Vacanta in Muntenegru (plus Albania, Croatia, Bosnia si un pic de Serbia)

TIPĂREȘTE

Ceea ce voi scrie mai jos e un soi de jurnal de calatorie, care sper sa fie si altora de folos, asa cum mi-au fost si mie cele citite pe acest forum referitor la multe subiecte, de-a lungul timpului. Sunt pareri si interpretari personale, asupra unor experiente personale, iar daca cele ce le voi scrie vor deranja pe cineva, imi cer scuze anticipat. De la bun inceput va spun ca accept orice intrebari sau comentarii, indiferent de tenta lor.

Am ajuns in Budva in 12 iunie 2010, iar primele impresii o sa fie despre drum. Am ales o varianta de drum doi doua bucati, ceea ce recomand tuturor celor care pleaca din Bucuresti. Din motive practice, escala am facut-o la Drobeta Turnu Severin, la o pensiune OK (corecta ca si pret si conditii de cazare), pe care n-o mentionez sa nu se considere reclama, dar pe care v-o pot spune in privat, pe mail, celor interesati. Nu stiu daca varianta asta cu escala la Drobeta e cea mai buna (si o sa vedeti dupa descrierea drumului daca e asa sau nu, functie de capacitatile de condus ale fiecaruia), dar am observat ca nu sunt singurul care a gandit asa. Dimineata, inainte de plecare, am intrat in vorba cu o familie de bucuresteni cu un BMW negru, care au stat la aceeasi pensiune si care mergeau tot la Budva. N-o sa ma refer la bucata Bucuresti - Drobeta (rezolvata vineri dup-amiaza in 4 ore jumatate), ci la drumul prin Serbia si Muntenegru.

In primul rand, ca sa definesc conditiile de drum, am mers cu un Peugeot 206 an de fabricatie 2006, motor 1, 4 benzina, 2 persoane la bord plus bagaje. N-am folosit harti pe hartie, doar un device cu Windows Mobile si iGo 8. 3. 4 cu hartile pentru Serbia si Muntenegru editiile decembrie 2009 de la Contrast (de evitat hartile de la TeleAtlas sau Navteq, care au un nivel de detaliu foarte scazut pentru tarile din est, in general, pentru tarile din fosta Iugoslavie in special). Inca ceva apropos de navigatie: in faza de proiectare a drumului, alegeti-va cu grija ruta si definiti programului traseul dorit (folositi puncte intermediare daca e nevoie). Nu de alta, dar iGo-ul, ca orice alta aplicatie informatica, ofera utilizatorului cea mai buna solutie functie de parametrii la care a fost setat. Am auzit multe pareri cum ca programele de navigatie sunt slabe, ca te duc pe drumuri aiurea, etc. Ca vechi utilizator de asemenea programe, pot spune doar atat: sunt niste aplicatii excelente daca sunt actualizate si folosite in cunostinta de cauza. Cu harti actualizate si o minima informare apropos de parametrii programului, e cel mai sigur mod de a te directiona catre o destinatie. Scuze pentru acest scurt intermezzo legat de navigatie, n-o sa mai dezvolt subiectul pentru ca nu e locului lui pe acest topic.

Am ales ruta Portile de Fier - E771 - Kladovo - Negotin - Zajecar - E761 - Paracin - E75 sau A1 - Cicevac - E761 - Kraljevo - Cacak - Uzice - 21 - Nova Varos - Prijepolje - E763 - Bijelo Polje - E65 - Mojkovac - Kolasin - Podgorica - Tunel Sozina - Petrovac - Budva. Am facut mentiunile legate de numele drumului pentru fiecare bucata in parte, pentru a fi mai usor de urmarit traseul. O sa impart traseul in mai multe bucati, dupa cum l-am perceput eu.

