Napoli, un oraș care te intrigă și, în același timp, te fascinează

TIPĂREȘTE

Napoli! Să-l vezi, după care să mori, adică, „Vedi Napoli e poi muori” în concepția lui Goethe exprimată în romanul „Călătoria in Italia”. Nu e chiar așa... Poți să-l vezi de câteva ori, ca să-l înțelegi mai bine sau doar o singură dată, și apoi să treci la alte frumuseți ale Italiei.

Am avut un sejur în iunie în Napoli, oraș pe care l-am ales pentru cazare (vezi impresii!) și punct de plecare spre locurile vizitate, care sunt multe, sunt frumoase, au obiective ce nu trebuie ratate într-o vacanță în regiunea Campania.

N-am să scriu despre istoria orașului al cărui nume, Neapoli (noua cetate), datează din perioada stăpânirii grecești, dar trebuie să amintesc despre importanța sa:

între 1285-1816 a fost capitala Regatului de Neapole, apoi, între 1816-1861, capitala Regatului celor Două Sicilii. Acum este al treilea mare oraș al Italiei. Numele îi este asociat cu celebra pizza care aici s-a inventat, dar și cu mafia italiană.

Avioanele aterizează/ decolează pe aeroportul Capodichino, aflat la cca 7Km de gara centrală. De la aeroport spre oraș, se poate lua Alibus, preț 5 Euro, pe care eu l-am folosit doar la întoaecere. Rezervarea cazării pe Booking, a inclus și transferul aeroport- hotel. Stația de autobuz se află în fața gării, următoarea stație fiind portul. Taxiurile sunt scumpe.

Cazarea în apropierea gării este potrivită dacă te deplasezi cu trenul/ metroul spre destinațiile pe care vrei să le vizitezi. Așa cum am scris în review-ul despre cazare, Piazza Garibaldi, unde se află gara și multe hoteluri (și cel în care am fost cazată), nu este o zonă prietenoasă, mulțimea de imigranți și oameni ai străzii nu-ți dau deloc un sentiment de siguranță. Nimeni nu s-a legat de noi, dar nici n-am întârziat până târziu în noapte pe străzile orașului.

Clădiri monumentale, cu arhitectură barocă, un centru istoric intrat în patrimoniul UNESCO se învecinează cu mormane de gunoaie, cu adevărate baricade din ambalaje de carton, încât stau si mă întreb dacă acestea nu au devenit un fel de... brand turistic. Curățenia nu e deloc la ea acasă, am văzut aruncându-se din mașini pahare de plastic, ambalaje de hârtie, într-un gest firesc. Centrul este ceva mai curat, dar și acolo, lângă zidul unei biserici vechi, tronau ambalajele din carton. Rufe la balcoane? Am văzut mai puține decât gunoaie! Ești intrigat, prima impresie nu este cea mai bună!

Dar ochiul trebuie să vadă și altceva.

Napoli se mândrește cu 300 de biserici., cu palate, castele, muzee, dincolo de arhitecura maiestuoasă.

Toate drumurile duc la Dom, catedrală închinată Adormirii Maicii Domnului, ridicată în sec. XIII-XIV, dar cunoscută sub numele de Catedrala di San Gennaro, patronul spiritual al orașului. Aici sunt două capele, Santa Restituto, în stânga, și Capella del Tesoro di San Gennaro, în dreapta, un adevărat muzeu. Am vizitat Domul într-o zi de duminică, accesul publicului fiind admis de la orele 15. Carabinieri păzeau clădirea.

San Giovanni Maggiore, una dintre cele mai vechi biserici din Napoli.

Basilica di San Paolo Maggiore, Basilica San Pietro ad Aram, în interiorul căreia se flă Ara Petri, altarul unde Sf. Petru a făcut o slujbă, în popasul făcut la Napoli, în drumul său spre Roma.

O biserică -muzeu este Cappella Sansevero, ce adăpostește opere de artă din secolul al XVIII-lea.

Am enumerat doar cele pe care le-am vizitat. Am mai intrat și în altele întâlnite în plimbările noastre spre descoperirea orașului, dar acum nu-mi amintesc numele. O observație: deși cele mai multe au fost construite în stil romanic și gotic, mai târziu, fațadele au fost reconstruite în stil baroc.

Palate și castele

Castelul Nuovo, a cărui construcție a început în 1279, sub domnia lui Carol I de Anjou, domină zona portului, fiind un punct de reper pentru cei care vor să ajungă aici. O clădire în stil medieval, impunătoare, dar pe care am văzut-o doar din exterior.

Palazzo Reale, în care se găsesc colecțiile Bourbonilor, vizitarea fiind gratuită în prima duminică din lună. Eu n-am nimerit atunci... Intrarea 4 Euro.

N-am ajuns la Castelul Sant Elmo, care este construit în formă de stea, deși aș fi vrut, pentru că ofeă o priveliște panoramică asupra orașului.

Am intrat absolut întâmplător într-un muzeu aflat pe Via Duomo, Museo Civico Gaetano Filangieri. Muzeul, despre care se spune că este unic în lume, a fost fondat de principele Filangieri și a fost deschis publicului în anul 1888, cuprinzând în jur de 3000 de exponate: picturi, scupturi, vase din China, porțelanuri, arme, bibliotecă. Intarea este 7 Euro, iar dacă plătești 8 euro, poți intra și la Muzeul San Gennaro de lângă Dom. Așa am procedat și ne-am bucurat de două muzee interesante.

Că e Via Toledo, Piazza Dante, Piazza Bellini, Piazza del Plebiscito, via dei Tribunali, Via Duomo, Corso Cavour sau chiar Piazza Garibaldi peste tot ești copleșit de arhitectura barocă, de spațiile largi , de monumentele ecvestre , încât nu mai vezi gunoaiele puse acolo să contrasteze cu măreția clădirilor. Centrul istoric te primește cu străduțe înguste , străjuite de clădiri pe care patina timpului si-a pus amprenta, cu rufe la balcoane ș, desigur, nelipsitele gunoaie, cu lume multă ce se plimbă printre tarabe cu suveniruri, haine, fructe, dulciuri, terase înghesuite pe câte o străduță unde nu știi cum de mai pot trece scutere și motociclete. Acesta e farmecul orașului, originalitatea lui.

M-am informat despre localuri unde se mănâncă bine, dar n-am stat să le caut, ci am luat la întâmplare câteva. Cum micul dejun îl aveam asigurat la hotel, rămânea încă o masă. Si cum să fii în Napoli și să nu mănânci pizza? În țară n-o prea mănânc, dar aici e cu totul altceva! Făcută cu multă măiestrie, bogată în ingrediente, coaptă atunci, nu decongelată, porție imensă, să mănânce doi, nu unul, și la un preț foarte bun, adică 4,50 euro Pizza Margherita, pentru că eu de asta am mâncat și vă spun că mi-a plăcut foarte mult. Cu terasele e însă o altă... problemă. Toate sunt la stradă, în mijlocul vacarmului napoletan. Vrei să te și relaxezi în timp ce mănânci, dar pe lângă tine trec scutere, mașini, motociclete, se claxonează. Dar ăsta e Napoli, un oraș în care nu ai liniște, în care te ferești de mijloacele de transport, în care claxonul este un fel de „bună ziua”, în care nimeni nu respectă regulile de circulație! La rubrica relaxare, nu pot să dau o notă mare, pentru că în Napoli nu te relaxezi, in Napoli vizitezi și te minunezi!

Am fi vrut să mergem la plajă, dar, paradoxal, un oraș înconjurat de ape, Napoli fiind situat într-un golf, nu are plajă! Ca să ajungi totuși la una, trebuia să iei metroul, de acolo, un autobuz, așa că am renunțat.

Cu trenul, Circumvezuviana, se poate ajunge la Pompei, biletul de tren, 5,60 dus/întors, Sorrento, 9.60 dus/ întors, iar de aici se exporează Coasta Amalfitană si Insula Capri, cu Trenitalia (companie de stat, cu vagoane foarte bune), am ajuns în Caserta. Pentru Insula Ischia, am luat metroul până în port și de acolo ferry, 36euro /pers. dus/întors. N-am reușit, deși aș fi dorit, să vizitez insula Procida.

Gara, Napoli Centrale este foarte mare, ca un aeroport. De aici pleacă trenurile aparțnând Companiei Feroviare de Stat, Trenitala , dar și Circumvezuviana, tren , din câte știu, privat, de mare viteză, dar cam...jalnic. Lume multă, tot ca pe un aeroport! Ușor te poți rătăci printre peroane, stații, scări rulante, tabacchi de unde poți cumpăra bilet sau automat de bilete.

Napoli, ca toate marile metropole, este un amestec multicultural. Peste toate aceste aspecte, orașul mai are și misterele lui, unele descoperite în catacombele Napoli Sotteranea, un oraș subteran, un labirint ce ajunge la 40 metri adâncime.

Napoli este dominat de muntele Vezuviu, care te întâmpină de cum ajungi în regiune. Nu am reușit să-l văd decât de jos, dar l-am avut mereu în fața ochilor, ca un simbol al orașului, un simbol înfricoșător, mărturie fiind Pompei și Herculanum.

Dacă mi-a plăcut Napoli? Da! E așa ca viața: și frumos, și urât, te intrigă, dar te și fascinează!

---

VIZUALIZĂRI: 5878 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI