Miracolele din Piazza dei Miracoli, si nu numai!

TIPĂREȘTE

In a doua zi a drumetiei noastre prin Italia am vizitat Pisa. Spun drumetie, deoarece nu am calatorit deloc cu vreun mijloc de transport urban in afara de propriile noastre picioare.

In Pisa am ajuns dupa o relativ scurta calatorie cu trenul Reggio plecand din Firenze. Deosebirea dintre un tren personal de la noi si Reggio este la fel de mare ca distanta intre Halta Dor-Marunt si Pisa Stazione. In tren, ce sa zic, am murit cu totii de plictiseala. N-am avut ce citi, nefiind nici o declaratie de dragoste (sau nu) scrijelita pe tapiteria scaunelor sau pe pereti. Nu erau nici basmale, papornite, lume cu sacose la picioare, nu tu miros de cojoace prost tabacite, nimic.

Am calatorit plimbandu-ne privirea intre ferestrele vagonului etajat si LCD-ul care anunta urmatoarea statie. Ceilalti calatori, majoritar tineri, butonau la smartphone-uri, cele coreene fiind in top.

Am coborat in Pisa cu idea preconceputa ca Pisa inseamna un turn inclinat si... atat. Mare eroare! Este adevarat ca turnul inclinat reprezinta punctul de maxma atractie, dar el constituie doar o nestemata in siragul de minunatii vazute in Pisa.

Drumetia noastra incepe deci din Piazza della Stazione, pe romaneste spus piata din fata garii. Am pornit in pas vioi pe Viale Gramsci depasind fireste dupa o scurta sesiune de fotografii, statuia lui Vittorio Emanuele II.

Am continuat pe Corso Italia, o strada comerciala strajuita in stanga si-n dreapta de magazine cochete. Un workshop cu picturi cu motive florale realizate de copii era in plin desfasurare, iar pe celebra Corso straluceau in soare expuse fiind, diferite modele de tractoare agricole si scutere din gaam Piaggio & Co.

Am traversat Ponte di Mezzo peste raul Arno si, in loc sa mentinem directia inainte pentru a ajunge la celebrul turn, am preferat sa o luam in dreapa pe drumul ce strajuieste marginea raului pe Lungarno Mediceo. Primul popas, scurt scurt ca mai erau atatea de vazut, Palazzo Toscanelli renumit si pentru faptul ca intre 1821-1822 a fost resedinta poetului si omului politic englez cunoscut sub numele de Lord Byron.

Drumetia noastra citadina a continuat cu Piazza G. Mazzini urmata de Palazzo Medici. Cladirea, mult mai impunatoare decat Toscanelli, este insa intr-o stare deplorabila, trimitandu-ne cu gandul catre meleagurile autohtone, insa stimulandu-ne imaginatia de a deslusi cu ochii mintii modul cum arata in anii lui de glorie din secolul 13.

Aici ne-am despartit de malurile Arno-ului si am luat-o in stanga ajungand pe Via Filippo Buonaroti la Biserica San Francesco. La ei se numeste biserica, din punctul meu de vedere, este o impunatoare catedrala datata din 1233 si reconstruita incepand cu 1261 de arhiepiscopul Frederico Visconti. Inauntru, in partea stanga se afla copie dupa giulgiul lui Iisus Hristos. Biserica a fost declarata monument national in 1893.

Si-uite asa, dragii mosului, mergand in trap saltat pe stradute inguste odata s-au deschis zarile si pe deasupra acoperisurilor am zarit steagul ce strajuieste celebrul Turn Inclinat. Pe masura ce ne-am apropiat privelistea devine din ce in ce mai interesanta. In mijlocul unei aglomerari urbane cu atatea stradute mici si cladiri inghesuite, Piazza dei Miracoli este parca de pe o alta planeta.

Turnul, catedrala si baptisteriul, dar si zona verde ce la inconjoara sunt impresionante. Desi eram la curent cu lucrarile de restaurare si consolidare a turnului, imi imaginam ca mare lucru nu e de vazut ci doar un turn vechi de aproape 100 ani si ponosit ce sta aplecat ca un batran neputincios cotropit de artroza. Nu este deloc asa. Marmura cu care sunt placate cele 3 monumente sclipeste orbitor in bataia soarelui.

Impreuna cu sotia, fiind cei mai in varsta din grup si avand, fireste, cea mai mare nevoie de miscare, am purces la urcat cele 296 de trepte in spirala care ne-au reamintit faptul ca undeva ascunsi in cutia toracica exista 2 plamani. Si dai si urca... si fa-i si poze... si da-i ocol, prim-planuri la clopote, panoramari in departare, minutele rezervate grupului nostru au trecut repede, retina ochilor si cardul din aparatul foto grabindu-se sa retina ultimile imagini de la inaltimea celor 55,86m.

Eee... mai lunga-mi pare calea (vorba poetului) acum la coborare, pasii deveniti nesiguri ne trag ba in stanga, ba in dreapta in functie de care parte a inclinarii turnului eram. Pana la urma am biruit indreptandu-ne spre urmatorul obiectiv.

Catedrala, datand din 1063, este, de asemenea, un obiectiv care trebuie obligatoriu vizitat. Statui, basoreliefuri, dantelarii din piatra si marmura executate cu migala de mesterii vremii, jocuri de volume, spatii ample strajuite de coloane ne incanta ochii.

Fata de aceasta, baptisteriul ce se afla vis-a vis, paleste parca. Desi eram cu ochii in sus admirand minunile arhitectonice, am reusit sa evitam cei cativa stropi de ploaie care ne-au amintit ca seara se apropie si avem un drum de facut spre locatia noastra de baza, Firenze.

Am ales drumul cel mai scurt, pe Via Roma, Ponte Solferino (unde ne-am reamintit de UN pedagog de scoala noua „La Solferino ghe vale... ”), apoi pe Via Antonio Ne-am inapoiat in Piazza V. Emmanuele II ajungand in scurt timp la gara. (urmeaza poze)

---

VIZUALIZĂRI: 4126 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI