Luisenthal - un loc de legenda

TIPĂREȘTE

Pentru sambata hotarasem sa mergem la herghelia de la Lucina, pe care nu o vazusem nici unul dintre noi si pe care sotul meu isi dorea demult sa o vada, apoi mai aveam in program manastirea Orata si o casa traditionala devenita muzeu.

Pentru herghelie, sotul meu a sunat la un numar afisat pe site-ul acestei unitati si a vorbit cu inginerul sef, care ne-a recomandat sa venim cat mai repede pentru a putea beneficia si de cateva explicatii privind “locuitorii “ acestei herghelii.

Herghelia Lucina, este situata in Obcinile Bucovinei la o altitudine de 1200-1590 m, se intinde pe o suprafata de 10ha si se afla la 45 km de orasul Campulung Moldovenesc, in comuna Moldaova Sulita.

Zona a fost initial folosita ca loc de pasunat pentru caii din herghelia de la Radauti, apoi in 1807 s-au construit primele adaposturi distruse, din pacate, de incendiul din 1813. Patru ani mai tarziu au fost din nou construite grajduri, dar si locuinte pentru personal, dupa care s-a trecut la amenajarea pasunilor.

Primul drum ce lega Lucina de Moldova Sulita a fost construit in 1846-1847 (mult mai repede decat se construiesc drumurile azi!)

Herghelia a fost infiintata in 1856 de colonelul austriac Martin von Herman. Caii hutuli, caci aceasta rasa de cai se gaseste aici, se trag din caii salbatici europeni si reprezinta singura rasa autohtona.

Caii sunt folositi si in prezent, dar erau apreciati si de armata austro-ungara pentru ca aveau forta, puteau sa se strecoare pe potecile de munte si nu erau pretentiosi la hrana sau conditii climatice.

Asa cum ne-a spus si dl. Inginer, este de preferat un cal hutul, ce nu impresioneaza prin marime, unui cal de categorie grea intr-o gospodarie, dar fala e mare!

Calul hutul dainuie de pe vremea dacilor si apare pe monumentele facute de imparati romani ce au luptat cu dacii.

Herghelia a avut un traseu intortocheat de la infiintare si pana in prezent. Infiintata si apoi desfintata, mutata in Austria in timpul Primului Razboi Mondial, apoi la Sambata de Jos, in 1944 si isi gaseste linistea, la Lucina abia in 1954.

In prezent, herghelia adaposteste peste 300 de exemplare din rasa “Hutul” ce pot fi vazute libere pe pasuni sau in adaposturi.

Locul in care se afla herghelia este minunat. Pasunile intinse marginite de dntelariea verde creata de coniferele ce vor face umbra in zilele de vara si ici colo cate o cladire menita sa adapostesca caii sau pe turistii ce –si doresc sa ramana peste noapte. In rest liniste, sparta din cand in cand de nechezatul unui armasar ce vrea sa comunice ca el e seful.

Cand am fost noi era zapada si inca mai cadeau cativa fulgi parca sa ne rasplatesca ca am batut drumul pana in acest colt de rai. O parte dintre cai se aflau in tarcurile de afara, iar in grajd se aflau armasarii de prasila. Insotiti de inginer am trecut pe la fiecare boxa si ni s-a prezentat fiecare locatar, apoi a fost scos in padocul exterior unul dintre acestia pentru a-l admira in miscare. Si ca orice vedeta si el si-a facut numarul in aplauzele noastre.

Am mers apoi si am vazut cateva atelaje cu care Herghelia Lucina participa la concursuri interne sau internationale.

Vizita s-a incheiat cu o plimbare, de aproximativ 30 de minute, cu sania, pentru care am platit 20 de lei de persoana. Pentru doritori se pot face si plimbari calare. Sa nu uit ca si vizita se taxeaza cu 10 lei /persoana. E pacat sa ajungi in zona si sa nu te bucuri si de acest loc minunat! Sigur e grozav sa vii vara si sa petreci mai mult timp aici, mai ales ca dl. inginer ne-a spus ca putem veni si la cules ciuperci si ca vom fi indrumati de salariati unde sa gasim cele mai bune ciuperci.

Incantati de cele vazute si de plimbarea cu sania, am pornit catre urmatorul nostru obiectiv, care era Manastirea Orata, din satul Botus, dar pana atunci trebuia sa gasim o casa muzeu ce se afla aproape de un centru de colectare a laptelui. In atare situatie misiunea era sa gasim acest centru de colectare a laptelui pentru ca muzeul nu avea nici o firma. Ceva vazusem noi la dus, adica o curte in care erau multe obiecte si unelte casnice sprijinite de zidul casei, dar cum sa intri in curtea omului… Gasim centrul de colectare, oprim masinile si ne intoarcem cativa metr spre casa cu pricina, dar tot nu indraznim sa deschidem poarta. Din vecini, apare un tanar flacau ce tocmai ne salutase, deschide poarta si ne invita sa intram. Gospodarie serioasa, curte mare cu o casa veche de peste 300 de ani, ne spune tanarul, o alta mai mica si mai noua unde locuiesc proprietarii, un chiosc de vara cu cuptor si gratar, adaposturi pentru animale si nelipsitul paznic al casei, un ciobanesc de Bucovina.

Suntem indemnati sa trecem pragul casei si sa intram in camera din stanga ce este plina cu obiecte adunate de-alungul catorva generatii. Nu poti sa-i spui chiar muzeu, dar te poti bucura sa intalnesti articole de imbracaminte ce-ti amintesc de copilarie si poate de bunici, covoare si cuverturi de mult uitate de gospodine, o lampa cu gaz, dar care are atasat si un bec, multe fotografii alb-negru, cateva costume nationale autentice si foarte frumoase.

Multumim tanarului pentru amabilitate si ne continuam drumul spre Manastirea Orata. Drumul spre manastire este neasfaltat si se intinde pe o distanta de 3-4km de la drumul principal, dar se poate parcurge relative usor. Cum era si normal am cautat cate ceva despre acest lacas si am aflat ca a fost ctitorita de un localnic, Traian Pomohaci, in memoria sotiei sale, Reveica, care a murit de tanara.

Numele Orata vine de la raul ce-si are cursul pe marginea drumului ce duce la manastire si trece si prin spatele acesteia. Manastirea a inceput sa fie construita in 1948, cand se pune piatra de temelie, iar constructia propriu zisa dureaza din 1950 pana in 1954, cand este si sfintita, cu hramul de Adormirea Maicii Domnului din 15 august. Biserica este din lemn, iar in jur se afla si chiliile unde locuiesc maicutele. Maica stareta a fost cea care ne-a insotit si ne-a oferit si cateva explicatii. Ce este diferit la acest lacas sunt picturile facute de un tanar de 17 ani, nepot al ctitorului si care acum este dascal la biserica din sat. Picturile sunt diferite de cele intalnite de obicei in bisericile ortodoxe si au parca ceva din pictura naiva. Am vazut biserica si insotiti de maica stareta am intrat si in paraclis, acolo unde se tin slujbele in zilele de iarna.

Peisajul din preajma este superb si cred, ca vara e minunat sa petreci cateva ore in linistea ce te inconjoara, ascultand doar susurul raului si fosnetul padurii.

Incarcati cu energie pozitiva si cu mult frumos ne-am indreptat spre cazare cu gandul si la masa ce urma sa o luam, de data aceasta la vecinii de la “Casa Baciu”.

Am lasat masinile in curtea pensiunii si pe jos, in 5 minute eram deja in restauarantul de la Casa Baciu. O sala nu foarte mare cu o zona de relaxare chiar la intrare pe dreapta, cu un semineu in zona centrala, cu mese de o parte si alta a semineului si cu foarte multe obiecte decorative, unele in regula, altele care nu –si prea gasesc locul, dar sa nu fim carcotasi ca doar am mers sa mancam. Facusem rezervare, nu ca ar fi fost nevoie si stiam ca va trebui sa alegem dintre cele doua meniuri pregatite:ciorba de hribi si supa de gaina, tochitura si pastrav. Cumintei, doi au ales ciorba de hribi, unul supa de gaina, iar ceilalti 3 s-au rezervat pentru felul 2 si poate3. La felul 2 s-au comandat frateste, 3 tochituri si 3 pastravi, iar la desert 2 portii de coltunasi. Am mai avut si 250ml de afinata, ceva apa, paine si toata afacerea a fost de acum 373 de lei. Tot 6 persoane am mancat, tot 3 feluri, plus afinata, plus apa si paine, dar cam dublu fata de Luisenthal si nu pot spune ca a fost mai bun sau mai mult. Probabil am platit numele, Casa Baciu e cunoscuta, Luisenthal abia isi face loc.

Cu rezervele de energie refacute am mai facut cativa pasi prin sat, inainte de a ne retrage si pentru un somn binefacator. Pentru a doua zi planul era deja facut, o familie pleca spre Bacau, iar noi si prietenii din Cluj urma sa vizitam Muzeul Arta Lemnului, din Campulung Moldovenesc.

Muzeul, este o colectie etnografica cu obiecte din lemn intalnite in zona Bucovinei, asa cum au fost faurite si folosite de localnici de-a lungul timpului. Majoritatea exponatelor dateaza din sec. XIX si inceputul sec. XX.

Muzeul a fost deschis la 1iunie 1936 si a adunat o mare parte din colectia profesorului Ion Stefureac.

Ion Stefureac, a fost profesor in Campulung Moldovenesc si un pasionat colectionar de obiecte etnografice. Tot el a fost si cel care si-a dorit infiintarea unui “Muzeu romanesc pentru Bucovina”.

In perioada razboiului exponatele din muzeu, impreuna cu muzeograful de la acea vreme si pe cheltuiala acestuia au fost adapostite pe Valea Prahovei. Informatia ne-a fost furnizata de doamna care ne-a primit in muzeu, in timp ce indeplinea si alte activitati (matura curtea de zapada!)

Dupa achitarea taxei, fabuloasa suma de 3lei/persoana, doamna muzeograf, ne-a facut o scurta prezentare a muzeului si ne-a lasat sa ne ghidam singuri, dupa sageti.

Muzeul este dispus pe doua nivele si are 20 de incaperi ce gazduiesc obiecte din lemn si utilizate in gospodarii. Dispunerea in camera este tematica, in functie de utilitatea acestor exponate.

Uneltele agricole erau adunate la un loc, alaturi gaseai obiecte utilizate in principala ocupatie a localnicilor, adica oieritul. Galeata pentru muls oile, scafe, budace, lopatele, donita, sunt doar cateva dintre cele vazute. La foarte multe dintre ele aveam o problema in a intelege ce sunt, iar dacaciteam explicatia “ceata” devenea si mai densa. Zona cu obiecte destinate activitatii de obtinere a tesaturilor a fost cea mai apreciata de mine si prietena, Rodi. Am priceput ce sunt si chiar ne-am amintit ca si noi am prins in casa bunicilor astfel de unelte.

Sala destinata transporturilor detine o piesa remarcabila, carul din lemn pentru transportul vinului ce dateaza din sec. XVI, precum si sanii sau trasuri.

O alta zona, mai pe intelesul tuturor, a fost cea cu mobilier taranesc, unde am intalnit blidare (foarte frumoase), lada de zestre (mi-ar place una chiar fara zestre) masa cu lada (utila!) patul acoperit cu cuverturi tesute de gospodine. Si sa stiti ca erau gospodine!

Incursiunea noastra, in vremurile de altadata, printre obiecte si unelte ce faceau traiul mai usor, a fost foarte interesanta si placuta. Dupa ce am epuizat si ultima camera am iesit in curte, unde se gasesc mai multe casute traditionale, o poarta din lemn, o fantana. Printre casele expuse se afla si o casa hutula, din sec. XVII, din zona Bucovinei.

Populatia hutula provine din Galitia si a migrat in zona tarii noastre (Bucovina, Maramures) precum si in Ucraina de azi, in sec. XVII, datorita birurilor mari, a stagiului military de durata precum si tentetiva de catolicizare de catre autoritatile austro-ungare. In anii 1900, in Bucovina se aflau aproximativ 25000 de hutuli. Ocupatia principala a acestora era oieritul (s-ar bucura actualul ministru al agriculturii), dar trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca, de la aceasta populatie ar veni traditia de incondeire a oualelor de Paste si impodobirea bradului de Craciun.

Asa cum va spuneam aveti ce face 2-3 zile, daca va hotarati sa ajungeti in acest mirific colt de Bucovina!

---

VIZUALIZĂRI: 6316 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI