GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Caserta, un vis regal cu imaginile fantasticului palat!
Oare de ce nu auzisem până acum de el?
Palatul Caserta – sau Versailles-ul Italian.
La nord de Napoli, aceiasi regi Bourboni au construit în sec. 18 un palat care să rivalizeze cu cele din Paris și Madrid. Este urias, nu se viziteaza decat o mica parte, somptuos elegant, inconjurat… se pare, de un prea frumos parc cu multe bazine, cascade si fantani. Parcul nu l-am putut vizita, incepuse o ploaie torentiala. Este una din cele mai mari resedinte regale din lume, aproape de Napoli.
Declarat patrimoniu UNESCO, Caserta nu este un oras cu un palat regal, este un palat regal completat de un oras.
Am urcat o grandioasa scara de marmura strajuita in ambele parti de lei, simbol al puterii regale – care ne-a condus catre holul superior. De aici se poate ajunge la eleganta capela a palatului si la apartamentele regale.
Capela palatina este o adevarata bijuterie arhitecturala. Tavanul boltit este impodobit cu lemn casetat, podeaua si coloanele sunt lucrate din marmura.
Apartamentele Regale erau destinate sederii suveranilor precum si organizarii unor ceremonii. Este aproape imposibil de redat prin cuvinte frumusetea lor. Totul emana opulenta, eleganta, rafinament, bun-gust. Sunt bogat decorate cu motive florale lucrate din stuc acoperit cu foita de aur, pe tavane sant fresce minunat pictate – unele in tehnica 3D, pe pereti sant sculpturi realizate in marmura sau tot in stuc aurit. Tot acest ansamblu absolut uluitor este completat de mobilierul original, de candelabre de cristal sau bronz aurit, de vase chinezesti lucrate din pietre semipretioase de jad si malachit, de tapiserii enorme care impodobesc peretii, de tablouri cu portretele regilor si reginelor.
O sa incerc sa va redau prin cuvinte si fotografii frumusetea naucitoare a catorva incaperi: sala tronului, care are nu mai putin de cinci anticamere si apartamentele regale. Una mai frumoasa ca alta.
Sala Halebardierilor, prima anticamera, sunt opt busturi feminine reprezentand alegorii ale artelor, iar pe mici console dispuse pe cate o latura a camerei sunt busturile sculptate in marmura si alabastru a patru regine din dinastia de Bourbon.
Sala Garzilor de Corp, are douasprezece basoreliefuri de jur imprejurul peretilor, reprezentand episoade din al doilea razboi punic. Si aici sunt patru console pe care se afla, de aceasta data, busturile regilor din dinastia Bourbon.
Sala lui Alexandru, dedicata marelui Alexandru Macedon. Fresca de pe tavan prezinta casatoria acestuia cu printesa orientala Roxana. Peretii sunt ornati cu doua picturi de dimensiuni mari reprezentand momente importante din istoria Bourbonilor: abdicarea lui Carol in favoarea fiului sau Ferdinand IV, respectiv victoria lui Carol in batalia de la Velletri.
Sala lui Marte, zeul razboiului si era folosita ca si anticamera pentru nobilimea regatului, inaltii functionari si intendentii straini. Peretii sant impodobiti cu medalioane sculptate in marmura in care sant infatisate scene de lupta. In mijlocul camerei, asezata pe un postament tot de marmura este o cupa din alabastru daruita suveranului Ferdinand al II-lea de Bourbon de catre Papa Pius IX in semn de multumire pentru ospitalitatea cu care a fost primit in timpul perioadei Republicii Romane (1848-1849).
Ultima anticamera este dedicata zeitei justitiei, Astraea aici erau primiti ambasadorii, secretarii de stat si alte persoane privilegiate. Numele incaperii vine de la fresca de pe tavan, care infatiseaza trimful zeitei justitiei, incadrata de Adevar si Inocenta.
Sala a Tronului, fastuoasa. Pe tavan este reprezentata scena de incoronare, peretii sunt marcati de 28 de coloane corintice care incadreaza usile si ferestrele si bineinteles ca nu lipsesc ornamentele din stuc aurit. Pentru iluminarea salii se foloseau 14 lampadare din bronz aurit. Este mult, mult aur!
Tronul este un mic fotoliu din catifea. In spate sta mareata zeita greaca Nike – zeita victoriei.
Apoi urmeaza urmeaza incaperile private ale familiei.
Palatul este de o frumusete aparte, care merita vizitat pe indelete, pentru a-i putea simti istoria si a-i savura rafinamentul si nobletea.
Trimis de balasa violeta in 28.10.23 13:10:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (balasa violeta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Caserta, CASERTA" (deja existentă pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@balasa violeta: Mi-a făcut multă plăcere să-ţi citesc reviewul pentru că am văzut şi eu palatul în cadrul unei excursii Neapole- Coasta amalfitană pe care am făcut-o în 2014. Mi-am adus aminte de saloane văzând reviewul tău, apoi am căutat şi ce scrisesem şi eu despre Reggia di Caserta, aşa că iată l-am mai văzut o dată. Galeria ta de poze e mult mai frumoasă şi completă decât a mea, nu ştiu de ce le-ai ţinut atât de mult timp ascunse?
Superbonusul de la mine... incantator review-ul tau... ????????
ne vedem/revedem la Revederea AFA?
Am vizitat palatul, dar și grădinile care nu sunt cu nimic mai prejos. Absolut totul somptuos!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Palatul regal din Caserta, resedinta regilor Bourboni (partea a II-a) — scris în 26.01.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Palatul regal din Caserta, resedinta regilor Bourboni (partea I) — scris în 24.01.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Reggia di Caserta ' un must' daca sunteti in Napoli! — scris în 05.09.19 de indiralisa_26 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Palatul Regal din Caserta, măreție și splendoare — scris în 05.09.19 de Rodel din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Caserta — scris în 19.04.18 de sanda_afa din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Palatul Regal din Caserta - Micul/Marele Versailles al Italiei — scris în 31.05.17 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Caserta - orășelul regalității siciliene — scris în 27.01.15 de amero din BUCURESTI - RECOMANDĂ