Palaios Panteleimonas, oaza de liniste si frumusete

TIPĂREȘTE

Palaios Panteleimonas a fost o surpriza foarte, foarte frumoasa desi citisem despre sat si cam stiam la ce sa ma astept. Este de-a dreptul fermecator cu casutele lui de piatra si lemn, cu ulicioarele stramte si cu piata minuscula si atat de pitoreasca de langa biserica. Cred ca nimic nu mi-a placut in Grecia mai mult decat satucul asta... ma intreb cum o fi sa te trezesti in fiecare dimineata acolo, sa iesi in cerdacul casei si sa vezi la picioare asternandu-se muntele si marea si cerul… pur si simplu nu am cuvinte sa exprim ce-am simtit acolo…

Plecand din Paralia Skotinis in directia Platamonas, am ajuns la o intersectie unde am vazut ca mai sunt 6 km pana in Palaios Panteleimonas (Vechiul Pantelimon). Am pornit hotarati si entuziasti sa ne invartim pe serpentine si sa ne minunam de frumusetea din ce in ce mai „mirobolanta“ a peisajului. Pe masura ce urcam se vedea tot mai frumos in vale, dar drumul sinuos si stramt nu m-a prea lasat sa ma bucur de peisaj. Am urcat incet, sperand sa nu vina masini din sens opus, ca nu parea sa fie suficient loc pentru a trece unii pe langa altii. Curbele tot mai stranse si soseaua ingusta si fara parapet mi-au topit rapid entuziasmul.

La un moment dat aveam senzatia ca am facut nu 6 ci 16 km si satul tot nu dadea semne sa apara, asa ca ne-am gandit ca am ratacit drumul - cum am fi putut face asta nu stiu, ca alt drum nu era :) - si gasind noi o mica portiune unde soseaua se largea formand un punct de belvedere am profitat si am intors masina. Am oprit in drum spre casa in Pantelimonul Nou cu gand sa luam masa la o terasa. Si acest sat este ingrijit si pitoresc, iar zona tavernelor ofera o priveliste foarte frumoasa asupra marii si litoralului pana departe in zare. Nu am reusit insa sa mancam, fetele au vrut peste si nu am gasit la nici unul dintre localuri.

Cateva zile mai tarziu, venind de la Meteore am trecut iar pe langa Platamonas si apoi pe langa indicatorul ce ne promitea ca dupa numai 6 km ajungem in Vechiul Pantelimon, asa ca i-am mai dat o sansa. Am strans din dinti si am pornit iar la deal pe serpentine, nu inainte de a privi kilometrajul, ceea ce data trecuta nu am avut inspiratia sa facem. Am ajuns dupa vreo 5 km la punctul de belvedere unde abandonasem mai inainte si dupa inca cateva curbe ne-am gasit in fata satului, in coasta lui mai precis. Deci 6 km, nici mai mult, nici mai putin! Am oprit in parcarea amenajata si am luat-o pe jos, accesul masinilor fiind permis numai localnicilor.

Imaginea satului agatat de coasta muntelui iti taie de la bun inceput respiratia. Stiam ca este frumos, dar nu imi imaginasem ca poate fi atat de frumos! Fiecare pas a fost o incantare. Nu ne-am marginit la strada principala, am mers pe ulite mici si tot mai mici, mai degraba niste poteci printre casele batrane si arborii la fel de batrani. Senzatia de ireal m-a insotit peste tot. Mi se parea ca nu poate fi adevarat, sau ca suntem in alta lume, ori in alt timp. Parca eram niste intrusi in spatiul acela atemporal, suspendat intre mare si cer. Si parca nici acum nu imi vine sa cred ca locul acela exista, ca era acolo si inainte si va fi acolo in continuare… ca e un sat real, cu oameni reali care chiar traiesc acolo, la fel cum traiesc eu aici, in apartamentul meu de la etajul 4 al unul bloc oarecare din Iasi…

Satul e “aplicat” pe coasta muntelui ca un magnet pe frigider (exagerez si eu putin, OK?) … casele sunt terasate, ca sa zic asa, iar ceea ce parea sa fie parter la intrare se dovedeste a fi etajul doi sau trei la iesire. Am intrat si noi intr-o astfel de casa, o taverna de fapt, atrasi de lucratura in lemn masiv a usilor, lucratura ce am regasit-o apoi la tot mobilierul. Am coborat un sir de trepte crezand ca mergem catre o crama subterana si ne-am trezit intr-o sala cu o priveliste spectaculoasa catre mare. Iar ca sa iesim - dupa ce ne-am oprit pret de o cafea pe una din terase - am mai coborat cateva randuri de scari. :)

Scuzati entuziasmul copilaresc, dar pur si simplu m-a fascinat satul asta!

In anii 50 satul a fost abandonat – imi inchipui ca nu era usor trait acolo pe vremuri – si readus la viata dupa 30 de ani, cand probabil s-a sesizat potentialul sau turistic. Ma intreb totusi ce i-a facut pe oamenii care l-au intemeiat sa se opreasca acolo. Peisajul e superb, intr-adevar, dar ma indoiesc ca asta ar putea fi motivul primilor localnici :)

Am citit ulterior pe net ca 29 de hoteluri ofera cazare in Palaios Panteleimonas. Ei bine, eu nu am vazut decat unul, de fapt l-am banuit mai mult decat l-am vazut, dar intreband m-am convins ca asa e. Nimic nu e strident, nici o firma nu sare in ochi, totul e bine camuflat sub arhitectura traditionala, ce se respecta inclusiv la casele proaspat renovate. Sunt si case pustii in sat, case darapanate, dar asta contribuie la impresia de authentic si sporeste farmecul locului. Desi tot satul e plin de mici magazine ce vand suveniruri, nu am avut nici o clipa senzatia unui comert agresiv cum mi s-a intamplat in localitatile-statiuni de la noi. Si n-am prea vazut chinezisme, mai mult obiecte decorative de inspiratie locala.

Presupun ca mai sunt astfel de sate in Grecia si am de gand sa mai descopar cateva dintre ele, mai intai pe net si apoi la fata locului, cand o mai veni vremea unui drum spre sud…

Vacante frumoase tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 8819 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI