Nikko — leaganul celor mai frumoase monumente istorice

TIPĂREȘTE

Urmatoarea zi plecam cu trenul Shinkansen la nordul orasului Tokyo cca 150 km, intr-o frumoasa zona de munte, unde urma sa vedem celebrele monumente dedicate marelui shogun - Tokugawa Ieyasu si unicul pod sacru Shin-kyo.

Dar pentru a calatorii cu trenul cel mai ieftin trebuie sa iti achizitionezi un permis JR, de calatorie pe o durata de 7 zile, 14 zile in functie de cat ai nevoie, nelimitat pe autobuze JR, trenuri JR-incluse si calatoriile cu trenuri rapide shinkansen (cu exceptia ultrarapide nazomi), feriboturi JR.

Numaratoarea zilelor incepe dupa ce activezi permisul la o agentie de bilete din garile Japoniei, fiind trans- format in abonament, iar daca stii si trenurile pe care le vei folosi, poti lua de la inceput si locurile, fara a mai fi nevoit sa stai la coada de la casa de bilete. Mergi direct pe peronul unde vine trenul dorit. Aceste permise se achizitioneaza inainte de a ajunge in Japonia de la agentii de calatorii autorizate in capitala fiecarei tari de origine (noi le-am luat din Bucuresti in zona Baneasa). Pretul a fost de 175 euro/7 zile de la activarea in Japonia, la prima calatorie. Esti eligibil pentru acest permis numai daca esti vizitator temporar.

Deoarece plecarea era din gara Ueno la o ora matinala, 7,30, aproape de hotel am decis totusi sa activam permisul cu o seara inainte de plecare. Asa ca la ora 7,00 cu ochii carpi- ti de somn, am plecat din hotel, in 10 min. eram in fata garii si cu 10 min inainte de pleca- rea trenului, eram asezati la rand in fata portitei cu numarul 6, numar ce indica exact locul unde urma sa se opreasca vagonul cu numarul 6, scris pe biletul nostru.

Pana sa vina Tohuku Shinkansen care urma sa ne duca pana in statia Utsumomiya, de unde luam pana in Nikko un alt tren normal, dar cu acest abonament aveam voie sa ne suim la vagoanele de clasa I, fara lo- curi, am pregatit aparatele sa prindem in poza momentul intrarii in gara. In timp ce asteptam prin spatele nostru auzim un fasait puternic, cand ne intoarcem realizam ca am pierdut un moment unic, trecuse ca un zbor scurt, un lung tren ultrarapid nazomi, venit probabil din gara Tokyo.

A fost atat de scurt momentul incat nici nu am putut vedea bine cum arata, pana ne-am dezmeticit nici urma de tren. Totusi am fost pregatiti sa facem poza trenului asteptat, care a oprit milimetric cu usa vagonului 6, in dreptul portitei de pe peron unde in ordinea sosiri asteptam la rand. Pe peron in dreptul vagonului 6 sunt 2 buline, una verde si una rosie. Bulina verde este pentru formarea randului primului tren care venea pe peron, conform timpului afisat la monitor, dupa ce pleca trenul si se elibera bulina verde, calatorii urmatorului tren, de la vagonul 6 se mutau de pe bulina rosie, pe cea verde. Japonezii intr-o liniste si disciplina perfecta, faceau ca niste roboti aceste miscari fara a incurca circulatia cuiva incat toata lumea de pe peron urca repede, cu calm in vagon, iar trenul pleca la scurt timp dupa oprire

Inca de la plecare, viteza a fost destul de mare si continua sa creasca incat pana la urmatoarea oprire, la Osaka, atinsese 310 km/h, dupa cum arata indicatorul asezat deasupra usii, iar pana am ajuns la Utsumomiya, unde coboram sa schimbam pentru Nikko, trecuse cca 1 h.

Vagoanele foarte curate, despartite de un hol unde erau WC-urile, bine aerisite, cu sapun lichid, hartie de sters pe maini, iar pe hol treceau carucioare cu bufet pentru servit ceai, cafea, niste snackuri, totul facea ca aceste calatorii sa-ti faca placere, iar timpul sa zboare atat de repede incat la coborare ai fi vrut sa nu se termine asa repede.

Din gara Utsumomiya, am luat un tren care vine din ora in ora, pana la Nikko. O gara mica, inconjurata de spatii verzi, iar pe partea dreapta un drum in panta ducea spre niste case mici asezate dea lungul lui. Nu stim daca acela era drumul cel mai scurt sau nu pana la statia de autobuze care mergeau pana la Parcul National Nikko, la marginea de sud-est a orasului Nikko, dar noi asa am luat-o si in final am ajuns intr-un rond mare, in mijlocul caruia erau peroane pentru mai multe autobuze. Am citit traseele afisate autobuzelor, am mai intrebat si niste turisti (usor de identificat in Japonia) ca pana la urma sa ne asezam pe peronul bun, in asteptare autobuzului. A durat vreo 1/2 h, pana a venit autobuzul, de s-a facut aglomeratie in statie. Am reusit sa ne suim cu totii, dar inghesuiti bine, incat puteam sta in mijloc fara sa fie nevoie sa ma tin de ceva ca sa nu fiu balansata.

In aceste conditii vitrege am ajuns fara sa vad nimic din locurile pe langa care am trecut prin oras pana la prima statie de unde incepea drumul Omotesando, care serpuieste prin parcul National Nikko. Aici au coborat multi turisti, dar de la plecare din statie am decis sa coboram la ultima statie, ca apoi sa parcurgem tot parcul si sa vizitam pe masura ce coboram muntele. De aici am putut sa ne asezam pe scaune si sa contemplam peisajul.

La ultima statie de pe drumul Omotesando, am coborat, iar din piata larga am luat intai biletele pentru vizitele din interiorul parcului. Pe partea stanga intrarii am intrat la Templul Rinno-ji, un templu ocupat de o secta budista- Tendai. In mijlocul curtii este Sala celor Trei Buddha, construita in 1648 :statuia din stanga il reprezinta pe Kannon cu mii de brate, in mijloc pe Amida-Nyorai si in dreapta Bato Kannon cu cap de cal (zeul protector al cailor), iar pe partea stanga a curtii este Sala Tezaurului, in spatele ei o gradina cu multe flori frumoase. In timp ce admiram gradina, un grup de preoti buddhisti, au iesit de la slujba, putand sa le facem o poza.

Templul a fost fondat de preotul Shodo-Shonin. Am parasit templul si am intrat pe poteca care ducea mai sus la Altarul Tosho-gu. Inainte de a prezenta templu, merita sa dau cateva date referitoare la constructia si a locului ales de shogunul Tokugawa Ieyasu ca mausoleu al sau. Decizia a fost luata chiar de shogun in timpul vietii impresionat de frumusetea muntelui din Nikko, cu izvoare termale, cascade, numeroase lacuri. In 1616, marele shogunul Tokugawa Ieyasu a murit, iar pe locul ales s-a excutat mormantul conform dorintei lui, modest care nu scotea in evidenta maretia si va- loarea shogunului, dupa cum a considerat nepotul lui. De aceea in 1634, nepotul a ridicat un altar maret pe masura valorii bunicului sau, Altarul Tosho-gu. Pentru a realiza un altar cum altul nu era in Japonia, nepotul a adus 15000 de muncitori, celebrii fiecare in meseria lui: tamplari, pictori, sculptori. Si ca maretia sa fie si mai mare cladirile interioare au fost acoperite de 2,5 milioane de frunze aurite.

Dupa ce am urcat pe alee am ajuns in fata unei imense porti din piatra, flancata de statuile a doi aparatori fiorosi cu ornamente colorate, poarta Omotemon marca intrarea in altar. Inainte de altar pe partea stanga sunt 3 depozite unde sunt ornamente sacre pentru sarbatori, iar ultimul depozit are sculptate elefanti. Pana intri in altar, treci mai intai prin Shinky- usha - grajdul sacru, cu efigia unui casl alb si sculpturi ale mai multor maimute, a caror spi- rite erau considerate protectoarele cailor, apoi renumita sculptura in relief a trioului„Sa nu auzi ceva rau, Sa nu spui ceva rau, Sa nu vezi ceva rau". Dupa ce parcurgi, grajdul ajungi la o cisterna cu apa, unde sintoistii isi spalau mainile, isi clateau gura inainte de a intra in altar.

Al doilea torii, dupa ce il treci vei vedea pe partea dreapta o clopotnita si pe stanga turnul tobelor. Treci de turnul tobelor este o cladire cu un desen, un dragon care urla o reproducere, originalul a fost distrus in incediul din 1961. In aceasta sala daca bati din palme, ecoul reproduce urletul dragonului. Iesi afara si continui sa mergi pe drumul principal, urci cateva trepte si ajungi la Yomeimon - Poarta Soarelui, inalta de 11 m cu sculpturi reprezentand girafe, pasari, pasarea Phoenix, nemuritori chinezi, copii. O coloana a porti este sculptata cu capul in jos pentru a indepartas spiritele rele, care atrageau invidia acestei opere. Treci de poarta si ajungi la cladirea Mikoshigura, unde se afla mikoshi-palakinul sacru purtat la sarbatori de preoti, iar in fata sunt alte doua incaperi, frumos decorate, in multitudine de culori - Haiden-Oratoriu si Honden-Sala Principala. Pe partea dreapta fata de Yomeimon este un culoar pana la Poarta Sakashitamon, in fata careia este o sculptura cu o pisica dormind, realizata de un mare artist din sec. XVII-Jingoro, numele sculpturii:Nemuri- neko. Dupa ce treci de porti mergi pe o scara lunga care te duce pe aleea unei paduri de cedrii pana la mormantul lui Ieyasu. Aceasta cladire-altar pot spune ca este cel mai frumos monument din Japonia, depasind prin valoare artistica celelate creatii din aceasta tara.

Pe langa altarul Tosho-gu in parcul Nikko mai sunt inca 3 altare, dedicate muntelui: Nantai-san, Okumiya-in apropierea varfului muntelui - cel mai sacru, langa lacul Chuzenji-ko si Honsha langa raul Daiya-gawa, peste care trece celebrul Pod Sacru, un simbol al Japoniei. Cladirile au fost construite in 1619, iar la inceput au fost budiste si din 1868 li s-au dat conotatii sintoiste. La vest de Nantai mausoleul lui Taiyuin dedicat shogunului care a realizat Altarul Tosho-gu, shogunul Tokugawa Iemitsu, o cladire frumos impodobita, dar nu atat de incarcata cu picturi, sculpturi ca Tosho-gu. Dupa ce am strabatut padurea de cedrii, am co- borat pe bulevardul Omotesando pana am ajuns la iesirea din Parcul National, pe langa raul Daiya-gawa, care isi continua curgerea spre oraselul Nikko.

Peste rau aruncat ca un arc rosu Podul Sacru-Shin-kyo, atrage toate privirile turistilor. Treci de un torii care delimiteaza o parte a podului si intri pe podul sacru acoperit cu mochete de puls pentru a face poze, pe partea opusa a podului o alta poarta torii delimiteaza podul. Acest pod a fost utilizat in scopuri numai ceremoniale, construit in 1636 si are o legenda despre un preot cu numele Shodo-Shonin, care ar fi traversat raul pe spatele a doi serpi. Dupa ce a fost realizat, la scurt timp a fost luat de apa si reconstruit identic cu cel care se folosea pentru ceremonii in 1907.

Din acest punct, am continuat drumul pe bulevard pana la prima statie de autobuz care ducea la gara. Nu am mai ramas in orasel, deoarece erau numai niste case mici insirate dea lungul bulevardului, avand curti impodobite cu flori si copaci infloriti. Din loc in loc la parterul caselor erau mici magazine care asigurau aprovizionarea cu strictul necesar localnicilor. Nu am vazut nici un restaurant sau un loc unde puteam sa luam masa, era ora 17 si eram lenisati de foame.

In timp ce asteptam autobuzul sa mergem in Parcul National, in aceea piata larga am vazul cateva localuri si chiar un mare restaurant, unde am fi putut lua masa asa ca in prima statie de autobuz am ramas sa ne continuam drumul spre gara.

Ne-am oprit in fata unui restaurant mic, o constructie veche in care am intrat. Foarte curat, am urcat pe o scara la primul nivel si imediat ce ne-am asezat la masa. o tanara japoneza a venit imediat la masa ne-a lasat un meniu, dar ne-a facut niste recomandari, pentru o mancare specifica localului, asa ca am lasat la alegerea ei, a fost un fel de tocana din legume si creveti suficienta portia ca sa ne declaram cu foamea potolita. De aici am plegat la gara, era destul de tarziu ca sa luam acel tren local in speranta ca mai prindem ultimul shinkansen la statia Utsumomiya. Nu am ajuns la timp shinkansenul plecase, asa ca am luat un kaisoku, un tren rapid care face cu vreo 1/2 h mai mult decat shinkansenul. Dezavantajul era ca la aceea ora multi locuitori din Tokyo, care lucrau prin acele locuri terminasera programul si se deplasau acasa. In aceste conditii am circulat intr-o mare aglomeratie si cu ajutorul unor tineri japonezi chiar am reusit sa avem o parte din noi locuri.

Tarziu se lasase intunericul am ajuns in Tokyo, urmatoarea zi trebuia sa parasim hotelul si sa plecam la Yokohama, in port pentru a ne imbarca pe vasul de croaziera, Celebrity Millenium. Imbarcarea incepea dupa ora 14 ceea ce ne-ar fi permis sa ramanem pana mai tarziu la hotel, sa ne sculam la o ora mai putin matinala.

Cand am ajuns la receptie, am fost anuntati ca la ora 10 cel tarziu trebuie eliberata camera, dar putem lasa bagajul la receptie. Asa am facut si am mai dat o tura prin cartierul din zona hotelului, am mai luat cateva mici amintiri si la ora 12 am luat din gara trenul pana la Yokohama, cel mai important port din Japonia, care pe langa nave pentru marfuri mai are un doc rezervat navelor de croaziera.

Drumul a fost destul de dificil, pe la jumatatea distantei a trebuit sa facem o schimbare de tren, intr-o gara veche, fara posibilitatea de a avea scari rulante sau panta de coborare cu bagaje, trolere. Aici m-am trezit ca trebuie sa cobor niste scari lungi cu valiza si tot bagajul avut asupra noastra. Am lasat totul jos si in timp ce studiam cum facem sa coboram la peronul de jos, de unde urma sa luam urmatorul tren, langa noi au aparut cativa japonezi tineri imbracati in uniforma celor care faceau servicii pe peron si ne-au luat valizele, erau 4 iar ei trei, dar unul din ei s-a infipt in doua valize si pana sa ne dumirim, valizele noastre erau jos pe peron, pana am ajuns acolo baietii au si plecat, nu am mai apucat nici sa le multumim, am facut-o numai la distanta printr-un zambet si fluturare din mana.

Urmatorul tren a oprit intr-o statie aproape de zona portuara, dar nu stiam nici cum nici unde este exact docul de imbarcare pe vase de croaziera, am luat 2 taxiuri, pentru ca intr-un singur taxi incapeam pentru ca era destul de largi in spate, unde puteam sta 3 din noi, dar soferul nici nu a vrut sa auda, cand a vazut ca mai aveam 4 valize zdravene plus cate un rucsac. Asa ca am calatorit lejer pana la intrarea in sala de unde se facea predarea valizelor.

Cum ne-am dat jos din taxi baietii care asteptau pe rampa de unde incepea intrarea la imbarcare au si sarit langa taxi au luat valizele si ne-au rugat sa-i urmam repede, pentru ca sa ne dea tichetul de la bagaj si sa ne arate locul de unde trebuie sa asteptam chemarea pentru urmatoarea etapa. Noi am avut grija sa ne facem formele de imbarcare inainte de a pleca din tara ceea ce a facut sa nu ramanem in sala mare de asteptare, unde erau cca vreo 50 persoane si am dirijate dupa verificarea pasaportului si identificare, direct intr-o sala mult mai mica cu cca 20 persoane unde am primit un carton cu numarul de imbarcare. Cu greu sau mai putin greu am ajuns pana aproape de imbarcare.

Din aceasta zi grija, unde dormim, unde vom manca va disparea, incepe o calatorie in conditii de lux. Prima oprire dupa ce vasul a plecat la ora 21, a fost la Muntele Fuji.

---

VIZUALIZĂRI: 487 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI