Brijuni, reşedinţa de vară a lui Tito

TIPĂREȘTE

Marţi, 30 august, a venit rândul celei de-a doua excursii organizate, pe care am rezervat-o în sejurul de la Poreč (click aici). Organizator a fost aceeaşi agenţie, Astarea, la care am rezervat şi prima excursie (click aici), precum şi cel două care au urmat după cea pe care am s-o descriu aici. Nu încercaţi să o găsiţi pe internet, au un site în construcţie, probabil este nou înfiinţată, cred că prin desprinderea din altă agenţie.

Excursia, intitulată Brijuni by bus, cu precizarea: bus, boat, guide, entrance, s-a desfăşurat între orele 12:00-19:00 şi a costat 425 kune (~ 60 euro) de persoană.

Dimineaţa am avut timp de o plimbare în Poreč şi, la ora fixată, eram prezenţi în autogară, de unde ne-am îmbarcat în autocar. Ghidul, Vladi, a venit să schimbe câteva vorbe cu noi şi, aflând că suntem din România, a ţinut să ne salute într-un mod original: La revederlo! :)). Dar voi românii trebuie să vorbiţi şi italiană, nu-i aşa? I-am făcut o mare bucurie când i-am spus că ne descurcăm suficient de bine şi cu italiana, aşa că poate renunţa la prezentarea în engleză, având în vedere că eram singurii înscrişi pentru această limbă, restul fiind pe italiană, germană, sau rusă (cu alt ghid).

Vladi şi-a redus munca, vorbindu-ne doar în italiană şi germană, dar asta nu a însemnat că nu a făcut-o foarte bine. De fapt, am remarcat că, în general, ghizii croaţi sunt nişte profesionişti, vorbesc cel puţin două limbi de circulaţie internaţională, sunt bine pregătiţi şi foare amabili.

Am pornit deci de la Poreč spre sud, pe coasta Adriaticii, colectând pe drum alţi turişti şi urmând acelaşi drum ca în excursia din ziua precedentă, pe la fiordul Lim, am trecut apoi pe lângă Bale şi am ajuns în orăşelul Fažana/Fasana, la malul mării. Aici am coborât din autocar şi ghizii ne-au dat timp liber o jumătate de oră, timp în care ei au făcut formalităţile legate de îmbarcare.

Fažana (click aici) este un orăşel de vreo 3000 de locuitori, situat pe coasta vestică a peninsulei Istria, la mai puţin de 10 km nord de Pola. Cu atmosferă şi aspect tipic italiene, orăşelul plin de farmec este locul de plecare al curselor cu vaporul spre insula Veliki Brijun. Ne-am plimbat prin Fažana (se pronunţă Fajana) pe Riva Tito, strada de-a lungul falezei, apoi, de la Biroul de Turism am intrat pe străduţe pavate cu piatră şi am ajuns într-o piaţetă, Župni trg, unde rezistă de peste un mileniu, din secolul al IX-lea, Chiesa della Madona del Carmelo. Forma actuală a bisericuţei datează din secolul al XIV-lea, după cum scrie pe placa de la intrare. Structura bisericii este foarte simplă: o singură încăpere, cu un pridvor la intrare, toată construcţia fiind din piatră, cu acoperiş din ţiglă.

Am plecat mai departe şi, ceva mai la nord, am ajuns în Piazza Grande, Trg Republike, cum i se spune în croată, la malul mării, unde se află o altă biserică veche, de data asta mai mare şi ceva mai nouă, "doar" din secolul al XV-lea. Este vorba de Chiesa di S. Cosimo e Damiano, construită tot din piatră, dar având şi un campanile (turn-clopotniţă, în italiană, de la campana=clopot), în stilul caracteristic întregi regiuni. Din păcate, am admirat-o doar la exterior, fiind închisă.

La ora fixată, ne adunăm în faţa agenţiei, chiar acolo unde începe digul la capătul căruia ne aşteaptă vaporaşul Perojka, cel care ne va duce pe insula Veliki Brijun, cea mai mare dintre cele 14 insule ale arhipelagului insulelor Brijuni, situate la vreo 3 km de coastă şi care, împreună cu apele înconjurătoare, au devenit în 1984 Parcul Naţional Brijuni.

Fiecare primim din partea ghidului biletul pentru vaporaş şi un pliant despre excursia pe Veliki Brijun. Pe bilet scrie că în parcul naţional este interzis să fumezi, să aprinzi focul, să faci baie, să hrăneşti, sau să deranjezi animalele şi să culegi plante. În schimb, ai voie să fotografiezi şi să vii cu animale de casă (câini, pisici). Odată cu noi, pe vaporaş urcă alţi vreo trei-patru sute de turişi. Vremea este splendidă, apa mării de un albastru pur, ca şi cerul, aşa că cele 15 minute, cât a durat traversarea, au trecut foarte repede şi, aproape fără să ne dăm seama, am ajuns la debarcaderul din golful insulei Veliki Brijun.

Parcul naţional Brijuni nu are locuitori permanenţi, aici fiind doar câteva hoteluri, vile ascunse bine în vegetaţia abundentă şi muzeul despre care vă voi povesti ceva mai departe. Chiar şi personalul de serviciu care lucrează aici, la sfârşitul programului părăseşte insula.

Odată ce toată lumea a debarcat, suntem daţi în primirea ghizilor locali, pe grupuri, în funcţie de limbă. Noi suntem preluaţi de Maia, care este ghida grupului de italiană şi franceză, avantaj noi, că ascultam explicaţiile de două ori.

Fac aici o paranteză, legată de grupul de francezi, alături de care am petrecut vreo 4 ore şi astfel cu unii dintre ei ne-am cunoscut mai bine. Paranteza este legată de modul cum ştiu agenţiile de turism de pe alte meleaguri să facă afaceri. Francezii, toţi ajunşi la vârsta pensionării, ne-au povestit că se înscriseseră pentru un sejur de 7 zile la Pola la o agenţie de turism pariziană (toţi erau din Paris, sau din apropiere). Cu o săptămână inainte de plecare, agenţia le-a comunicat că, din nu-ştiu-ce cauză, excursia se amână cu o săptămână, după care, după două zile, le-au comunicat că se revine la programul iniţial. Evident că oamenii s-au supărat, pentru că, spuneau ei, îşi modificaseră programul, pe care acum trebuia să-l modifice din nou, de exemplu, să contramandeze întâlnirea săptămânală cu prietenii. :)) Ei bine, drept scuză pentru încurcătura produsă, agenţia le-a oferit gratuit această excursie la Brijoni. Vă imaginaţi vreo agenţie română de turism să facă aşa ceva? La sfârşitul excursiei, toţi au fost de acord că agenţia şi-a spălat cu vârf şi îndesat toate păcatele, prin oferirea acestei excursii.

Fiecare grup s-a îndreptat spre locuri diferite, pentru a nu se stânjeni reciproc. Noi am plecat spre muzeu, afla la vreo trei-patru sute de metri de debarcader.

Pe drum ne oprim pentru ca Maia să ne prezinte câteva informaţii generale. Cu o istorie la fel de veche precum cea a peninsulei Istria şi a coastei dalmate, insulele Brijuni (Brioni, în italiană) au devenit totuşi mai cunoscute, odată cu cumpărarea lor, la sfârşitul secolului al XIX-lea, de către magnatul austriac Paul Kupelwieser. La acea dată, 80% din suprafaţa insulelor era acoperită de mlaştini, dar în scurt timp, acesta a creat aici un loc în care elita austriacă şi nu numai venea să-şi petreacă vacanţa în hoteluri "first class", să joace la ruletă în cazino, să participe, sau să asiste la regatele de iahting, într-un cuvânt "să socializeze". Între timp, mlaştinile au fost asanate şi locurile au căpătat aspectul de acum, dar criza anilor '30 a făcut ca ele să intre într-o perioadă mai puţin favorabilă, mai ales că deţinătorul lor, Karl, fiul lui Paul Kupelwieser s-a sinucis ca urmare a crahului. Insulele au fost preluate de statul italian, după care, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial au fost integrate în Iugoslavia. După vizita sa în 1949, Tito a decis să-şi stabilească aici reşedinţa de vară, insulele rămânând cu acest statut până la moartea sa, în 1988. După dezmembrarea Iugoslaviei, insulele au fost integrate în noul stat creat, Croaţia, păstrându-şi statutul de parc naţional, dar şi pe cel de reşedinţă oficială a preşedintelui Croaţiei.

După această introducere, ghida ne-a condus, pe lângă hotelul Karmen, la muzeul Tito na Brijunima (Tito la Brijuni), care cuprinde la parter o "colecţie de ştiinţele naturii" şi, la etaj, o expoziţie de fotografii. De fapt, colecţia de ştiinţele naturii este un ansamblu de diorame, în care se găsesc împăiate animale primite de Tito în dar din toată lumea şi care au murit de bătrâneţe sau pentru că nu s-au adaptat. Expoziţia de fotografii ne arată un Tito "coafat", fără eticheta de dictator (e drept, un despot mai luminat decât al nostru, dar tot dictator rămâne). Nu se pomeneşte nicăieri cuvântul "comunism", dar peste tot ni se evidenţiază meritele lui Tito la pacea mondială, în special constituirea mişcării ţărilor nealiniate. Fotografiile ne arată cât de mult iubea Tito copiii, ştiţi, copiii aceia cu cravate roşii (mai ştim şi noi un "iubitor" de copii), cum săpa el cu propriile mâini în grădină, cum cânta la pian, dar şi cum se întâlnea cu mai-marii lumii, să discute cum să facă să fie pace. Şi vedem fotografii cu Tito împreună cu regina Marii Britanii, cu cea a Olandei, cu Brejnev, cu Dolores Ibarruri, cu Yasser Arafat, cu Gaddafi (dacă nu ştiţi cine-s ăştia, nu aţi piedut nimic!). Îmi suna foarte, foarte cunoscut.

La ieşire, ne aştepta Maia. Nu mă pot abţine şi-i spun: Mademoiselle, je suis très déçu... . Oh, de ce sunteţi dezamăgit? mă întreabă ea, puţin speriată. Ştiţi, eu sunt din România şi sunt dezamăgit că nu am văzut nicio fotografie cu Tito, în care să apară cu prietenul său foarte bun, Ceauşescu... După o clipă de derută, Maia îşi revine brusc, mulţumită că nu aveam vreun reproş legat de organizarea excursiei şi aruncă pisica moartă în curta fraţilor sârbi: Ah, ştiţi, în expoziţie nu sunt decât fotografii cu cei primiţi pe insulă. Fotogafii cu Ceauşescu sunt la Belgrad! .

În faţa muzeului, sub un şopron, putem admira Cadillac-ul primit de Tito în 1953 drept cadou de la emigranţii iugoslavi în Australia, pe care acesta l-a folosit ca maşină oficială de protocol până în 1979. Cine doreşte, poate face o fotografie în Cadillac, sau o plimbare de o jumătate de oră, sau o oră pe insulă cu Cadillac-ul, contra sumei de 50, respectiv 3000, sau 5000 de kune (aproximativ 7.420, respectiv 700 euro). Noi ne-am mulţumit să fotografiem Cadillac-ul din exterior. Gratis!

De la muzeu am fost preluaţi de trenuleţul turistic electric, cu care am pornit într-un photo safari pe insulă. Explicaţiile le primim tot de la Maia, însă acum prin intermediul difuzoarelor instalate în ficare vagon. Am trecut prin terenul de golf, apoi prin Safari parka, unde pasc, sau se plimbă libere tot felul de animale din diferite zone ale lumii, rămase din vremea lui Tito (zebre, lame, oi somaleze, zebu, dromaderi, antilope, struţi, măgari, ponei). La capătul parcului, ne oprim pentru o pauză de cafea, la o terasă (să-i zicem aşa), unde, alături într-un ţarc, se plimbă plictisită Lanka, femela elefant primită de Tito în dar de la Indira Gandhi, rămasă acum singură, după moartea recentă a lui Sony, elefantul pereche.

Alături se află şi Parcul dinozaurilor, unde nu, nu sunt dinozauri, dar s-au găsit urme ale acestora, întipărite în solul pietrificat. Pornim mai departe, trecem prin faţa porţilor unor vile mai mult sau mai puţin ascunse în peisaj, unde au poposit oameni celebri, cum sunt (într-o ordine aleatoare): Placido Domingo, Carolina of Monaco, John Malkovich, Naomi Campbell, Sofia Loren, Elizabeth Taylor, Richard Burton, Gina Lollobrigida.

Trecem apoi pe lângă ruinele unei reşedinţe romane datând din secolul I î. C. şi cele ale templului lui Neptun, străbatem aleea pinilor, datând din 1905 şi ajunem de unde am plecat. Fantastică plimbare!

În locul unde am coborât din trenuleţ se află biserica Sf. Maria, construită de Cavalerii Templieri, în secolul al XIII-lea, pe locul alteia, datând din secolul al V-lea şi în care se păstrează o mică colecţie de monumente din piatră. În dreptul altarului se află o piatră cu un text scris în vechea scriere glagolitică, inventată de Chiril şi Metodiu, din care s-a dezvoltat mai târziu alfabetul chirilic. Interesant este că în această biserică se oficiază ceremonii religioase de căsătorie. Lângă această biserică se află o biserică mai mică, dedicată Sfântului Petru, a cărei podea este decorată cu un mozaic tricolor.

De aici, ghida ne-a condus la Cariera lui Koch, o fostă carieră, unde se află o placă de marmură, cu un basorelief, pusă în onoarea doctorului Robert Koch, laureat al premiului Nobel pentru Medicină şi Fiziologie în 1905 (click aici). Pe placă scrie (în germană) cam aşa: Marele om de ştiinţă care a eliberat insula de malarie - Dr. Robert Koch - 1900-1901. Koch este cel care a găsit soluţia eradicării malariei în insulele Brijoni (ţânţarul anofel este transmiţătorul parazitului) şi astfel, după asanara mlaştinilor, maladi a fost complet eliminată.

Suntem apoi conduşi să-l vedem pe Koki, papagalul pe care Tito l-a dăruit nepoatei sale, Saşa, când aceasta a împlinit 9 ani şi are a învăţat câteva expresii în sârbo-croată (nu ştiu dacă şi înjurături, eu nu l-am auzit vorbind, era probabil supărat). Acum papagalul stă într-o cuşcă, supărat că nu mai înţelege nimic, prea multe limbi se vorbesc în jurul său. Deşi este interzis, unii vizitatori îi dau mâncare, de care pare să se bucure, deşi nu ştiu dacă îi prieşte.

Mergem apoi să vedem măslinul bătrân de 1600 de ani, declarat monument al naturii, care mai dă roade şi acum, cam 50 kg de măsline, din care se extrag cam 7 litri de ulei.

Ultimul loc de vizitare este coliba lui Tito, de pe malul unui lac, unde acestuia îi plăcea să se retragă să lucreze sau să mediteze în linişte. De aici, ne îndreptăm spre debarcader, unde ne îmbarcăm pe acelaşi vaporaş, Perojka şi ne întoarcem la Fažana. De aici, revenim cu autocarul la locul de plecare.

Suntem de-a dreptul în a nouălea cer!

Nu ştiu cum e to get high, am fost cuminte în tinereţe, iar acum e cam târziu să mai încerc :)), dar cred că noi fuseserăm drogaţi cu ceea ce văzusem şi făcusem în insula Brijuni, pentru că, da, eram în al nouălea cer! Cred că am să ţin minte excursia asta toată viaţa! Mi-este imposibil să descriu sentimentele pe care le-am încercat în timpul vizitei şi, oricum, pentru alţii asta contează prea puţin. Dacă ajungeţi în zonă, nu rataţi această excursie. De altfel şi francezii de care aminteam mai sus s-au declarat încântaţi de locurile vizitate.

Şi pentru că am amintit iarăşi de ei, să închei cu ceva amuzant. Ajunşi la măslinul de 1600 de ani, un francez ceva mai "verde", s-a gândit să facă o glumă şi i-a spus unei doamne: Mémère, cred că măslinul ăsta e mai tânăr decât dumneata! . La care doamna îi răspunde: Am eu 84 de ani, dar tu poţi face aşa? şi se apleacă şi pune palmele pe pământ. Fără să îndoaie deloc genunchii!!! . Simţind nevoia unei explicaţii, domnul îmi şopteşte: Asta e din generaţia care a trăit fără stres. Oare? i-am replicat eu. Dar războiul?

---

VIZUALIZĂRI: 6447 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI