La plimbare în explorarea Coastei Amalfi: Ravello și Atrani

TIPĂREȘTE

Nu ai cum să nu-ți dorești să vezi cu ochii tăi Ravello dacă ai măcar vreo două zile la dispoziție când te afli pe Coasta Amalfi, dacă dinainte ai apucat să vezi fotografii sau imagini filmate cu orăşelul select ce are coasta la picioare. Ba chiar sunt turişti care vin special să viziteze Ravello, mai înainte de orice altă așezare de pe coastă, captivați de povestea și legendele despre Ravello.

Foarte aproape de localitatea Amalfi, la circa 6 km urcând pe drumuri sinuoase şi spectaculoase ce se îndepărtează de ţărm imediat ce se depăşeşte localitatea Atrani, se află orăşelul Ravello, unul dintre cele mai frumoase şi romantice orăşele posibile. Citisem că se găseşte la 360 metri deasupra nivelului mării, cocoţat pe pe nişte pante abrupte terasate, „mai aproape de cer decât de mare”, aşa cum îl descria scriitorul AndréGide şi ar fi un loc binecuvântat cu grădini luxuriante, drumeaguri liniştite, cotloane retrase, inundate de razele soarelui şi cu o privelişte de vis asupra mării şi coastei.

Istoria sa coincide aproximativ cu cea a orașului Amalfi, fiind fondat de romani în secolul V ca refugiu pentru câteva familii înstărite ce-și găsiseră adăpost retrăgându-se din calea invadatorilor barbari. Apoi, a urmat același destin ca și Amalfi, atingând o înflorire maximă în secolele XII-XIII când pare-se, avea în jur de 25.000 locuitori, astăzi numărul acestora fiind cam la o zecime din această cifră. După declinul Republicii Amalfi din care făcea parte, Ravello a avut aceeași soartă, timp de câteva veacuri luptându-se cu molime, cutremure, paragină, abia în secolul XIX orașul revenindu-și cu adevărat datorită turiștilor europeni atrași de locul ăsta exotic.

În trecut, Ravello apare menționat și în opera Decameronul a scriitorului renascentist Giovanni Boccaccio ca fiind un loc paradisiac cu multe grădini, fântâni, locuit de negustori bogați și iscusiți într-ale comerțului, făcând referire inclusiv la cel mai cunoscut dintre aceștia Landolfo Rufolo, de numele căruia se leagă unul dintre cele mai renumite obiective turistice de astăzi: Villa Rufolo. Unele guri susțin chiar că Ravello ar fi locul oferit de către Diavol pentru a-l ispiti pe Iisus în schimbul supunerii sale, însă probabilitatea este destul de mică, aşa încât aceasta rămâne doar la stadiul de legendă.

Ravello este un oraș destul de mic ce încântă pe oricine cu spiritul și aspectul său medieval, natural, elegant, cu străduțele strâmte, pavate cu piatră, cu case vechi de câteva sute de ani în care au locuit prinți, nobili, personalități ale culturii sau din lumea artistică, etc.

Dar, cel mai important este că, de ani buni, are reputația de a fi gazda artiştilor şi muzicienilor de faimă internaţională care se reunesc vara, pentru două luni, la festivalul de muzică clasică Wagner ce a pornit ca o inițiativă de a promova turismul și de a încuraja economia locală în anii dificili de după cel de-al doilea război mondial.

A fost botezat după numele celebrului compozitor german deoarece însuși Richard Wagner când a vizitat Villa Rufolo în 1880, rămânând atât de impresionat de ceea ce văzuse, a exclamat frenetic: „Am găsit grădina lui Klingsor! ”, în vremea aceea lucrând la opera Parsifal. Avea 67 ani și o bogată experiență. Tare aș fi curioasă dacă anul acesta se va mai ține festivalul!

Aș mai zice că în Ravello se văd indicatoare pe care scrie că trebuie păstrată liniştea în orășel şi efectiv locuitorii te îndeamnă să faci acest lucru. Gândul m-a dus fără să vreau la Mdina, orașul tăcut al Maltei.

Eram ferm hotărâţi să vizităm şi noi Ravello, de fapt nici nu concepeam altfel şi, cum am văzut că vremea era bună în prima dimineaţă de când eram cazaţi în Amalfi, n-am făcut decât să coborâm din hotel în staţie unde autobuzul era cât pe-aici să plece. Cum nu aveam bilete, şoferul ne-a trimis rapid să ne cumpărăm biletele de la un magazin din apropiere, promiţându-ne că ne va aştepta, lucru ce s-a-ntâmplat întocmai. Biletele au costat 1,30 €/persoană/sens, iar călătoria în sine a fost scurtă, nu mai mult de 20-25 minute, dar minunată, cu exclamaţii din abundenţă, căci drumul (SS 373) este el însuşi un fenomen uimitor. Destul de strâmt, de multe ori pe un singur sens, cu circulaţia „dirijtă”de semafor, acesta străbate Valea Dragonului, cea care ne conduce la Ravello. De jur împrejur, privirile se aţintesc asupra livezilor de lămâi, asupra plantaţiilor de măslini sau viţă-de-vie, desfăşurate în terase migălos aranjate de localnici. Se disting aruncate pe dealuri vile sau mici hoteluri şi te gândeşti oare cine ar alege să se cazeze acolo?! :-??

Pe nesimţite, autobuzul şi-a terminat cursa şi a oprit în staţia de la intrarea în orăşel. Încă din acel loc se poate remarca frumoasa priveliște ce se întinde la picioarele micuțului Ravello. De-acolo, ne-am îndreptat către Piazza Duomo printr-un soi de tunel pavoazat cu afișe referitoare la festivalul anual de muzică, aşteptând să „bată”de orele 09,00 să putem intra la Villa Rufolo, unul dintre cele două obiective majore de pe lista noastră, alături de Villa Cimbrone. Dar, scurtul răstimp ne-a dat ocazia să admirăm Duomo, monument de secol XI dedicat Sf. Pantelimon, Piazza Duomo cu o mulţime de terase în perimetru, un mic muzeu al domului.

Din piaţă, aveam în vizor poarta turnului Villei Rufolo care, cum a fost deschisă de muzeograf, a devenit ţinta noastră. Am cumpărat biletele (7 €/persoană), am primit o hartă a arealului inclusă într-o broşură cu câteva informaţii despre aceasta.

Villa Rufolo este un domeniu construit în vremea de înflorire maximă a Ravello, adică în secolul al XIII-lea ce poartă numele celui ce a creat-o, un bogat negustor al acelor timpuri, a cărui familie a deţinut-o câteva veacuri. Odată cu declinul orăşelului, familia Rufolo se vede obligată să vândă proprietatea, chiar şi pe bucăţi, în timp ce aceasta se degrada continuu şi sigur. Readucerea la viaţă a micului colţ de rai s-a petrecut abia la jumătatea secolului al XIX-lea când un scoțian pe nume Francis Nevile Reid, filantrop, botanist și expert în arta antică a cumpărat domeniul. Atras de climatul blând și de frumusețea împrejurimilor, scoțianul a ales Villa Rufolo ca reședință de vară și a început să planteze în grădină diferite specii exotice. Și pentru că problema apei era una majoră în Ravello, Reid a finanțat construirea unui apeduct prin care apa se aducea dintr-o localitate învecinată, rezolvând, astfel, problema irigarii grădinii. Grădina a fost îmbogațită cu multe specii de plante, autohtone, dar și exotice, iar locul a început să capete o notorietate fără margini. În câteva cuvinte, un loc de bun gust, stil şi eleganţă, gazda scenei suspendate deasupra mării pe care se desfăşoară Festivalul Wagner.

Aflasem că grădinile, ca de altfel, întreg domeniul Villei Rufolo sunt deschise tot timpul anului și atrag vizitatori din întreaga lume. În acea dimineaţă, eram chiar singurii, apoi au început să apară şi alţi doritori, aşa că vremelnic ne-am simţit de parcă era grădina noastră, mai ales că nici supraveghetori nu se prea vedeau, e drept camerele de luat vederi puteau surprinde tot...

Turnul Porții prin care se pătrunde în Villa Rufolo are arcade ce amintesc de arhitectura maură care, alături de cea normandă, siciliană, romanescă, a stat la baza stilurilor folosite inițial pentru construirea întregii proprietăți. De acolo, o alee mărginită de vegetație bogată te poartă până la claustrul vechi, dar nu prea mic, de asemenea cu elemente maure de arhitectură. Alături, un alt turn, Maggiore, mult mai înalt (30 m) și mai mare, găzduiește muzeul, dar programul de vizită începea la orele 10,00, așa că i-a venit rândul un pic mai târziu.

De acolo, ne-am lansat spre grădini, chit că nu aveam așteptări prea mari pentru flori, fiind în luna februarie, dar am găsit o feerie de culori scăldate în soarele palid al dimineții. Terasele pe două niveluri în care sunt dispuse florile, arbuștii, palmierii, pinii, modul cum sunt aranjate, dau dovadă de mult bun gust și stil peisagistic. Dar, mai înainte de toate, priveliștea către mare din dreptul acestora, către următoarele stațiuni Minori și Maiori, efectiv îți taie respirația. Nu-ți mai vine să pleci de acolo, ci doar să fotografiezi în continuu! Aici se suspendă și scena retractabilă pe care evoluează artiștii la festival, așa încât privitorul să aibă retina umplută de frumusețe și urechile încântate la propriu și la figurat.

Cu harta în mână, am dorit să identificăm și alte puncte de pe aceasta: băile, băile turcești, Sala Cavalerilor, adică pavilionul grădinilor, realizat în același stil maur, cu arcade ascuțite. Sala era legată de Marele Turn și de zidurile împrejmuitoare prin intermediul altor structuri care s-au prăbușit în timp, din acestea rămânând câteva ruine.

În apropiere se poate vedea fântâna sau Pozzo, precum se poate admira minunata grădină a lui Klingsor, cea care l-a inspirat și l-a impresionat atât de tare pe Wagner.

Era vremea să intrăm în vila propriu-zisă să vedem ce a mai rămas din edificiul despre care la începuturi se spunea că avea mai multe camere decât zilele anului. Ei, nu știu să fi fost chiar așa, dar interioarele vizitabile ale vilei amintesc de vremurile glorioase ale clădirii, iar mobilierul, candelabrele, șemineele, decorațiunile vechi, mozaicurile de mare clasă, demonstrează o dată în plus, rafinamentul celor ce au avut-o în stăpânire.

Cum ceasornicul bătea de orele 10,00, ne pregăteam să luăm cu asalt Turnul-Muzeu a cărui vizită intra în prețul plătit. Acesta este organizat pe trei niveluri, sus de tot având o terasă panoramică împrejmuită cu panouri înalte de sticlă de unde se obține o perspectivă absolut uluitoare asupra mării și a munților din spate. Are scări metalice luminate discret, în albastru, nu prea istovitoare și la fiecare nivel câte o expoziție cu diverse obiecte din areal. De la primul etaj te întâmpină și-ți dă binețe „vocea”povestitorului care, combinată cu filmulețul ce poate fi urmărit de pe monitorul de la același nivel, te edifică asupra locului și-ți subliniază toate detaliile.

După ce am coborât, am mai purces la încă o trecere în revistă a tuturor punctelor notabile, apoi am plecat cu gândul să facem o vizită și Villei Cimbrone.

Ne-am lansat pe o străduță pietonală îngustă, pietruită și în trepte, urmărind indicatoarele ce ne promiteau că ne scot la cealaltă vilă, timp în care admiram ba casele vechi pe care era câte o plăcuță care amintea ce personalitate celebră și-a legat numele de acea clădire, ba mici restaurante cu priveliște frumoasă, ba câteva biserici pe lângă care am trecut și în care am intrat.

Când am ajuns la poarte Villei Cimbrone, ne-a întâmpinat un mare afiș care ne anunța că domeniul era închis pentru periodicele lucrări de întreținere. Deodată, atât noi, cât și cei câțiva companioni cu care ne nimeriseră în același timp, am rămas cu buza umflată, nevoiți să facem cale întoarsă.

Profund dezamăgiți, o luăm aiurea pe alte alei să mai explorăm un pic zona printre vile și pini, apoi ne hotărâm să nu o luăm pe jos pe poteca spre Amalfi așa cum ne trecuse prin cap la un moment dat, ci să ne întoarcem cu autobuzul și să dăm o raită și prin vecinul Atrani. Am făcut bine, căci autobuzul, înainte să coboare pe drumul pe care veniserăm, a urcat mai întâi până în satul Scala, probabil așa o fi avut traseul, iar pentru noi aceasta a fost o bună oportunitate să vedem câteva imagini și cu această mică localitate din munții Lattari. Pe urmă, am coborât la Atrani.

Atrani este satul mititel, aflat în imediata vecinătate a lui Amalfi, de care îl despart câteva sute de metri, un tunel lung şi un pisc semeţ de munte. Are doar câteva sute de locuitori, o plajă frumoasă, generoasă, câteva biserici mici și una impunătoare (Chiesa din Santa Maria Maddalena) a cărei cupolă din majolică viu colorată atrage imediat privirile. Este foarte pitoresc, aduce plăcere ochilor ce-l privesc, asemenea celorlalte localități de pe coastă, dar nu deține obiective de importanță foarte mare. Însă, merită vizitat, iar cel care cred că merită cel mai tare este traseul până la Torre delle Ziro, poziționat pe coama muntoasă dintre cele două localități, dar care începe din Atrani. Noi ne-am limitat la Piazza Umberto I, biserica Santa Maria Maddalena, apoi am ținut-o la pas până în Amalfi.

Cam acesta a fost vizita noastră în Ravello cu o mică haltă în Atrani, pe jumătate împlinită, însă pe deplin de frumoasă. Dacă vi se iveşte ocazia să mergeţi pe coastă, nu rataţi Ravello, vizitaţi-l, mi se pare de neratat. Și ca să mă joc cu slovele, dar în același timp să aduc epitetul cel mai potrivit pentru un adevărat paradis, spun că Ravello=ra-vi-sant, fără să exagerez deloc!

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube RAVELLO/ATRANI

---

VIZUALIZĂRI: 5380 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI