GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
M-am gândit că cel mai frumos de a petrece ziua muncii este o mică escapadă la Porto, un teritoriu nou, nedescoperit până acuma. Am plecat din Cluj Napoca pe 1 mai dimineaţă bună cu avionul cu o escală de 4h la Memmingen, fiind cea mai ieftină variantă. Ne-am cazat la hotel Portofoz care a oferit şi shuttle gratuit de la aeroport. Camera a fost cam mică, dar acceptabilă. Dejunul destul de suficient, cu suc fresh de portocale. Vibram de emoţie să descoperim oraşul, astfel că am lăsat în fugă bagajele în cameră şi am zburat cu busul spre centrul oraşului în aproximativ 30 de minute. Călătoria a costat 2.5eur şi se poate plăti cu cardul la POS direct la şofer. Ei nu au controlori ca la noi, ci şoferul este şi controlor, fiindcă doar pe la el te poţi urca în bus. Primul contact cu centrul a fost un puternic miros de clădiri vechi, foarte aglomerat de lume, şi ne-am îndreptat spre strada Santa Catarina pentru a degusta din faimoasele “pasteis de nata” . Gustul lor a fost mirific şi au costat 1.5eur bucata. Apoi ne-am pierdut pe strada Catarina şi împrejurimi şi ne-am întors la hotel, fiind mai scurtă această zi, pentru a degusta un pic pe plaja de lângă hotel, lângă ocean, faimosul vin de Porto, pe sunetul valurilor. Acest vin este deosebit, şi mi-a oferit într-o cantitate mică, senzaţii pe care nici un alt vin nu le-a mai oferit.
A doua zi după dejun, am făcut o plimbare pe promenada oceanului de lângă, apoi ne-am îndreptat din nou spre oraş, unde am făcut o plimbare prin “Jardins do Palacio de Cristal” , unde ne-a lăsat busul, după care spre biserica cu turnul de 75m, apoi am mers spre catedrala “Se do Porto” unde am plătit intrarea 4 eur, care este un adevărat labirint. De aici am străbătut cartierul Ribeira şi am traversat faimosul pod Luis I pentru a vedea mai bine oraşul de la “Miradouro do Jardim do Morro” , după care am coborât la zona faimoaselor crame şi am mâncat o doradă mare la restaurant Provas, care are preţuri decente. Am revenit în centru în atmosfera super aglomerată a oraşului. La librăria Lello a lui Harry Potter era o coadă uriaşă. Interesant este o particularitate climatică a acestui oraş: aici fiecare stradă are temperatura şi clima lui. Când dădeai jos haina că nu mai puteai de cald, când era foarte rece şi o luai înapoi. Am prins vreme bună.
Seara s-a încheiat cu o mică degustare de vin de Porto pe malul mării.
Duminică am lăsat bagajele într-un locker în gara Sao Bento şi am mai făcut o ultimă explorare a oraşului pe strada Santa Catarina, unde am trecut în vizor “Biserica sufletelor” , cel mai frumos McDonalds şi pentru a mânca o faimoasă francesinha la “Cafe Mar Azul” , care a oferit o porţie uriaşă. Este recomandată cu bere. Faimoasa Café Santiago era închisă duminica. De aici am luat un autocar spre altă destinaţie.
Porto are un parfum deosebit, o îmbinare între clasic şi modern, este o destinaţie unde aş mai reveni şi cu altă ocazie.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de ionyde in 13.05.26 07:20:28
- A fost prima sa vizită/vacanță în PORTUGALIA
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionyde); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Apus de soare pe plajele din Porto — scris în 28.05.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Podurile din Porto — scris în 24.05.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Povestea vinului de Porto la Crama Taylor's — scris în 12.05.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Porto - tânărul oraș vechi al Portugaliei — scris în 10.05.20 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Marea catedrală a oraşului Porto — scris în 05.07.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2018 Palatul Episcopal al Diocezei Porto — scris în 02.07.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2018 Sao Bento, o gară muzeu — scris în 01.07.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ


Rog așteptați...











