GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTEPalestina, este sau nu este o tara?
Nu stiam mai nimic despre Palestina inainte de a o vedea. In toamna anului trecut, am avut sansa de a petrece aici cateva zile, insa, cu parere de rau, trebuie sa marturisesc ca nici acum nu stiu prea multe informatii certe despre acest loc. Insa voi povesti despre ceea ce am vazut in Palestina, despre cum am fost tratata si despre ceea ce am simtit aici. Nici unul dintre aceste aspecte nu este obisnuit, in timpul sejurului petrecut in Palestina mi-am dat seama ca acest tinut este unul neobisnuit, singular, de aceea acum, la aproape un an distanta de aventura palestiniana, pot aseza sub sfera extraordinarului fiecare clipa petrecuta aici.
O sa incerc un scurt istoric, fara avea pretentia ca, ceea ce scriu e 100% corect, nu sunt nici Iorga si nici ruda cu Djuvara, e un scurt istoric asa cum l-am inteles eu.
De mii de ani aceste pamanturi sunt arena unui conflict permanent intre arabi si israelieni. Conflictul este de natura religioasa, de altfel aceste locuri sunt atat de sarace incat doar aruncandu-ti ochii in jur intelegi ca nu frumusetea naturii sau bogatiile subsolului alimenteaza disputa permanenta.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial situatia aici a explodat. Israelienii raspanditi in intreaga lume, au primit de la rabini indemnul de a se intoarce in teritoriile lor ancestrale. Multi dintre ei s-au indreptat spre Palestina, aici traia deja o comunitate evreiasca in mijlocul majoritatii arabe. Neintelegerile au inceput sa apara, de aceea ONU a decis sa separe cele doua populatii si sa creeze doua state: unul evreiesc si unul arab. Marul discordiei a fost Ierusalimul, care trebuia sa fie un oras international, controlat de ONU. Evreii au acceptat, arabii nu. In luna mai a anului 1948 evreii au creat statul Israel si i-au proclamat independenta. Imediat noul stat a fost atacat de catre tarile vecine. Dupa un razboi care a durat un an si in care a curs mult, prea mult sange, s-a declarat armistitiu si au fost stabilite granite temporare. Evreii au luat cea mai mare parte a teritoriului, iar populatia bastinasa araba a fost inghesuita intr-un desert de piatra. De atunci relatiile isreliano-arabe s-au deteriorate continuu. In anul 1988 a fost declarat statul Palestina. Palestinienii isi sustin autonomia, se proclama tara. Unii membrii ai comunitatii internationale le recunosc acest statut, altii nu. Cert e ca acest teritoriu independent nu are capitala! Pe plan international nu se vorbeste despre Palestina ca despre o tara, ci se vorbeste despre Autoritatea Nationala Palestiniana, o entitate statala semiindependenta situata in Orientul Mijlociu.
Ce am vazut eu in Palestina
In Palestina am dormit 4 nopti din cele 7 pe care le-am petrecut in Tara Sfanta. Am poposit in Betleem, la un hotel pe care in conditiile de acolo, il pot numi luxos. Cu piscina si jacuzzi. Am petrecut in fapt doar o zi pe teritoriul palestinaian, vizitand Ieslea Nasterii Mantuitorului, Grota laptelui - locul in care potrivit crestinilor Iisus a fost alaptat pentru prima data, Campul Pastorilor, Biserica Nasterii Mantuitorului si Manastirea Sf. Sava, un locas de cult in care accesul femeilor era interzis, am admirat doar imprejurimile acestui vast ansamblu monahal ridicat in desert.
Socul cel mare, la care ma asteptam totusi, fiind pregatita de catre ghid, a fost in momentul in care am ajuns la zidul care separa Israelul de Palestina, trasat in inima Ierusalimului, partea de est revenindu-le palestinienilor. Este un sarpe monstrous, de beton, inalt de 3 metri, supersecurizat si supermilitarizat. Autocarul a fost oprit, soferul a fost legitimat, iar un soldat dotat cu mitraliera a patruns in interior, s-a plimbat amenintator printre noi, privindu-ne pe rand. Nu am indraznit sa-l privesc in ochi, speriata poate si de povestile pe care le auzisem inainte de a parasi Romania. Asta a fost tot! Autocarul s-a pus in miscare, nu inainte ca ghidul, de origine israeliana ca coboare. Vi se pare un lucru obisnuit pentru lumea secolului XXI? Mie nu! Evreii pot patrunde in Palestina doar cu viza, obtinuta in conditii extraordinare, nici ghizii nu au voie sa intre in acest teritoriu. E valabila, desigur si reciproca...
Si iata-ne patrunsi in teritoriile palestiniene, dincolo de zidul amenintator de beton. Aici e o alta lume, o lume saraca, cu case care iti dau impresia ca sunt in constructie, dar am aflat apoi ca de multi ani au acest aspect, se pare ca oamenii nu isi finalizeaza casele. Atmosfera este mediteraneana, din loc in loc cresc palcuri de bougainvillea, caldura te coplesete. Exista insa si case frumoase, aranjate, in curtea carora am zarit accesorii pentru distractia copiilor. Dar peste tot, indiferent de marimea casei, ferestrele au gratii. Casele sunt monocolore, albe, din piatra de calcar. Am aflat de la o romanca casatorita cu un palestinian, care a fost ghidul nostru in aceste teritorii, ca aici, pe aceste locuri, dincolo de zidul monstruos traiesc musulmani, crestini, evrei si beduini. Chiar am vazut beduini. Indeletnicirea principala e cresterea cornutelor. Femeile in general nu lucreaza. 3% din populatie o reprezinta crestinii ortodocsi, cum era si ghida pentru Palestina. E impresionant cum acesti oameni care traiesc aici intr-o minoritate zdrobitoare si sunt supusi la tot felul de sicane din partea celorlalte confesiuni, isi traiesc credinta… Casele crestinilor sunt impodobite deasupra usii cu basoreliefuri. Toate, absolute toate. Basoreliefuri ce il reproduc in mare parte pe Sf. Gheorghe. Diferentierea dintre cele 4 comunitati religioase, e vizibila si in cele mai uzuale aspecte ale vietii. Segregatia e deplina. Exista magazine, hoteluri, scoli, spitale musulmane si crestine. Evreii sunt mai putini in acest teritoriu. Imi amintesc acum, spusele ghidului isrealian care vorbea despre existenta zidului despartitor, spunandu-ne ca inainte de construirea lui, atentatele cu bomba erau in proportie de 100% intr-o perioada scurta de timp. Dupa construirea zidului si militarizarea excesiva a trecerilor, incidenta atacurilor violente si a atacurilor cu bomba a scazut la 3% in aceeasi perioada de timp.
Palestinienii nu pot trece in Israel cand si cum vor. Anual se elibereaza 2500 de premise de trecere, valabile pentru 5 iesiri in 3 ani. E ciudat crestin ortodox fiind, sa nu poti merge in fiecare an la Mormantul Mantuitorului macar cu ocazia sarbatorii pascale, tinanad cont ca se afla la o distanta de aprox 20 de km de casa ta. Pentru a se deplasa cu avionul, palestinienii tebuie sa ajunga la aeroportul de la Aman Amman, in Iran Iordania, nu au ce cauta la Tel-Aviv.
Cum nu i-am prea vazut lucrand, nu mi-a fost greu sa trag concluzia ca principala lor sursa de venit sunt turistii, in special comerul cu pietre semipretioase, suveniruri confectionate din lemn de maslin, si cu obiecte “sfintite” spun ei - suveniruri, spun eu.
Nicaieri, in niciun magazin, sau la hotel nu am vazut o femeie muncind. Barbatii sunt atotprezenti, omnipotenti. Pe strada am vazut femei, in special impingand carucioare, invesmantate in celebrele burka, un fel de voaluri ce le acopera nu doar capul, ci si fata, lasand vederii doar ochii mari, negri.
Am intrat si in cateva magazine. Magazinele crestinilor comercializeaza si bauturi alcoolice, celelate nu.
Aspectul e diferit de ceea ce vedem la noi, magazinele aduc mai mult a magazin satesc, dar exista produse alimentare diverse, veti vedea fotografii. Am zarit o abundenta de dulciuri. Am cumparat, am gustat, au gust bun. Ca o curiozitate, peste tot, ceea ce cumperi iti este pus intr-o punga, ce ti se ofera gratuit. Magazinele, hotelurile si chiar si restaurantele crestinilor poarta denumiri specifice: Sf. Michael, Sf. Gheorge, Campul Pastorilor, Nasterea Domnului. etc.
In schimb tot teritoriul, inclusiv desertul in care am inaintat aproximativ 30 de km este strabatut de autotstrazi.
Ce am simtit
Am avut aici, in acele zile o sumedenie de senzatii, de stari, de trairi. Am remarcat in primul rand ca acesti oameni sunt un popor amabil, care incearca sa demonstreze ca merita sa devina tara. Insa arabii, pur si simplu nu se pot abtine in a admira excesiv femeile blonde. Atata admiratie, te sperie. In momentul in care intram intr-un magazin, trei –patru barbati se napusteau asupra mea, incercand sa-mi puna la maini bratari din pietre semipretioase sau bratari simple, cum se vand in Turcia, din acelea cu ochiul. Altii imi ofereau sa gust din produsele traditionale, fructe uscate, smochine, curmale, caju, etc. Asta m-a sperit putin, mai ales ca si la hotel, doar celor care eram cu parul blond si mai tinerele, ni se umplea cana de cafea, erau atat de curtenitori, de am decis sa nu parasesc hotelul singura, nici in compania unei alte femei, ci doar in grup. M-am temut pe toata perioada in care am fost in Palestina, nu pentru ca ar fi fost violenti, dar m-am simtit adesea privita mult prea insistent. Mi-era teama sa nu mi se intample ceva, sa nu imi mai pot vedea copilasii! Poate teama mea nu a fost oportuna, nu stiu, cert e ca am simtit-o si mi-am luat masuri de precautie.
Nu am fost martora niciunui act de violenta, din contra, oamenii de acolo mi s-au parut mult mai calmi decat romanii, in trafic au o rabdare proverbiala, daca incerci sa traversezi printr-un loc nepermis, imediat incetinesc, nimeni nu te claxoneaza, nimeni nu tipa la tine. Exista pe strazi si de paza la diverse cladiri in care nu am identificat ce se petrece multi soldati inarmati. Peste tot sunt grupuri de barbati care ziua in amiaza mare nu fac nimic, doar povestesc, rad, asculta muzica. Am intrezarit la acesti oameni simpli o pofta si o dragoste de viata, pe care mi se pare ca unii dintre noi, le-am pierdut de mult. Oamenii sunt calmi, veseli, condescendenti. Am avut o mica problema, cu soferul autocarului Cadir – se numea, un barbat mai tanar decat mine, tata a 4 copii, care m-a invitat la o cafea din prima zi. Cum raspunsul meu a fost promt si negativ, m-a sicanat tot timpul, cand urcam sau coboram din autocar inchidea usile automat. Mi-am dat seama inca o data de obsesia acestor barbati pentru femeile albe, blonde.
In Palestina e foarte cald, eu am fost in luna octombrie, erau in jur de 30 de grade. Acolo, insa se insereaza mult mai repede decat la noi, la ora 17 e deja intuneric. De cum apune soarele bate vantul si e mai racoare. In unele locuri, mai ales in desert, pe post de taxi este magarusul. Beduinii recunosteau romanii dupa vorba si le ofereau cate un magarus pe care il chema invariabil Basescu :) la pretul de 10 dolari o ruta, daca te targuiai il luai si cu 5 dolari! Peste tot, beduinii sau negustorii ambulanti, ofereau spre vanzare diferite suveniruri, extrem de atragatoare, obiecte cu specific de Craciun confectionate din lemn de maslin, pietre semipretioase al caror pret e mult mai scazut ca in Romania, daca te targuiai cumparai un sirag de margele confectionate din, ametist, sa zicem si cu 5 dolari, dar cel mai adesea pretul unui asemenea sirag se ridica la 10 dolari. Bijuterii erau din plin, peste tot... doar bani sa fi fost... cu nemiluita... Ceea ce mi s-a parut interesant e ca se putea plati si in moneda locala shekeli si in dolari sau euro, beduinii acceptau chiar si leii romanesti!
Acestea au fost intamplarile pe care le-am trait in Palestina, un loc atat de insolit, in care ceea ce este neobisnuit pentru noi, e un modus vivendi pentru ei!
Trimis de sunflower in 15.08.13 08:21:25
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Pt ca astazi e Sfanta Maria, o sarbatoare binecuvantata, am ales sa postez aceasta impresie acum, deoarece aduce in lumina locurile in care a vietuit Fecioara Maria.
Le urez la multi ani, tuturor Mariilor, Marianelor, Mariutelor, Marianilor!
Va rog sa atasati urmatoarea piesa:
http://www.youtube.com/watch?v=TkY9HtwXNU8
Multumesc!
- - -
[notă webmaster]: Am ataşat clipul solicitat
Rog așteptați...
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Tachinările dintre arabi şi Israel îmbracă forme variate, de la evenimente grave, cărora nu prea li se potriveşte calificativul superficial de "tachinări", pînă la ignorarea existenţei celuilalt, cel puţin la nivel "cartografic" (şi cel puţin dinspre partea arabă). Dinspre Israel nu am dovezi, dar hărţile arabe ale zonei fie ignoră cu totul existenţa statului Israel, fie îl figurează cu denumirea de Palestina. O hartă a Libanului şi una a Siriei, ambele din 2000, denumesc Israelul - Palestina şi îi figurează graniţele întregi, fără să separe West Bank-ul şi Gaza. Nu numai atît, ci, conform acelor hărţi, Hatay, zona disputată cu Turcia, unde e oraşul Iskenderun, aparţine Siriei, deşi în realitate aparţine Turciei. Un şofer care s-ar ghida exclusiv după acea hartă, s-ar trezi pe neaşteptate în faţa unei frontiere care nu apare pe hartă!
Harta Iordaniei (apropo, Amman e în Iordania, nu în Iran-ul mult mai îndepărtat) din 2000, stat aflat în relaţii mai bune cu Israelul (am văzut multe autocare cu turişti din Israel în Iordania, faţă de niciunul în Liban sau Siria), admite existenţa West Bank separat de Israel, dar teritoriul Israelului îl lasă fără denumire. Un fel de a se situa în două luntri: nu recunoaşte denumirea de Israel, dar nici nu o respinge, etichetînd-ul drept Palestina.
Casele sînt lăsate neterminate ca să nu se plătească impozit. Locuiesc teoretic în şantier, deşi casele sînt în fapt finalizate, doar că lasă capetele de la armături la vedere ca şi cum ar mai urma un etaj.
@abancor: Foarte interesant ecou, la subiect, multumesc pentru unele lamuriri, de la inceput am specificat ca am ajuns acolo, fara sa am habar de ceea ce se intampla cu adevarat, pe viu in acea zona, de ceea ce voi gasi. Nici cu ghidul nu s-au putut discuta unele aspecte. Merci pt. rectificarea cu Ammanul, asa ne spusese ghida, eu nici nu m-am mai gandit sa verific... si ghizii mai gresesc. 
Si, da, aveti multa dreptate, acolo, intre cele doua populatii nu se poate vbi. de tachinari, pt. ca: qui se tachine, s'aime, insa acolo iubirea tace, a fost ucisa demult, vorbeste ura, ancestrala dupa parerea mea. David, regele Israelului l-a ucis cu o piatra aruncata din prastie pe Goliat, uriasul, care era filisitin, filistinii fiind inaintasii palestinienilor... Ura e veche si adanca. Musteste. Arde. E un loc ce m-a fascinat dincolo de cat pot exprima eu in cuvinte. E un loc care trebuie simtit, vazut, atins...
Am şi eu cîteva exemple de bazaconii spuse de ghizi...
Apropo de conflictul din zonă: din punctul nostru de vedere, pare neverosimil că pe meleagurile alea aride, sărace din orice punct de vedere (inclusiv în petrol), în care cel mai prezent este... nimicul (uneori nu vezi nimic pînă la orizont, doar bolovani şi praf, pămînt uscat), trăieşte aşa multă populaţie şi există o economie funcţională, lumea are serviciu, există şcoli, spitale. Şi mai ciudat ne pare faptul că oamenii se războiesc pentru acel deşert. Dar, acolo e casa lor, iar pămînturile alea sînt epicentrul istoriei a jumătate de glob.
@sunflower:
Intrebi daca
” " Vi se pare un lucru obisnuit pentru lumea secolului XXI? Mie nu! Evreii pot patrunde in Palestina doar cu viza, obtinuta in conditii extraordinare, nici ghizii nu au voie sa intre in acest teritoriu. E valabila, desigur si reciproca... "
Hai sa fim obiectivi; sunt doua natiuni aflate in conflict, cum altfel sa se treca dintr-o parte in alta decat cu vize pe pasaport?
Sa nu uitam ca inainte de '89 noi nu eram in conflict armat cu nimeni si tot ne trebuia viza pentru a vizita Bulgaria, URSS si Ungaria, iar pentru blocul capitalist al Europei, cei mai multi nici vise nu aveau... Ca sa nu mai amintesc ca nici pasapoarte individuale nu aveam (nu vorbesc de diplomati).
Acum toata lumea stie ca un zid a fost si in Berlin... construit in 1961... care cu siguranta a fost model pentru cel din Ierusalim. In ambele cazuri constructia lui a dus la drame printre civili; separarea familiilor.
In privinta temerilor tale e mai bine ca ai procedat conform zicalei " paza buna trece primejdia rea "
Recunosc ca in afara de stirile de prin ziare despre zona nu am citit prea mult despre Palestina, nefiind trecuta pe lista vacantelor mele viitoare. Tot ce am citit mi s-a parut interesant si mi-a facut placere sa aflu sentimentele unui turist ce a ales o astfel de excursie.
Pentru curajul de a alege o astfel (sau o altfel) de vacanta ...un superbonus de la mine )
@Diaura:
”... inainte de '89 noi nu eram in conflict armat cu nimeni si tot ne trebuia viza pentru a vizita Bulgaria, URSS si Ungaria, iar pentru blocul capitalist al Europei, cei mai multi nici vise nu aveau... Ca sa nu mai amintesc ca nici pasapoarte individuale nu aveam (nu vorbesc de diplomati).
Să nu exagerăm. Şi pe vremea aceea, România avea încheiate convenţii cu diferite ţări, în primul rând cu cele socialiste, dar nu numai, pentru eliminarea vizelor.
Chiar în vara lui 1989 noi am făcut o excursie individuală cu maşina proprie (Dacia 1310) până la Istanbul şi nu ne-a trebuit nicio viză. Şi am avut şi paşaport individual. E drept că am făcut cerere pentru ele în ianuarie şi ni le-au dat la începutul lunii august, iar după ce ne-am întors, a trebuit să le predăm în 48 de ore la serviciul Paşapoarte. Le mai avem şi acum, le-am recuperat în '90, când am făcut o excursie în Bulgaria şi fosta Iugoslavie. Sunt verzi şi scrie pe ele "Republica Socialistă România". Precizez că nu aveam, aşa cum nu avem nici acum vreun statut privilegiat, doar "simpli cetăţeni".
Deci nu am avut nevoie de viză de intrare în Bulgaria şi Turcia, dar în schimb era nevoie de o viză de ieşire din România. Pe paşapoartele noastre viza a fost pentru şase luni şi în ea se specificau ţările unde cerusem să mergem (şi ni se aprobase), adică Bulgaria, Turcia şi Grecia. În Grecia nu am mai ajuns, pentru că acolo era nevoie de viză şi, cum paşapoartele ne-au ieşit târziu, nu am mai avut timp să o luăm de la Bucureşti, de la ambasadă. Am vrut să o luăm de la consulatul grec de la Edirne, dar costa 75 $ de persoană şi am considerat că nu merită, mai ales că am fi avut foarte puţin timp, doar pentru o plimbare până la Salonic.
Interesant este că, în timp ce vizele de ieşire se dădeau foarte greu, ce de intrare în ţările vest-europene se obţineau mult mai uşor, oricum mai uşor decât se obţinea viitoarea viză Schengen.
Mai trebuie să precizez că, pentru a putea cere să ieşi în Vest, trebuia să dispui de valută în mod oficial (că altfel era ilegal să o deţii), adică dobândită legal: fie ca muncitor în ţări străine (de exemplu, în domeniul petrolului, sau ca profesor cooperant, într-o ţară africană), fie primită de la rude sau prieteni din Vest, fie, în cazuri deosebite, extreme, cumpărată oficial de la Banca Naţională.
În toate aceste cazuri însă, valuta respectivă nu aveai dreptul să o ţii în casă, ci trebuia obligatoriu depusă la Banca Naţională (că alta nu era). De această valută te puteai folosi în călătorii în Vest (ce-ţi rămânea aveai termen 48 de ore să-l depui la bancă), sau puteai să-ţi cumperi bunuri care nu se găseau în comerţul socialist, din celebrele "Shop"-uri, magazine cu vânzare pe valută.
Aş mai putea să vă povestesc pe această temă până mâine, dar s-ar putea să vă plictisesc. 
@diaura, @costi, eu inainte de 1989 nu aveam nici buletin de identitate , asa ca tot ce se poate povesti despre aceasta perioada este deosebit de interesant pt. mine si pentru alti membrii ai acestei comunitati, poate mai tineri...
@vlado2, multumesc.
@Costi:
Cazuri ca al tau oricum erau rare.
Cei mai multi plecau in excursii organizate de ONT (Oficiul National de Turism - explicatia e pentru tineri).
Si eu am fost in anii aceia de cateva ori in astfel de excursii si nu am avut in mana nici un pasaport. Erau unele colective, mai corect niste liste cu componentii grupului si de toate formalitatile se ocupa o singura persoana, ghidul, care avea un rol " extins " pe toata durata vacantei.
Cand am vrut sa plec in fosta Iugoslavie, am avut nevoie de aprobarea tututror membrilor COM (Comitetul Oamenilor Muncii) de la locul de munca. Si pentruca unul singur a votat impotriva... adio vacanta. Respectivul si-a motivat votul prin parerea sa, ca e posibil ca eu sa fug de acolo in occident si el nu vrea sa " fie partas la o tradare de tara ".
Pentru fosta URSS nu punea nimeni problema de tradare...
@Diaura:
”Pentru fosta URSS nu punea nimeni problema de tradare...
Da, dar nici nu obţineai paşaport oricum. Părinţii mei, basarabeni, adică români de peste Prut, pentru a-şi vizita rudele trebuiau să aibă mai întâi o chemare de la o rudă de gradul I (neapărat), apoi li se acorda viza. Aşteptare, tracasări...
Cât am fost mici, am fost şi noi, copiii, în Basarabia, la bunici, dar numai pe paşapoartele părinţilor. După aceea, cu paşaport individual, nu ni s-a mai permis pentru că noi nu aveam acolo rude de gradul I. Abia în 1988 am reuşit să mergem, dar după o prea lungă aşteptare pentru aprobare. Atât de lungă încât nu am mai ajuns la nunta unui văr, în luna mai aşa cum planificaserăm. Abia în august au sosit aprobările şi – vorba soţului meu, nu mergeam decât în propria noastră ţară. Acolo, în Basarabia, a trebuit să ne prezentăm la miliţia de raion (atât la sosire, cât şi la plecare), ni s-au pus tot felul de întrebări şi abia ni s-a permis o plimbare până la Chişinău şi Tiraspol. Ei, vremuri...
Cer iertare dacă am fost cam pe alături de subiect.
@iulianic:
Da ai dreptate, stiu ca pentru basarabeni erau alte probleme.
Intotdeauna au existat (oriunde in lume) diferente intre ce si de unde se simt oamenii ca apartinand..... si harta geo-politica. Cum... necum... trebuie sa se supuna legilor existente la un moment dat.
Asa cum probleme de genul acesta sunt acum in Palestina, asta ca sa revenim la subuiectul rw-ului. Poate au fost momente sau cazuri in care oamenii de acolo s-au inteles bine... au fost momente cand si unii si altii fara deosebire, au fost sub ocupatii straine. Dar vremurile s-au schimbat si au ajuns... unde au ajuns. Sa se razboiasca, sa isi dispute un pamant care pentru noi este arid si fara resurse. Poate va veni o zi cand vor trai si unii si altii linistiti, isi vor creste copii fara teama razboiului, vor iesi din casa vara teama si totul va fi bine.
Un loc in care nu m-as fi incumetat niciodata sa merg (desi sant bruneta). Ai avut un curaj nebun si te felicit!!!
Ma simt coplesita! Ce taramuri ai avut sansa sa vezi!
N-am inteles prea bine, ai stat in Israel in timpul excursiei, si doar ati facut o trecere si in teritoriile palestiniene?
Sunt interesata de Israel, este ceva personal!
@danette: Am stat si in Israel si in Palestina.
@danamandache:
”Un loc in care nu m-as fi incumetat niciodata sa merg (desi sant bruneta).
Indiferent de ten, în Israel turiştii nu au nici un fel de probleme. Am fost şi eu în Israel (într-un grup mare), au fost şi alţii (individual), am trecut prin filtrele lor la aeroport, la controlul de la trecerea în Bethleem, am văzut tineri - fete şi băieţi – patrulând înarmaţi prin oraş, dar asta era pentru siguranţa generală. Eu nu m-am simţit nici o clipă ameninţată.
Dacă vrei să mergi în Israel, fă-o fără idei preconcepute!
@iulianic: ma refeream la faptul ca autoarea impresiilor a avut un sentiment de teama atunci cand aflandu-se in Palestina era privita insistent mai ales pentru faptul ca era blonda. Nu am prejudecati si sper ca am sa ajung si eu vreodata in Israel. Vacante placute!
@danamandache: Am înţeles perfect despre ce este vorba. Dacă autoarea a avut o teamă, nu înseamnă că toate blondele din România sau de oriunde din lume, cum ajung în Israel s-ar putea afla în dificultate. Crezi că - în Israel - un şofer turistic ar îndrăzni să facă rău unei turiste, blonde, brune sau roşcate, vopsită sau nu?
Îţi doresc să ajungi cât mai curând în Ţara Sfântă, să te întorci şi să ne povesteşti experienţele şi trăirile tale!
@iulianic, @danamandache: In Israel totul e ok, civilizatia de acolo o intrece, din punctul meu de vedere, cu mult pe a noastra... totusi sunt multe aspecte, nu e bine sa generalizez... Eu m-am referit la Palestia, si da, a fost o intamplare, in frupul nostru au mai fost blonde, nu au fost probleme, iar cele intampinate de mine mi-au strecurat doar un gand rau in suflet, gand ce m-a facut sa fiu prevazatoare...
De ar fi sa pot, maine chiar, m-as intoarce aici, pentru ca timpul pe care l-am petrecut a fost insuficient si locurile au avut asupra mea o fascinatie extraordinara...
@sunflower: a fost un spirit de gluma faza cu bruneta, stiu sigur ca ai inteles, dupa cum stii si ca impresiile tale mi-au mers la suflet.
@danamandache: Multumesc, iar glumele... le ador, fara ele viata ar fi anosta! Iti doresc din toata inima sa ajungi in aceste locuri, daca iti doresti! Se spune ca Tara Sfanta cheama..., iar eu, dincolo de tot, ma simt cu adevarat binecuvantata ca am ajuns sa calc aceste pamanturi...
@Diaura: As mentiona ca arabii din Ierusalimul de est, au dupa Razboiul de 6 zile, atentie! doar statut de... rezident! Vorbim de cea parte de arabi aflati in interiorul statului Israel! Si altfel spus este intereant de vazut dimineata dupa trecerea "zidului" multimea de arabi, ce au totusi permis de trecere, asteptand in grupuri mari, sa fie tocmiti la, ... lucru!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Un pelerinaj minunat in Tara Sfanta — scris în 24.10.18 de luc64 din CLUJ NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Spre Ierihon prin Betania — scris în 18.07.18 de pelerin12345 din SIBIU - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată