ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.08.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 01.08.22
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 8 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Super-vacanță în Muntenegru

TIPĂREȘTE

Salutare!

Am revenit recent din vacanța din Muntenegru (15-23 iulie 2022) și m-am simțit dator să întorc comunității AFA o serie de informații, așa cum am primit și eu, înainte de plecare.

Așadar, am pornit din Brașov spre Belgrad (frumos oraș, merită să vizitați cetatea veche măcar pentru 2-3 ore!), unde am înnoptat.

A doua zi, dimineață - devreme, pregătiți sufletește, am pornit la un drum intens și lung: spre Budva, prin rezervația Durmitor, trecând, bineînțeles, podul Tara. Tehnic, însemnă un ocol de vreo 120 km și cca. 3 ore, însă am preferat asta în locul unei călătorii de 1 zi din Budva. Și a fost greu, dar ne-am bucurat privirile și sufletul de locuri minunate.

Drumul este greu, preferabil să fie făcut din PTF Jabuka - Rance spre Podul Djurdjevitsa (Tara Gate), din cauza traseului sinuos și în pantă. La data trecerii noastre pe acolo (15 iulie 2022), se lucra intens, astfel încât erau porțiuni serioase decopertate, utilaje care mai stânjeneau circulația. Podul susnumit: splendid! Poți opri mașina fie la un capăt al său, fie la celălalt, să te minunezi de frumusețea locurilor.

De acolo, am pornit spre Parcul Național, unde am vrut neapărat să vedem „ochii Durmitorului” - (Crno Jezero, Lacul Negru), un lac glaciar foarte mare și foarte frumos, dacă îmi este permisă comparația, un Lac Bâlea ceva mai mare, pe care se pot practica și sporturi pe apă. Erau și câteva persoane care se scăldau (temperatura aerului și cea a apei o permitea!), altele erau cu bărci sau caiace pe lac.

Am ajuns târziu, în noapte, la Budva, însă Nikola, foarte amabil, ne-a așteptat și ne-a înmânat cheile camerei. Drumul, în sine, destul de greu, cu suișuri și coborâșuri lungi și multe, cu multe viraje (nu degeaba limita de viteză este 80 km/h, pe multe segmente!)

Despre Budva: un oraș frumușel, mare, aglomerat spre foarte aglomerat, mai ales în sezon; ceea ce trebuie vizitat, însă, este cetatea veche, foarte frumoasă. Plajele din oraș nu sunt spectaculoase, nici foarte curate, în schimb, apa este de o limpezime remarcabilă. Sunt necesari papuci de apă, ușurează mult deplasarea pe plajă și în apă.

Recomand, aici, plaja Mogren, merită vizitată și în timpul zilei, dar și seara. Pentru a ajunge acolo, din piața din fața centrului vechi se face un drum la dreapta, printre restaurante, apoi se continuă pe o cărare îngustă, pe lângă statuia balerinei - drăguț monument!

NU recomand plaja Hawaii (am făcut acolo ultima baie din vacanță; se poate ajunge cu vaporașul de pe plaja Budva, 5 euro dus-întors, poți sta acolo cât dorești, ultima plecare de pe insula Sveti Nikola la ora 19,00). Este o insulă frumoasă, dar plaja este cu pietre, ca într-o carieră. La fel și în apă, care însă este limpede ca cristalul!

Am fost și la Aquapark Budva. Intrare: 24 euro, full day (11-18), 17 euro, haf day (15-18). Am stat de la 15 la 18, mai mult decât suficient pentru noi. Câteva tobogane, între care unul kamikaze (recomand celor cu chef de adrenalină crescută!).

Plaje recomandate în apropiere de Budva: Jaz, spre nord, la ceva distanță, vreo 7 km, parcă; spre sud, tot așa, la cca. 6 km Sveti Stefan, admirabilă! (ne-am făcut timp să ajungem de două ori acolo!).

Parcarea: are o parcare proprie, cu 3 euro pe oră, destul de mare și de goală! - foarte multe mașini sunt parcate pe dreapta și pe stânga drumului de acces, ceea ce îngreunează traficul, dar e gratis! Există scări care fac legătura între plajă și drumul principal, însă sunt foarte multe, greu de urcat, mai ales după o bălăceală bună, la peste 30... și de grade...

Înainte de a ajunge la indicatorul pentru Sveti Stefan, veți vedea indicatoare spre Milocer și Kraljicina Plaza (Plaja Regelui și Plaja Reginei) - deosebite! le recomand cu toată inima! Lângă ele mai este una, mică, înghesuită... faceți câteva sute de metri în plus și n-o să vă pară rău! Drumeția în sine este o plăcere, pe lângă reședința regală, printr-o pădurice de pini.

Ca prețuri, mi s-au părut comparabile cu cele de aici, acum depinde și de tipul de restaurant sau de magazin... Oricum, eu nu prea știu cu matematica asta, deci nu mă aventurez în mai multe amănunte în acest domeniu. Î

nsă, vă recomand din suflet, măcar o jumătate de zi în zona Miriste - Zanjici, de unde puteți lua o barcă cu motor (10 euro de persoană - am găsit noi) sau o șalupă și să vă îndepărtați de țărm, să priviți din alt unghi muntele, dar mai ales să faceți o baie și să vedeți Blue Cave. Este o experiență de neuitat, mai ales pentru cei aflați la prima încercare de acest gen. Din nou, despre drumul până acolo, mare atenție! Am fixat pe waze Miriste, dar de la ieșirea de pe drumul principal, în unele locuri, drumul asfaltat e suficient pentru doar o mașină! Așa că se circulă la „mica înțelegere” , cel care poate face loc celorlalți. Sunt prevăzute refugii, dacă nu, cât mai pe dreapta, printre tufe, lași să treacă, apoi îți continui drumul - de asemenea cu mult sus-jos, dar nu ca dinspre graniță. Zanjici e ceva mai departe de Miriste, am înțeles că de acolo pornesc mai multe curse spre Blue Cave. Noi am oprit la Miriste, lângă un restaurant cu specific pescăresc și o plajă, iar un „intreprinzător” de acolo ne-a pus în legătură cu barcagiul. După încă o baie pe plaja (mică, dar cu umbră) de acolo, am revenit la Budva.

Tot în categoria „deplasări” , vă recomand o excursie de o zi la Kotor, cetatea veche este de asemenea superbă, portul foarte frumos. Aveți parcare chiar în fața cetății vechi, în port, dacă îmi amintesc bine, mai puțin de 1 euro pe oră, și calculează și la jumătate de oră (noi am plătit 3 euro pe 3 ore jumătate, parcă.)

De acolo, se poate merge la Perast (nu am ajuns), însă am făcut o zi de Dubrovnik. Merită!

Drumul lung, destul de greu, am prins și cozi la granițe (ieșire din Muntenegru, intrare în Croația - nu e ca la Bulgari sau spre Ungaria! , graniță comună), însă nu ne pare rău. Pot spune că este un oraș spectaculos. 4-5 ore sunt suficiente pentru a „lua pulsul” , a vedea străduțele abrupte, cu multe zeci de scări, desprinse din aleea principală, de a ieși în port, eventual de a urca pe zidurile cetății (eu nu am făcut-o).

Să spun și ce NU aș mai face, la o eventuală revenire în muntenegru: să pierd o zi la Podgorica și Cetinje. după umila mea părere, nu au meritat eforturile

La revenirea în țară, am urmat traseul Budva - Podgorica - noua lor autostradă, deschisă pe la mijlocul lunii iulie 2022 - Centura Belgradului - Timișoara. despre autostradă vă spun că este frumoasă, nou-nouță, costă 3,5 euro, are cca. 40 km, cu numeroase restricții, dar ușurează drumul. Voi atașa și câteva fotografii, din arhiva personală.

Vă doresc concedii faine, cu soare mult și locuri faine de văzut!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

cum să nu îți placă locurile în care muntele se prăbușește în mare și apoi își întoarce capul să vadă de unde a venit?!?

## end review sc

[fb]
---
Trimis de eugen p in 01.08.22 22:56:40
Validat / Publicat: 02.08.22 15:43:15
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MUNTENEGRU

VIZUALIZĂRI: 7898 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (eugen p); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 plaja și insula Sveti Stefan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX [02.08.22 15:42:38] »

Bun review de debut, merită remarcat

@eugen p: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

k-lator [02.08.22 17:43:03] »

@eugen p: Nu mă mir că ai avut o super vacanță, pentru că Muntenegru este o țară absolut minunată oriunde mergi: la munte, la mare, la fiordul Kotor bay ori lacul Skadar. Foarte multe zone au fost declarate rezervații și fac parte din patrimoniul UNESCO, așa că nu ai cum să te plictisești într-o astfel de țară.

Canionul râului Tara, cel mai adânc și mai spectaculos din Europa, nu este de ratat. Mai exista tiroliana peste pod? Dar amatori de senzații tari care să facă bungee jumping mai erau?

De asemenea, în afară de rezervația Durmitor de care ai fost și tu încantat, eu am mai vizitat rezervația Biogradska Gora, aflată cam la 100 km sud-est de podul peste raul Tara (Đurđevića Tari), până la care am mers de-a lungul râului (deci al canionului) o bună bucată. Peisaje excelente! Aș repeta și eu experiența.

Daca oamenii sunt la fel de prietenoși, mâncarea la fel de bună și porțiile la fel de mari (ca pentru talia lor), atunci sunt convinsă că te-ai bucurat din plin de acest concediu. Bravo! Felicitări că ai ales Muntenegru!

eugen p [02.08.22 20:10:58] »

@k-lator: Mulțumesc! Peste pod nu am văzut tiroliana, dar era una chiar lângă pod, cumva paralelă, și era chiar solicitată!

Se pare că mai am încă multe de văzut pe acolo, deci un serios motiv de a reveni, pe alt traseu.

Iar impresia mea generală despre această destinație de vacanță este că va deveni foarte curând un substitut pentru Bulgaria sau Grecia, chiar și Turcia, pentru acei turiști români care vor și altceva decât all inclusive și să lenevească pe un șezlong... Chiar merită acest colț de lume, măcar o săptămână din viața noastră!

eugen p [02.08.22 20:13:50] »

@webmasterX: Mmulțumesc! chiar o să mai vin cu impresii din călătoriile viitoare.

webmaster [02.08.22 20:26:02] »

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

k-lator [02.08.22 20:37:31] »

@eugen p: Da, așa... pe lângă pod! Tot cei care administrează acea tiroliană aveau și bărci pentru raftig pe râu.

Aaaa, da! Sunt multe de văzut și ai din ce să alegi, indiferent cum vrei să-ți petreci timpul - în natură, la plajă, în vizite pe la locuri interesante, cum este mânăstirea Ostrog, săpată în stâncă (un alt fel de Montserrat al Spaniei).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
eugen p, k-lator
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Muntenegru:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.03681492805481 sec
    ecranul dvs: 1 x 1