GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pisa, o părticică din Toscana
Cu Pisa am început periplul nostru prin Toscana, după mine cea mai frumoasă regiune a Italiei.
Citeam undeva că Toscana este tot ce are Italia mai frumos. Florența este un superb oraș renascentist, Siena, unul dintre cele mai desăvărșite burguri medievale, San Gimignano cel mai vestit cătun, iar Luca, Pisa și Pienza frumoase orașe de care orice țară ar fi mândră.
Și ca și cum arta, arhitectura și peisajele superbe nu ar fi de ajuns, Toscana mai pune la dispoziția turiștilor plaje minunate și unele dintre cele mai apreciate preparate culinare și sortimente de vinuri.
Această descriere a Toscanei nu îmi aparține, dar vizitând toate orașele din descriere mi-am dat seama că autorul nu a exagerat cu nimic.
Cand spui Pisa, gândul te duce automat la turnul înclinat, una din cele mai populare atracții turistice a Italiei. Acesta împreună cu Catedrala di Santa Maria Assunta, cu Baptisteriul San Giovanni și cu cimitirul medieval Camposanto alcătuiesc un ansamblu de construcții medievale cunoscut sub denumirea de Campo dei Miracoli.
Ce face din aceste clădiri un ansamblu arhitectural? Păi în primul rând apropierea dintre ele, apoi faptul că sunt construite toate din marmură albă de Carara și nu în cele din urmă stilul arhitectural romantic cu influențe arabe.
Pentru că nu am să vă spun nimic în plus față de ce s-a spus deja despre construcțiile din Piața Miracolelor, am să punctez doar aspectele cele mai importante.
Turnul (57 m) a fost construit ca si clopotniță a catedralei și a început să se incline la puțină vreme de la începutul construcției (1137). Din această cauză lucrările au fost întrerupte pentru o perioadă de timp, dar cum altă soluție decât demolarea construcției nu ar fi fost, cetățenii Pisei au preferat să continue lucrările.
De atunci au trecut 875 de ani si turnul a continuat să se incline chiar și după repetate operații de consolidare, ajungând la o înclinație de 5,5 grade față de axa verticală.
In ultima operațiune de consolidare (1992) s-a construit în jurul turnului, o fundație de beton și s-au montat tije metalice până la nivelul etajului doi iar in partea nordică au fost plasate contragreutăți. Pentru că aceste contragreutăți erau inestetice ele au fost înlocuite cu cabluri subterane. Pe toată perioada ultimei consolidări care a durat aproape zece ani, turnul a fost închis publicului, abia după ce specialiștii au finalizat lucrările de restaurare declarând că înclinarea a fost stopată, turnul a fost redeschis pentru turiști.
Catedrala di Santa Maria Assunta a fost construită cu un secol mai devreme decât turnul, între anii 1064 și 1118. Construcția unei catedrale mărețe era un vis mai vechi al locuitorilor din Pisa. Acest vis se transformă în realitate în urma unei bătălii contra sarazinilor pentru Sardinia, bătălie din care pisanii ies victorioși capturând corăbiile încărcate de comori ale acestora.
Dantelăria de marmura a fațadei, cu arcadele etajate, au devenit un model pentru multe biserici din Toscana. Ușile din bronz, decorate cu scene din Noul Testament poartă numele de Porta di Ranieri și sunt dedicate patronului spiritual al orașului.
Interiorul este impresionant datorită coloanelor care amintesc de bisericile bizantine, a tavanului casetat realizat din lemn aurit, a picturilor de pe pereți, a mozaicurilor realizate de Cimabue și a amvonului capodopera lui Giovanni Pisano.
Baptisteriul San Giovanni, construcție specială pentru realizarea Sfântului Botez, este cel mai mare baptisteriu din Italia. In vârful construcției se află statuia Sfântului Ioan Botezătorul, al cărui nume îl poartă. Are aproape aceiași înălțime ca turnul, formă circulară dar frumusețea baptisteriului este dată în mare parte de cupola conică care se spune că are o acustică perfectă și creează fenomenul numit reflexie multiplă. Am fost curioasă să știu ce înseamnă reflexie multiplă și am aflat că acest fenomen apare în sălile mari de formă eliptică cu zidurile goale unde notele unui arpegiu, cântata puternic și pe rând ajung să se suprapună transformându-se în acorduri.
In interior, in afară de bazinul de Botez se află amvonul gotic, capodopera lui Niccola Pisano, care înfățișează scene inspirate din reliefurile păgâne de pe sarcofagele din Camposanto.
Camposanto, ultima din cele patru construcții din Piața Miracolelor, este astăzi muzeu, dar inițial a fost construit ca cimitir pentru oamenii bogați din Pisa.
I se spune Cămpul Sfânt pentru că aici a fost adus pământ de pe Muntele Golgota din Ierusalim. Acest cimitir ce conține sarcofage romane străvechi era odată plin de fresce, cea mai mare parte dintre ele a fost distrusă în cel de-al Doilea Război Mondial, doar câteva au supraviețuit. Printre acestea se numără și Fresca Triumfului Morții pictată de Buffamalco, frescă ce întruchipează Moartea călare și care se pare că l-a inspirit pe Liszt în Totentanz.
Chiar dacă Turnul din Pisa este cel mai cunoscut turn înclinat al Italiei, puțină lume știe că nu este și singurul.
Iată și cateva exemple, primele patru din Veneția: turnul bisericii San Petro di Castello, clopotnița bisericii San Martino construită pe insula Burano, turnul bisericii Santo Stefano, turnul bisericii comunității grecești din Venetia San Giorgio dei Greci.
Și exemplele continuă: Turnurile Asinelli şi Garisenda din Bologna, ambele inclinate, cel de-al doilea a fost redus cu 4 m de teamă să nu se prăbușească, Turnul Torre delle Milizie din Roma. Numărul lor mă face să mă întreb de ce or fi atâtea turnuri înclinate în Italia???
În lume există alte câteva turnuri care sfidează gravitația și noi avem chiar două în județul Sibiu. Primul este turnul bisericii Sfânta Margareta din Mediaș iar al doilea în satul Ruși. În toată lumea aceste obiective sunt puse în valoare, italienii fac bani frumoși cu turnul din Pisa la noi însă nici măcar nu sunt cunoscute.
Trimis de gettutza in 02.12.12 21:17:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gettutza); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@webmaster: Mulțumesc.
Vă rog dacă se poate să-mi încarcați acest filmuleț:
http://www.youtube.com/watch?v=DgdzmGaMGCw
Și mai am o rugăminte, nu vreau legături între reviewuri, chiar dacă fac parte din aceiași călătorie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 In speranta unui miracol in Piata Miracolelor – Turnul din Pisa — scris în 19.04.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Scurtă escapadă italiană de noiembrie la Pisa — scris în 27.01.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Superbele uși din bronz, ale Catedralei din Pisa — scris în 26.04.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Piazza dei Cavalieri, inima centrului vechi, din Pisa — scris în 01.10.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 În căutarea miracolelor din Pisa — scris în 27.06.18 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Miracolele din Pisa — scris în 30.03.20 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Pisa în 6 ore — scris în 12.04.16 de paulcta din CONSTANţA - RECOMANDĂ