Shopping... si nu prea... in New Orleans

TIPĂREȘTE

Visul american includea (in imaginatia mea ce se dovedeste de prea multe ori una prea bogata... dar care femeie nu are imaginatie cand e vorba de cumparaturi...), o idee primordiala... ideea shoppingului extrem.

Adica, mai pe romaneste spus, ma asteptam sa vin din USA cu un munte de cumparaturi care mai de care mai tentante, mai specifice, mai... cool... ca tot vorbim de taram al fagaduintei, nu?

Uitasem sa precizez... urma sa fac cumparaturi masive la preturi mici, derizorii chiar... sau cel putin asa credeam cu toata taria, inainte de a pleca in cea mai lunga calatorie a vietii mele... cum si de ce am ajuns la aceasta neclintita convingere in legatura cu chilipirurile americane, n-as putea sa va precizez.

Dar ajunsa la fata locului, a trebuit sa analizez, in scurt timp, un numar de oferte de locatii comerciale, care mai de care mai... neprevazute.

Ca prima optiune de suveniruri, aveam, sa nu radeti, comertul stradal, caci pe strada cu hotelul meu exclusivist, de pilda, pe Canal Street, aveam sa vad, in plina strada, vreo doua tarabe de suveniruri, care mai de care mai colorate, ce se ofereau spre vanzare trecatorilor, chiar sub nasul politistilor care, cu cativa metri mai incolo pazeau intrarea hotelului.

Sa cumpar ceasuri, bratari sau fesuri de pe tarabe de talcioc? Nu, multumesc, aveam destule si acasa, nu trebuia sa fac pentru asta peste 10.000km.

Sa nu uitam suvenirurile minunate, creatii originale pe carton ce inveseleau gardul din fata Catedralei St Louis... stiti, acele picturi naive ce nu se puteau fotografia... despre care v-am vorbit in unul din review-urile trecute...

Oricat m-as fi straduit, nu as fi gasit in acele "creatii" absolut nici un punct comun cu estetica...

O alta optiune ramaneau magazinele propriu-zise de suveniruri, dar muntii de serpi boa din pene din culorile cele mai stridente, margelele mari cat niste globuri de pom, tricourile cu inscriptii cel putin ciudate... ca sa nu zic pornografice... totul nu facea decat sa ma tina departe de usile in permanent deschise ale acelor magazine.

Presupunand ca intr-un moment de crancena ratacire a simtului estetic as fi pasit acolo, in secunda urmatoare m-as fi intors cu viteza luminii, alungata de mirosul ingrozitor ce plutea in aerul acelor locuri... cel mai oribil miros pe care l-am simtit vreodata.

Vazusem in trecere un centru comercial mai mare, absolut diferit de toate aceste magazine de suveniruri, foarte civilizat si curat, intinzandu-se pe vreo trei sau patru etaje.

In curtea interioara a magazinului tocmai se impodobea un brad imens... printre globuri mari cat o minge de fotbal, o multime de alte elemente decorative de inspiratie muzicala: viori si trompete aurii... si cum putea fi altfel intr-un oras unde s-au nscut primele note ale muzicii de jazz?

Un loc foarte placut, dar cu preturi mari, peste 100 de dolari un pulover, 300 de dolari o rochie. preturi asemanatoare cu cele de la Ritz Carlton Hotel, unde o esarfa ajungea a 50 de dolari si o crema la 100 de dolari...

Pentru ca nici unul din aceste locuri nu reprezenta din motivele enumerate mai sus, locul ideal de shopping, iata-ma suindu-ma in taxi cu destinatia... WalMart.

WalMart-ul imi fusese recomandat atat de o soferita de taxi, cat si de Georgiana, romanca ce facea parte din stafful de la Ritz Carlton Hotel.

Fac aici o paranteza, in New Orleans am vazut foarte multe doamne-taximeriste, ce conduceau masinile lungi cu o deinvoltura si o indemanare demne de toata lauda. Sa fi fost oare faptul ca masinile aveu cutie automata de viteze, si nu mai erau nevoite sa foloseasca schimbatorul de viteze ca noi? Sa fi fost stragile largi si aerisite unde nimeni nu era atat de grabit incat sa ii claxoneze pe ceilalti sau sa taie calea altor masini in intersectii?

Oricare ar fi fost motivul, ma simteam in siguranta in taxi, si confortabil, as adauga, desi sper ca nu va inchipuiti ca taxiurile din New Orleans sunt din cale afara de elegante... in cateva randuri m-am intrebat cam cat de veche era masina-taximetru, pentru ca tapiseria dadea semne grave de oboseala...

Dar sa nu mai carcotim si sa pornim la cumparaturi.

WalMart. Locul de unde nu m-as mai fi dat dusa... am petrecut ore in sir, nu la salonul de imbracaminte, ci la cel de decoratiuni interioare. Mai era doar o luna pana la Craciun, asa ca tema acestuia se regasea pretutindeni.

Magazinul este genul... universal, adica poti gasi acolo tot ce iti doresti sa cumperi, de la mancare gatita, pana la mobila, suprafata pe care se intind diferitele raioane alimentare si non-alimentare fiind una extrem de mare. Preturile, cu adevarat moderate, spre deosebire de preturile din centru, din magazinul cu bradul...

Aici am cumparat camasi barbatesti de foarte buna calitate, la numai 20 de dolari, jeansi, la numai 25 de dolari... si o gramda de maruntisuri, gen decoratiuni de Craciun, de la fete de mese la platouri...

Ce a fost cu adevarat socant a fost eticheta aproape omniprezenta: "Made in China"... spun aproape omniprezenta pentru ca e drept ca am intalnit si etichete "Made in Taiwan". sau "Made in Salvador"

Blugii fiica-mii, pe care si-i dorise extrem de mult, originali, Levi Strauss, au aceasta naucitoare eticheta... de productie.

Ceea ce nu stiam pana atunci era ca etichetele respective indicau faptul ca acele obiecte erau doar... cum sa spun... realizate in tarile respective. Materia prima si tehnologia apartineau in intregime americanilor, doar mana de lucru era de import.

Oricum ar fi fost, acest fapt mi-a dat peste cap planurile, si mi-a restrans considerabil aria de interes in ceea ce priveste cumparaturile... cu specific.

M-am incapatanat sa imi cumpar ceva "autentic" si singurele obiecte pe care le-am gasit in Walmart si pe care scria "Made in USA" erau... n-o sa ghiciti... niste lumanari parfumate. E drept ca nu pot reproduce in cuvinte aroma lor absolut incredibila de cirese salbatice... pot insa sa va asigur ca hainele din geamantan mi-au mirosit astfel zile in sir.

Ca impresie generala, magazinul mi s-a parut extrem de bine aprovizionat, cred ca nu exista obiect de orice fel pe care sa nu il gasesti acolo.

M-am plimbat minute in sir, de pilda, fara absolut nici un scop, de pilda, prin raionul dedicat hainutelor de copilasi, regertand ca al meu copil a crescut inainte de a o putea imbraca cu hainutele de printesa in miniatura...

Am poposit pana si la raionul de... legume si fructe, sau la cel de produse fast-food...

am incercat sa imi fac o idee in ceea ce priveste obiectele ce fac parte din viata de zi cu zi a americanilor de rand... As fi nedreapta daca nu as recunoaste ca ceea ce am vazut mi-a depasit asteptarile...

Nu am putut sa nu remarc raionul unde se modificau hainele nepotrivite... langa casa, la iesire...

Am plecat tarziu de acolo, pe inserate, dupa ce la rugamintea mea, casiera mi-a chemat telefonic un taxi...

Cand am ajuns la hotel am constatat ca nu cumparasem mare lucru... o pereche de blugi si cateva tricouri si bluze pentru fiica mea, doua camasi pentru sotul meu, o pereche de blugi si doua blue pentru mine... si ornamente de Cracin pentru toti...

Am fost oarecum dezamagita de faptul ca nu cumparasem nimic... absolut specific sau macar inedit, asa ca mi-am propus sa gasesc ceva care sa imi aduca aminte de New Orleans, fara sa fie... made in China.

Tot ratacind pe strazi am ajuns, din pura intamplare, in French Cartier, pe o strada paralela cu celebra Boubon Street. Am dat navala in magazin, pur si simplu, frematand de nerabdare... in sfarsit gasisem un magazin de... antichitati. In vitrina mobilier cu alura "empire", candelabre cu parfum de secol XVIII... In interior, obiecte de portelan care mai de care mai atragatoare... dar. parca... prea noi. Nu stiu ce m-a facut sa intorc un vas de portelan decorat cu simbolul "crinilor regali"... de la curtea Frantei... am inlemnit...

Pe eticheta micuta era scris, clar si la obiect... made in China.

I-am aratat vanzatoarei eticheta, intreband-o daca i se pare firesc sa cumpar antichitati. frantuzesti... made in China... Si-a cerut scuze... ca e probabil o greseala... si in timp ce eu ma uitam la celelalte obiecte cativa pasi mai incolo am vazut-o intr-o oglinda ca a desprins eticheta buclucasa lasand la vanzare minunatul obiect alb-albastru... original, cum altfel?

M-am intors si ca din intamplare am verificat... eticheta disparue, intr-adevar.

Acum nimeni nu mai putea banui ca vasul nu era frantuzesc...

Inainte de a parasi magazinul am intrebat-o pe vanzatoare unde as putea gasi niste suveniruri autentice... si raspunsul ei m-a socat realmente: la Muzeul de Istorie, mi-a zis ea, fara nici o urma de ironie. I-am explicat ca nu caut exponate, ci suveniruri de cumparat... yes, yes, mi-a raspuns, calma si de data asta si s-a intors catre alt client... amator de antichitati.

Pentru ca Muzeul cu pricina nu era deloc departe, iata-ma dispusa sa il vizitez, macar, caci, ce suveniruri puteam gasi acolo?

Pe drum, intalnesc un alt loc facinant: un magazin de arme... si monede vechi.

Am intrat, mai mult de curiozitate si nu imi mai venea sa plec: ce sa admiri mai intai: sabiile de pe vremea Razboiului de Independenta, monedele rare, sau bijuteriile de aur din vitrinele securizate?

Totusi, obiectul care m-a impresionat cel mai mult a fost nici mai mult nici mai putin decat un pistol... un Colt... Era... adevarat, autentic si vechi... dar ma gandeam eu, ce ochi ar face vamesii la vederea Coltului din bagaje?

Asa ca m-am multumit sa il admir si am plecat cativa metri mai incolo... la Muzeul de Istorie, unde, surpriza, in magazinul de suveniruri tronau cateva bijuterii de argint absolut splendide si... autentice. Sa nu va inchipuiti ca aveau sute de ani... dar erau lucrate cu mult bun gust si maiestrie...

Am cumparat o pereche de cercei din argint sub forma unei coroane in miniatura de care atarna o perla de cultura... singura amintire draga mie din sejurul absolut ce a purtat si pentru mine, numele orasului -leagan al jazzului mondial... New Orleans.

Asa s-a terminat cea mai limitata sedinta de cumparaturi din peregrinarile mele... ever, vorba americanilor.

Daca o sa ma mai intorc? O sa am taria de a ma "deschide" catre un oras in ale carui ritmuri inima mea nu a stiut sa freamate?

Nu stiu, sincer, ce sa va raspund si sa imi raspund la aceasta fireasca intrebare... dar tot vorba americanilor ce sunt crescuti iinca din frageda pruncie in convingerea nestramutata ca totul este posibil: "niciodata sa nu spui niciodata"...

---

VIZUALIZĂRI: 2376 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI