ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.12.2013
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
    DIN: Campina
    ÎNSCRIS: 07.03.13
    STATUS: GOLD
    DATE SEJUR
    NOV-2013
    DURATA: 10 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 4 MIN

    Palma de Mallorca - Edificii religioase si sfinte

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Cu ocazia venirii lui Moş Nicolae, mă gândesc că acest review se potriveşte, având o temă religioasă.

    După cum v-am spus în review-ul anterior, în “povestioara” de mai jos vom afla câte ceva de partea religioasă din Palma. În mare parte este vorba de creştinism, însă nu trebuie să uităm că şi musulmanismul şi-a făcut apariţia.

    În centrul vechi al Palmei de Mallorca întâlnim peste 50 de biserici, mănăstiri, clădiri sau edificii cu simbolică religioasă. Până în momentul de faţă, personal, am reuşit să găsesc doar 25 dintre ele... :)

    Voi încerca să descriu o parte din ele, pentru că, dacă le-aş lua la rând, nu mi-ar ajunge un review, nu mi-ar ajunge timpul şi nici răbdarea... edificiu religios, religios, dar să nu exageram! :)

    1. Iglesia de Santa Margarita

    Biserica Santa Margarita, se găseşte pe strada pietonală San Miguel, o stradă plină de magazine şi de turişti.

    Originea ei este reprezentată încă de la venirea călugărilor franciscani în anul 1238. Pe poarta principală, regele Jaime I de Aragon a intrat în Madina Mayurqa pe 31 decembrie 1229. Cu timpul aceast edificiu a primit anumite denumiri precum Esvaidor, Conquista şi mai apoi Santa Margarita. Între timp a fost dărâmată, reconstruită şi restaurată în anul 1967 şi dedicată mai apoi ca parohie militară.

    Interiorul Bisericii Santa Margarita este amplu şi în stil gotic rural. Vitraliile sale lasă să pătrundă o lumină gălbuie, care îţi dă impresia unui templu.

    2. Iglesia y Claustro de Sant Francesc

    Biserica - Mănăstire Sant Francesc datează din anul 1232, însă din anul 1281 se află în locaţia actuală, reconstruită din temelii. Construită pe parcursul a 100 de ani este unică în stilul gotic catalan. Faţada este în stil baroc. Este formată din biserica propriu-zisă (basilica) şi edificiul mănăstirii.

    Biserica este în stil gotic catalan şi faţada este barocă. Are forma unui patrulater neregulat cu arcade proiectate diferit, care s-au păstrat şi conservat complet, cel mai bine.

    3. Iglesia de Santa Eulalia - una dintre cele mai vechi din centrul oraşului

    Se află de asemenea în cea mai veche piaţă din centrul oraşului, datează încă din anul 1229 când se face "conversia" de la arta musulmană la cea cristiană. Este considerată un templu religios catolic roman. În anul 1276 a fost încoronat regele Jaime II, exact în interiorul ei.

    Este singura biserică gotică catalană cu trei nave din Mallorca, în afară de Catedrala la Seu. O amestecatură de stiluri, predominând goticul, a fost un loc de cult şi a servit la întrunirile meşteşugarilor.

    Exteriorul este reprezentat prin sculpturi precum dragoni, harpii, lei şi multe alte elemente ale epocii medievale. Interiorul este reprezentat printr-un stil baroc cu elementele specifice.

    4. Iglesia San Miguel

    Biserica San Miguel, este una dintre acele parohii importante ale oraşului şi un templu cristian vechi din Palma de Mallorca. Faţada este una gotică din secolul 14, deşi interiorul a fost transformat în timpul epocii baroce.

    Se află pe strada San Miguel, strada pietonală cea mai circulată din centrul vechi al Palmei, imposibil să o rataţi. :)

    5. Iglesia del Temple

    Biserica Templu, acest edificiu religios se află tot în centrul Palmei, construit din ordinul Cavalerilor Templieri, cu 12 capele mici şi coloane interioare romanice. Datează din secolul 13. În interior deţine un simbol creştin, Iisus răstignit pe cruce.

    Se află situată pe strada cu acelaşi nume Calle del Temple, numărul 9.

    Toate bisericile de mai sus descrise, toate fac parte din Patrimoniul Cultural- Istoric al Palmei de Mallorca. Pe lângă acestea mai sunt şi altele importante dar cel mai bine le veţi vedea în drumul dumneavoastră prin centru, sau prin plimbările alocate prin oraş, pentru că nu vreau să vă supun aici pe AFA la pelerinaje. :)

    Acestea se pot vizita fără a se plăti vreun bilet, pe parcursul întregii zile, numai în zilele de duminică. În cursul săptămânii programul lor diferă de la o biserică la alta, în funcţie de activităţile ce au loc.

    Vă mulţumesc!

    Un weekend plăcut vă doresc!

    P. S. 1: Vă trimit prin Moş Nicolae toate cele bune, sănătate şi fericire, reuşite cât mai multe şi împliniri pe toate planurile!

    P. S. 2 @Echipa AFA: Moş Nicolae din Palma, vă mulţumeşte pentru înfiinţarea acestui site, pentru munca pe care o depuneţi zi de zi, oră de oră, şi vă urează mult spor şi voie bună în continuare!

    Felices Fiestas! :)


    [fb]
    ---
    Trimis de AnAlina* in 06.12.13 12:15:34
    Validat / Publicat: 06.12.13 16:03:32
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 4050 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AnAlina*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Biserica Santa Eulalia din piata cu acelasi nume (cea mai veche piata din Palma)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 20 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    AnAlina*AUTOR REVIEW
    [06.12.13 12:48:53]
    »

    @webmaster

    Daca se poate va rog frumos aceasta melodie! Multumesc!

    http://www.youtube.com/watch?v=_j3RM2vftmA

    webmaster
    [06.12.13 15:58:33]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

    claudiu 71
    [06.12.13 16:58:05]
    »

    @AnAlina: Felicitari petru interesantele impresii din Baleare.

    Parcurgand randurile imi dau seama ca cunosti chiar bine zona. Am fost si eu in urma cu 16 ani in Colonia de Sant Jordi si am amintiri placute de acolo. Dupa concedii petrecute pe alte meleaguri m. as intoarce anul viitor acolo ne-a lovit nostalgia iar copiii (11-15) au vazut si ei pozele si sunt interesati.

    Asadar am merge in Alcudia sau Cala Ratjada zonele preferate si din cauza plajelor care am vazut sunt excelente poate printre cele mai buine.

    Intrebarea mea este daca cunosti zonele acestea, care dupa parerea ta ar fii mai indicata (plusuri-minusuri) mod de petrecere a timpulu liber, cadrul natural, etc. Hoteluri am gasit la pret bun zic eu in ambele zone urmeaza sa ne decidem

    Muchas gracias.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    AnAlina*AUTOR REVIEW
    [06.12.13 21:41:56]
    »

    @claudiu 71:

    Buna seara si sarbatori fericite!

    Va multumesc mult pentru aprecieri!

    Daca aveti ceva rabdare, 2 luni sau o luna, am sa fac review si pentru restul insulei. Ideea mea a fost sa incep cu Palma, capitala, dupa care sa ma extind pe intreaga insula.

    Daca as incepe acum sa povestesc, nu mi-ar ajunge un ecou pentru ambele zone.

    V-as recomanda Alcudia: pentru copii este mai bine, mai frumos, mai distractiv, apa geniala pentru copilasi, si pentru adulti, limpede, fara pietre, fara corali sau alte alea... cea mai calda apa din Mallorca, adancime mica, statiunea este mare, foarte mare, diversitate in gastronomie, mancare delicioasa, diversitate in cluburi si alte baruri tematice, se vorbeste si un pic de engleza preturi acceptabile pentru Mallorca

    Cala Ratjada este cu totul altceva, plaje mai pustii, cu mai putine amenajari, sunt mai salbatice ca sa spun asa, apa la fel de frumoasa si limpede, cu exceptia prezentei coralilor, a stancilor sub apa, etc, plajele sunt specifice pentru sporturi pe apa (acum daca vreti sa faceti si sporturi exista si in Alcudia, intre Alcudia si Pollenca), prin Cala Ratjada cred ca este mai putin indicata pentru copii innebuniti dupa apa si joaca, acum depinde de ce preferati dumneavostra si familia.

    Sper ca v-am ajutat cat de cat, si daca nu, urmariti-ma pentru ca voi scrie review-uri doar despre Mallorca, asa ca la un moment dat voi ajunge si la Alcudia si Cala Ratjada, pentru mai multe detalii.

    Sarbatori fericite va doresc!

    claudiu 71
    [07.12.13 11:02:44]
    »

    @AnAlina: Multumesc pentru sfat, este in ton cu majoritatea

    Alcudia pare o destinatie buna. orasul, plaja, parcul Albuffera etc sunt doar plusuri. Din pacate trebuie rezervat si inca repede asa ca review-urile tale despre zona le voi parcurge cu siguranta.

    Stii cum e Mosul nu vine de doua ori

    Sarbatori Fericite!!

    balasa violeta
    [10.12.13 11:57:31]
    »

    @claudiu 71: cu multa placere as recomanda Alcudia! M-am simtit minunat in octombrie, munte, mare, plaja, restaurante, nu stiu nimic despre hoteluri...

    pe FB

    claudiu 71
    [10.12.13 17:53:17]
    »

    @balasa violeta: Gracias senora.

    Deja am inceput sa-mi aprofundez cunostintele in spaniola, pardon catalana .

    De astazi e certitudine, Alcudia, am rezervat fix pentru iulie, doua saptamani. M-am informat despre zona si din descrieri pare una dintre cele mai indicate pentru familii si nu numai. Pe AFA nu am gasit info despre zona si eram interesat de parerea Alinei care pare o buna cunoscatoare a insulei!

    Iti multumesc si tie pentru interventie.

    Sarbatori fericite!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [25.10.14 07:07:40]
    »

    Mutat în rubrica "Descoperă Palma de Mallorca, MALLORCA" (nou-creată pe sait)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AnAlina*, balasa violeta, claudiu 71
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Palma de Mallorca:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049021005630493 sec
    ecranul dvs: 1 x 1