La plimbare pe Transrarău, prin Pojorâta și prin împrejurimi

TIPĂREȘTE

În urmă cu puțină vreme am petrecut un sfârșit de săptămână foarte frumos pe meleagurile bucovinene. Ne-am cazat în localitatea Pojorâta, astfel că am avut ceva timp la dispoziție pentru a descoperi o parte din frumusețile acestei zone. Nu mai fusesem niciodată la Pojorâta, așa că am fost dornici să descoperim cât mai multe, într-un timp relativ scurt.

La dus, am ales să străbatem valea Bistriței, întrucât am tot aflat de prin diverse articole și fotografii că zona este spectaculoasă. Am traversat viaductul de la Poiana Largului venind dinspre Târgu Neamț și am intrat pe DN 17 B, drum pe care am mai parcurs aproximativ 60 de kilometri, până în localitatea Chiril. DN 17B străbate într-adevăr o zonă superbă, însă calitatea asfaltului lasă de dorit prin multe locuri; șoseaua este vălurită, apar și unele gropi (ce-i drept, nu foarte adânci), iar numeroasele localități aflate una lângă cealaltă fac ca șoferul să nu aibă prea mult timp de privit în jur. Pentru a mă bucura și eu de peisajele deosebite, am făcut vreo două opriri de câteva minute, mai ales că eram deja destul de obosit, după mai multe ore petrecute la volan.

La un moment dat, cerul s-a întunecat brusc atunci când noi ajunsesem în apropierea localității Borca și a început un potop cum nu am mai văzut de multă vreme; ștergătoarele nu mai făceau efectiv față, iar grindina de mici dimensiuni era și ea prezentă. Am oprit pentru vreo 25 de minute, până când vremea s-a mai potolit și am putut să ne continuăm drumul în condiții de siguranță; la Broșteni am mai avut câteva emoții, întrucât o viitură cu nămol și crengi ajunsese pe șosea, însă am trecut încet și de acest obstacol. Și iată că în jurul orei 15.00, pe o vreme mohorâtă (în contrast evident cu soarele arzător de care avusesem parte până în jurul prânzului), am ajuns la intersecția DN 17B cu Transrarăul.

Transrarăul este un drum alpin ce apare pe hartă ca DJ 175A (din satul Chiril până în apropierea cabanei Rarău) și DJ 175B (în continuare, la coborâre spre Pojorâta). Drumul are lungimea de 26,5 kilometri (conform unui panou informativ amplasat la intrarea pe acest drum, în satul Chiril) și urcă la o altitudine de aproximativ 1400 de metri. Transrarăul a fost și el un motiv pentru care am ales să ne apropiem de Pojorâta pe valea Bistriței. Am trecut printre casele din satul Chiril și am început să urcăm tot mai pronunțat. După vreo trei kilometri parcurși, drumul s-a îngustat și a rămas loc pentru o singură mașină, iar dacă te întâlnești cu cineva din sens opus, există din loc în loc mici spații laterale care permit unuia dintre șoferi să oprească, în vreme ce mașina cealaltă va trece în siguranță. Am urcat printr-o frumoasă pădure de brad (ploaia începuse iar, de data asta ceva mai potolit) și am avut surpriza să dăm peste o betonieră cu vreo trei lucrători în jurul ei care ne-au blocat accesul mai departe; în acea zonă și mai sus de ea se lucrează la lărgirea drumului cu încă vreun metru, ceea ce va ușura considerabil circulația atunci când lucrările se vor termina. Am așteptat preț de vreo 15 minute, timp în care betoniera a ajuns într-o zonă ceva mai largă, ce a permis trecerea celorlalte mașini pe lângă ea. I-am lăsat pe cei care coborau să treacă (se strânseseră vreo șase mașini), apoi am continuat și noi urcușul. Am oprit la un moment dat pentru câteva fotografii și am fost nevoit să caut un hanorac, deoarece temperatura acolo sus pe munte nu cred că depășea 15 grade. Părea că muntele respiră și el, aburii se ridicau din văile adânci, iar natura îmbrăcase o mantie în nuanțe de verde închis.

Am străbătut cei șase-șapte kilometri de drum îngust și am ajuns la intersecția Transrarăului cu drumul spre cabana Rarău. Am zis să aruncăm și noi o privire, iar un drum asfaltat și la fel de îngust ne-a condus rapid în parcarea cabanei, loc de unde pornesc mai multe trasee turistice în zonă. Am observat că există spațiu suficient aici pentru mai multe mașini și am hotărât să revenim a doua zi, când speram că vremea se va îndrepta. Acolo în parcare stătea un paznic cu care am schimbat vreo două vorbe. Am aflat că pentru a parca la cabana vom achita o taxă de 5 lei/zi și ne-a mai spus că în parcare încap 25-30 de mașini.

Am plecat apoi de la cabana Rarău și am coborât către Pojorâta; vreo trei-patru kilometri am rămas în zona alpină, apoi am intrat din nou în pădure și am ajuns într-o zonă cu serpentine, câteva dintre ele foarte strânse. În apropiere de Pojorâta, drumul coboară mai drept, așa că am ajuns repede la pensiunea Pietrele Doamnei, unde aveam rezervată cazare pentru următoarele două nopți.

Ca să închei cu prezentarea Transrarăului, voi mai completa că din loc în loc (la coborârea spre Pojorâta) am văzut foișoare pe marginea drumului (bune pentru o pauză scurtă sau chiar pentru un sandvich sus pe munte), dar și câteva coșuri din lemn pentru gunoaie. Tot de pe Transrarău se poate ieși pe drumuri secundare pentru a vizita două lăcașuri de cult din zonă: este vorba despre mănăstirea Sihăstria Rarăului și despre schitul Sfântul Ioan Iacob Corlățeni; nu am mers la niciunul dintre aceste obiective, nu a mai fost timp pentru ele; cu altă ocazie poate le vom vizita.

După ce ne-am cazat, nu am mai ieșit în acea seară din curtea pensiunii, preferând să lenevim pe terasa exterioară, dar și în balconul camerei, iar cel mic și-a făcut rapid vreo doi prieteni dintre ceilalți copii care erau cazați aici alături de părinții lor.

A doua zi, după ce am servit micul dejun, am stabilit că primul lucru de făcut este să revenim la cabana Rarău pentru o plimbare pe munte. Am ajuns pe la ora 10.00 în parcarea cabanei Rarău și am găsit fără probleme un loc liber pentru mașina noastră. Conform unei informații tipărite pe bonul de parcare, ne aflam la altitudinea de 1520 de metri. Am observat în treacăt că la cabană au loc lucrări de reamenajare, dar nu am zăbovit acolo; vremea era deocamdată frumoasă și ne arătase cu o zi înainte cât de repede se poate schimba, mai ales la altitudinea la care eram noi!

Prima noastră țintă a fost un traseu scurt spre Stânca Șoimului, urmând direcția indicată de o săgeată din zona parcării. Indicatorul menționa și timpul pentru acest traseu (15 minute), astfel că am pornit imediat în direcția arătată. Traseul urcă timp de 3-4 minute prin pădure, apoi iese într-o poieniță frumoasă, de unde se deschide o priveliște deosebită spre stânga către valea Bistriței. Mai facem câțiva pași prin această poieniță, mai facem și vreo două fotografii, apoi urmăm poteca; aceasta coboară puțin și apoi urcă destul de abrupt, dar nu inaccesibil pentru cei mai puțin echipați. După vreo alte două minute ne aflam în vârf, la punctul de belvedere amenajat aici, sprijiniți de barele metalice solide, cu pădurea de brazi aflată în hău la picioarele noastre, la multe zeci de metri sub locul de unde o priveam noi! Oau! De acolo priveliștea este de-a dreptul fabuloasă, am avut pentru o clipă impresia că ne aflăm pe acoperișul lumii! Tot de acolo, de la punctul de belvedere aflat pe Stânca Șoimului, am putut admira o parte din șerpuirea Transrarăului spre Pojorâta, dar și Pietrele Doamnei, celelalte stânci cunoscute aflate nu foarte departe, care ne îndemnau parcă să mergem la ele, să ne povestească din legendele în care sunt învăluite!

După vreo 10 minute petrecute sus pe Stânca Șoimului, am străbătut cu grijă în sens invers poteca, ajungând înapoi în parcarea de la cabană. Trebuie spus că de aici mai pleacă și alte trasee montane, existând în acest sens câteva indicatoare turistice: spre Câmpulung Moldovenesc (3 ore, respectiv 4 ore și jumătate; erau două variante de traseu marcate diferit), spre vârful Giumalău (3 ore și jumătate) ori spre Moara Dracului (3 ore și jumătate). Se poate face deasemenea și un circuit al Pietrelor Doamnei cu durata de 2 ore (cu mențiunea explicită pe indicator: traseu dificil), dar și un traseu mai ușor spre baza Pietrei Mari (cu durata afișată de 30 de minute).

Noi am ales traseul către baza Pietrei Mari, așa că am trecut pe lângă vreo două terase amenajate pe un platou din apropiere și am intrat încă o dată în pădure, pe un traseu relativ ușor, care nu ne-a ridicat probleme deosebite. Un panou informativ ne-a prezentat faptul că ne aflam pe traseul tematic ”Povestea muntelui 1”, marcat cu o cruce albastră pe fond alb. Am urcat timp de vreo douăzeci de minute pe potecă, printre brazi înalți și stânci acoperite de mușchi care apăreau din loc în loc. Ne-a plăcut faptul că, deși traseul este abordat de către mulți turiști, nu am întâlnit gunoaie vizibile aruncate pe acolo, așa cum -din păcate- se întâmplă prin atâtea alte locuri din țara asta :(

Pas cu pas, am ajuns la baza Pietrei Mari a Doamnei, de unde am putut admira uriașa stâncă în toată splendoarea sa. Părea că și soarele se ascunde după dânsa! Soția a ales să rămână alături de cel mic printre stâncile mai mici de la bază, iar eu am continuat urcușul, ceva mai dificil decât traseul din pădure. Am urcat spre dreapta pe grohotiș printre stâncile abrupte și încetul cu încetul, am putut admira atât cabana Rarău (am văzut-o pe deasupra pădurii prin care ajunsesem acolo), dar și releul de pe Rarău, aflat la depărtare mai mare decât cabana.

Am observat la un moment dat o plăcuță comemorativă înfiptă în peretele stâncos, pe care erau trecute următoarele date: Eme Doctor (14 mai 1939 – 08 februarie 1962). Ajuns acasă, am căutat pe internet detalii și am aflat că este vorba despre un clujean (pe numele său complet – Eme Sabin Doctor), student în ultimul an la Geologie, pasionat de alpinism, care și-a pierdut viața acolo în timpul unei coborâri pe acel perete abrupt. Nu departe, mai era amplasată o cruce, însă nu am reușit să disting ceea ce scria pe ea. Văzând acestea, nu ai cum să nu simți un fior rece pe șira spinării! Muntele este frumos, dar trebuie neapărat să-i arătăm cu toții respectul cuvenit, pentru că chiar și un singur pas greșit ne poate aduce sfârșitul!

Am continuat urcușul, am mai făcut niște fotografii și am ajuns pe o muchie de unde puteam continua pe lângă Pietrele Doamnei fără să mai urc. M-am oprit acolo însă și am coborât cu grijă înapoi în locul unde mă așteptau soția și băiatul, care se cam plictisiseră în cele aproximativ 20 de minute cât eu m-am cățărat printre stânci.

La întoarcerea spre parcarea cabanei Rarău drumul a fost mai simplu pentru că am coborât neîncetat. Era ora 12.00, iar cel mic își dorea să revenim la pensiunea unde eram cazați, spunându-ne că vrea să se joace cu ceilalți copii. Am acceptat să plecăm, iar pe drumul de întoarcere am mai făcut vreo două scurte popasuri în locurile de unde de deschideau priveliști grozave asupra împrejurimilor. Și sunt multe astfel de locuri de-a lungul Transrarăului, a fost o plăcere să parcurgem acest drum!

După prânz, am plecat singur la plimbare prin Câmpulung Moldovenesc (soția a rămas la pensiune alături de cel mic pentru ca băiatul să se odihnească puțin) și pe la ora 15.30 am revenit la Pojorâta. Ochisem de dimineață în localitate o păstrăvărie care are restaurant propriu, așa că am servit cu toții masa la Hanul Păstrăvarului.

Timp de vreo oră și jumătate după aceea ne-am plimbat prin sat, admirând peisajele frumoase din jurul nostru. Pajiștile aerisite pornesc din spatele caselor și urcă pe pantele din jur, unde brazii înlocuiesc treptat pășunile, fără ca haina verde a naturii să se schimbe semnificativ. Ne-am întâlnit și cu vreo două văcuțe care se întorceau de la imaș; mi-am adus aminte de clipele din urmă cu mulți ani, când eram copil și îmi petreceam verile la țară, iar seara mă trimiteau bunicii să iau animalele de la islaz. Din loc în loc, mai apare câte o vilă turistică; astfel de locații nu sunt una lângă alta, iar acest lucru sporește farmecul unui sejur aici.

Deși drumul prin localitate nu este foarte lat și nici nu este prevăzut cu trotuare, nu au trecut prea multe mașini pe lângă noi, așa că ne-am putut plimba liniștiți. Pas cu pas, am revenit la pensiunea Pietrele Doamnei, de unde aveam să plecăm doua zi spre casă, pe la ora 10.30.

În încheiere, vă recomand să petreceți câteva zile la Pojorâta, o zonă frumoasă unde nu vă veți plictisi și unde veți avea ocazia să vă relaxați în mijlocul naturii!

Vă doresc o vară perfectă!

---

VIZUALIZĂRI: 12836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI