Adrenalina, curaj (??), Victorie – sau forta unui fir de apa – Cheile Rametului

TIPĂREȘTE

Cheile Rametului – o destinatie speciala, un loc unde trebuia sa ajung candva. Si a venit si ziua asta!

Momeala Cheile Rametului mi s-a aruncat acum vreo … 20 de ani. Pe atunci bateam crestele Carpatilor aproape saptamanal. Am cunoscut un tip care cauta ghizi montani pentru grupuri de englezi, cu care am tinut o buna bucata legatura si am mers in cateva ture (drumetii) impreuna si am inceput sa ne cunoastem mai bine, sa ne impartasim experienta montana. Si asa am aflat in palmaresul lui de un obiectiv exceptional, accesibil celor cu experienta ridicata pe munte. Si sunt 100% sigur ca pe atunci nu existau amenajarile care astazi exista si mai incurajeaza accesul in aceste chei salbatice. Cred ca pe atunci se putea spune despre aceste chei ca sunt virgine, adica mai virgine decat cele ""aproape virgine"" cum le-am numit eu de curand pe cele din Cheile Turenilor vezi impresii.

De ce mi-au trebuit 20 de ani sa ajung totusi in Cheile Rametului? Nu stiu sa dau raspunsul cel mai potrivit si nici nu face obiectul acestui articol.

Documentare

La modul general, am inmagazinat in ultima vreme orice am prins din zbor despre Cheile Rametului. Am vazut inclusiv un documentar la televizor, care m-a fascinat, si care m-a facut sa cred ca s-ar putea ca atingerea acestui obiectiv sa fie peste posibilitatile mele tehnice tinand cont ca in ultimii ani am lasat-o aproape de tot cu muntele sau frecventa si dificultatea drumetiilor organizate au trecut de la plus infinit spre zero. Chiar daca este o exagerare, are un sambure mare de adevar.

In saptamana premergatoare tentativei de excursie in Cheile Rametului, am cautat (search-uit, pentru limbajul non-romanesc sau neo-romanesc) mai adanc in surse. Sunt surse care te sperie, sunt si surse care te conving sa mergi numai din poze sau care iti transmit bucuria inzecita a celor care au ajuns la “sosire” sau a celor care spun ca efortul sau curajul au fost rasplatite cu varf si indesat. Am vazut si filmulete video si poze. [***]

Pe AFA existau 5 articole la data publicarii acestor impresii si sper sa completez tabloul despre o zona de vis, Cheile Rametului. Poftiti in Cheile Rametului!

Acces

Drumul secundar care conduce la intrarea in Cheile Rametului porneste din Teius, jud. Alba. Teius este situat pe DN1 intre Alba Iulia si Turda. Distanta Teius – Alba Iulia 18 km, Teius – Turda 50 km, Teius – Cluj-Napoca 81 km.

Intram pe drumul secundar, care se numeste DJ750C. Dupa 18 km de drum asfaltat si bun, dar atentie in curbe (!), destul de ingust, suntem in dreptul Manastirii Ramet.

De la Manastirea Ramet se continua inca 1 km pana la Cabana Ramet, 3 - 4 km drum forestier pana la intrarea in chei. Fiecare poate decide de unde incepe drumetia la pas. Sunt si cateva locuri bune si frecventate de cei care campeaza pe aceasta ultima portiune dintre Cabana Ramet capatul drumului forestier.

Manastirea Ramet

Iata cateva informatii pentru cei dornici sa viziteze o manastire datata inca din sec. al XIV-lea (dupa alte surse chiar XII), dezvoltata, intinsa si frumoasa. Recomand un scurt popas si aici, asa cum am facut si eu (sau si unul mai mare, de ce nu?).

Este o manastire cu o viata de obste importanta datorata celor 90 vietuitoare (cea mai mare din Alba). Poarta Hramul Sf. Ap. Petru si Pavel si Adormirea Maicii Domnului (biserica mare) si Izvorul Tamaduirii (cea veche). In biserica se gasesc moastele Capului Sf. Ghelasie; in curte un izvor numit Izvorul Tamaduirii.

Nu ma voi concentra sa dezvolt prea mult descrierea manastirii, intrucat nu este destinatia centrala vizata pentru aceasta excursie, in plus orele la care am intrat in traseu erau destul de inaintate si inca nu stiam ce aveam sa intampinam realmente pe teren.

Cabana Ramet

Cabana Ramet a fost pentru mine o surpriza placuta. Nu stiam multe despre ea, dar cand am trecut prin dreptul ei, am vazut o cabana mare, cu etaje, solida, renovate, cu multe masini in curte. Bine plasat loc de inoptare pentru cei ce doresc sa stea mai multe zil ein zona.

Ultimii km pana in chei

Asfaltul se termina in curand, dar drumul forestier este inca circulabil. Cu cat avansam pe el, devine insa mai accidentat, dar totusi circulabil. Nu am fortat nota cu masina pana la punctul terminus al forestierului ci am parcat peste un podet metallic intr-o curte /pajiste destul de larg deschisa.

In aceasta zona am inregistrat pe retina silueta mai multor case de vacanta, frumoase, frumoase. Adevarate case de vacante, nu viloaie supradimensioante! Am mai remarcat niste constructii vechi din lemn acoperite cu stuf, se pare neutilizabile in prezent, foste grajduri de vite sau de animale in general.

Aventura

Sa spunem ca parcurgerea Cheilor Rametului reprezinta o aventura. Timidul firicel de apa al Rametului, asa cum pare le la iesirea din chei, a sapat si a sapat si iar a sapat si a sculptat in calacrele Muntilor Trascaului niste chei deosebit de spectaculoase, care pot sau nu pot fi parcurse!

Pai, veti intreba: pot sau nu pot fi parcurse? Ce, ai zburat cu drona, le-ai vazut din avion? Ai fost sau nu ai fost chei, Dane?

Dragilor si dragelor care nu ati fost si veti dori sa mergeti in Cheile Rametului (ca ceilalti care stiti, puteti sari pasajul asta),

Cheile Rametului sunt foarte salbatice. Sunt pasaje expuse, unde trebuiue sa te cateri pe peretii de stanca (exista scoabe metalice care sa ajute), dar si paasje unde trebuie sa treci prin apa (canioane). De aceea este de luat in seama echiparea corespunzatoare. Nu recomand parcurgerea cheilor cand piatra este uda sau cand apa are debit mare. Nu recomand parcurgerea cheilor cu copii, decat poate peste 12 ani si daca au experienta. Nu este de joaca!

Pe firul apei este o poteca marcata cruce albastra. Mai este insa si o poteca ce se desprinde din chei si urca pe versantul drept, parcurge niste zone expuse si coboara inapoi pe valea Rametului la capatul din amonte al cheilor, marcaj triunghi albastru.

Noi vom parcurge acum numai drumul prin chei, marcaj cruce albastra. Timpul necesar parcurgerii cheilor il estimez la circa 1.5 – 2 ore, dar poate varia destul de mult functie de experienta si tehnica fiecaruia de depasire a pasajelor dificile si de marimea grupului, chiar si de intersectarea cu alte grupuri de turisti in zonele dificile.

La inceput se merge pe firul apei, pe alocuri pe pietre, apa fiind foarte mica. Nu ai cum sa pierzi poteca sau idea de poteca. Asta pentru ca acolo unde nu mai este vizibila poteca, trebuie sa te uiti pe peretii cheilor si vei descoperi scoabe metalice (scari) fixate solid in stanca, de care te poti sustine cu mainile sau pe care poti pasi cu picioarele, dupa caz; exista si pasaje cu lanturi fixate in loc de scoabe. In anumite locuri nu este nevoie sa te folosesti de aceste elemente ajutatoare decat cand debitul raului este mai mare. Si tot mergand asa, pe alocuri cu mici emotii cand ne cataram pe treptele metalice sau cand traversam firul paraului pe pietre, ajungem mai repde decat ma asteptam la Portal.

Portalul este o bolta naturala de piatra, ale carei doua picioare sunt spalate de apele raului. Pentru unii aici este cap de linie. Portalul se ocoleste prin stanga pe poteca sau se poate traversa si prin apa.

Nici bine nu depasim portalul (pe poteca din stanga) ca dam de primul pasaj care pe unii ii face sa faca intoarsa a lor cale. Este un canion, ca o covata, foarte spectaculos, unde nu mai exista poteca ocolitoare decat una “cataratoare”. Aici chiar trebuie sa mergi atarnat la circa 1 metru deasupra apei tinandu-te de cabluri si scari metalice si pasind pe trepte metalice sau cautand inventand prize infime pe stanca de calcar unde sa pui macar un varf de gheata sau bocanc pentru o secunda.

Va incumetati? Haideti mai departe!

De parca nu ar fi fost de ajuns obstacolul intalnit, la iesire din acest scurt canion, este o cascada. Nu este ea mare, dar in dreptul ei troneaza un mega bolovan plasat orizontal, care face nota discordanta cu mega peretii verticali intre care s-a prabusit si s-a postat pentru multa vreme. Bolovanul se ocoleste cu grija pe peretele din stanga cu ajutorul cablurilor de sustinere si cu pasi mari pe piatra destul de alunecoasa.

Dupa acest prim pasaj in care am dat dovada de curaj (!), traversam firul apei, si ce sa vezi, acus e acus! Sau ne intoarcem? Pai, acum chiar cred ca ne intoarcem! Urmeaza o catarare pe versantul drept pentru ca avem in fata un alt canion. Acest pasaj genereaza insa mai multe emotii in special celor care au rau de inaltime.

Aici optiunile sunt in numar de trei:

1 - pe peretele stancos pe scoabele metalice, dar care sunt de data aceasta la inaltime mai mare fata de firul apei (circa 3 metri) si pe alocuri sunt distantate destul de mult iar stanca mai are si niste iesituri in afara astfel incat sa te simti cu adevarat expus deasupra canionului, iar apa pare aici adanca (!)

2 – cale intoarsa

3 – prin apa, daca nu e prea adanca atunci cand va nimeriti pe aici.

Cum eu am rau de inaltime, m-am gandit serios la optiunea 2. Dar nu era pacat ca am ajuns pana aici si abia ce depasisem primul canion, acum sa ma intorc cu 180 de grade? Si am testat varianta 3. Am gasit un loc pe partea cat mai dreapta posibil unde apa nu-mi trecea de mijloc, asa ca iata-ma depasind victorios si al 2-lea canion.

La iesirea din acest pasaj, cel mai dificil, parerea mea, am intalnit un grup de tineri care se intorcea si care ne-a spus ca inca n-am scapat de dificultati, ei venind pe sus si intorcandu-se prin chei. De fapt lucrurile stateau invers, pe noi ne mai astepta decat un singur pasaj mai solicitant, fara sa fie insa greu, si anume o zona cu bolovani mari pe care trebuia sa faci pasi de urias, in schimb grupul amintit avea ceva spectacol si adrenalina in fata.

Dupa sectorul bolovanos, poteca devine clasica, vizibila si serpuieste pe malul stang al raului, drept cum urcam. Ajungem in capatul din amonte al cheilor dupa circa 2 ore. Aici intalnim macajul triunghi albastru, care urca sustinut pe versantul stang al cheilor (drept cum am venit noi) pana sus in culme. Am purces o bucata pe el, dar am hotarit sa facem cale intoarsa tot prin chei pentru ca si traseul “pe deasupra”” avea ceva zone expuse si cu lanturi si nu vroiam sa mai intalnim noi provocari, noi surse de adrenalina, sa nu ne prinda seara pe drum necunoscut. Prin vale aveam avantajul ca daca am razbit la dus, eram siguri ca vom razbi si la intoarcere cu brio prin aceleasi provocari: cu mers prin apa, cataract pe stanci si lanturi si scoabe.

Singura diferenta notabila la intoarcere a fost traversarea zonei “”portalului”” prin apa si filmarea cu slo-mo a momentului.

Drumul retur l-am parcurs in 1.5 ore.

Invitatie

Poftiti la o portie de adrenalina, poftiti la emotii, poftiti la VICTORIE!

Veniti echipati, documentati, consultati meteo si luati o portie adevarata, reala de munte, de chei, de natura!

Pe curand!

---

VIZUALIZĂRI: 2938 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI