Spre inima imperiului Inca

TIPĂREȘTE

Azi, 4. ian. 2013, urma sa parasesc localitatea Puno si sa-mi continui calatoria spre nord, trecand prin cea dea treia trecatoare, aflata la mare altitudine, de 4335m, dupa care drumul continua, coborand, pana la altitudinea de 3800 m, cand ajungeam in inima celui mai mare imperiu precolumbian din Lumea Noua, orasul Cusco.

Tot drumul a fost o concentrare de peisaje minunate, situri antice. Calatoria am facut-o cu un autocar turistic, cu ghid de limba engleza, iar pe tot traseul aveam programate 5 opriri, 4 aveau ca scop vizitarea celor mai importante orase, cu muzee din perioada triburilor indigene de pe acest traseu, precum si siturile si templele incase, iar o oprire, in intervalul 12-12,30, am facut-o pt. masa de pranz, la restaurantul Pascana, asezat pe o minunata pajiste strabatuta de un rau, cu o mica cascada, iar pe pajiste, 2 lame pasteau linistite. Erau cele mai frumoase lame pe care le vazusem pana atunci, fiind netunse, iar una era de culoare neagra cu botul alb.

Prima oprire, a fost la Pukara, de unde v-am prezentat obiectele ceramice din interiorul muzeului, in care ni s-a expus perioada primei civilizatii de pe teritoriul Perului si templul de la Pukkara (toate pozele au fost puse la rw nr. 1, istoria Peru).

De aici drumul a continuat, urcand, trecand prin trecatoarea, situata la 4335 m altitudine, despre care mitologia incasa spune, ca trecatoarea este o femeie culcata, iar pt a putea ajunge pe partea cealalta trebuie sa te sui pe stomacul ei. Intram tot mai adanc in domeniul cel mai vechi, al incasilor.

Urmatoarea oprire a fost in La Raya, de unde aveai o priveliste minunata asupra muntilor insirati, cu varfurile acoperite de zapada sau ingropate in nori si asupra superbei vai, terase cu culturi de cartofi si porumb, si pe care turme de lame si alpaca pasteau linistite.

Se facuse ora de masa si autocarul, punctual a ajuns la restaurantul Pascana, pe terasa caruia am servitun delicios buffet lunch, in timp ce o orchestra ne-a delectat cu muzica traditionala peruana. Dar la masa m-am asezat, dupa ce am admirat cascada, lamele si am imortalizat momentul.

Din acest loc, peisajul s-a schimbat si in locul muntilor stancosi, au aparut paduri, campii inalte andine, terasate, ca niste valuri se unduiau pe diferite nivele, acoperite cu culturi de cartofi si porumb, cu rauri, traversate de poduri impresionante, ramase de pe vremea incasilor, despre care istoria, ne-a aratat ca erau niste ingineri f. buni in construirea de drumuri si poduri.

Nr. siturilor cresteau, dar cel mai important, ca maretie si frumusete, e cel de la Raqchi, asezat la o distanta de 118 km, de Cusco, e un complex arheologic, a carui templu, este dedicat celui mai important zeu al incasilor, Wiracocha.

Construit, ca un hangar, din care acum se mai pastreaza stalpii de sustinere a acoperisului si peretele despartitor, central (vezi poz.)

In spatele templului, sunt constrctii rezidentiale, destinate persoanele intelepte din localitate, realizate din blocuri de piatra, lustruite perfect, de mari dimensiuni suprapuse perfect, incat nici o foaie de hartie nu patrunde intre ele, iar dupa aceste constructii, la marginea localitatii sunt casele clasei celei de jos, construite din chirpici.Un zid inconjoara acest complex de locuinte, dupa care sunt terenurile cu sistem de irigatii, in terase, cultivate cu cartofi, porumb, dupa care curge un rau, care a jucat si rolul de aparare a sitului.

Azi la intrarea in sit, este un atelier, care lucreaza manual obiecte ceramice deosebit de frumoase, pe care le picteaza, cu culori vii, folosind vopsele naturale, extrase din pui de cactus, pastrand desenele si reprezentarile pe care le faceau si stramosii lor incasii. De asemenea, in piata situata la intrarea in sit, e o piata cu tarabe in care poti gasi, cel putin un suvenir pe gust.

Dupa ce am reusit sa ne regrupam si sa ne gasim autocarul prin multimea de autocare cu turisti, care se stransesera in micuta piata din Raqchi, am continuat drumul, pana la ultima statie pe care o mai aveam, pana sa ajungem in Cusco, Andahuayullas.

Un mic orasel, cu strazi pavate din pietre asezate asemanator celor din insula Rhodos, curat, si ca toate oraselele de munte, cu o limpezime a aerului, claritate, puritate care te indeamna sa-l respiri adanc.

Am oprit in piata din centrul oraselului, unde pe margini, localnicele isi etalau marfa, aceleasi lucruri din lana de lama, alpaca, aceleasi paturi, sau obiecta din piele de lama, bijuterii, ceramica. Pe o latura, a pietii, am fost condusi de ghid, pt. a intra in biserica Sf. Petru si Paul, care se vedea din exterior ca e in renovare. La intrare ni s-a cerut ferm sa nu facem nici un fel de fotografii, filmari, nimic, am intrebat, daca inchid blizul, nu pot fotografia, mi s-a spus ca in nici un fel. Atunci nu am inteles dar, dupa ce am intrat, am inteles si in acelasi timp am regretat ca nu pot sa arat atunci, cand voi ajunge acasa nimanui, aceea frumusete, pe care in cuvinte nu poti sa o redai.

Pe buna dreptate e numita si ,,micuta capela Sixtina a Americii “, pe pereti picturile, copii ale picturilor lui Rafael din capela Sixtina, care erau in renovare, o parte din ele. Unicitatea e data de altar, care e o capodopera, lucrata numai din aur si argint de cea mai buna calitate, iar statuile sfintilor, a Sf. Marii si a lui Isus, erau lucrate din ceramica fina si imbracate in materiale, rochii, brodate cu fir de aur si argint. Sf. Maria la nasterea lui Isus, e imbracata intr-o rochie de dantela alba, brodata cu argint, iar atunci cand e rastignit Isus, are o rochie din catifea bleumarin, brodata cu fir de aur., toate decoratiunile din interior sunt ostentative, . de o valoare incalculabila.

Interzicerea fotografierii, se datora masurilor de siguranta pe care le luau, pt a proteja aceste valori mari aflate in interiorul biserici...

Calatoria se apropia de sfarsit, soarele se apropia de apus, iar noi ne apropiam de capitala antica a incasilor, Cusco.

---

VIZUALIZĂRI: 3020 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI