Horyu-ji, reper în istoria culturii și civilizației japoneze

TIPĂREȘTE

O altă excursie pe care am făcut-o în una din zilele sejurului nostru din Shin-Osaka a fost la Ikaruga, între Osaka și Kyoto. Am fost acolo pentru a vedea Templul Horyuji, templu ce face parte din cel dintâi site japonez, “Monumente budhiste în zona Horyuji”, înscris în patrimoniul mondial UNESCO, unul din cele mai vechi temple budhiste din Japonia, cu o mulțime de obiecte de artă străveche, statui, picturi și alte artefacte, declarate Comori Naționale sau Bunuri Culturale Importante ale patrimoniului național nipon. Multe dintre ele sunt expuse în Sala Horyuji Homotsukan de la Muzeul Național din Tokyo, pe care voiam să le vedem. Din păcate, când am fost acolo o parte din sălile muzeului, printre care și aceasta, erau închise fiind în renovare. Sala nu este deschisă în fiecare zi, este păstrată într-un mediu cât mai protejat, știam asta, dar făcusem programul în așa fel încât să putem să o vizităm. Se renovează și se redeschide pe 15 martie 2016.

Ikaruga, este un oraș mic situat la circa 475 km de Tokyo și la aproape 40 km la est de Osaka. Are o suprafață de aproape 1430 de hectare, o populație de circa 27 de mii de locuitori și cuprinde mai multe temple și altare.

Am ajuns în Stația JR Horyuji, pe la ora 08:30, cu un tren JR Yamatoji Rapid Service. Am plecat din Shin-Osaka cu un tren cu JR Kyoto Line pe care l-am schimbat în Osaka Station cu Osaka Loop Line până la Shinimamiya Station de unde am luat trenul JR Yamatoji Rapid Service. (vezi traseu pe site hiperdya.com).

Din stația de JR am luat autobuzul 72, circulă destul de des, din 20 în 20 de minute, și am mers circa 10 minute până la ultima stație, Horyujimon-mae, biletul costând 190 de yeni de persoană. Străzile sunt destul de înguste, iar autobuzul era ceva mai mare ca microbuzele de la noi. Nu se putea merge pe acele străzi cu autocarele normale. Pe străzi și trotuare era liniște, oameni aproape de loc, te simțeai ca într-o stațiune, parcă eram veniți la odihnă. În autobuz am fost noi și încă două persoane care, culmea, au mers tot în vizită la Horyuji. Când am ajuns magazinele de suveniruri nici nu erau deschise și nici micile restaurante. Până la zona templului se merge puțin pe jos, sunt indicatoare, deja știam….

Horyu-ji, Templul Legii Înfloritoare, templu șef al sectei budhiste Shotoku-shu, a fost construit în anul 607 de prințul Shotoku care l-a numit Horyu Gakumonji, Templul de Învățare a Legii Înfloritoare. În perioada Asuka (552-710) a fost unul din cele mai puternice temple din Japonia având rol atât de seminar cât și de mânăstire. Templul se întinde pe aproape 19 hectare, este împărțit în două zone, Toin Garan, Incinta de Est și Saiin Garan, Incinta de Vest și adăpostește patru piese centrale ale străvechiului templu ce datează din perioada Asuka a istoriei și civilizației nipone, intacte timp de treisprezece secole, rezistând tuturor incendiilor, taifunurilor, războaielor și cutremurelor ce au avut loc în această lungă perioadă de timp, Pagoda și Kondo două din cele mai vechi clădiri de lemn din lume, poate chiar cele mai vechi, Chumon și Kairo. Celelalte clădiri sunt construite ulterior, în perioadele Nara (710-794), Heian (794-1185), Kamakura (1185-1333), Muromachi (1333-1573). Este toată istoria Japoniei reprezentată aici, cu perioadele ei importante. Toate clădirile au panouri explicative care arată perioada când au fost construite.

Am început vizita din partea de sud intrând în Saiin Garan, Incinta de Vest, prin Nandaimon, Poarta Principală de Sud, poartă construită în perioada Muromachi când simplitatea exprima eleganță și demnitate, de unde pe o alee largă, pavată cu dale de piatră ne-am îndreptat spre Chumon, Poarta Centrală și Kairo, Coridorul ce înconjoară incinta centrală a templului. Streșinile joase susținute de grinzi în consolă, poarta umbrită, balustradele ormamentale și coloane ușor bombate sunt specifice arhitecturii Asuka, în care se resimte influența culturii chineze din secolul VI. Ușile impozante, cei doi Nio (cele mai vechi reprezentări japoneze, în teracotă, ale divinităților protectoare) așezați de o parte și de alta a porții contrastează impresionant cu delicatele ferestre ale Coridorului ce se întinde spre est și vest și înconjoară cu frumusețe și rafinament celelalte două clădiri Asuka, Pagoda și Clădirea Principală, pe care le zărim trecând de poartă.

Kondo, Clădirea Principală, nu foarte mare (18,5 metri pe 15,2 metri) are două niveluri și acoperișuri curbate la colțuri. Primul nivel are un acoperiș dublu, de fapt un al doilea acoperiș, decorativ, așezat sub cel adevarat, care înconjoară clădirea. Neavând legătură cu structura internă a clădirii creează din exterior impresia a încă unui nivel.

Clădirea adăpostește una din cele mai importante și mai valoroase sculpturi japoneze, Triada Shaka, o statuie de bronz a lui Buddha Shaka Nyorai stând pe o floare de lotus, având în dreapta pe Buddha Yakushi Nyorai și în stânga pe Buddha Amida Nyorai, amândoi în picioare, despre care se crede că a fost realizată în anul 623 de către celebrul sculptor Tori Busshi, care sub influența artei Dinastiei Wei din China perioadei respective și-a creat propriul stil. Triada este protejată de Shitenno, cei patru regi cerești, regii punctelor cardinale, statui din lemn de camfor, statui foarte vechi. Mai sunt și alte statui valoroase, dar și picturi, cea mai cunoscută fiind Paradisul de Apus care îl reprezintă pe Buddha Amida protectorul neamului omenesc. Nu se pozează și un călugăr, “cerber” a fost cu ochii pe mine și chiar m-a apostrofat, eram singuri dar nu am reușit să am și eu o amintire…...

Următorul obiectiv spre care ne-am îndreptat este Goju-no-To, Pagoda cu Cinci Niveluri, aflată în stânga față de Kondo. Înaltă de circa 33 de metri, cu laturi de aproximativ 20 de metri este cea mai veche pagoda cu cinci nivele din Japonia, copacul din care este confecționat pilonul central fiind tăiat înainte de anul 600, după cum arată analizele dendrocronologice. Se poate spune despre ea că este tipică pentru arhitectura pagodei nipone. Adăpostește la nivelul întâi minunate sculpturi în lut și, mai important, la baza sa, în fundația masivă de piatră pe care se sprijină pilonul central, relicve, un fragment de os, ale lui Buddha istoric, sau Mahayana. Construită în jurul anului 700, de meșteri din Paekche, un regat în sud-vestul Coreei, se poate spune despre ea că este prototipul arhitecturii pagodei nipone. Nu se vizitează dar se poate privi în interior, la baza ei. Am reușit să obțin o amintire. Mea culpa!

Pe aleea dintre Kondo și Pagodă am ajuns la Daikodo, Pavilionul de Studii, clădire construită în perioada Heian pentru studierea normelor budhiste și pentru diferite evenimente comemorative. Este dedicată lui Yakushi Nyorai, Buddha al Medicinei și adăpostește o triadă a acestuia. Aflat alături, în partea dreaptă, se află Shoro, Turnul Clopotului, tot din Heian, al cărui clopot, construit spre sfârșitul perioadei Asuka, răsună și astăzi, în timp ce în partea stângă vedem Kyozo, Depozitul Sutrelor, clădire cu două nivele, ce datează din perioada Nara. Clădirea era păzită dar aici am avut clemență și personalul s-a făcut că nu observă dacă pozez.

Am părăsit incinta centrală, tot pe Chumon, îndreptându-ne spre Pavilionul Circular de Vest, dar, mai întâi, am făcut o binemeritată pauză, pentru un ceai. Trecând pe lângă o casă de ceai am fost serviți de către o doamnă amabilă care ne-a arătat câteva albume despre templu și muzeul lui.

Saiendo, Pavilionul Circular de Vest, în realitate o sală octogonală, este construită în perioada Kamakura și adăpostește cea mai veche statuie lăcuită din Japonia, realizată în perioada Nara, statuia lui Yakushi Nyorai, divinitate căruia îi este consacrat și templul. Ne-am întors pe alee și trecând din nou pe lângă Poarta Centrală, am mers la Shoryon, Pavilionul Sufletului Prințului Shotoku, amenajată într-una din cele două clădiri Sobo, Reședința Călugărilor, în care în urmă cu mult timp locuiau călugării. Este o clădire îngustă din perioada Kamakura.

Am continuat plimbarea în Incinta de Vest vizitând Daihozo, Tezaurul Templului, o clădire nouă, construită în perioada Showa (1926-1989), (perioada în care Hirohito a fost împăratul Japoniei), care adăpostește mai multe statui, o triadă de bronz, o colecție de pagode în miniatură, o pictură murală, sala Kudara Kannon și, nu în ultimul rând, 1400 de ani de cultură japoneză. Nu se pozează în interior.

Am revenit pe aleea ce leagă cele două incinte, am mers cam 400 m, am trecut prin poarta Todaimon, Poarta Principală de Est, clădire tipică din perioada Nara, și ne-am îndreptat spre Yumedono, Pavilionul Viselor, construit în perioada Nara ca sală de rugăciuni pentru odihna sufletului prințului Shotoku, o clădire octogonală, cea mai veche de acest gen din Japonia. Scăldat într-o atmosferă stranie și mistică pavilionul conține mai multe statui, cea mai importantă fiind cea a lui Kuse Kannon, Kannon Salvatorul, ce datează din perioada Asuka, o statuie de lemn aurit de 2 metri înălțime, de fapt statuia în mărime naturală a prințului Shotoko. Era închis.

În imediata vecinătate am văzut alte două clădiri din perioada Kamakura, Shariden, Pavilionul Relicvelor care conține moaștele unui Buddha și Eden, Pavilionul Imaginilor ce conține Shoji, Uși Glisante de Hârtie, pictate cu imagini din viața prințului.

Trecând pe lângă Toin Shoro, Turnul Clopotului din Incinta de Est, o frumoasă clădire de formă trapezoidală din perioada Kamakura care are un clopot vechi de peste 1000 de ani, am părăsit Incinta de Est și templul, îndreptându-ne spre stația de autobuz. Nu am vizitat magazinele cu suveniruri de lângă stație pentru că autobuzul era gata de plecare și vâzându-ne pe noi alergând, șoferul ne-a așteptat, bucuros că are doi turiști la întoarcere. Mai pierdeam 20 de minute prețioase până la autobuzul următor și noi ne grăbeam să ajungem la Nara.

Am ajuns la Stația JR Horyuji și în jurul orei 12 am plecat cu un tren JR Yamatoji Rapid Service spre Nara, circa 10 minute. Drumul parcurs este foarte frumos, printre păduri, peste ape, mai puțin prin localități. De fapt întreaga zonă este deosebită. La Nara se putea ajunge și din Kyoto, dar am preferat traseul din Shin Osaka, mai scurt și mai spectaculos și am ales bine.

Programul de vizitare este de la ora 8:00 la 17:00, cu o taxă de intrare de 1500 yeni, pentru întregul complex și pentru muzeu, destul de mult pentru obiectivele turistice japoneze, la care de regulă se plătește puțin. A contat valoarea inestimabilă a acestuia, taxă pe măsura lui.

Excursia s-a meritat, cred eu, pentru că am văzut un templu deosebit în care se îmbină armonios aproape toate stilurile artei și arhitecturii japoneze.

---

VIZUALIZĂRI: 3857 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI