Palatul Regal din Caserta - Micul/Marele Versailles al Italiei

TIPĂREȘTE

De ce mic, de ce mare? Păi, Micul Versailles pentru că așa a fost gândit de Carol al VII lea de Bourbon, care și-a dorit o reședință pentru regii de Bourbon ai Siciliei și Napoli, la fel de strălucitoare ca și Versailles-ul și i-a comandat faimosului arhitect Luigi Vanvitelli să-i construiască o replică a acestuia. În mare parte i-a ieșit pentru că le-am văzut pe amândouă și pot să fac o comparație, numai că într-adevăr Palatul Regal din Caserta este mult mai mic decât Versailles-ul din Franța, ceea ce justifică denumirea de Micul Versailles al Italiei. Marele, i se potrivește și mai bine pentru că se spune că Reggia di Caserta ar fi cel mai mare palat al Italiei și eu nu am văzut atât de multe palate în Italia ca să fac o comparație bună, dar pot să spun că mare este, abia îl cuprinzi cu privirea.

Ca să vă faceți o idee despre mărimea palatului, vă spun și eu dintr-un pliant doar datele tehnice mai importante și anume că este de formă dreptunghiulară, are aproape 250 de metri lungime, 4 curți interioare, 34 scări de acces, 1200 de camere, 200 de săli, cinci niveluri la suprafață și unul subteran și a fost construit timp de 40 de ani începând de la jumătatea anilor 1700. Grădinile palatului au 120 de hectare și se întind de la palat până la cascada Diana care are o cădere de 76 de m, iar distanță de la palat la cascadă este de aprox 3km. Demn de reținut este și faptul că este inclus pe lista mondială a patrimoniului UNESCO încă din 1997.

Caserta, localitatea unde regele Carol al VII lea a hotărât să se construiască palatul, departe de mare ca să nu fie atacat ușor, este un orășel mic, care se află la vreo 40 de km nord de Napoli și în afară de palat se mai poate lăuda cu un apeduct construit de același arhitect Vanvitelli și o catedrală, dar atracția principală rămâne Palatul Regal.

Cum am ajuns noi să vedem Palatul de la Caserta? Amicul nostru plimbăreț ne-a sugerat să nu-l ratăm nicicum dacă ajungem la Napoli. Acuma, noi nu ne mai puteam respecta lista pentru Napoli având așa puțin timp la dispoziție, așa că am tot tăiat, dar ne-am și liniștit în momentul în care am decis că ne vom întoarce neapărat pentru că au rămas unele lucruri nefăcute după care îmi pare rău, rău. Acestea fiind clare a trebuit să luăm totuși o decizie importantă și să alegem din două obiective pe care țineam neapărat să le vedem doar unul, pentru că timpul nu ne-ar fi ajuns pentru amândouă. În cele două zile pline pe care le-am avut la dispoziție voiam să trecem și prin oraș, pe la cât mai multe biserici, măcar un castel, măcar o pizza, o baba...

Cele două obiective mari pe care țineam musai să le vedem și între care aveam de ales, pentru că am ajuns la concluzia că nu le puteam face pe amândouă, erau Muzeul Național de Arheologie din Napoli și Palatul Regal de la Caserta. În urma unor dezbateri furtunoase (pentru că eram 6), am ajuns până la urmă la concluzia că ne-ar plăcea mult să mergem la Palat, în special la grădinile lui. Dar, pentru că văzusem Pompei-ul, eram conștienți că Muzeul de Arheologie ne-ar fi completat și ne-ar fi desăvârșit vizita pe care o făcusem acolo. Însă, eu, dacă am de ales între natură și interior, aleg natura în general și cum am drept de veto în gașca noastră, am ales natura și de data asta, așa că a fost să fie palatul cu grădinile lui. Dar am rămas cu regretul că n-am ajuns la Muzeul de Arheologie și ăsta va fi principalul motiv pentru care voi mai alege o dată Napoli.

Decizia fiind luată, a doua zi ne-am sculat de dimineață, imediat am ajuns la stația de metrou Dante de unde ne-am cumpărat un bilet combinat metrou + tren până la Caserta pe care am dat 3,60 EUR de persoană și în scurt timp (după 4 stații de metrou) eram la Stazzione Centrale Garibaldi ca să luăm trenul. N-ați uitat de biletele combinate și că procedând așa biletele sunt mai ieftine și eviți statul la mai multe cozi, fie ele și de două persoane. Trenurile pentru Caserta circulă din jumătate în jumătate de oră dar sunt mai puturoase decât celelalte. Cele de la Napoli la Sorrento am zis că sunt mai nasoale decât cele din Puglia, dar sunt curate și îți faci treaba cu ele. Pentru Caserta am mers în direcția opusă și ne-am mișcat cam lent. Pe distanța de 40 de km, trenul a făcut aproape o oră. A mers, a stat, iar a mers... ne-am mișcat cam încet.

Din gara de la Caserta ajungi foarte ușor la palat pentru că îl ai în fața ochilor imediat cum ieși din gară și traversezi șoseaua. Până la palat treci prin parcul din față, care la data vizitei noastre nu arăta nicidecum așa cum arată în pozele de pe net. Era doar iarbă crescută și netunsă, niște bălării, gard viu netuns, fără ronduri de flori așa cum arată pozele, în principiu nimic nu era la locul lui, dar erau o mulțime de oameni care trebăluiau pe acolo. În schimb după ce am intrat în grădinile palatului alta a fost treaba.

Intrarea la palat a costat 12 EUR de persoană iar noi am ales să începem cu grădinile pentru că ele au fost motivul pentru care am ales palatul, urmând ca ulterior să intrăm și în interior în funcție de cât ne mai țineau picioarele, având în vedere că urma să mergem prin grădini 3 km la dus, drum pe care trebuia să ne și întoarcem, pentru că palatul are o singură intrare/ieșire. Până la urmă ne-au ținut picioarele și am văzut tot palatul chiar dacă pe repede-înainte, pentru că nici nu ai cum altfel. Este un traseu care nu-ți permite să te întorci, așa că o dată intrat mergi până la capăt.

Am văzut la intrare că puteam să închiriem biciclete, 3 EUR pentru o oră sau 14 EUR pentru o zi și erau biciclete de toate felurile simple, de 2 persoane, de familie, erau și calești dar nici n-am mai întrebat de preț pentru că mi-am imaginat că este destul de scump și oricum voiam să mergem pe jos ca să ne abatem cum și cât voiam.

Grădinile încep cu o alee destul de largă, perpendiculară pe clădirea palatului care începe chiar de la ușa de acces către ele și se termină aproape 3 km mai departe la Fântâna Dianei, piesa de rezistență a grădinilor. Parcul are 120 de ha și pe tot drumul întâlnești cascade, fântâni, statui, bazine cu pești, copaci și multă verdeață de jur împrejur și totul devine din ce în ce mai frumos pe măsură ce înaintezi pe această alee.

Să nu uit de microbuz, ca mijloc de transport prin grădini. Există un microbuz care face curse regulate de la palat până în capăt la Fântâna Dianei. Trebuie să mai știți că Palatul de la Caserta este un mic Versailles dar nu este atât de întortocheat ca el. Dacă te poziționezi în oricare din capetele aleii centrale vezi tot drumul pe care îl ai de făcut. Deci microbuzul costă 2,5 EUR pe sens și trece regulat, cred că la 15-20 minute. Vă recomand să vă duceți pe jos pentru că tot peisajul cu cascade, fântâni... este în trepte și o să-l vedeți bine la dus. Dacă vă întoarceți pe jos ar trebui să întoarceți tot timpul capul să vedeți peisajul, ceea ce n-are nici un sens. Deci, neapărat la dus pe jos iar la întors eu vă recomand să luați microbuzul și așa am făcut și noi pentru că nu are nici un rost să vă mai rupeți picioarele venind absolut pe același drum.

Revenind la grădini ele sunt împățite în 3 secțiuni. Prima este mai mult cu natură. Aleea centrală este încadrată și pe o parte și pe alta de pajiști cu gazon foarte bine întreținut, plin de floricele albe, iar puțin mai departe sunt copaci imenși printre care sunt tot felul de statui. Ne-am apropiat și noi de un astfel de grup ca să vedem mai de aproape.

Cam de la sectiunea a doua începe terasarea și încep fântânile și cascadele dar și bazinele cu niște pești imenși. Pe tot parcursul plimbării vezi în capăt cascada artificială care alimentează toate aceste cascade și fântâni de pe traseu, care pe măsură ce te apropii de capăt devine și mai spectaculos, cum vă spuneam.

De aici și până în capăt sunt patru fântâni inspirate din legende și fiecare este decorată cu statui care simbolizează personaje mitologice. Fiecare fântână are în dreptul ei un panou informativ cu legenda și construcția ei și vă recomand să nu le ocoliți pentru că sunt povești interesante. Eu spicuiesc pentru voi cât pot de puțin pentru că aș vrea să vă las plăcerea de a descoperi singuri amănuntele.

Prima fântână este a lui Aeolus, zeul vântului, și din statuile care simbolizează diverse personaje mitologice lipsește chiar a lui, pentru că fântâna aceasta nu a fost finalizată. Mergând mai departe, trecând pe lângă bazine cu pești, am ajuns la a doua fântână, Fântâna lui Ceres, zeița agriculturii și a roadelor pământului. În jurul fântânilor sunt grupuri statuare reprezentând diferite scene din mitologie. A treia fântână este Fântâna lui Venus și a lui Adonis și reprezintă o scenă de dragoste, iar cea mai frumoasă este cea de la capătul drumului, la 3 km de palat, care alimentează toate celelalte cascade și fântâni pe lângă care am trecut. De-o parte și de alta a cursului de apă care se scurge sunt două grupuri statuare, unul reprezintă Fântâna Dianei, zeița vânătorii și a lunii, urmărită de Actaeon (celălalt grup statuar) pe când se scălda goală cu nimfele ei. De aici avem o frumoasă priveliște asupra palatului și a drumului pe care am venit.

În capăt de tot, în dreapta Cascadei Diana ar fi a treia secțiune a grădinilor, reprezentată de Grădinile Englezești, adăugate ulterior acestui parc, care se vizitează după un program și au la intrare un plan foarte bine făcut pe care îl poți consulta. Se închide la 18, dar accesul se face până la ora 17, lucru pe care ni l-a spus un paznic care se afla la intrare. Tot el ne-a recomandat ce să nu ratăm în grădini și ne-a avertizat că nu trebuie să găsim o ieșire spre palat, având în vedere că grădinile englezești se desfășurau din capătul parcului spre palat, pentru că nu este altă cale de a ne întoarce decât cea pe care am venit.

Am intrat în grădinile englezești și ne-am pierdut pe pajiști cu copaci seculari, am dat de un teatru în aer liber, un templu italian, apoi am ajuns la Baia lui Venus, unde este o statuie a zeiței și aici ne-a fascinat locul cu vegetație multă de parcă eram într-o junglă. Am dat apoi de un canal și un mic lac cu nuferi, am trecut peste un pod, am făcut poze multe și am ajuns într-un fel de peșteră cu stâlpi și coloane (vă zic din planul de la intrare că este Criptoportico, eu n-aș fi știut asta) iar între ele erau statui descoperite la Pompei (Pompeii) și Ercolano (Herculaneum), orașele antice acoperite de lava Vezuviului.

Mi-ar fi plăcut să stau mai mult în grădinile astea, adevărată oază, cu plante, flori, copaci, să mă așez pe una din pajiști și să stau așa, să nu mă gândesc la nimic. Neapărat să intrați și în grădinile englezești, o să fiți foarte încântați. Am ieșit după mai bine de o oră și am găsit un microbuz în stație, care este chiar acolo între Fântâna Diana și grădinile englezești, pe care l-am luat până la palat, pentru 2,5 EUR de persoană.

Odihniți un pic pentru că am stat jos în microbuz, am intrat în palat pe niște scări de marmură, grandioase, care aveau de o parte și de alta lei, care simbolizează puterea regală. În capătul scării este statuia lui Hercule, iar odată ajunși la etajul 1 am urmat traseul indicat și ne-am bucurat ochii așa cum nici nu ne așteptam.

N-aș vrea să fac acum, uitându-mă pe planul palatului, o înșiruire tehnică de camere, cu denumiri și stiluri de construcție, pentru că nu mă pricep și cred că fiecare caută detalii în funcție de personalitate, așa că tot ce pot să fac este să vă îndemn să vizitați acest palat și să dezvoltați la fața locului după preferințele voastre.

Ceea ce mi-a atras mie atenția a fost opulența dar și bunul gust care răzbat din toate sălile palatului. Într-o ordine care poate să nu fie chiar cea de pe teren o să fac și eu o înșiruire simplă a unor camere prin care am trecut.

Mi-a plăcut Capela Palatină care a fost inspirată de Capela de la Versailles, unde totul era din marmură. Sala Tronului, principala atracție a palatului, este precedată de 5 anticamere, care au început mai simplu, devenind din ce în ce mai bogate, mai frumos ilustrate, mai elegante, până am ajuns la vestita sală a tronului.

Cele 5 anticamere prin care am trecut au fost Sala Halebardierilor, Sala Gărzilor de Corp, Sala lui Alexandru (Macedon), Sala lui Marte, zeul războiului, unde se aduna nobilimea regatului și evident decorată cu basoreliefuri reprezentând scene de luptă, unde era un candelabru imens și Sala Zeiței Astraea, zeița justiției, unde erau primiți ambasadorii și alte personalități de stat.

Apoi am ajuns în SalaTronului, cea mai frumoasă sală din tot palatul. Opulență, rafinament, eleganță, bun gust... ce să zic... toate se întâlnesc aici. Sala Tronului are 40 de m, pe tavan sunt scene de încoronare, dar tronul este foarte mic în comparație cu ce vezi în sală. Deasupra lui stă Zeița Nike, Zeița Victoriei din mitologia greacă.

După sălile oficiale urmează apartamentele private, săli de consiliu, dormitoarele regale, cu paturi cu baldachin, saloane între apartamente, dormitoarele copiilor, camere de baie, am mai văzut patru încăperi care simbolizau anotimpurile, decorate în culori caracteristice fiecărui sezon, foarte, foarte frumoase acestea, apartamentele regale decorate cu mobilier original, candelabre, vase chinezești, tapiserii pe pereți, portretele regilor, ale reginelor, ale copiilor lor, a urmat Pinacoteca cu mai multe săli unde am văzut tablouri reprezentând portrete, porturi, vestimentații, nu uit nici Biblioteca și chiar un glob pământesc cu împărțirea lumii de la acea dată și nu în ultimul rând alegoria din sticlă de la ieșire, foarte frumos realizată, care este o reprezentare a vieții la palat cuprinzând toate păturile sociale.

Merită o vizită mai pe îndelete la acest palat. Iubitorii de astfel de obiective trebuie să-și rezerve o zi pentru palat și grădini. Noi ne-am grăbit, așa cum facem întotdeauna, ca să mai vedem și altceva în ziua aceea, așa că la ora 14 luam trenul înapoi către Napoli.

N-am nici o îndoială că o să vă placă ce vedeți în poze și că o să adăugați Palatul Regal din Caserta în planurile voastre viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 4605 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI