ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.02.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 08.08.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Marele Templu Todai-ji - locasul impunatorului Buddha

Ilustrație video-muzicală
Ensemble Nipponia - Godanginuta
TIPĂREȘTE

Motto:

De vrei pe marele Buddha sa il vezi

Un urias imens din bronz, ma crezi?

Iti vand eu pontul, nu mai sta

Da fuga pana-n Japonia la Nara,

Si-n marele Templu Todai-ji

Imensa lui statuie-o vei descoperi.

Si-n ochii lui curaj de vei avea

Toata viata cu siguranta nu-l vei mai uita.

Asa cum va spuneam aici click aici, cand am vizitat Nara, am avut sansa si onoarea de a-l vizita pe marele Buddha, nu in carne si oase, ci in bronz masiv, ce este bine adapostit in cea mai mare cladire de lemn din lume, templul Todai-ji.

Desi de-a lungul secolelor dezastre naturale, incendii si intemperii au distrus la un moment dat o parte din Nara, unele din templele sale au reusit sa fie reabilitate, precum si marele templu Todai-ji, aflat acum pe lista patrimoniului mondial Unesco.

Templul actual a fost reconstruit in anul 1692, deoarece la sfarsitul perioadei Heian, in vremea imparatului Kammu, a avut loc un puternic incediu, in urma caruia templu a ars. Acum el masoara insa doar doua treimi din cladirea originala, ridicata in 752 si distrusa in anul 1185.

Templul Todai-ji este faimos pentru lacasul celei mai mari statui de bronz a puternicului Buddha Vairocana din lume, cunoscuta in Japonia sub numele de Daibutsu.

Dar sa va spun putin cum a luat nastere acest lacas de cult, construit de imparatul Shomu, in care a amplasat aceasta uriasa statuie de bronz a marelui Buddha, comandata chiar de ei.

Se spune ca, dupa ce a renuntat la putere si s-a retras ca simplu calugar, Shomu a iesit din izolare pentru a conduce marea ceremonie de dedicare a statuii din 749.

Aceasta statuie uriasa a lui Buddha are o inaltime de 16 m si ofera o spectaculoasa priveliste vizitatorilor de indata ce intra in templu. Colosul care sta jos cantareste nu mai putin de 550 tone si este considerat a fi cea mai mare statuie din bronz de pe glob.

Se spune ca in cei 1200 ani de istorie de la constructia lui Daibutsu, din cauza incendiilor a fost deteriorata de mai multe ori, iar din cauza cutremurelor si-a pierdut de 2 ori capul (recuperandu-si-l ulterior :)))))

Ce pot sa va spun dupa un pic de introducere in ceea ce piveste detaliile legate de acest templu ce ascunde ,,comori nebanuite’’?

Spun comori, deoarece, pe langa statuia maretului Buddha se mai ascund si alte misterioase personaje, zeitati protectoare, 2 la intrarea in templu si altele 2 in incinta templului, despre ale caror detalii vi le voi povesti indata.

In primul rand sa incep cu arhitectura grandiosului templu, o adevarata dantelarie din lemn, lucrata numai din imbinari lemn pe lemn, fara nici un fel de cui. Este ceva extraordinar, daca te gandesti ca la noi sunt munti de betoane si de termopane, acolo parca ai intra in lumea povestilor din padurea fermecata, unde gasesti nu casuta cu pitici, ci templul cu giganti :)

Inainte de intrarea in templu, in primul rand te impresioneaza Masiva Mare Poarta Sudica Nandaimon din acelasi lemn masiv, inalta de 21 m, construita in secolul al VIII lea, fiind ulterior restaurata substantial in secolul al XII lea, dupa ce s-a prabusit din cauza unui taifun.

Asa cum va spuneam, de straja la aceasta intrare stau in niste nise laterale 2 zeitati protectoare uriase, cu niste fete cumplit de hidoase si inspaimantatoare, avand o inaltime de 8 m, splendid sculptate tot din lemn, cunoscute sub numele de Regii Deva.

La o distanta de 200-300 m de aceasta poarta masiva, se vede in toata splendoarea lui templul Todai-ji.

La intrarea in templu, in partea dreapta troneaza o noua statuie din lemn, ce-l intruchipeaza pe Binzuru, considerat un fel de vraci in vremea lui Buddha, considerat cu puteri miraculoase, ce vindeca suferintele oamenilor.

Am observat cum multi japonezi, dupa ce ieseau din templu, se duceau si atingeau statuia hidoasa de lemn, in semn ca si acum acesteia i se atribuie puteri vindecatoare.

Tot la intrarea in templu se afla un vas ceramic urias, umplut cu nisip, in care se aprindeau betisoare (ca cele parfumate de pe la noi), probabil ca un omagiu adus lui Buddha, ceva similar cum aprindem noi lumanari in memoria mortilor.

De cum pasesti in templu, daca stai rau cu corasonul tic-tacul iti poate ingheta instantaneu, la fel daca privirea ti-o tintuiesti in sus si ti-o fixezi in ochii necrutatori ai marelui Buddha. Te simti precum un Piticot in tara lui Guliver ori o furnicuta in fata unui elefant. Ingrozitor e primul impact, mai ales ca namila de bronz e de-un negru verzui de te-nfioara.

Usor, usor, incepi sa te-adaptezi, cand vezi multimea de furnici nipone de pe langa tine care casca ochii si gura ca si tine si se minuneaza de tot ce-i inconjoara.

Daca te concentrezi prea tare, risti sa ai impresia ca Buddha iti face cu mana in semn de salut, de fapt el binecuvanteaza cu mana sa, ridicata, toti credinciosii ce vin sa-l vada.

Buddha este asezat pe un piedestal format din 56 petale de lotus din bronz, fiecare masurand 10 metri inaltime. Mana sa dreapta este ridicata cu palma orientata in exterior intr-un gest de binecuvantare care simbolizeaza linistea spiritului transmisa celor din jur, iar postura mainii stangi semnifica implinirea dorintelor.

Asa cum va spuneam, incendiile si dezastrele naturale au facut ca majorittea constructiilor din incinta sa fie reconstituite, precum si remarcabila Sala a Marelui Buddha Daibutsuden, refacuta ultima data in 1708. Aceasta are 57 m lungime, 50 m latime si 48 m inaltime, desi dimensiunile ei dupa reconstituire fiind mai mici decat cele originale, sala este totusi una din cele mai mari constructii din lemn din lume.

Chiar in spatele imensului Buddha exista o uriasa aureola de lemn, aurita, pe care sunt reprezentate cele 16 incarnari ale lui Buddha. Parca ar fi niste mici strajeri aurii, 16 Buddha mai mititei, care-si pazesc strasnic marele stapan.

In spatele acestui colos se mai afla alti 2 paznici ceresti, doua statui uriase – zeita Kannon, simbolul bunatatii si al milei si zeul Norocului, la fel de impresionanti prin imensitate, dar si prin expresivitatea fetei.

In interiorul acestei sali uriase, am aflat ca exista un remarcabil sistem de aer conditionat. Acest fapt explica de ce paravanele, matasurile si obiectele delicate de hartie au reusit sa supravietuiasca trecerii vremii.

Uitasem sa va spun despre felinarul de bronz octogonal din fata salii principale, minunat sculptat, ce a rezistat intemperiilor si este chiar cel original, de la prima constructie a templului.

In partea dreapta a piedestalului pe care sta Buddha se mai afla un fel de toba, ca un tas urias, sprijinit pe un supor de lemn, in care fiecare persoana cand trecea pe langa el, il lovea cu un fel de snur impletit, colorat in alb-rosu. Zgomotul produs era ca de gong la teatru, cand incepe piesa. Probabil tot un ritual, ca un fel de rugaciune sau inchinare adusa marelui Buddha.

In partea stanga a salii se afla frumos amenajat un spatiu special, de unde puteai sa-ti achizitionezi suveniruri. Cei ce m-au impresionat si intr-adevar am zis ca sunt educati de mici in spiritul respectului si al bunului simt au fost copiii. Desi erau un numar foarte mare de turisti, copiii nu se imbulzeau ca la noi, nu se harjoneau sau sa faca galagie, admirau in liniste si-si alegeau suvenirurile, nu inainte de a da intaietate turistilor straini. La cata aglomeratie era acolo, copiii puteau lejer fura in voie vederi, pixuri, magneti, deoarece nu erau decat 2-3 persoane ce vindeau marfurile si nu puteau urmari in permanenta tot ce misca pe langa ele.

Daca erau la noi, puzderie de colorati, ar fi dosit cu siguranta repejor prin buzunare tot ce le-ar fi dorit sufletelul. Acolo nu: copiii-si alegeau suvenirurile, apoi disciplinati stateau la rand sa-si achite cumparaturile. Incredibil, dar adevarat! Civilizatie muuuuult inaintea erei noastre :)

Fac o paranteza, ca mi-am amintit aici.

La ei pe strazi aveau curajul sa-si lase mijloacele de transport uzuale de deplasare de-acasa la serviciu, bicicletele, in parcari fara vreun sistem de siguranta, nelegate cu vreun lant, vreun sistem de blocare al rotilor, va dati seama. Pana si bagajele din cosuletele de la bicicleta: umbrele, manusi, cotierele impotriva soarelui... le lasau fara probleme acolo, fara sa le fie teama ca ar veni cineva sa le fure.

Cat despre curatenie... nu mai vorbesc. Nu vedeai o hartie aruncata pe jos sau in iarba, vreun chistoc de tigara, nici vorba, vreo persoana fumand pe strada, n-am vazut asa ceva. Dar culmea, nici cosuri de gunoi n-am vazut pe starda. Probabil ca japonezii sunt educati sa-si tina gunoiul in poseta daca cumva au tendinta sa-l faca cand merg pe strada, nu stiu ce sa mai zic :)

Iar masinile lor aveai impresia ca ieseau zilnic de la spalatorie: neprafuite, lucioase de ziceai ca atunci au iesit de la ceruit. Dar scuzati-ma si trotuarele erau imaculate, iar pavelele ca-n palma de drepte. In 7 zile cat am stat in Japonia, sotul meu care avea pantofi negri, n-a fost cazul sa-i perie deloc, caci praf nu se depunea. S-am inchis paranteza, ca prea am lungit off-topicul de la subiect :))

Ca sa-mi inchei povestea despre templul Todai-ji intr-un tot unitar, sa va mai spun cateva cuvinte despre: clopotnita care adaposteste un clopot din 752, care la fel a fost deteriorat de un taifun, apoi a fost renovat din nou in 1239.

Sala Nigatsu-do (Sala celei de-a doua luni)

Este vestita pentru privelistea superba asupra orasului ce se poate admira de pe veranda salii, cat si pentru festivalul Omizu-tori (Scoaterea Apei din fantana), ce are loc in perioada 1-14 martie, cand infloresc ciresii, ale carui grandioase procesiuni cu torte aprinse, atrag mi si mii de spectatori.

Atunci se desfasoara un ritual budist, ce reprezinta armonia intre cer, pamant si om, de purificare prin apa si foc, de curatare a oamenilor de pacate, festival ce are loc de peste 1200 de ani.

Atmosfera este fascinanta si plina de mister. Se povesteste ca, mai multe perdele albe, mari, atarnate la intrarea templului permit spectatorilor sa zareasca doar umbrele celor care intra în comuniune cu zeitatea.

Ceremonialul este deschis si incheiat de un spectacol al tortelor, fluturate deasupra capetelor enoriasilor.

Se zice ca cei asupra carora cade cel putin o scanteie sacra sunt feriti de spiritele rele pe tot cursul anului.

Apa care se foloseste in timpul ceremoniei este pastrata in doua vase: unul cu apa de la festivalul respectiv, iar in celalalt apa de la toate ediţiile festivalului.

Sala Sangatsu-do (Sala celei de-a treia luni)

Este cea mai veche constructie din Todai-ji si adaposteste minunate sculpturi din acea veche perioada a secolului al VIII lea. Ele sunt considerate opere de arta, apreciate ca adevarate comori nationale. Acest edificiu lung si dreptunghiular, pe catalige exista si acum, dar lucrarile de arta, datorita importantei valorii lor au fost mutate ulterior in cadrul Muzeului National din Nara.

Oricum pot spune ca ma declar fericita ca am avut sansa sa vizitez cea mai mare cladire din lemn din lume si sa cutez sa-mi ridic privirea catre colosul de bronz, ba chiar sa am curajul sa-i privesc in ochi atat spre marele Buddha, cat si spre celelate statui uriase, paznicii de nadejde, zeitatile protectoare ce-l vegheaza.

Sper ca incursiunea mea prin templul Todai-ji v-a facut placere si v-a starnit dorinta de a ajunge si voi acolo, iar in continuare las pozele sa vorbeasca.


[fb]
---
Trimis de dananecula in 26.02.11 11:02:50
Validat / Publicat: 26.02.11 11:21:50
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dananecula); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P36 O multime de magneti ce ne faceau cu ochiul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28550 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[26.02.11 11:23:15]
»

Totul este deosebit in Tara Soarelui Rasare, oamenii, cultura si civilizatia, arhitectura, obiceiurile, costumele si muzica!

Sper sa placa melodia atasata!

dananeculaAUTOR REVIEW
[26.02.11 11:26:47]
»

@Webmaster13

Plecaciuni si mii de multumiri pentru fundalul muzical!

Ca de obicei prompt, la datorie si melodia aleasa la marele fix.

Cum de le gasesti tu toate asa, la momentul oportun

Zi faina!

dorgo
[26.02.11 17:48:10]
»

@dananecula... felicitari pentru review-urile cu Japonia!

E-adevarat ce se povesteste ca aceasta statuie de metal este un fel de transformator si emitator al energiei cosmice, pe care o simti imediat ce te apropii de ea? Nu ti s-a facut "pielea de gaina"? Cum de nu s-a coclit (inverzit) bronzul statuii intr-o mie si trei sute de ani, (este poleita cu aur?) cand statuia lui Ludovic al XIV-lea din fata Versailles-ului e deja verde dupa "doar" 600 de ani? ... e-adevarat ca in fata lui Budha, te simti ca o furnica la poalele Mont-Blanc-ului? Nici Dumnezeu nu are o statuie asa de mare, doar Zeus in Olimp avea una la fel de mare, considerata una din cele 7 minuni ale lumii, dar ea a disparut de mult, dintre toate minunile a ramas doar una, piramida lui Keops...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster20*
[26.02.11 19:24:14]
»

Modificat data sejurului in iunie 2010 in loc de 2011, conform detaliilor din reviewurile anterioare.

dananeculaAUTOR REVIEW
[26.02.11 22:25:28]
»

Multumesc frumos webmaster20 pentru vigilenta.

Viteza bat-o vina e divina

dananeculaAUTOR REVIEW
[26.02.11 23:40:44]
»

@dorgo

Multumesc frumos pentru aprecieri!

Intr-adevar, asa cum am povestit in review, colosul de Buddha impresioneaza teribil prin impozanta sa.

Cand l-am intrebat secretul

N-a vrut sa ne spuna tratamentul

De arata atat de bine

Tine numai pentru sine

S-acum lasand gluma la o parte si vorbind la modul cel mai serios, asa cum arata pozele, asa-i si-n realitate. Statuia din bronz a lui Buddha, precum si florile de lotus de la baza piedestalului au o usoara tenta de verde-negru. Auriti sunt cei 16 mititei din spatele lui Buddha, impreuna cu statuia zeitei Kannon, din cate am inteles.

Referitor la ,,nimicitatea la cote maxime'' a propriei persoane cand te afli in fata lui Buddha, intr-adevar asa e. Te simti cel mai mic nimic de pe fata pamantului in fata marelui colos.

Dar senzatia trece repede dupa ce cobori la nivelul solului si-i vezi pe niponii trepadusi pe langa tine. Atunci imediat iei atitudine si te simti un VIP, la noua statura, in raport cu 1.60 m inaltimea maxima a lor

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
dananeculaAUTOR REVIEW
[27.02.11 13:12:41]
»

@All

Va multumesc mult pentru ca m-ati votat

Si drept urmare-o continuare iar am mai postat.

Sper sa va placa si sa fie-apreciat

Caci Umeda Sky Buiding nu e de ratat.

E o cladire impresionanata ce m-a fermecat

Si de acolo eu cu impresii am venit de neuitat.

mariusz
[05.08.11 15:14:02]
»

la un asa review este greu de adaugat ceva, intradevar dana ai surprins exact atmosfera extraordinara din Nara.

Eu am fost acolo la sfarsitul lui octombrie anul trecut, pentru o saptamana la o conferinta care s-a desfasurat in parcul cu caprioare (langa templul marelui Buddha). As dori numai sa adaug ca, pentru cine are drum pe acolo sa viziteze neaparat si complexul de temple Horyuji (nu este foarte departe) - considerat cea mai veche structura din lemn din lume (am adaugat o mica poza cu mine tragand de un "clopot" moment in care toti japonezii din jur s-au distrat copios, comentand cu haz - sunt un popor deosebit, politicos pana la exagerare, curat si corect cum noi nu vom fi prea curand).

In Nara eu am stat la JR Nikko Nara excelent situat chiar langa statia de tren si bus.

dananeculaAUTOR REVIEW
[05.08.11 20:47:35]
»

@mariusz

Arigato gozaimasu!

Multumesc foarte mult pentru aprecieri si felicitari pentru completari!

Ar fi frumos daca ai reusi sa ne povestesti despre experienta traita de tine acolo.

Pe mine efectiv m-a fermecat acest coltisor de Japonia si ori de cate ori am ocazia povestesc cu mare inflacarare a prieteni experientele unice din frumoasa Tara a Soarelui Rasare.

Despre parcul cu caprioare am scris separat un review aici, care sper sa-ti placa.

Noi am fost cazati in Osaka, despre care am povestit aici

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
magdalena
[08.12.11 10:27:53]
»

Paranteza aceea a fost foarte buna... Nu stiu cand vom apuca si noi astfel de vremuri!

Mie mi s-a intamplat in Viena. Dupa o zi de umblat, sandalele si picioarele mele nu erau prafuite...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dananecula, dorgo, magdalena, mariusz
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă orașul și prefectura Nara:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059975147247314 sec
    ecranul dvs: 1 x 1