ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tg-Mures
ÎNSCRIS: 04.06.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2008
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Nessebar-Incursiune in alt timp

TIPĂREȘTE

Nessebarul te atinge in mod ireversibil si iremediabil. Se zice ca timpul sterge nesemnificativul din bagajul amintirilor fiecaruia. Asadar timpul ar putea fi testul de valoare al Nessebarului. Si l-a trecut. A rezistat cu brio acestui test si, privind in urma si incercand sa vad ce mi-a ramas din "experienta bulgara" de 2 ani (2007, 2008), prima imagine ce-mi apare este imaginea Nessebarului, gustul lui inconfundabil.

Rezumatul meu despre Bulgaria (fara pretentii de adevar absolut, este doar concluzia experientelor mele personale- doua vacante de vara in Bulgaria si doua traversari ale Bulgariei in trum spre Grecia) ar suna cam asa, simplu si sec: servicii foarte bune la bani mai putini decat in alte tari relativ apropiate (Grecia, Ungaria, Austria etc). In schimbul conditiilor si serviciilor bune la sume acceptabile sacrifici exploratorul din tine, fiindca ai mult mai putine locuri si lucruri de vazut decat in tarile unde ai fi dat bani mai multi si ai fi primit servicii mai proaste. In plus ai si legendele cu furturile de masini si atacurile la drumul mare care-ti stau putin pe creieras si te fac sa alergi intr-un suflet de-acasa la hotelul unde ai bilet si sa nu prea te indepartezi de piscina acestuia, chiar daca cu voce tare combati acele exemple si te dai exemplu pozitiv chiar pe tine.

Bulgaria= hotel bun + servicii bune la bani de nivel mediu + Balcicul cu Castelul Reginei Maria si gradinile lui +Nessebar-ul. Asta e definitia mea. Si nu neaparat in ordinea asta.

Nessebar-ul te ia prin suprindere. Pur si simplu, cand pleci sa vizitezi Nessebar-ul nu te astepti sa te trezesti intr-o cu totul alta lume. Te astepti la ceva... bulgaresc. Sa nu fiu inteleasa gresit, nu vreau sa jignesc bulgarii. Vreau sa spun ca nu seamana cu Bulgaria vazuta de pe geamul masini, sau de pe aleile gen Mamaia ale statiunilor turistice.

Nessebarul este o intoarcere in timp. Este cosmopolitul la el acasa. Este marea infratita cu timpul. Acolo poti atinge trecutul. E palpabil. Iar "nationalitatea" isi pierde semnificatia. Si chiar nu mai sti ca te afli in Bulgaria. Curios, nu? Explicatiile istorice le-am citit la intoarcerea acasa si am vazut ca ionescunic si ileanexperta le-au rezumat foarte bine in review-urile lor pe acest site. Nessebar-ul - orasul vechi- e o insulita, legata printr-un pod de continent (desi el este oficial numit peninsula la care se ajunge printr-un istm). Foarte mica - ii dai ocolul la pas pe aleea ce-i urmareste tarmul, in timp ce uiti de tine zgaindu-te ba la peisajele marine superbe din stanga ba la cladirile traditionale delicioase din dreapta (chestia cu "stanga", "dreapta" e relativa, depinde in ce sens abordezi turul insulei! ). Te minunezi si excalmi la fiecare pas. E linistea spatiului atemporal. E pacea inceputului de lume. Albastrul cerului pravalit peste albastrul marii, totul condimentat cu piatra si caramida zidurilor vechi.

Daca lasi tarmul si intri pe stradutele inguste, pavate cu piatra, cu case toate in acelasi stil- parter din piatra, cu piatra foarte la vedere iar etajul din lemn baituit intr-o nuanta inchisa, eventual combinat cu tencuiala obligatoriu alba- orice culoare stridenta strict interzisa in orasul acesta! - ai sa te simti teleportat intr-o alta epoca. Biserici foarte, foarte vechi, majoritatea in stilul ortodox, vazute de mine in Grecia. Casele pur si simplu delicioase. Unele pe post de taverne, altele pe post de "pensiuni agroturistice"- ca sa folosesc termenii la moda in Romania post decembrista. Mancare fantastica- sunt fan peste si fructe de mare, deci stomacul m-a facut sa vad locul in culori si mai idilice! - servita in locuri cu o panorama ce-ti taia rasuflarea. Localnicii sunt fie putini fie foarte discreti (acele case sunt locuite, nu bibelori puse in vitrina! ) dar, atatia cati sunt, dau un plus atmosferei locului, simti ca locul acesta este viu, are niste vene prin care circula singe (turistii nu se pun la capitolul "dat viata", nicaieri ei nu dau suflet unui loc, sunt doar aparate de fotografiat cu blituri, trecatori fara amprenta).

Si, un argument in plus sa va indemn nu doar sa vizitati Nessebar-ul dar chiar sa si locuiti acolo pentru cateva zile: in cate locuri pe pamantul acesta ati mai vazut voi oameni care se lumineaza la fata cand spui ca esti din Romania?? (sunt putin sarcastica dar nu irealista). Ei bine patronii de hotelase sau taverne din Nessebar fac lucrul acesta! Sunt volubili, un pic mucaliti, simpatici. Te vor "face din vorbe" ca sa te convinga sa le treci pragul. Si iti vor explica, daca-i intrebi, de ce-i iubesc atat pe romani: fiindca romanul, spre deosebire de neamt, daca e multumit, nu se mai uita la bani. Cheltuieste mult cand il faci fericit.

Mergeti la Nessebar. Macar pentru o clipa, garantat, veti fi fericiti!


[fb]
---
Trimis de manuelawww in 01.07.10 10:44:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Balcic
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1794 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (manuelawww); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Poarta de intrare in tunelul timpului- Podul ce leaga Nessebarul vechi de continent
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 3350 PMA (din 7 voturi)

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

presario
[01.07.10 12:32:44]
»

Foarte frumos - felicitari manuela !

Mai ca as da o "tura" de weekend la Nessebar. Singura problema este ca e cam departe.

magdalena
[01.07.10 13:37:16]
»

Intr-adevar, un loc unde te simti bine ca roman!

manuelawwwAUTOR REVIEW
[01.07.10 13:56:10]
»

Multumesc de aprecieri, n-am facut decat sa retraiesc, in imaginatie, senzatiile pe care mi le-a provocat Nessebarul. Merita incercat. Chiar daca drumul pare lung (depinde cat de pasionat esti de condusul masinii, daca e un hobby ar trebui sa fie usor! - zise ea, care sta cu carnetul in poseta dar n-a pus mana pe un volan decat pe vremea cand facea scoala de soferi).

Multi aleg variante gen 1 Mai, Paste, Rusalii. Eu zic ca merita mai mult Nessebarul. Merita stat acolo 3-4 zile, fara zarva sarbatorilor (in casele de tip hotel ce ofera tot confortul).

Exista si varianta de a-ti face vacanta la Sunny Beach sau in statiunea ce apartine Nessebar-ului nou si a veni doar ziua si seara la Nessebar, din cand in cand. E extrem de usor de ajuns, e aproape, fie cu masina fie cu autobuzele ce circula la 5-10 minute in sezon sau la 1/2 ora in extrasezon fie cu vaporase pe mare.

Du-te, n-ai sa regreti! - parca as fi agent de vanzari!!!

magdalena
[01.07.10 14:02:17]
»

Si eu am scris cu bucurie despre acest loc click aici si click aici

mariana.olaru
[01.07.10 17:29:56]
»

Atata entuziasm si atatea epitete, multe din ele la superlativ, n-am intalnit in multe review-uri! Pentru mine este un indemn de neocolit spre a vedea cu ochii mei si de a aprecia la randu-mi acest colt de rai bulgaresc. Dar finalul review-ului face cat doua sau mai multe review-uri laudative: chiar asa, oare in cate locuri straine romanii se mai simt respectati? Daca exista astfel de locuri, merita sa le cunoastem!

P.S. Chiar ti s-ar potrivi un post la o agentie de turism. Ai convinge romanul ca pana si-n iad este minunat: e mereu cald, nu-s inundatii, nu-s probleme cu energia, nu se sta la coada, s.a.m.d. Glumesc desigur, sper ca ai descifrat mesajul meu admirativ.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
manuelawwwAUTOR REVIEW
[02.07.10 09:35:58]
»

Mariana, ma crezi ca mi-am facut singura pofta rememorind episodul "Nessebar" si-mi vine sa fug intr-acolo chiar acum ?? E o bucurie enorma sa stiu ca am molipsit si pe altii. Daca cel putin un singur om va ajunge la Nessebar fiindca i-am "dezgropat" eu comoara asta si i-am dezvaluit-o, il implor sa-mi dea un feedback si mie. As sti ca "flacara mea" n-a ars in zadar pe site-ul acesta !

Mergeti pe mana mea. Incercati sa faceti cumva sa ajungeti acolo. Nu e o cheltuiala asa de mare si puteti chiar s-o legati de o alta eventuala destinatie, ar putea fi completarea unui concediu deja programat in Grecia sau in alta parte a Bulgariei sau in Turcia abordata cu masina (sunt si astfel de optiuni, nu toti merg cu avionul).

Eu am sa incerc sa fac miscarea asta, sa "cos" un Nessebar linga Grecia de anul acesta (incerc sa descopar bratul Athos, merg undeva intre Ierissos si Ouranopolis). Nu aveam de gand. Inchisesem amintirile astea undeva intr-un sertaras pentru mai tirziu, cum ar fi pentru mai la batranete sau mai la tristete. Dar dupa ce m-am trezit visand cu ochii deschisi la insulita aceea (de fapt peninsula dar suna mai putin incitant "peninsula") si am retrait senzatiile acelea de liniste, pace, surpriza, nemotivata fericire ( "nemotivata fericire" se pliaza perfect peste vremurile pe care le traim momentan in frumoasa noastra Romanie, nu credeti ?) aici, pe site, cu voi -auditoriul meu nestiut, m-a lovit IDEEA: ce-ar fi sa incerc sa organizez plecarea spre Grecia sau, si mai bine, intoarcerea de acolo in asa fel incat sa stam cateve zile si la Nessebar ?

Inca n-am facut nimic in directia aceea, in week-end-ul acesta am Apusenii pe lista de prioritati - intalnirea anuala a neamurilor (apropos, a auzit cineva de Detunate ?)- Doamne da sa fie soare !- dar de saptamana viitoare incep sa "sap" la proiect.

Sper sa-mi iasa (sunt destul de multe variabile in ecuatia asta, nu va fi usor).

Tineti-mi pumnii !

abbilbal*
[17.09.10 12:10:36]
»

Mi-a plăcut descrierea, mi-au plăcut fotografiile, ba mi-au plăcut şi completările din ecourile care s-au auzit până la mine. Felicitări manuela

manuelawwwAUTOR REVIEW
[17.09.10 12:57:53]
»

Multumesc, abbilbal, pentru nota de trecere pe care deduc ca mi-ai acordat-o (eventual ai dat si tu un vot? . E o bucurie sa imparti si cu altii din bucatica ta de tort.

Din pacate n-am reusit sa folosesc bagheta magica sau sa dau din nasucul de vrajitoare in timp ce stau calare pe matura si sa aranjez lucrurile in asa fel incat sa ma teleportez inca o data acolo, la Nessebar, in cautarea timpului "nepereche" (nu "pierdut"). Ramane sa visez ca o voi face candva, in viitorul acela nedefinit, incolor, inodor, insipid, ca-l voi folosi, pe el, Nessebar-ul, ca pe o formula magica de rezerva, in caz de restriste a sufletului sau doar fiindca mi se va face tare pofta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abbilbal*
[17.09.10 17:44:48]
»

Nu fi necăjită manuela. Timpul şi paşii te vor duce acolo unde trebuie şi numai acolo. Unde nu trebuie să ajungi nu vei ajunge oricât ai dori şi te-ai strădui.

Şi pentru că mi-a plăcut ce am văzut am şi votat fără să stau pe gânduri.

claudi50
[02.02.11 11:43:41]
»

""Si, un argument in plus sa va indemn nu doar sa vizitati Nessebar-ul dar chiar sa si locuiti acolo pentru cateva zile: in cate locuri pe pamantul acesta ati mai vazut voi oameni care se lumineaza la fata cand spui ca esti din Romania?? (sunt putin sarcastica dar nu irealista). Ei bine patronii de hotelase sau taverne din Nessebar fac lucrul acesta! Sunt volubili, un pic mucaliti, simpatici. Te vor "face din vorbe" ca sa te convinga sa le treci pragul. Si iti vor explica, daca-i intrebi, de ce-i iubesc atat pe romani: fiindca romanul, spre deosebire de neamt, daca e multumit, nu se mai uita la bani. Cheltuieste mult cand il faci fericit.

Mergeti la Nessebar. Macar pentru o clipa, garantat, veti fi fericiti! ""

Eu in Bulgaria cand sunt intrebat de unde sunt raspund imediat: rumunia rumunetz. Asa spun bulgarii tarii noastre si noua. Putine au fost situatiile cand nu am fost intampinat cu o amabilitate sincera in Bulgaria.

As vrea sa aduc o lauda comerciantilor bulgari pentru faptul ca peste tot in Bulgaria ei chiar se preocupa de curatenia din jurul pravaliilor lor si nu numai.

Pe la obiectivele turistice izolate de localitati ei comerciantii sunt singurii care fac curatenie. Pentru acest lucru eu cumpar mereu cate ceva de la ei caci turistii sunt putini si nu chiar amatori de suveniruri bulgaresti.

In Romania chiar si comerciantii asteapta sa vina primariile sau angajatii acestora sa le mature trotuarul din fata pravaliilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abbilbal*, claudi50, magdalena, manuelawww
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nessebar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059749126434326 sec
    ecranul dvs: 1 x 1