Palencia, frumoasa necunoscută a Castilliei y Leon

TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=icd8LLEeHdk

Nu știu cum aș putea pe fugă la propriu și la figurat să mișc zorii istoriei în Castillia y Leon pentru a scoate în evidență o bijuterie numita Palencia și nu Valencia, la 47 de km de Valladolid... există orașe mici cu suflet mare, care nu prea sunt pe traseul turistic popular și rămân necunoscute, desi sunt fermecătoare.

Orasul castilian e bogat în amintiri istorice si multe biserici, unde nu am avut timp sa ascult clopotele.

Niciodată nu am visat că voi ajunge în acest oras castilian cunoscut din epoca romană, obiectivul turistic vizat era, frumoasa necunoscută’’, catedrala veche din secolul 14, ridicată deasupra unei cripte vizigote, unde sunt relicvele sfântului Antolin, patronul orasului, plus o serie de comori ascunse.

Palencia e capitală de provincie aflată la sud de Tierra de Campos, pe malurile râului Carrion, în comunitatea Castilia –Leon la 90 de km de Burgos.

Bătrânul oraș este vegheat de pe un deal de statuia de 21 de metri, cam cubistă a lui Jesus de Otero, pe care am fotografiat-o din mașină, ascultând povestea ghidului la microfon... e una din cele mai înalte din lume, mă delectez cu un binoclu prin geam … statuia modernistă e realizată de artistul Victorio Macho, fiul orașului, e o figură bizantină a lui Isus care stă cu mâinile ridicate și are ochii scobiti, el veghează orasul și Tierro de Campos, mâinile lui parcă ajung la cer da … frumoasă poartă de intrare în orasul capitală de provincie... la poalele lui doarme Victorio Macho, un sculptor despre care aveam deja informatii din Toledo.

Palencia, oraș de aproape 80 000 de locuitori e o poveste de cultură și artă romanica …. rădăcinile lui sunt cel mai bine reprezentate de Las Puentecillas , un pod roman reconstruit în epoca medievală, care privește în depărtare spre catedrală.

Pe vremea romanilor orașul se numea Pallantia, vizigotii vor aduce însă prosperitatea în zonă. Palencia cunoaște gloria în epoca secolului de aur spaniol sub regele Alfonso VIII, atunci va fi fondată prima universitate din țară în 1208 , ea va fi repede depăsită de cea din Salamanca.

De asemenea, orașul a fost unul din centrele religioase ale Spaniei, am înregistrat că orasul are o listă cu 15 biserici importante.

Pe blazonul orașului scrie, Palencia, arme și știință’’, partea veche a orașului e pe malul stâng al râului, cea modernă e pe malul drept.

De la Parcul Jardinilos de la Estacion până la Parque del Salon de Isabell II, observ pe hartă că centrul e împărtit în două de Calle Mayor, artera principală a urbei, care la mijloc e mărginită de Plaza San Francisco.

Calle Mayor are 900 de metri, e o stradă pietonală elegantă, comercială, cu aer burghez, la capătul ei este Arco del Mercado, secolul 18.

Ne îndreptăm spre inima orasului, e duminică după amiaza, nu e timp de inventariat toată zona pietonală istorică, magazinile sunt închise, portofelul e în siguranță.

Ne trage timpul de păr, cladirile moderniste de tot felul, defilează elegant prin fața ochilor, se frământă în mintea mea de parcă ar fi puse la mașina de spălat, mă strâmb frumos la compasul uriaș al domnului ghid, preferam să taie Palencia din listă, e minunata.

Undeva pe Calle Mayor la o intersectie cu o strada Calle los Soldados, mă ciocnesc de o statuie sugestivă aurie, am descoperit după cercetări minutioase că a fost realizată recent în 2017 de un artist spaniol, în onoarea artistului local Victorio Macho. E vorba de bustul lui Cristo del Otero, pus în valoare de un alt sculptor, Luis Alonso.

Spintecăm Calle Mayor taciturn … pe traseul pietonal de abia am timp să mai storc în cerebel niște clădiri unice, absolute superbe, care trădeaza bogăția locuitorilor… arhitectura locală acoperă cam ultimele 4 secole.

Salut o clădire cu blazon Casa Junca sau Palatul Aguado Pardo, o mică bijuterie barocă, Casa Para Ramon Alonso, Casa de Flora German cu un turn cu o cupolă, exemple ale modernismului de secol 20...

Clădirea Florei cu un turn e cea mai fotografiată, ea a fost proiectată de același arhitect, Jeronimo Arroyo în 1912 și a fost prima casă cu lift din Palencia, a fost sediu al guvernului civil, apoi comisariat de politie și astăzi e reședintă privată.

Cireașa de pe tort e colegiul proiectat tot de J. Arroyo la începutul sec. 20, e un edificiu cu o fațadă neogotică care sare în ochi, e realizat din cărămidă roșie cu piatră albă, cu elemente neogotice și neoromanice.

Pictura murală din plăcile ceramice o aduce în prim plan pe vicecontesa Villandrado și două domnișoare de onoare, alături de blazonul familiei... în această clădire cu trei etaje, era odată o școală pentru fetele orfane.

In drum spre Plaza San Francisco observ o statuie prin fluxul de trecători, numită

La Aguadoro , autor Victorio Macho, e o femeie grațioasă care ține în mâna ridicată, un urcior cu apă.

Prin spatele primăriei e Biserica Franciscană cu o fațadă cu un clopot în stil gotic, ea este monument național, fiind fondată în 1219 de călugării franciscani.

In secolul 14 dumneai a fost sediu al parlamentului regatului și reședintă temporară a regilor... după un incendiu devastator a fost renovată în sec. 17 și în sec. 20 a fost declarată monument național... fac o reverență respectuoasă spre trecut, pe exterior.

Plaza Mayor, fără agitație, e spatioasă, tipic castiliană, mă atrag copacii ciudati cu 2 crăci, fără vegetatie, parcă seamănă cu o praștie.:((

Băncile sunt și ele mari, ciudate, originile pieței sunt departe în secolul 17, aici cred că e salonul de primire oficial, pe latura de nord e Primăria , o clădire cu colonade simetrice din secolul 19, în spate e Iglesia de la Soledad , alături de Biserica San Francisco.

Primăria vegheaza si statuia realizată de V. Macho, care aduce un omagiu lui Alonso Berruguette , artist vestit al Renasterii spaniole, pe care l-am cunoscut cu 3 ore înainte, la el acasă, în faimosul muzeu de sculpturi policromatice din Valladolid.

Pe o rută apropiată tragi o fugă spre două clădiri civile importante, precum Deputacion Provincial , un palat cu sediul provinciei, proiectat în 1914 de același arhitect J. Arroyo și Teatrul Principal din sec. 19... fericiti să fie cei care au timp să se zgâiască la toate casele, bisericile si împletiturile de stiluri.

In fine aterizez în piața catedralei, nu e deloc o izbucnire de arhitectură pătimașă, așa cum am văzut eu prin alte catedrale spaniole.

Această catedrală sobră, poartă porecla populară de, frumoasa necunoscută’’, deoarece ascunde comori religioase valoroase, nu e cu nimic mai prejos ca surorile ei vestite.

Se crede că arhitectul s-a inspirat după modelul catedralei din Burgos, văzută de mine cu 4 zile înainte... povestea ei e tare greu de scris pentru lenea care s-a coborât pe mine.

Ajungem în Plaza de la Inmaculada , unde suntem lăsați în libertate, intră cam puțini turiști în catedrală, 5 euro e darul, primesc un pliant cu o hartă și un audio ghid.

Văzută pe exterior catedrala care se închină sfântului Antolin de Pamiers, stă rece, imperturbabilă, ochiul meu începe să perceapă proportiile, are 130 metri lungime si 5 porti de intrare, nu e forfotă turistică, se apropie ora închiderii.

In Plaza de la Inmaculada văd două porți, prima bogat decorată, e Del Salvador-sec. 15 sau De Los Novios, cealaltă e din sec. 17, Del Obispo sau Santa Teresa.

In partea opusă e o ușă care comunică cu Spitalul Bernabe, e ușa Del Hospital sau ușa canonicilor (1762)... cealaltă e ușa gotică a regelui sau San Juan, care se deschide spre Plaza Cervantes.

Cea mai recentă ușă comunică cu templul din Plaza San Antolin, fiind numită și Los Descalzos (sec. 20).

Construcția nouă a catedralei cu trei nave a început în secolul 14 și a fost terminată după două secole, pe exterior haina de piatră are un stil gotic flamboaiant, dar ghidul ne indică și elemente isabeline, plataresti si renascentiste.

Cripta Sfântului Antolin cu relicvele lui, unde ajungi coborând pe niște scări, e de pe vremea vizigotilor, sec. 7.

Altarul principal din sec. 16 te uimeste cu sculpturile lui Felipe Bigarny si picturile lui Jean de Flanders, pictor la curtea reginei Isabella.

In spatele altarului e Capela Sagrario cu mormântul Donei Urraca de Navarra... Tripticul central 1505 e considerat de specialisti o capodoperă a artei flamande.

Am intrat și în Muzeul Catedralei aflat în claustrul acesteia, aici am admirat la galop, lucrări de mare valoare artistică si niște tapiserii flamande superbe, precum și picturi de Berruguete si faimosul tablou dramatic al lui El Greco , San Sebastian, cum s-o fi plantat el în catedrală, nu știu.

Tot în cartierul catedralei e și Palacio Episcopal și Muzeul diocezian de artă pentru cei pasionati.

Ghidul ne-a recomandat ironic cu ceasul Muzeul de Arheologie Palancia aflat într-o casă veche de sec. 16, numită Casa del Cordon, gratuit în weekend.

Din prea bogata constelație de biserici vechi merită evidentiata si o altă biserică monument, numită San Miguel din sec. 12, legenda spune că El Cid s-ar fi căsătorit în acest loc cu dona Ximena... sfoara cu monumente religioase e destul de grea.

Am revenit în Calle Mayor, am salutat o statuie de bronz deosebită numita La Castanera , realizată de un sculptor orb, ea reprezintă figura unei femei în vârstă cu o broboadă în cap, care stă pe un scaun și coace castane la o sobiță, parcă simți foșnetul frunzelor de toamnă și mirosul fructelor... e chiar superbă.

Părăsim cu regret orașul care nu este mare ca volum, mașina încetineste goana pentru o poză la orizont cu Cristo del Otero, care supravegează moștenirea orașului, o frumoasă necunoscută, care poartă la gât, o altă bijuterie, la fel de ascunsă.

---

VIZUALIZĂRI: 944 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI