Cutreierând prin galeria artistică a naturii

TIPĂREȘTE

Pe o vreme splendidă începem o nouă zi de hălăduială prin Insula de Sud a Noii Zeelande.

Nu apuc să turez Toyota astfel încât să se simtă confortabil că şi e nevoie să-i înfrânez elanul. Pe marginea drumului, atârnate de gard, stau suspendate o sumedenie de sutiene.  

Nu expuse la uscat după vremea din ajun, nici îndepărtate de cucoane din cauza vremii frumoase de astăzi ci sunt parte a unuia dintre cele mai controversate obiective turistice ale insulei.

Devenită unică în lume datorită exponatelor sale – am mai văzut în Scoţia o expunere de obiecte vestimentare, dar acolo, în copaci, găseai de la şosete la căciuli cam toate cele trebuincioase pentru a te îmbrăca – atracţia turistică a luat naştere între Crăciunul 1998 și Anul Nou, când au fost puse 4 sutiene pe acel gard, pentru ca în prezent numărul acestora să fie de ordinul sutelor.

Motivul agăţării lenjeriei nu este cunoscut cu exactitate, se fac doar supoziţii…

Gardul Cardrona Bra sau „Bradrona” (cum a fost numit în 2005 după ce a strâns o sumă semnificativă de bani pentru Conștientizarea cancerului de sân) este o oprire destul de ciudată, dar indiscutabil memorabilă, întrucât unde altundeva în lume poți vedea sute de sutiene atârnând de un gard?!

Nu e întocmită vreo statistică sau clasament al cupei predominante…

După expoziţia haute-couture, rămânem ancoraţi în spectacolul naturii care nu ezită să ne aducă în faţa ochilor noi exponate reprezentative pentru Noua Zeelandă.

Adică lacuri albastre şi munţi suri pe creste, culoare data de zăpada care încă ţine piept în mijloc de primăvară.

Primul vernisaj de frumuseţe naturală al zilei ne e prezentat la Wanaka, pe simeze imaginare urmând a fi derulate tablouri pe care voi încerca să le proiectez şi aici – fără a avea pretenţia de a fi considerat un critic de artă – iar ce voi omite vă vor oferi pozele ataşate articolului.

Denumirea oraşului îşi are sorgintea în dialectul din Insula de Sud al limbii maori şi înseamnă „loc de învățare” sau „cunoaștere sacră” .

Prima lucrare ne apare de cum deschidem uşa galeriei, a se înţelege de cum luăm ultima curbă pe deal şi ne apare în faţă lacul.

Ne oprim – noi şi maşina din care ne dăm jos – să admirăm entuziaşti tuşa de imaginaţie artistică trasă de natură. Spre bucuria noastră, expoziţia este gratuită.

La fel cum găsim şi loc de parcare în oraş după ce revenim la autoturism şi coborâm panta lină ce ne duce spre centru, acolo unde se pare că toată populaţia se adună în Pembroke Park.

E o duminică dimineaţa, puţin trecut de ora 11, iar oamenii simt atracţia târgului săptămânal.

Şosete de lână aidoma celor croşetate şi de mama, cârpătoare de curăţat ceapă sau bătut carnea de şniţele, căciuli, cărţi vechi, suveniruri artizanale ori jucării de pluş se regăsesc printre produsele enumerate fugitiv de mine sau la a căror expunere se opreau turişti ca noi sau părinţi cu bebeluşi în cărucioare.

Terenul pe care se întind mărfurile e imens, 10,5 hectare de loc plat acoperit cu un covor de iarbă şi alei asfaltate ori pietruite. În anul 1878 inundaţii uriaşe au acoperit mare parte a acestuia, a distrus satul şi a determinat coloniştii să-şi construiască casele pe terenurile mai înalte, astfel încât în zilele noastre Wanaka pare un loc în care locuinţele se preling de pe dealurile înconjurătoare spre lac.

Locaţia mirifică a determinat-o şi pe Shania Twain să îşi construiască o vilă aici, stabiliment ce a fost introdus ulterior în circuitul turistic.  

Principala atracţie a zonei o reprezintă lacul. Poziţionarea, culoarea apei şi încă un amănunt asupra căruia voi reveni. Că e definitoriu pentru oraş.

După lungi opoziţii şi manifestaţii, în anul 1973 a fost adoptată legea privind conservarea lacului Wanaka, un act care interzice orice control al nivelului acestuia. Pare un act iresponsabil, sincer, însă pe parcursul sejurului nostru în Noua Zeelandă am putut lua contact cu ceea ce înseamnă grija pentru mediu şi păstrarea nealterată a acestuia, chiar cu posibile implicaţii colaterale.

Nu degeaba brandul de ţară este “100% pure New Zeeland” …

După mişcarea alene printre mesele comercianţilor ne îndreptăm spre lac. În mod evident şi oarecum involuntar, toată lumea se îndreaptă dinspre centru în stânga şi merge vreo 15 minute.

Motivul? Poate cel mai faimos şi fotografiat copac din lume, dacă nu – cu siguranţă – unul dintre cele mai cunoscute: Wanaka Tree. Copacul ce pare că pluteşte pe apele curate ale lacului având în spate fundalul uluitor al munţilor.  

De la începuturile umile în urmă cu mai bine de 80 ani ca stâlp al unui gard de lemn ridicat pentru a preveni rătăcirea animalelor, copacul a devenit un alt tablou expus în galeria Wanaka.

Faima i-a fost adusă de Dennis Radermacher, un fotograf din Christchurch, care l-a surprins într-o zi ceţoasă din iunie, muncă simplă ce i-a adus un important premiu artistului şi prestigiu copacului, prezentat într-o grămadă de ipostaze pe conturile a sute de mii de personaje perindate pe aici.  

Salcia stă singură şi tristă în lac, cu Alpii de Sud dindărăt, iar transformarea sa dintr-un stâlp de susţinere într-unul dintre cele mai fotografiate repere naturale din lume reprezintă o dovadă a modurilor neaşteptate în care natura ne poate surprinde şi inspira.

Pentru capodopere fotografice se recomandă a te prezenta la faţa locului imediat după răsărit sau înainte de apus, iar toamna e cel mai indicat anotimp.  

Pe reţelele sociale a apărut ştirea conform căreia un atacator necunoscut a tăiat copacul în noaptea de 31 martie 2022. Un fake, să mă menţin în coordonate de limbaj actual. El încă se află acolo şi atrage zilnic sute de turişti interesaţi de a-şi imortaliza pe Instagram, X sau Facebook prezenţa la Wanaka.

Drumul dus-întors din zona centrală până la liderul obiectivelor turistice zonale l-am parcurs pe Te Ara Maumahara, tradusă din maori prin Calea Inteligentă şi adaptată de Consiliul Local prin Calea Memoriei, nume dat unui proiect prin care 645 de plăcuţe gravate au fost poziţionate în ciment pe marginea dinspre lac a promenadei în anul 2023.

Fiecare dintre aceste înscrisuri marchează ani şi evenimente cu semnificaţie locală, naţională sau mondială.

Ca interes local se menţionează, de exemplu, deschiderea unui centru comunitar iar la nivel naţional găsim date despre descoperirea aşezării Aotearoa (Noua Zeelandă) de către canoele celor veniţi din Tahiti (1240-1280), primul contact al maorilor cu europenii, olandezii conduşi de Abel Tasman (1642), contrasemnarea de Coroana britanică a declaraţiei de independenţă (1836), prima ţară în care femeile au avut drept de vot (1893), abrogarea pedepsei cu moartea (1957), prima cupă mondială la rugby câştigată de All Blacks (1987) sau primele medalii olimpice (1988).

Din sumedenia de notificări cu privire la istoria mondială, amintesc protestele din Piaţa Tianmen, invadarea Kuweitului de către Iraq, reunificarea Germaniei sau prima traversare a Cercului Arctic, reuşită de nava Resolution a căpitanului Cook.

Parcurgerea cu acestui drum se poate consfinţi într-o adevărată lecţie de istorie. Dacă ai timp şi plăcere de a citi toate plăcuţele. Iar eu am făcut 645 de pauze spre o oarecare disperare – nu evident afişată! – a Adrianei.  

Cred că mai avea puţin şi se dădea la jucăriile aflate în lădiţe de lemn puse la dispoziţie de administraţia locală pentru cei mici, ai căror părinţi nu mai au, astfel, grija aducerii lopăţelelor, găletuţelor, animăluţelor sau a altor obiecte diminutivate când ies la plajă.  

Ne aşezăm alături de alte două mai în etate şi ne lăsăm învăluiţi de căldura soarelui în vreme ce admirăm capodopera galeriei despre care vorbeam mai pe la începutul articolului.

Nu părăsim Wanaka fără a degusta nişte chips and fish, îndeletnicire pentru care trebuie să ne instalăm în interiorul barului pentru a ne proteja de atacurile pescăruşilor.

Nu doar Wanaka Lake ne produce astăzi fiori de plăcere vizuală. Porniţi la drum de aici aveam să ne delectăm după câţiva kilometri cu Lake Hawea, pentru ca drumul să revină ulterior la primul, pe al cărui ţărm conducem o distanţă apreciabilă, prilej de noi delectări.

Şi când te gândeşti că odinioară pe aici găseai gheţari…

Rulăm pe World Heritage Highway iar după Boundary Creek Reservoir trecem prin Pasul Haast, cea mai scundă trecătoare prin Alpii de Sud - deschisă de către sir Keith Holyoake – şi facem o oprire pentru o nouă dezmorţire. Lăsăm autoturismul în parcare şi ne plimbăm preţ de câteva minute printr-o pădure de basm pentru a ajunge la Fantail Falls.

Nu e singura cascadă din drum, ceva mai încolo dăm de alta mai impozantă, Thunder Creek Falls cu ai ei 28 metri înălţime de la care apa provenită din gheţar se avântă în gol şi dă naştere râului Thunder Creek, un mic afluent al omologului Haast.

Staţie obligatorie pentru cei împătimiţi de frumuseţi naturale: Knights Point. Privind de aici Marea Tasmaniei ale cărei ape lucesc în bătaia amicală a soarelui şi crestele muntoase ce par a ieşi din valurile ei, te simţi norocosul care a extras un bilet către Paradis.

Sud vestul Noii Zeelande este una dintre cele mai mari zone sălbatice din emisfera sudică, una în care munţii acoperiţi cu zăpadă, lacurile adânci, râurile ce cară apa provenită din gheţari, pădurile neîntrerupte sau pajiştile verzi pline de oi alcătuiesc un peisaj de o frumuseţe excepţională.  

Următoarea bucată de drum va fi în pantă descendentă iar când dăm de nivelul mării ne oprim la un alt punct istoric din viaţa acestei naţii, Mahitahi/Bruce Bay, locul în care se presupune că Maui a ajuns cu canoea prima dată în Noua Zeelandă.

Plaja reprezintă un exemplu impresionant al Coastei de Vest în cea mai bună formă naturală şi sălbatică, o plajă cu o semnificație specială pentru Makaawhio, trib local maori, fiind folosită de locuitorii maori care călătoreau prin zonă, cunoscută drept locația Te Taauaka Waka a Maui marae, adică “locul de aterizare al waka din Maui” .

În mitologia maori, ca și în alte tradiții polineziene, Māui este un erou cultural și un șmecher, renumit pentru isprăvile și inteligența sa, posedând o putere supraomenească, fiind capabil să se transforme în animale precum păsările și viermii.

S-a născut prematur și, aruncat în ocean de mama sa, valurile l-au transformat într-un copil sănătos iar spiritele oceanului l-au găsit și l-au învelit în alge și meduze până a fost descoperit de bunicul său. Ulterior, a fost dus să locuiască cu frații săi până când într-o zi și-a urmat mama în lumea mare unde și-a întâlnit tatăl, Makeatutara, care l-a botezat în altă tradiţie pe Māui.  

Ca pedeapsă a zeilor pentru această întâmplare, Māui și întreaga umanitate au fost sortiţi să moară. Māui este creditat că a prins un pește uriaș folosind un cârlig luat din osul maxilarului bunicii sale.  

Peștele uriaș avea să devină Insula de Nord a Noii Zeelande, cunoscută sub numele de Te Ika-a-Māui iar în unele tradiții, canoea lui (waka) a devenit Insula de Sud, cunoscută sub numele de Te Waka a Māui.     

 La capătul acestei zile în care istoria, mitologia şi natura s-au împletit pentru a ne delecta ajungem la cazarea din Fox Glacier, la o fermă de animale situată într-un sătuc de câteva case.

Urmând recomandările gazdei, activităţile noastre nu se finalizează încă, dar despre ele voi povesti în articolul ce intenţionez a-l dedica frumuseţilor de pe aici.

---

VIZUALIZĂRI: 294 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI