Creasta semeata si maiestuoasa a Tarcului (Traseu Muntele Mic — Vf. Tarcu)

TIPĂREȘTE

Muntele Mic este o statiune, daca o pot numi asa, aflata la altitudinea de 1600 m, in apropierea orasul Caransebes, si se afla la limita sudica a Muntilor Tarcu. Din orasul Caransebes sunt indicatoare spre Muntele Mic, in directia Zervesti - Turnu Ruieni - Borlova - Muntele Mic. Soseaua este impecabila. Din Borlova sunt 15km pana in statiune. Drumul este spectaculos, cu serpentine, cu un view superb. Incep usor-usor sa apara si cabanele, rare ce-i drept. Eu nu pot numi Muntele Mic o statiune. Multe nu iti ofera. Cateva pensiuni si cabane si cam atat. Nici un restaurant separat, magazine suveniruri, supermarket, nimic. Se poate manca la pensiunile unde va cazati, unele au si restaurant. Totul pare pustiit, in paragina, constructii abandonate, trist. Nu investeste nimeni, turisti sunt doar in sezonul de iarna, la ski. Telescaunul nu functioneaza nici macar iarna pentru ca, dupa spusele proprietarei cabanei unde am fost cazati, nu se prea merita. Au sosea foarte buna si e dezapezita, asa ca poti sa urci lejer cu masina din Borlova.

Pacat de zona. E atat de frumos! Are potential turistic fantastic. Dar prea putini vin pentru trasee. Se cazeaza si stau in cabana ca multe nu ai ce sa faci acolo. Chiar acum, odata cu noi, au fost un grup de tineri studenti care au stat inchisi acolo 2-3 zile. Chiar spunea doamna la care am stat ca ii pare si ei rau ca nu au iesit sa se plimbe deloc. Dar e alegerea fiecaruia cum vrea sa isi piarda timpul, asa ca incep sa va descriu unul din cele mai frumoase trasee, pe care am avut ocazia sa le fac. Am fost un grup de 8 tineri pasionati de natura.

Am auzit de la oamenii din zona ca e destul de periculos Masivul Tarcu, vremea e schimbatoare, vantul atinge viteze foarte mari uneori, cu furtuni de nu vezi la 2m in fata, asa ca sa fiti atenti la prognoza meteo. Si in primul rand pe munte se urca echipat, cu incaltaminte speciala, haine impermeabile si rezistente la frig si vant, apa, alimente, lanterna, bricheta. In rucsac trebuie sa ai lucruri care in caz de o vreme nefavorabila, sa iti fie de folos. In primele mele trasee nu aveam nici o treaba cu aceste detalii, dar urcand tot mai des sunt constienta ca nu stii niciodata ce urmeaza. Totul este imprevizibil.

Marcajul dunga rosie este bine semnalizat pe tot traseul, asa ca nu aveti cum sa va pierdeti. La un moment dat, in lipsa stancilor, sunt formate niste momai din pietre pe care este prezent marcajul. Vremea a tinut cu noi pana la urma, pana la varf am avut doar soare dar si putini nori. La intoarcere insa vedeam cum in departare ploua, parca se uneau muntii cu cerul formand mici tornade si ne era groaza sa nu mergem direct spre ploaie. A inceput sa ploua usor odata ajungi la Cuntu, dar apoi prin padure nu am simtit-o aproape de loc. Duminica a plouat dimineata, dar a creat un spectacol uimitor, pentru ca din paduri iesea abur, si dadea impresia ca cerul s-a pravalit peste munti.

Muntii Tarcu sunt situati in vestul Carpatilor Meridionali, cu o serie de culmi despartite de vai, cu caldari si lacuri glaciare, cu pajisti alpine si branduse imbobocite. Ce mai! Acolo e de noi! Pe internet gasisem informatii ca acest traseu se face in 10 ore dus-intors. Noi am facut 8, dar nu ne-am grabit prea tare, am mers lejer. E adevarat ca pauzele nostre nu sunt lungi, aprox 15 min la fiecare oprire.

Din Statiunea Muntele Mic, spre Borlova, cam la 4 km de statiune, se afla Saua Jigoria. Se desprinde din sosea o carare in stanga, care intra in padure. Acela este punctul de plecare in traseu, se poate observa si marcajul dunga rosie din acel punct. Se vede creasta Tarcului, pe care am gasit-o inzapezita. Am fost foarte fericita sa o gasesc asa, pentru ca imi place peisajul montan cu pete de zapada, e un contrast uimitor cu cerul si cu rocile dure. Si in plus, pozele sunt uimitoare.

Prima parte a traseului este din aceasta Saua Jigoria pana la Cabana Meteo Cuntu, cu trecere prin Poiana Seroni. Am facut o ora si jumatate pana la statia meteo. Traseul a fost destul de usor, prin padure, cu urcusuri si coborasuri, dar nu foarte solicitante. Cand am ajuns in Poiana Seroni am ramas impresionati. E atat de verde si de proaspat totul, la sfarsit de aprilie. Flori violet ne inveselesc si ele cu gingasia lor. De aici, din poiana, se vede perfect creasta Tarcului, pe care vom urca, cu firisoare albe de zapada care parca curg pe versant. Pare atat de departe, dar atat de imbietoare in acelasi timp. Dupa o scurta pauza, o luam la pas in continuare prin padurea de conifere, si la o ora si jumatate de la intrarea in traseu ajungem la Statia Meteo Cuntu (1474 m).

Cabana si statia meteo se afla intr-o poiana foarte frumoasa, cu ultimii brazi crescuti razlet, ici si colo. Se vad varfurile muntilor, lacul de langa cabana care completeaza perfect tabloul si cararea care serpuieste usor in sus. O urmam si ne intampina domnul de serviciu de la statie. Si un pui de catel blanos si simpatic cu chef de joaca. Il smotocim pana nu mai poate, mai povestim una alta cu domnul de acolo, care ne da informatii despre traseu si ne avertizeaza ca se apropie niste nori de ploaie. Vremea o consultasem noi inainte si stiam ca exista posibilitatea de putina stropeala, asa ca ne rugam sa avem noroc sa nu ne prinda pe traseu.

Asa ca am pornit din nou la drum. Aceasta este cea mai grea parte a traseului. Spre varf stiam ca vom face aproximativ 3 ore. Dar clar, trebuia doar sa urcam, ca doar destinatia e un varf. Am lasat in urma catelul si statia meteo, si am inceput sa luam altitudine. Peisajul a inceput sa devina stancos, cu vegetatie mai deloc. Norii pareau atat de aproape, mai sa ii atingi. Platou dupa platou, am lasat in spate privelistile domoale si impadurite ale Muntelui Mic si cararea ne-a dus prin gol alpin cu vant taios si rece, cu tone de piatra si vai glaciare. Dar in contrast cu lipsa de vegetatie a versantului, am gasit ultimele branduse inflorite, iesind timid la soare. View-ul a inceput sa se schimbe cu fiecare cotitura care ne ducea mai aproape de cer. Am strabatut platouri imense si lipsiti de inspiratie, ca sa mai scurtam traseul, am taiat cararile pentru ca ni se parea ca ocolim. Dar asa, am obosit si mai tare. Proasta alegere.

Stiam ca mult nu mai avem pana la Statia Meteo Tarcu, deja eram obositi toti 8, dar nu puteam abandona in nici un caz. O cladire mica si alba apare in zare asa ca deja rasuflam mai linistiti. La 3 ore de la plecarea de la Statia Meteo Cuntu si la 5 de la inceputul traseului, iata ca am ajuns la Statia Meteo Tarcu si Varful Tarcu, care se afla la doi pasi de statia meteo. Inapoi, spre Saua Jigoriei inca 3 ore, asa ca un traseu de 5 ore dus-3 intors, tot timpul la coborare ffind mai usor.

Nu stiu ceilalti prieteni ai mei ce au simtit cand au ajuns in varf. Eu personal am fost foarte mandra de noi. Pentru ca nu e chiar usor traseul, este mediu spre greu. Am avut si o prietena pentru care a fost primul traseu si doua prietene pentru care a fost al doilea. Am simtit o satisfactie imensa ca am privilegiul sa ma aflu in acel loc. Am muncit sa ajung acolo, asa ca am meritat toti sa vedem totul din alta perspectiva. Se vad toti muntii din jurul Tarcului. Godeanu si Retezat, spectaculos si inzapezit, Muntele Mic, care pare si este mai prietenos ca urcus, Muntii Poiana Rusca, Almajului, Cernei. Cu o vedere larga in zare, i-am cuprins pe toti dintr-o privire, si asta pentru mine este minunat.

Am ajuns la 2190 m, pe Varful Tarcu. Cel mai inalt varf pe care l-am cucerit pana acum. Am simtit pe langa vantul rece, o libertate pe care doar un loc ca acesta ti-o poate da. Odata cu acest traseu, chiar daca credeam ca e imposibil, am prins si mai mult drag de munte. Am mers pe jos 8 ore, dar a meritat fiecare pas!

---

VIZUALIZĂRI: 13127 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI