Petra, capitala nabateenilor

TIPĂREȘTE

Nu poti vorbi despre Iordania, fara a aminti orasul considerat una dintre cele sapte minuni moderne ale lumii, Petra. Construit in inima desertului inalt, in canionul natural sapat in piatra moale, a fost supranumit„Trandafirul rosu” , datorita culorii roz-rosie a pietrei, care prinde insa 11 nuante, de la galben-auriu pana la violet.

Am plecat dimineata devreme din Amman, pana la Petra fiind circa 250 km, iar dupa ce autocarul s-a defectat pe traseu de 2 ori, am reusit sa ajungem la destinatie. Din parcare, am coborat cateva trepte, trecand pe langa muzeu (am vrut sa il vizitam la intoarcere, insa timpul nu ne-a permis), am facut cateva fotografii in dreptul semnului„I love Petra” si am ajuns la Centrul de vizitare. Biletele de acces se cumpara de aici, 50 JD (320 RON) /persoana, tot de aici primind si o harta - ghid a sitului. Intregul traseu, pana la Manastire (Ad Deir) are o lungime de 6 km, fiind parcurs in circa 2 ore dus, pe jos. Majoritatea vizitatorilor ajung doar la Trezorerie, obiectivul principal si cel mai fotografiat, aflat la circa 1,5 km de centrul de vizitare, iar pentru persoanele care nu pot strabate traseul pe jos, se poate inchiria o masinuta. Pretul este piperat, 40 dolari/persoana, dus, iar la intoarcere, alti 40 dolari. Terenul este accidentat, iar in cel mai indepartat loc, Manastirea, se poate ajunge pe jos sau inchiriind magarusi de la bastinasi. Timpul acordat de ghida noastra in aceasta zona a fost de 4 ore, bucurandu-ne ca putem parcurge intregul traseu, pana la Manastire. Fiind singurii cu acest target, am lasat grupul in urma si am pornit in pas alert prin valea larga cunoscuta sub numele de Bab el-Siq, mergand circa 900 metri prin soare, pana la Siq.

Am sa incep descrierea locului, presarata cu putina istorie. Intemeiat de nabateeni, un trib nomad de arabi, in urma cu peste 3200 de ani, orasul Petra a prosperat ca si capitala, incepand cu sec. I i. Hr., datorita comertului cu tamaie, condimente, smirna. Se crede ca aproape fiecare nabatean stia sa citeasca si sa scrie, gasindu-se inscriptii nabateene lasate atat de soldati, cat si de fermieri, vanatori sau ciobani. Acestia au tinut piept atacurilor, profitand de terenul muntos al zonei, fiind priceputi in recoltarea apei de ploaie, construind un sistem foarte ingenios de conducte prin care o captau si o stocau pentru perioadele de seceta.

A fost insa cucerit de romani in anul 106, profitand de singura vulnerabilitate, sursa de apa, pe care au otravit-o. A continuat sa prospere pana in anul 363 i. Hr., cand un cutremur devastator a distrus o mare parte a orasului. Urmarile cutremurului combinate cu schimbarea rutelor de comert, au dus la abandonarea orasului, care, vreme de aproape 1500 ani dispare sub nisipul desertului, singurii care mai raman pe aceste locuri fiind beduinii.

Cel care redescopera orasul in anul 1812 este elvetianul Johannes Burckhardt, care auzise despre orasul sapat in stanca si deghizat in arab a convins un beduin sa-l duca in Petra. Se considera ca arheologii au explorat mai putin de jumatate din sit, iar in anul 2016, cu ajutorul imaginilor satelitare s-a gasit o structura inca ingropata in nisip.

Primele obiective sunt trei blocuri masive Djinn, monumente funerare sculptate in stanca, asezate inainte de intrarea in oras. Mormintele au forma paralelipipedica si cavitatile unde erau depuse trupurile sunt sapate in ele.

Mormantul Obelisc, sculptat de nabateeni în secolul I d. Hr. are in partea superioara 4 piramide, precum si o nisa cu o statuie in basorelief care este o reprezentare simbolica a celor cinci ingropati acolo.

Punctul de intrare in canionul Siq il reprezinta Barajul, folosit de nabateeni pentru alimentarea cu apa si pentru a proteja canionul de eventuale inundatii. A fost renovat de guvern in 1964, acesta protejand orasul prin redirectionarea apelor de inundatie intr-un tunel lung de 88 metri.

Traseul urmeaza cursul unui defileu foarte ingust si inalt, Siq, peretii apropiindu-se si lasand un loc de maxim 3 – 4 metri, intre ei, inaltimea acestora depasind 10 metri, cea mai mare parte a stancii fiind naturala, iar o parte, sculptata de nabateeni.

Pe ambele parti ale defileului exista canale pentru a colecta apa si a o dirija din exteriorul orasului spre interior.

Peretii sunt decorati cu sculpturi nabateene, reprezentand zei, situate foarte aproape de canale, datorita credintei nabateane, apa fiind sacra. Din loc in loc, se mai pot vedea urmele pavajelor construite de nabateeni.

Cea care ne taie respiratia este insa Trezoreria (Al Khazneh), care apare brusc printr-o crapatura vizibila cu doar putin timp inainte de a ajunge acolo, datorita drumului serpuit.

Este sapata de mana omului in intregime in peretele de piatra auriu-rosiatica, de sus in jos. Are aproape 40 de metri înălțime și este decorata cu capiteluri corintice, frize si figuri. Trezoreria este incununata cu o urna funerara, care, conform legendei locale, ascunde comoara unui faraon.

Desi i se spune Trezoreria, nu a avut niciodata vreun tezaur depozitat, fiind mormantul regelui nabateean. Fatada ornamentata contrasteaza puternic cu peretii goi ai interiorului, ce contine 3 camere principale.

Figura centrala poate fi zeita fertilitatii. Vulturul, zeitate masculina nabateeana, se intalneste pe frontispiciu. Figurile montate ale lui Castor si Pollux, fiii lui Zeus, flancheaza porticul.

Zona aceasta este foarte aglomerata, turistii cautand locul perfect pentru fotografii instagramabile, inclusiv cocotandu-se pe camilele obosite ale bastinasilor.

Ne-am continuat drumul pe Strada Fatadelor, nume dat sirului de morminte monumentale nabateene sculptate in stanca, canionul largindu-se treptat, ajungand intr-un spatiu deschis. Fatadele sunt incununate cu trepte, pilastri si cavitati.

De la drumul principal, te poti abate pentru a ajunge la Inaltul loc al Sacrificiului, folosit pentru ceremoniile religioase importante. Acesta se afla pe platoul muntelui, dupa ce urci abrupt treptele in stanca, circa jumatate de ora, cu un view spectaculos asupa orasului vechi.

Pe drumul principal se afla Teatrul, sculptat in coasta muntelui, format din 3 randuri de scaune separate prin treceri. Sapte scari urca in auditoriu, initial avand 3000 de locuri si fiind extins dupa cativa ani pana la o capacitate de 7000 de locuri. Peretele din spatele scenei a fost reconstruit de romani. Acesta este singurul teatru din lume sculptat in stanca. Accesul se facea prin tuneluri aflate de fiecare parte a scenei, acestea fiind imbracate cu tencuiala pictata sau marmura.

Pe partea opusa Teatrului, se afla Mormintele Regale, nume dat celor 4 fatade magnifice sculptate la baza muntelui El-Khubtha, dimensiunea lor monumentala sugerand ca au fost construite pentru oameni importanti sau bogati, eventual regi sau regine. Izbitoare sunt Mormantul Palatului, Mormantul Corintic, Mormantul de Matase si Mormantul Urnei.

Biserica a fost construita in anul 446 e. n. prin transformarea unui mormant.

La inceputul strazii cu coloane, Fantana (The Nymphaeum), era o fantana publica semicirculara aflata la intersectia dintre Wadi Musa si Wadi Mataha. 6 coloane nabateene decorau fatada, iar apa provenea dintr-un rezervor de pe partea opusa a vaii. Acum este umbrita de un ienupar care are 450 de ani.

Urmeaza Strada coloanelor, care dateaza din vremea nabateenilor, fiind ulterior largita la 6 metri si pavata de catre romani. Este considerata a fi strada principala comerciala din vechea Petra.

La capatul drumului se afla poarta tripla care duce la Templul lui Qasr Al-Bint. In fata intrarii Portilor, se afla scarile care duc la Marele Templu. Complexul Marelui Templu este una dintre principalele componente arheologice si arhitecturale din centrul Petrei. Stilul si calitatea frizelor florale elaborate ale Templului si ale capitelurilor de calcar sugereaza ca sanctuarul a fost construit pana la sfarsitul secolului I î. Hr. de nabateeni, care au combinat stilul nativ cu spiritul clasic. Marele Templu a fost folosit pana in perioada bizantina tarzie.

Templul lui Qasr Al-Bint este important loc pentru procesiuni religioase si pentru adus ofrande. Templul a fost construit in a doua jumatate a secolului I i. Hr. si a fost probabil templul principal al Petrei, reutilizat de romani in secolul al II-lea d. Hr. La sfarsitul secolului al III-lea d. Hr., monumentul a fost jefuit si distrus in mod intentionat de incendiu, inainte de a fi lovit de cutremurul din 363.

Poarta Temenos, aflata la intrarea in templul lui Qasr Al-Bint, avea coloane independente in fata celor trei usi masive din lemn, posibil placate cu metal. Dateaza probabil de dupa anexarea Petrei la Imperiul roman.

Partea usoara a drumului se termina aici, dar nu si traseul, insa din acest punct dificultatea creste, cei care se aventureaza avand de urcat circa 2 km si 900 de trepte pe un teren accidentat, pentru a ajunge in punctul final al traseului, Manastirea (El Deir).

Dupa un astfel de traseu, iti poti astampara foamea la terasele amenajate in zona, intr-un decor fantastic sau„iti poti trage sufletul” pentru a continua traseul. Ne-am continuat drumul, la dreapta pe langa restaurantul de peste pod si am mers pe nisip pana la trepte. „Inarmati” cu bidoane cu apa, am inceput urcusul, odihnindu-ne la umbra stancilor sau a acoperisurilor bastinasilor care vand pe traseu diferite suveniruri. In unele locuri, treptele sunt foarte inguste si alunecoase sau sunt inlocuite cu bucati de piatra sau pietris. Ceea ce face traseul si mai neplacut sunt magarusii care urca sau coboara si din fata carora trebuie sa te feresti, in special la coborare. In ritmul pe care ni l-am impus noi, inclusiv cu opriri dese, am reusit sa ajungem la Manastire, dupa inca o ora.

Construita dupa modelul Trezoreriei, Manastirea este una dintre cele mai mari, masurand 47 m latime si 48,3 m inaltime. Basoreliefurile au fost inlocuite cu nise pentru a adaposti sculpturi, aceasta datand de la inceputul secolului al II-lea d. Hr., in timpul domniei regelui Rabel al II-lea. Interiorul a fost folosit mai tarziu ca si capela crestina, iar in peretele din spate s-au sculptat cruci, de aici provenind denumirea de Manastire.

Pentru cea mai buna panorama, am urcat in varful cel mai inalt al zonei, de unde se vede canionul cu peisajul martian, intr-o parte si Manastirea, in partea cealalta.

Nu am stat foarte mult, fiind presati de timp si ne-am intors pe acelasi traseu, pe care l-am parcurs mai rapid, cu bucurie in suflet ca ne-am atins obiectivul de a vizita una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne.

---

VIZUALIZĂRI: 1571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI