GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un simbol uitat al Pragăi – cârciuma lui Svejk
Am revăzut Praga onorându-ne o promisiune de acum 6 ani, când am vizitat-o prima dată şi ne-a plăcut enorm. Este un oraş unic în care arhitectura medievală s-a păstrat mai bine decât oriunde în Europa, fără a intra în conflict cu modernitatea. În plus, este plin de istorie.
Ce s-ar putea spune despre Praga fără să repeţi ceea ce e tipărit în ghiduri, unde fiecare obiectiv este explicat în detaliu? Nici nu v-aş recomanda să plecaţi de acasă fără un ghid în bagaj, oricât de mic ar fi. Multe obiective au şi audioghiduri cu ajutorul cărora vă puteţi completa informaţia, dacă ştiţi măcar aproximativ una din limbile în care se dau explicaţiile. De aceea o să vă prezint altceva, ce nu apare în ghiduri şi pe care până şi praghezii par să o fi uitat – este vorba despre cârciuma „U Kalicha” (La Potirul) la care trăgea Svejk.
Vă mai amintiţi de el? Nu ştiu cât de apreciate mai sunt astăzi peripeţiile lui, povestite de Jaroslav Hasek, dar cred că pe drept cuvânt editura „Adevărul” a inclus romanul în rândul celor 100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă. Cârciuma „U Kalicha” încă mai există, este situată pe o stradă destul de neînsemnată numită Na Bojisti, care este prima la dreapta de la piaţa I. P. Pavlovna pornind pe Sokolska în jos. Se poate ajunge şi cu metroul pe linia roşie, staţia de coborâre numindu-se tot I. P. Pavlovna.
Trebuie spus că „brandul Svejk” este disputat atât de un hotel cât şi de un restaurant din Praga, care nu au însă nimic în comun cu eroul lui Hasek. Am regăsit cârciuma „U Kalicha” cu tot atât de puţini muşterii ca şi data trecută, deşi în hol te întâmpină agentul Bretschneider de la Siguranţă iar în sală, chiar la intrare, rotofeiul Svejk pare să dorească să intre în vorbă cu tine. (Bineînţeles, este vorba de manechine).
Sala este întunecoasă pentru că puţinele ferestre dau într-un separeu, nu la stradă, iar pereţii sunt plini de inscripţiile făcute de clienţi cu carioca în toate limbile pământului, chelnerii încurajând acest comportament. Aşa se pare că s-a rezolvat şi problema zugrăvitului care, pornind de la vechimea inscripţiilor, nu a mai constituit o prioritate de mult timp. Şi mobilierul este în stil retro, completând atmosfera de local antebelic dar, cum spuneam, clienţii se lasă aşteptaţi. Chiar şi cei câţiva care au intrat cât am stat noi la o bere (39 coroane halba) erau străini, praghezii părând a ignora acest local istoric care a fost frecventat de personaje reale din roman, aşa cum însuşi cârciumarul Palivec a existat în realitate.
De ce cârciuma lui Svejk şi-a pierdut popularitatea? Poate pentru că nici Svejk nu mai este astăzi atât de popular în rândul generaţiei tinere, care constituie grosul celor ce călătoresc. Sau poate pentru că nu e chiar atât de atractiv să fii asociat cu un prostănac – să nu uităm că Svejk a fost clasat din armată pentru că o comisie medicală militară l-a declarat tâmpit iremediabil. Chiar imediat după publicarea romanului prin berăriile Pragăi se putea auzi expresia puţin măgulitoare „Eşti prost ca Svejk”.
În realitate însă el era atât de inteligent încât interlocutorii săi nici nu realizau că îşi bate joc de ignoranţa lor mimând prostia. Avea o metodă infailibilă – prelua subiectul unei discuţii şi o ducea în derizoriu cu ajutorul memoriei şi imaginaţiei sale prodigioase. Spre exemplu, când menajera sa, d-na Mullerova, l-a înştiinţat că „ni l-au ucis pe Ferdinand” (arhiducele Franz Ferdinand) Svejk s-a prefăcut că ştie doar doi oameni cu acest nume, unul fiind servitor la droghistul Prusa, care a băut odată, din greşeală, o sticlă de ulei de păr, iar celălalt adună de pe stradă căcăţei de câine, astfel că nu ar fi nicio pagubă, nici de unul, nici de altul.
Puţini şi-au dat seama cine era Svejk cu adevărat şi de aceea, probabil, nici astăzi nu se găsesc în Praga suveniruri cu el. Păcat. Eu aş fi cumpărat unul fără să mă tem de etichete şi vă recomand totuşi să vizitaţi cârciuma „U Kalicha”.
Trimis de marimag in 04.10.19 20:07:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CEHIA. A mai fost în/la: Praga, oraș Zdar Nad Zazavou
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marimag); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Praga și împrejurimile, PRAGA" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Vyšehrad - cea de-a doua cetate a primilor regi ai Cehiei — scris în 04.10.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Primăvară și istorie în Praga (2) — scris în 22.09.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Primăvară și istorie în Praga (1) — scris în 21.09.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2024 Praga... la superlativ — scris în 25.04.24 de scubi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Praga așa cum am văzut-o noi — scris în 25.11.23 de Adrian Branescu din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2023 PRAGA si frumusetile ei... — scris în 22.08.23 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Cartierele Pragăi: Nové Město — scris în 26.05.22 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