. Totuși, cum celălalt obiectiv este extrem de interesant și important, vă voi prezenta câteva date și despre el, cu toate că nu l-am văzut decât din exterior.

Clădirea simplă în formă de cruce și modestă ca dimensiuni care adăpostește Mausoleo di Galla Placidia este impropriu denumită așa, căci Galla nu a fost înmormântată aici (la fel cum nici osemintele lui Theodoric nu se află în mausoleul care îi poartă numele), ci la Roma, unde a murit. Înăuntru sunt, într-adevăr, trei sarcofage, dar ele sunt atribuite fratelui ei Honorius, soțului – împăratul Constantius III, respectiv fiului ‒ împăratul Valentian III, a cărui regentă Galla a fost timp de 12 ani, până ce acesta a ajuns la maturitate.

Pentru iubitorii de mozaicuri, mausoleul e faimos datorită în principal cupolei, pe care au fost asamblate sute de piese de mozaic care alcătuiesc imaginea unui cer de un albastru intens, presărat cu stele aurii dispuse concentric și având în mijloc o cruce latină aurie. Programul iconografic, care îmbină tradițiile eleniste și romane cu cele creștine, cuprinzând scene precum cea a botezului lui Hristos, a lui Iisus în chip de Bunul Păstor, dar și decorațiuni cu motive vegetale, a fost interpretat de specialiști ca fiind un imn închinat victoriei vieții eterne asupra morții.

Nota bene: În filmul video de pe youtube atașat acestui review veți găsi, în ordine, imagini din Zona tăcerii cu Biserica Sf Francisc, mormântul lui Dante, claustrul mănăstirii franciscane și Quadrarco di Braccioforte, urmate de Baptisterul Neonian, iar la final din Mausolul Gallei. Făcând abstracție de explicațiile în alfabetul chirilic, pe care nu-l cunosc, am ales acest video pentru a suplini lipsa fotografiilor proprii de la masusoleu și pentru calitatea pozelor, în special a celor luate de aproape, în care se poate observa și aprecia – cred eu – foarte bine arta desăvârșită a meșterilor mozaicari.

Vă spuneam că după vizita la Basilica di Sant’Apollinare Nuovo, m-am înșelat crezând că mozaicuri mai frumoase n-aveam să mai văd în viața mea. M-a contrazis Basilica di San Vitale.

Se află, așa cum amintit deja, în aceeași curte cu mausoleul Gallei, însă este cu mult mai mare și mai impunătoare. Conform legendei, a fost ridicată pe locul martirizării Sf Vitale între 526-547, acesta din urmă fiind anul sfințirii, și a servit drept model pentru Hagia Sofia, construită câțiva ani mai târziu din porunca împăratului Justinian cel Mare la Constantinopol. În planul său octogonal se îmbină elemente de arhitectură romanică (turnuri în trepte, acoperișuri/domuri) cu cele de proveniență bizantină orientală (abside poligonale, capiteluri).

Dar nu pentru exteriorul, altfel relativ sobru, este renumită, ci pentru imensele suprafețe acoperite cu mozaicuri strălucitoare excepțional de bine păstrate, care o recomandă ca cel mai bine conservat lăcaș religios din perioada lui Justinian. Experții interpretează programul iconografic drept un omagiu adus unor mari personalități ale creștinătății și un imn închinat măreției imperiale.

Impresia produsă de miile de bucățele de sticlă colorată în toate nuanțele posibile, de la albastru intens la violet deschis și de la verde luminos la maro-cărămiziu și roșu incandescent, este de-a dreptul copleșitoare: senzația pe care am avut-o a fost aceea că priveam o pictură, și nu un ansamblu de piese. Am rugat-o pe vară-mea să-mi facă poze și în toate apar cu ochii pe sus, minunându-mă cu o figură aproape tâmpă…

Imaginile, reprezentând cicluri dispuse pe verticală, ilustrează în mare parte scene biblice: poveștile lui Avraam, Cain și Abel, Melchisedec, Moise, sacrificiul lui Isaac, reprezentări de sfinți și îngeri. În zona absidei și altarului sunt înfățișați mielul lui Dumnezeu, strălucind pe fundalul unui cer înstelat, Hristos așezat pe o sferă albastră, reprezentare a raiului, și cei patru evangheliști sub simbolurile lor (înger, leu, bou și vultur). Între scene au fost intercalate elemente decorative vegetale (ramuri și lujeri de viță de vie, struguri albi și negri) și animaliere (păuni și porumbițe). Totul într-o explozie coloristică însuflețită, nemaiîntâlnită până atunci în artă.

Pe pereții laterali de la baza absidei, două celebre panouri, așezate față în față, îi înfățișează pe împăratul Justinian cu soldați în dreapta și clerici în stânga, aluzie la statutul său de conducător militar dar și religios, ca reprezentant al lui Iisus pe pământ, simbolizat prin nimbul auriu care îi înconjoară capul, respectiv pe soața sa Theodora, împodobită cu bijuterii, alături de doamnele din suită. Lumina strecurată prin ferestre creează un efect mistic misterios, îndemnând la contemplație și reculegere.

Dacă adăugăm coloanele din marmură cu capiteluri elaborate și podeaua decorată cu mozaicuri cu figuri geometrice, obținem un tot în care nimic nu pare să fi fost lăsat la voia întâmplării.

O capodoperă care mi-a umplut sufletul de uimire și încântare!

După atâtea monumente istorice, recunosc, mă ajunsese oboseala și îmi era foame și sete. Așa că, verificând ceasul și observând că eram pe cale să depășim ora de întoarcere înscrisă pe biletul de tren dar mai puteam întârzia cu patru ore, am hotărât să facem un popas de alimentare și adăpare în Piazza del Popolo, inima Ravennei, cea care de peste șapte secole adăpostește sediile puterii locale (primăria și prefectura), fiind totodată locul preferat de întâlnire pentru cetățenii urbei.

Piața datează din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, perioadă în care Ravenna era condusă de puternica familie da Polenta, însă forma și dimensiunile actuale se datorează intervenției venețienilor din anii 1470-1480. Numită inițial Piazza del Comune, apoi Piazza Maggiore și Piazza Vittorio Emanuele după proclamarea regatului Italiei, a devenit Piazza del Popolo în urma referendumului din 1946. Ceea ce n-a surprins pe nimeni, căci populației Ravennei votase în acel an în proporție de 88% (cea mai mare din țară) în favoarea republicii.

De jur împrejur se înalță clădiri frumoase și interesante.

Palazzo Merlato (primăria), din vremea familiei da Polenta, când se numea Palazzo Comunale, a fost refăcut de venețieni, fiind împodobit cu blazoane, un balcon din piatră și elemente de teracotă pentru fixarea arcadelor. O nouă restaurare a avut loc în 1681 și o extindere începând din 1761. Clădirea este în formă de L și latura sa scurtă este ocupată de Palazzetto Venetiano.

Și Palazzo Apostolico, datând din veacul al XIII-lea, a fost extins și renovat în 1696 din ordinul legatului papal, cardinalul Francesco Barberini, iar în timp destinația i-a fost schimbată: astăzi adăpostește sediul prefecturii.

În capătul îndepărtat al pieței, pe ruinele bisericilor San Marco și San Sebastiano, se înalță Palazzo della Torre dell’Orologio, sediul vămii începând cu 1798, al primului cinematograf din oraș, din 1907, iar între 1928-1939, al Casei del Fascio.

După modelul pieței San Marco, în 1483 venețienii au ridicat în fața primăriei două coloane; pe prima a fost amplasat leul Sf Marcu, simbolul Serenissimei Repubblici, iar pe a doua, statuia sfântului Apollinare, ocrotitorul Ravennei. În 1509, când orașul a revenit sub controlul papal, leul a fost înlocuit cu statuia Sf Vitale.

Am cercetat rapid împrejurimile, apoi ne-am așezat la o masă, în umbra binecuvântată a unuia dintre puținele porticuri din oraș. Pozele mă ajută să-mi amintesc că am comandat o salată cu ton și un ditamai guguloi de mozzarella, plus o porție de cartofi la cuptor cu rozmarin. Nu mi-am notat cât au costat și n-am păstrat bonul, important e că am ras totul din farfurii…

După ce ne-am întremat cât de cât, ne-am îndreptat spre gară pe Via Diaz și Viale Farini. Din cauza întârzierii provocate de problemele tehnice ale trenului, am ajuns acasă în Bologna destul de târziu. Și după o cină frugală, m-am prăbușit pe pat…

Fusese o zi extenuantă, nu atât din cauza caniculei și distanțelor, cât a intensității trăirilor. În câteva ore, parcursesem trei secole și jumătate de istorie glorioasă aduse la viață și păstrate în chip miraculos de peste 1.500 de ani mulțumită unor mici piese colorate meșteșugit îmbinate și fixate pe pereți și cupole.

O bucurie pentru ochi, minte și suflet!

Totuși un sfat, așa, ca de final: să nu faceți ca noi! Dacă pașii vă vor purta vreodată în Emilia-Romagna și veți dori să vizitați Ravenna, făceți-o în tihnă. Alocați orașului minim trei zile, timp suficient pentru a-i descoperi comorile artistice paleocreștine, dar și pentru a savura un prânz sau o cină sub un portic din apropierea mormântului Dante și de ce nu? pentru a face o plimbare cu vaporașul până la Marină pentru o baie în Marea Adriatică.

Ravenna merită toată atenția voastră!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 83 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI