GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muntenegru este o destinaţie de vacantă la mare, perfectă pentru cei cu buget redus şi care nu-şi pot permite destinaţii exotice gen Creta, Mallorca sau Santorini. Aici locurile de cazare la apartamentele private cele mai de lux nu depăşeşte 15 € de persoana pe noapte.
Vara trecuta am făcut un astfel de sejur „economy” împreună cu soţia copii şi încă un prieten, pe care l-am luat cu noi pentru a diminua costul carburanţilor pe cap de persoană furajată.
Am ales traseul, la dus prin Serbia iar la întors prin Croaţia, Ungaria.
Am ieşit pe la vama Stamora-Moravita, după care l-au rugat pe prietenul meu IGO8 care mă insoţeşte ăn toate vacanţele, să mă ducă într-un oraş de pe autostrada Belgrad – Niş unde vroiam să dormim. Fiind setat să aleagă drumul cel mai rapid mi-a făcut un traseu cu minim de localităţi, pentru a evita restricţiile de viteza din acestea. Procesorul lui nu greşeşte calculele dar din păcate nu are de unde să ştie care drumuri sunt bombardate si care sunt reparate.
Am trecut la miez de noapte printr-o pădure, pe un drum cu 15 km de cratere şi pe care nu am întâlnit decât un cerb, paralizat de lumina farurilor, două căprioare si doi iepuri.
Ne aşteptam în tot momentul să apară de după un copac şi vânătorul cu un kalaşnikov în mână şi să ne pună pielea pe proţap.
Am înnoptat pe autostrada amintită, la un hotel suprapopulat cu carcalaci înfometaţi. Eu cu băiatul şi prietenul meu am sharuit o duzina de Jelen Pivo şi am dormit ca ciupăiţi. Fetele au preferat să doarmă în microbuz unde au sheruit parcarea cu zeci de familii de musulmani ce dormeau pe jos şi care migrau spre numai ei ştiu unde.
Încă de la intrarea în Muntenegru am fost uluiţi de frumuseţea peisajelor, cireaşa de pe tort fiind Canionul Tara , cel mai mare canion din Europa şi al doilea din lume după Grand Canyon având o lungime de 82km şi 1300 m adâncime în unele locuri click aici
Pe râu se face rafting iar de pe podul situat la frontiera dintre Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru, amatori de adrenalina fac Bungie-Jumping.
În drum spre Budva cea mai frumoasa şi mai animata staţiune de pe riviera muntenegreană am mai trecut prin canionul Moraca , mai puţin spectaculos decât primul, si prin capitala ţării Podgorica.
În Budva ne-am cazat la un mini hotel particular cu condiţii peste aşteptări, dar asta după ce am refuzat două apartamente care nu corespundeau talentului nostru.
Era poziţionat departe de plajă dar am transformat acest dezavantaj într-un avantaj. Dacă tot trebuia să mergem cu maşina la plajă am ales în fiecare zi alta staţiune.
Despre plaje voi scrie altădată.
Trimis de popescu.borsa* in 15.02.11 15:42:56
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”Vara trecuta am făcut un astfel de sejur „economy” împreună cu soţia copii şi încă un prieten, pe care l-am luat cu noi pentru a diminua costul carburanţilor pe cap de persoană furajată.
De apreciat sinceritatea, care se gaseste destul de greu in perioada actuala.
Desi locuiesc in vestul tarii, inca nu am ajuns mai departe de orasul Belgrad din fosta Iugoslavie. Cine stie, poate in viitorul apropiat cand mai creste juniorul.
Spre cine plecau urarile de sanatate si virtute, din poza P7?
@david
Mulţumesc, m-ai ajutat să mai fac o economie. Cel ce ne salută într-un mod atât de cordial, va urmări concertele Bon Jovi şi Gotan Project, doar pe Youtube.
Nu piridesti sa ma uimesti cu locurile vizitate! As merge pe urmele tale daca persoanele mele "furajate" ar fi mai umblarete!
Foarte frumoase pozele. Ai idee care erau costurile pentru Bungie-Jumping? La noi in tara este vreun loc unde se face asa ceva?
stiu ca exista un loc in RO pt bungee-jumping, undeva in zona Rasnov, da un search pe google dupa "bungee jumping rasnov" si o sa afli imediat. (nu vreau sa dau link pt a nu face reclama)
@TraianS
Nu am sărit, la tonajul meu le rupeam gumele. Nici nu am întrebat cât costă ...halatul.
@cristi_an3000
Mersi. Am gasit. Sunt 3 locuri in Romania din ce am gasit eu. Am gasit si ceva video. Mai fac salturi si de la Barajul Vidraru, dar pare destul de claustrofobic. Doar m-am gandit si deja m-a luat cu fluturasi la stomac.
@popescu. borsa
Si eu stau prost cu tonajul. Am vazut ca limita e 130kg, deci inca m-as incadra. Daca-i zic nevestei la ce specialitati turistice ma gandesc eu, baga divort
@TraianS
Eu stau bine cu tonajul, sunt la categoria 100 plus.
@costin1968
Eşti singurul care ai remarcat... intuiţia mea de atunci. Hai să nu-i spunem "profeţie" că mă trezesc cu reclamaţii de la Mama Omida, că-i fac concurenţă neloială.
Era cu o săptămână înainte de declanşarea Evenimentelor din Egipt.
Ca de obicei, este o placere sa citesc impresiile dv. din vacanta!
Este undeva in Balcani? Atunci nu poate lipsi Kusturica & Bregovici!!!
Am atasat melodia de mai sus, se poate insa schimba!
Vă rog să înlocuiţi melodia cu următorul fragment video filmat de mine în canionul Tara (calitatea filmarii nu este prea grozavă dar oricum cei interesaţi îşi pot face o minimă idee):
http://youtu. be/j8rigX5yHfo
Adresa indicata mai sus, nu este corecta(youtu.be) si in mod cert mai lipseste ceva, te rugam sa o transmiti inca o data!
Îmi cer scuze
http://www.youtube.com/watch?v=j8rigX5yHfo
sau cod share:
http://youtu.be/j8rigX5yHfo
Buna seara,
foarte frumoase pozele!
As fi vrut sa va intreb unde anume ati stat in Budva? Cumva in Prjevor, vila Sveti Nikola? seamana cu ce imagini am vazut eu pe alt sit.
Daca am ghicit, tare recunoscatoare v-as fi daca m-ati ajuta cu niste raspunsuri. Eu plec luni intr-acele frumoase locuri.
Numai bine!
Am stat in oraş în Budva aproape de liziera pădurii într-o vila foarte lux. Am plătit 15 € de persoană pe noapte.
Prin Prjivor am trecut în prima zi de Muntenegru în drum spre plaja Jaz.
Pot să te ajut cu orice informaţii doreşti. Am colindat aproape tot şi am văzut aproape tot ce era de văzut în această ţară. Am postat multe filmuleţe pe youtube, dar asta nu înseamnă că nu pot să şi răspund la unele întrebări concrete.
Deocamdată îţi urez drum bun şi vacanţă plăcută.
Multumesc frumos! M-ar fi ajutat niste informatii de la acea vila, desi e destul de tarziu, mai e putin pana la plecare.
Insa, daca ai vazut minunata localitate Prjivor, am inteles ca drumul de acces (din drumul principal catre sat) ar fi foarte abrupt, greu accesibil pentru o masinuta mai micuta, asa ca a mea.
Numai bine!
Da, drumul este foarte abrupt însa perfect pentru o maşinută mică.
Se poate ajunge acolo atat din drumul principal de rivieră cât şi din spatele oraşului Budva trecând pe lângă inensa discotecă în aer liber ce sa afla pe acel deal. Oricum pe ambele părti este la fel de abrupt.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Super-vacanță în Muntenegru — scris în 01.08.22 de eugen p din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Capitala, limba şi muntenegrenii. Ghid subiectiv de supravieţuire — scris în 17.11.16 de Maya_C din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Pledoarie pentru Muntenegru — scris în 24.09.16 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Muntenegru, o comoară ascunsă în peninsula balcanică — scris în 21.09.16 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Muntenegru - Aventura si relaxare, mare si munte, distractie si descoperire — scris în 15.07.15 de Cornel M din CRISTIAN [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Ulcinj - Muntenegru — scris în 21.09.14 de elenabandi06 din MEDIAS-SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2014 La munte si la mare deopotriva! — scris în 06.11.14 de Daniela33 din TIMISOARA - RECOMANDĂ