Locul unde Dumnezeu vorbeste: Teologus

TIPĂREȘTE

Intrebare-capcana: Ce face omul cand se duce in concediu in Thassos? … Aud? ... Ganditi-va bine, v-am spus ca e intrebare-capcana… Pai, omul normal se duce la plaja, se da cu barca pe mare, se balaceste, vizioneaza pestisori si pietroaie pe fundul marii (se cheama snorkeling, am aflat si eu si musai sa ma dau mare!) … si alte deastea… Dar ce face omul “crismis” cand se duce in concediu in Thassos? Ati ghicit, haladuie prin creierii muntilor, carand dupa dansa si restul tribului (prea) ascultator! Bine, acum sa nu credeti ca vreau eu cu tot dinadinsul sa fiu mai cu mot, am zacut corespunzator si pe diferite plaje, mai ales pe alea de citisem anterior ca sunt mai bengoase, o sa va povestesc… dar, tot documentandu-ma (ca de multa vreme nu mai plec la drum fara teme facute :))), am aflat ca Thassos-ul are si niste sate de munte absolut fenomenal de autentice (sic!). Pai cum de unde am aflat?! “Cine e pe primul loc? ... AFA!! AFA!!! ”

Primul pe lista a fost Teologus. Am pornit dimineata din Skala Maries, unde aveam cazarea la Aglaia Pension si, dupa o scurta oprire in Limenaria (care nu m-a impresionat prea tare), am continuat drumul pe tarmul sud-vestic al insulei; in Potos un indicator te indruma in stanga, spre Teologus, cam 7-8 km, drum asfaltat, care te poarta lin spre aceasta bijuterie de sat, Teologus (“Cuvantul lui Dumnezeu”).

Scurt istoric: “A fost atestat prima oara documentar in 1287 de catre imparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul. Asezarea a servit drept capitala administrativa a insulei Thassos, pana in epoca otomana. Turcii s-au stabilit aici intre anii 1479-1538. De atunci satul s-a extins treptat, cuprinzand 2 parohii si 2 scoli. In 30 martie 1813 zona a fost cedata Egiptului si a fost administrata de guvernatorul Mehmed Ali Pasa. In aceasta perioada, satul s-a dezvoltat rapid si s-a bucurat de o oarece autonomie fata de Imperiul Otoman, pana in 1912, cand a revenit grecilor. In 1979, Teologus a fost declarat capitala culturala a insulei Thassos.”

Am lasat masinile pe marginea drumului, putin dupa indicatorul care ne anunta intrarea in localitate, in dreptul unui parculet cu leagane si tobogane pentru copii si am pornit la plimbare pe sosea, catre inima satului. In curand, pe stanga am dat de Taverna Augustus, deja clasata la “mai bine nu”, inspiratie fiindu-mi relatarile AFA-istice din documentarea anterioara. Am mers mai departe, care mai intanzand mana dupa vreo smochina zemoasa si dulce, care mai pozand cate o casa cu ziduri de piatra ascunsa pe jumatate de vegetatia luxurianta… Iaca, la un moment dat, pe dreapta, o pravalie din aia pentru turisti insetati ca noi, cu produse hand-made. Intraram sa cumparam o apa-ceva, iesiram dupa ce gustaram aproape toate neamurile de dulceturi (am luat si pentru acasa din cea de rodii); apa rece primita moca de la patroana, de la dozatorul personal din incinta magazinului.

Am continuat sa mergem si, pe masura ce ne apropiam de centrul localitatii, peisajul devenea ceva mai variat si mai animat. O turla de biserica se profila in spatele caselor, apoi alta turla de la alta biserica; masini de aprovizionare opreau in fata tavernelor care se insirau pe ambele parti ale drumului, casele erau si ele mai fatoase, gatite cu mai multe flori… Iar din loc in loc un indicator ne indruma catre “muzeu”… Sunt fan muzee, cred ca stiti asta despre mine deja, deci nu puteam sa-l ratez pe acesta! Muzeul Folcloric etaleaza la parter diverse unelte agricole trebuincioase intr-o gospodarie (masina de spalat covoare, moara de faina etc), iar la etaj sunt cateva incaperi decorate in stil pur traditional grecesc. Am coborat apoi in alta zona a parterului, unde am intalnit alte scule specifice locurilor, precum razboiul de tesut, presa de ulei, centrifuga de miere, tot felul de amfore si masti de apicultura… Toata afacerea costa 2 euro pentru adulti si nimic pentru copii si dureaza maxim juma’ de ora.

…Cine ma cunoaste stie ca dupa ce vizitez muzee mi se deschide apetitul; adica ala adevarat, pentru mancare :)) Si pentru ca tot se apropia ora pranzului, si pentru ca aromele de condimente grecesti devenisera chinuitoare, si pentru ca aveam de bifat celebra friptura de ied/capra la care salivasem intens in timpul muncii mele de documentare :)) … si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume… ei, bine, li s-a spus, simplu, Taverna Iatrou! Cu vreo 3 iezi/capre rotisandu-se agale intr-o vitrina la intrare, cu racoarea interiorului, dar mai ales cu terasa spanzurata deasupra dealurilor, ne-a cucerit simturile, mai ales pe cele olfactive si gustative. Friptura a venit insotita de o eticheta care specifica gramajul fiecarei portii, ceva spre juma’ de chil :)), si mai ales insotita de cartofi prajiti si delicioasa ceapa rosie greceasca! Am mancat, ne-am saturat si a mai si ramas!... La final m-am remarcat in mod deosebit mesenilor si personalului terasei, in sensul ca, indreptandu-ma spre iesire, m-am gandit ca n-ar fi rau sa mai vizitez o data camera aia de cica se simte si regele bine in ea… Virand brusc dreapta, n-am remarcat neste fieratanii care nu stiu exact ce rol aveau in afara de acela de a-mi atine mie calea… My God, dupa un sprint de 5-6 metri, cu nasul din ce in ce mai aproape de podea, nu stiu cum am reusit sa ma sprijin cu degetul mare de la mana stanga (!!) intr-o masa si sa-mi redresez traiectoria in mod spectaculos! E drept ca de atunci degetul cu pricina e oarecum mai boland ca fratii lui, dar cred ca voi supravietui… Na, Capca1-ule, ca se intampla si la case mai mari :)) … Va dati seama ca dupa ce am iesit de la toaleta, a trebuit sa mai defilez o data victorioasa sub privirile admirative ale tuturor (indeosebi ale patronului, care cred ca avusese si el nevoie de buda la gandul ca era sa ma plateasca de buna :)).

Scapata cu viata, am pornit-o la vale spre locul unde ne-am lasat masinile, de data asta n-am mai luat-o pe sosea, ci pe un drum pietruit, paralel cu aceasta, in stanga. Am intalnit Biserica Sf. Paraskevi, cea mai noua din sat, construita in 1842, pentru a face fata nevoilor unei populatii crescande a localitatii, apoi maiestuoasa Biserica Sf. Demetris, cu a sa cupola cu ceas, despre care o placuta informativa ne-a povestit ca a fost construita timp de 18 ani, incepand cu 1803. Nu poate fi vizitata, poarta e inchisa, am citit ulterior ca are iconostase frumos sculptate. De la aceasta biserica pleaca un traseu pietonal, asa-numita “Carare pietruita” (Cobbled Road), care coboara muntii pana la Manastirea Arhanghelului Mihail, aflata pe malul marii, la vreo 10 km departare; am fost deasemenea informati de alta placuta ca drumul a fost reabilitat recent si este iluminat, fiind absolut practicabil. Ei, drumul asta chiar mi-ar fi placut sa-l urmez!!! Dar pas sa te intelegi cu tribul, care ma banuia ca mi-am pus paharul de vin cam cu varf la masa… Am cedat, cu regret, majoritatii si am continuat coborarea spre masini.

Nu dupa multa vreme, am intalnit pe dreapta o presa veche de ulei, adapostita intr-o casa care parea parasita. Se viziteaza gratuit, adica pur si simplu intri si-ti imaginezi singur cum functiona.

Am mai mers olecuta la vale si am dat peste alta bisericuta, Panagouda, cu hramul Sf. Maria, construita la 1770. Adica am dat intai peste placuta informativa, la biserica se ajunge pe un drumeag care coteste in stanga pentru vreo 20 de metri. N-am putut intra nici aici in biserica, doar in curte, dar am aflat ca lacasul contine o icoana veche, din sec 14, iar alta icoana, pictata cu ajutorul unei tehnici deosebite, folosind ceara, a fost stramutata in Biserica Sf. Demitris.

Reintoarsa in drumeagul pietruit (intre timp, tot pozand biserici, m-am pierdut de trib, care o luase inainte), am constatat ca dupa vreo 10-15 metri si 2-3 case, acesta se infunda, asa ca am luat-o in dreapta, iesind curand la sosea, nu departe de “parcarea” noastra provizorie. “Dar podul de piatra unde-o fi? ”, am intrebat in timp ce ma urcam in masina. Privirile celorlalti mi-au oferit si raspunsul, din pacate nu cel dorit de mine: “Las’ ca dai tu de el data viitoare! ”…

Sau in viata viitoare…

---

VIZUALIZĂRI: 6314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI