ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.01.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Rumburak, Pražský orloj și Staropramen. Mai simplu, Praga

TIPĂREȘTE

Toată copilăria mea am tânjit după două lucruri: pelerina și inelul lui Rumburak! Doamne, cât mi-ar fi plăcut să mă fac invizibilă când nu avem chef să fac exercițiile din Gheba, iar printr-o simplă rotire a inelului magic să transform mâncarea de la prânz în ciocolată! Uau, ce tare ar fi fost!

Ei bine, mulți ani mai târziu am ajuns în Cehia, evident și în Praga (Praha) și culmea! nici măcar aici, la el acasă, nu am gasit cele doua chestii salvatoare :) Din contră, am gasit alte lucruri care sigur crează dependeță, iar pelerina și inelul m-ar fi putut ajuta să transform cântarul într-un obiect de artă fără formă clar definită, iar kilogramele în plus să le fac să dispară!

Fără Rumburak, dar cu un inel pe deget și pelerină în rucsac (doar pentru că se anunțase ploaie) am ajuns în Praga unde indiscutabil pășești în patria berii și a mâncărurilor bune, dar calorioase!

De reținut: Staropramen, Krusovice, Gambrinus, Budweiser se pot bea la halbă mai mare sau mai mică, la pahar mai mare sau mai mic, lângă care așezi fără resticții covrigi și pateuri cu brânză, mac sau chimen, totul sărat numai bun de combinat cu blondă ori brună, filtrată sau nefiltrată, mai strong sau nu. După ce gustările sărate au dispărut din boluri, să nu intrați în panică! Vă vor veni în ajutor tonetele cu cârnați :) Ce-ar merge lângă bere? Evident, cârnați. Mai mici sau mai mari (cred ca s-au inspirat după halbele de bere :)) roșii sau albi, cu varză murată, muștar, hrean sau maioneză obligatoriu serviți în pâine. Nu a fost suficient? Nicio problemă! Tavernele prezente peste tot îndeamnă turistul-gurmand să renunțe la dietă și să poftească la mâncare tradițională. Să ne înțelegem dacă mergi în Italia manânci pizza și tiramisu, în Romania sarmale, în Turcia kebab și în Cehia o să mai vreți o porție de porc într-un sos demențial cu dumplings și supă de cartofi. Asta e! După trei zile de dezmăț culinar, căutați inelul lui Rumburak și faceți să dispară cântarul din baie! Da, corect, putem să-l ascundem în debara.

În pauza dintre mese :) câțiva pași pe jos nu strică nimanui.

Așadar:

Centrul istoric din Praga este patrimoniu UNESCO din 1999. Asta înseamnă că ce vom admira într-o scurtă escapadă, sunt obiective de importanță mondială, conservate și protejate. Unul dintre ele este

Pražský orloj - Ceasul astronomic

pe care l-aș numi ceasul animat :) În fiecare zi, de dimineață de pe la 9.00 până seara în jur de ora 21.00, toate figurile și decorațiunile sunt ocupate cu "job-ul" pentru care au fost "angajate": apostolii în număr de 12 ne arată cât este ceasul, soarele în ce poziție este pe cer, luna în ce fază, semnul astrologic în ce zodie ne aflăm. În plină mișcare, apar și însușirile omului (modern sau nu): vanitatea - personajul care ține în mână o oglindă, zgârcenia - comerciantul evreu, invidia - prințul turc cu a lui mandolină. Moartea este cea care trage clopotul la fiecare oră și nu uită să ne arate (și) clepsidra.

Spectacolul acesta urmarit la ore fixe de cei ce se identifică cu sindromul "mergi pe undeva? " ne oferă o viziune a vieții, exprimă cam tot ce se cunoștea despre univers în timpuri medievale și cred că poate confirma ceea ce se spune despre Praga. Că este orașul legendelor și al istoriilor oculte. Inclusiv acest ceas are propria legendă. Se spune că după ce ceasornicarul și-a îndeplinit misiunea, mai marii orașului au stabili să-i fie scoși ochi! Dacă ar fi realizat o capodoperă asemănătoare în vreun alt oraș din Europa??

Nevoia omului de a ști în ce moment al zilei se află a pornit de la egiptenii care foloseau o varianta mai evoluată a bățului înfipt în pământ - Obeliscul si care fiind dependent de soare devenea ineficient noaptea sau în zilele înnorate.

O altă variantă de măsurare a timpului a fost folosirea ceasului cu apă, propusă de vechii greci mai ales în sălile de judecată. Un vas gradat cu un orificiu în partea de jos din care se scurgea apa, era asociată cu timpul. Evident, s-a dovedit inutilă pe timp de iarnă pentru că apa îngheța.

Apariția ceasului astronomic exprima cam tot ce se cunoștea la acea vreme despre univers: corpurile cerești, anotimurile, fazele lunii etc. Ziua, era deja stabilit de egipteni că are 24 de ore, mișcarea stelelor i-au ajutat să împartă noaptea în 12 ore, iar ziua în 10 ore la care au adăugat ora de răsărit și ora de apus.

Împărțit în 4 părți, Ceasul astronomic din Praga ne oferă toate aceste informații. Personal cred că este destul de dificil de urmărit, dar este un spectacol și rămâne o mare realizare a anului 1410.

Odată cu trecerea timpului, ceasul a devenit un accesoriu indispensabil. În secolul al XVIII-lea ideea trecerii la ora de vară sau iarnă a prins contur, astfel că în Primul Război Mondial s-a folosit ora de vară pentru economisirea rezervele de cărbuni. Și tot în timpul Primul Război Mondial s-a inventat ceasul de mână.

Arhitectură barocă ori gotică, diversitatea etnică și culturală, splendidul cartier evreiesc - Jewish Quarter cu vechile sale sinagogi, celebrul Pod Carol - Karluv Most peste râul Vltava, Castelul - Pražský hrad, Catedrală St. Vitus, Staré Město și multe alte obiective încărcate de istorie, au făcut ca în Praga sa existe unul dintre cele mai bine conservate centre istorice din Europa și inevitabil un loc cautat de turiștii din toată lumea.

Așadar, următoarea destinație ar putea fi Praga, nu?

## end review sc

[fb]
---
Trimis de crysttine in 25.05.17 11:18:38
Validat / Publicat: 25.05.17 13:17:07
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CEHIA

VIZUALIZĂRI: 2618 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crysttine); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

zlatna
[25.05.17 15:48:29]
»

@crysttine: Felicitări pentru articol.

Săptămăna viitoare se înplineşte un an de când am fost la Praga (ce repede trece timpul).

Să începem cu berea, bună , a fost testată, covrigii, nu, carnea de porc şi alte orătănii da, bună. Ce nu aţi scris aici şi noi l-am testat a fost un desert, îngheţată în Kurtos, mă ling pe buze, iar dacă aş avea inelul (preţiosul) acum ar apărea vreo 2-3 porţii.

La spectacolul ceasului am asistat, de vizitat am vizitam cam tot ce ne învitaţi dv.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crysttineAUTOR REVIEW
[25.05.17 15:51:36]
»

@zlatna: Mulțumesc.

Nu am încercat desertul, dar l-am trecut pe listă pentru următoarea vizită ????

Costi
[25.05.17 17:52:09]
»

Pentru mine, atmosfera locului descris este dată, printre altele și de denumirile originale ale celor descrise.

Mă bucur când citesc un astfel de articol. Mai demult, cineva povestea pe aici, pe AFA, de Charles Bridge, din Praga

Nu am nimic contra limbii engleze, e foarte utilă ca limbă de comunicare internațională, dar să stea la ea acasă și pe acolo unde e de folos!

Dacă vorbim de Praga, atunci numele locurilor să fie în cehă!

Felicitări pentru modul în care ai descris locuri foarte cunoscute mie. Praga a fost primul oraș din afara țării, văzut de mine. Și îl revăd de fiecare dată cu plăcere, uneori pe viu, alteori cu ochii minții, așa cum s-a întâmplat acum, citind cele scrise de tine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crysttineAUTOR REVIEW
[25.05.17 18:00:32]
»

@Costi: Mulțumesc!

krisstinna
[25.05.17 21:27:24]
»

@crysttine: Ei, am citit de două ori prima parte, nu înțelegeam ce naiba caută Gheba lângă frumosul Rumburak.

Da, am dorit și încă doresc inelul, eram hipnotizată de filmul acela, acum sunt înnebunită după o vrăjitoare care poate călători în timp, care poate face minunății.

Am lecturat cu plăcere, au trecut ani mulți de când am vizitat eu Praga.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crysttineAUTOR REVIEW
[26.05.17 09:31:39]
»

@krisstinna: Cu mare drag! Gheba a fost cosmarul generatiei mele

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crysttine, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Praga și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046916007995605 sec
    ecranul dvs: 1 x 1