Prima parte: de la granita pana la Paracin, intrarea pe autostrada. L-am parcurs dimineata, la prima ora (am iesit din Romania la ora 6) si a fost extrem de lejer. Ca si comparatie, de la Drobeta pana in granita, pe 15 km maxim, la ora aceea matinala, am intalnit vreo 30-40 de masini de diferite tipuri. Cam acelasi numar de masini l-am intalnit sau depasit pana la Zajecar, in Serbia. Drumul e ok, usor virajat, merge bagat gaz cat cuprinde, drum super pana la Zajecar, construit cu cap, printre localitati, nu prin ele. Dupa Zajecar, prima problema: pe E761 spre Paracin se consolideaza un pod care este inchis total circulatiei, asa ca traseul e deviat direct din Zajecar pe un drum secundar, ingust si spart grav, cale de vreo 25-30 km. La revenirea in drumul principal spre Paracin, alte probleme: lucrari la poduri sau pe drum, circulatie deviata prin afara drumului pe distante sub 1 km, cu regim semaforizat. Semafoarele dureaza multisor, chiar daca traficul e subtire rau (cel putin dupa standardele romanesti). La intrarea in Paracin, pod peste autostrada si intrare in autostrada, pe care se merge in directia Nis pana la prima iesire (12 km). La parasirea autostrazii, iesirea spre Cicevac, am platit o taxa de 50 eurocenti.

Partea a doua: pe E 761 de la Cicevac, pe langa Krusevac, prin Trstenik si Kraljevo, pana la Cacak. Drumul e foarte bun, ca aliniament si covor asfaltic, multe linii drepte, dar doua mari probleme. Prima: tot drumul trece prin localitati, cam ca la noi, cu "deliciile" de rigoare: treceri de pietoni, semafoare, biciclisti, etc. A doua problema si cea mai stresanta: toate, dar absolut toate podurile de dupa Trstenik (sunt vreo 10, maxim 15), pana la Cacak, sunt in lucrari de reconsolidare, ceea ce presupune circulatie pe un singur sens cu regim semaforizat (macar semafoarele au durata de asteptare mai mica decat pe segmentul pana in Paracin). Pierzi destul de mult timp pe la semafoarele astea, mai ales ca traficul e mai intens in zona asta. Mie mi s-a parut cea mai nasoala bucata din tot traseul (prefer drumuri mai dificile, dar fara lucrari).

Partea a treia: de la Cacak la Uzice, drumul incepe sa mearga printre dealuri inalte si munti si seamana destul de mult (ca virajare si regim de trafic) cu segmentul Deva - Arad de pe DN7 de la noi. Doar cate o banda pe sens, destul de putine locuri unde se pot face depasiri si destul de multe masini mari (autocare si camioane sau tiruri) cu coloanele de rigoare, dar se circula binisor. Mai bine decat la noi, pe sectorul amintit, oricum.

Partea a patra, cea mai grea si mai spectaculoasa, dupa parerea mea: de la Uzice, pe 21 (un soi de drum national 21 in Serbia), prin Cajetina, Zlatibor, Nova Varos si Prijepolje, continuat prin Brodarevo si Gostun pana la granita cu Muntengru, apoi prin Muntenegru pe E763 si E65, trecand prin Bijelo Polje, Mojkovac si pe langa Kolasin, pana la Podgorica. Drumul e fabulos pe alocuri, cu niste peisaje geniale, dar si extrem de virajat. Am citit pe aici comparatii cu Transfagarasanul. Mi se par exagerate. Ca si impresie personala, as compara sectorul asta de drum cu o combinatie intre DN7 pe Valea Oltului, DN66 pe Valea Jiului si DN1A intre Sacele si Cheia. Pana la urma, impresia dominanta care mi-a ramas in minte e de o Vale a Oltului cu mai multe serpentine si mai abrupta, care nu se mai termina. Drumul are pe alocuri inclinatii destul de mari, camioanele se misca foarte incet si depasirile sunt foarte greu de realizat, in conditiile astea. Exista o bucata de drum mai lejera, imediat dupa Uzice, vreo 30 km de drum impecabil, cu cate doua benzi pe urcare, cu asfalt aproape perfect, asa cum exista si o bucata de drum in lucru (cu semaforul de rigoare si facuta praf si la propriu si la figurat), langa Nova Varos. Peisajele, mai ales in partea muntenegreana, sunt senzationale. Desi dificil, segmentul asta de drum l-as mai face de multe ori. De retinut: intre iesirea din Serbia (punctul de control) si intrarea in Muntenegru sunt cam 3-4 km de sosea, nu se intra imediat.

Partea a cincea si ultima: prin Podgorica si tunelul Sozina, pe soseaua litorala muntenegreana, pe langa Petrovac, pana la Budva. Drum frumos, care trece pe langa lacul Skadar si prin tunelul Sozina (2, 5 euro de plata la intrare). Peisajele de pe soseaua litorala sunt foarte frumoase si seamana cu cele de pe Corniche-ul Coastei de Azur (pastrand proportiile, evident).

Si ceva concluzii si alte date utile:

Drumul a durat 13 ore (iesire din Romania la ora 6 - ora Bucurestiului si ajuns in Budva la ora locala 18 - ora Romaniei 19). Doua pauze de circa 10 minute in Serbia si una mai lunga de maxim 30 minute, imediat dupa intrarea in Muntenegru. Prin Serbia am mers cam 9 ore. Fara probleme de vreun fel cu politia, care e prezenta, dar mai putin decat prin Bulgaria, de exemplu. Au radare de tip pistol, dar in general primesti flashuri de la cei ce vin din sensul opus cu mult inainte sa ajungi in dreptul echipajelor cu radar. In Serbia au masini Peugeot si Fiat (din ce-am vazut), iar in MNE am vazut vreo 2 Mercedesuri R320 (sper sa nu ma insel) albe, inscriptionate. Din ce-am vazut, sanctioneaza in mod deosebit depasirile pe linie continua sau in situatii periculoase. Cu rare exceptii, impuse de vreun camion care mergea cu viteza melcului turbat, am mers constant (macar) cu 20-30 km/h peste limita legala si nu m-a oprit nimeni. In schimb am vazut un Porsche Carrera cu numere de Belgrad, decapotat, care depasea tot pe serpentine in MNE, tras pe dreapta la cativa kilometri mai la vale si care ne-a ajuns iar din urma peste vreo jumatate de ora si dupa cat de cuminte a mers pana la Podgorica cred ca a luat o amenda destul de naspa. Legat de masini, sarbii au niste masini de muzeu, multe Zastave (varianta locala a Fiatului) si multe masini vestice vechi (produse in anii '80 - '90). Tipul de masini care la noi sunt la REMAT de mult timp. Merg incet (poate de-asta au si rezistat masinile alea atata, ca se poarta frumos cu ele si nu le forjeaza) dar sigur, din ce-am vazut. E clar oricum ca nu-i ajuta nici masinile. Evident ca exista si exceptii, cum e Porsche-ul mentionat mai sus. M-a distrat foarte tare un Opel Rekord alb model anii '70, cu numere de Belgrad, care semana izbitor cu un exponat pe care l-am vazut anul trecut la muzeu la AutoWorld, la Bruxelles. Si mai tare mi s-a parut momentul (poate istoric) in care Porsche-ul negru decapotabil l-a depasit, in fata mea. Ma gandeam cam ce inseamna 30 si ceva de ani de evolutie in materie. Spre deosebire de sarbi, la muntenegreni se vede nivelul de viata mai ridicat si, pe cale de consecinta, au masini bune, cam cum sunt si la noi. Fiind zona de litoral, iar ei balcanici ca si noi, am vazut azi prin Budva si multe masini "de fite", inmatriculate MNE. Revenind la ale noastre, am consumat un rezervor de Peugeot 206 pana aici, fara realimentare de la Drobeta, rezervorul e aproape pe 0 acum. La punctul de control la intrare in Muntenegru, pana la controlul actelor se prezinta la masina niste baieti care lucreaza acolo si vand vignete (10 euro, taxa ecologizare) iar la intrare in tunelul Sozina se plateste o taxa de 2, 5 euro. Benzina 95 in MNE am vazut ca e 1, 20 euro/litru. Inca o precizare legata de politia muntenegreana. Pe langa Mercedesurile amintite, am vazut si o masina de politie Volkswagen Golf 5. In rest, ca uniforme arata cam ca politistii de la noi, pantaloni bleumarin, camasa albastra si sapca alba cu cozoroc negru (aici nu-s lamurit daca e vorba doar de cei de la circulatie sau despre toti). Ii distingi de la distanta si par foarte atenti la ce se intampla in jur si seriosi. Am vazut unul in centrul Budvei care statea langa o trecere de pietoni si monitoriza traficul. Nu-l dirija, ca nu prea avea ce, doar statea acolo, atent la trafic, dar nu la modul cum stau ai nostri, "la ciupeala". E o caldura de te indoaie pe aici, iar asta era imbracat impecabil, inchis pana la ultimul nasture la camasa, nu deschis pana la buric si cu sapca pe ceafa, cum (din pacate) ii vezi pe ai nostri vara.

Legat de Vila DaMonte din Budva, conditiile sunt foarte bune, iar domnul Dragan Vukicevic si sotia sunt niste gazde excelente. Pe scurt, avem inchiriat un L-Appartment, la ultimul nivel al vilei, iar dotarea apartamentului e la nivel de minim 4 stele superior, la orice hotel cu staif de prin Europa. Camera mare, mobilata cu mult gust si cu dotari moderne (SAT-TV cu vreo 50 de posturi, WiFi, TV LCD, aer conditionat, bucatarie micuta dar dotata cu tot ce trebuie, baie mare). Plus un blacon urias, gen terasa, de care beneficiaza doar camerele de la mansarda, din ce-am vazut. Totul straluceste de curatenie si arata mai bine decat in pozele de pe net. Se ajunge usor iar vila o recunoasteti lejer. Parcarea se face in strada, in fata vilei si pare a fi OK, pentru ca exista spatii pe marginea trotuarului pe care se poate parca. Domnul Vukicevic vorbeste enlgeza, germana, franceza si italiana, asa ca nu cred ca va avea cineva probleme de comunicare, plus ca e foarte amabil si gata sa ajute turistii cu sfaturi sau pentru rezolvarea diferitelor probleme.

A doua zi in Muntenegru m-am odihnit si m-am invartit prin Budva. Am fost la o plimbare prin Stari Grad, care-mi aminteste izbitor de atmosfera cetatii Dubrovnik-ului (pastrand proportiile de marime) sau, mai bine, de orasul vechi din Porec. In plus, aici nu te intalnesti nici cu hoardele de turisti omniprezenti in Dubrovnik. In rest, orasul e relativ molesit de caldura ziua si se trezeste mai pe seara. Apropos de caldura, umezeala mare iti transforma cele 29-30 de grade in mult mai multe, ca senzatie perceputa de organism si daca acum, la mijlocul lui iunie e asa, nu vreau sa stiu cum e in iulie sau august. Ma rog, nu ma mira aspectul, pentru ca m-am prajit grav intr-un final de luna mai in Grecia si m-am lichefiat intr-un septembrie prin Dalmatia, asa ca toate par a fi la locul lor in partea asta de lume, macar din punctul asta de vedere. Am vazut plajele si recomand plajele Mogren 1 si 2, la care se ajunge usor, prin dreapta orasului vechi, pe o alee de promenada foarte spectaculoasa. In rest, Slovenska Plaza e si destul de murdara pentru gustul meu si mica si foarte aglomerata. Plus ca are ceva care-mi aduce aminte de Mamaia si de fitele de acolo: tone de restaurante si terase "in buza" plajei. Seara, toata lumea e pe faleza si am vazut o droaie de distractii pentru familiile cu copii (gen parcurile de distractii de pe litoralul nostru). Ca si aspect de interes in programarea timpului, aici se insereaza relativ repede, luand in considerare standardele noastre de acasa, din cauza diferentei de fus orar, in ciuda longitudinii geografice aproape identice. Asa ca pentru apusuri romantice, calculati totul cu o ora mai devreme decat acasa, in Romania.

Ziua a treia a sejurului am consacrat-o pentru Golful Kotor si mausoleul de la Lovcen. Asa ca am luat-o usurel spre Tivat, am rezistat tentatiei de a o lua spre Kotor prin tunel (si nu mi-a parut rau), am trecut de aeroport si de oras si am ajuns la Lapetani, la bac. Cum treci de intrarea la bac, drumul se ingusteaza si devine sinuos, urmand linia tarmului golfului. Daca nu va e frica ca drumul e prea ingust si vreti sa vedeti ceea ce eu cred ca e cel mai frumos drum costier din Europa, continuati pe acest drum, prin Stoliv, Prcanj si Muo, pana la Kotor. Tot drumul parca e desprins dintr-un film de prezentare, cu niste peisaje absolut geniale, marginit de case din piatra alba si vegetatie mediteraneeana, cu mici pontoane de pe care se poate face plaja si baie in apele golfului. Nu am cuvinte sa descriu senzatia vizuala, completata excelent de mirosul leandrului inflorit. Pot doar sa spun ca m-am oprit ori de cate ori drumul mi-a permis-o si am facut sute de fotografii, plus o baie prelunga, la Prcanj.

Am continuat drumul trecand prin Kotor si Dobrota, pana la Perast, care mi-a placut tare mult. Orasel linistit, toropit de caldura si mustind de istoria altor vremuri. Am batut o vreme strazile inguste si pustii (o fi fost ora, o fi sezonul), deranjati (sau deranjand) doar de o familie de pisici la ora mesei. Am trecut la capitolul "to do next time" o plimbare cu vaporasul catre cele doua insule din largul orasului si am plecat inapoi spre Kotor.

Orasul vechi al Kotor-ului e de vazut, fara indoiala, dar mi s-a parut usor cam prea comercial, pe alocuri. Pastreaza acceasi atmosfera venetiana pe care am intalnit-o in majoritatea oraselor vechi de la Adriatica, cu strazi inguste si piete micute. Am urcat si o parte din drumul spre punctul cel mai de sus al citadelei, cam pana pe la jumatate si intr-adevar merita, ca imagine. Accesul spre citadela se face prin 3 puncte si costa 2 euro de persoana. E indicat sa aveti incaltari pretabile urcatului (nu papuci sau cine stie ce sandale cu toc, doamnele) si ceva apa. Cu apa se poate rezolva si pe traseu, din loc in loc existand mici "intreprinzatori" care au la rece ceva bauturi, la preturi duble fata de ce gasesti jos, in oras. Pe traseul de urcare am intalnit si vreo doi serpi, care fugeau speriati sa se ascunda, deranjati probabil din odihna la soare. Nu mi-am dat seama de soiul lor, dar pareau genul serpilor de casa, maxim 30 cm lungime. In oras sunt multe terase la care se poate manca sau servi o bautura rece, la preturi acceptabile. Ca si deliciu, e plin de pisici, care la ora la care am ajuns acolo dormeau care pe unde apucau, topite de caldura amiezii.

La sugestia proprietarului vilei in care stam, din Kotor am apucat-o pe drumul spre Njegusi, un drum senzational, cu serpentine si niste privelisti dementiale asupra coastei Adriaticii si a zonei golfului Kotor. E destul de ingust si are niste parapeti de piatra betonata, iar prima comparatie care mi-a venit in minte e cea cu drumul care leaga Santa Cruz de Taganana, in Tenerife. Cu cativa kilometri pana sa intri in Njegusi, am luat-o la dreapta, pe un drum secundar si la fel de ingust, care duce spre Lovcen si e un traseu foarte spectaculos. Nu m-as hazarda sa-i dau note de dificultate, dar e un drum relativ dificil, cu multe curbe fara vizibilitate si cam fara parapeti (desi nu prea se impun, decat in vreo 2-3 locuri). Mausoleul de la Lovcen e impresionant, cu o sculptura in marmura de 28 de tone pe care te intrebi cum au ridicat-o pana in varful muntelui si are o platforma belvedere care ofera niste imagini foarte spectaculoase asupra intregului Muntenegru. Din ce-am vazut pana acum pe aici, l-as cam incadra la capitolul "must see", alaturi de drumul de coasta intre Lapetani si Kotor, Stari Grad din Budva, cetatea Kotorului si Perastul. O varianta mai buna de ajuns la Mausoleul de la Lovcen e drumul dinspre Cetinje, care e mai larg si seamana, ca virajare, cu drumul dintre Brasov si Poiana Brasov.

Cetinje e un oras micut, in care nu apuci sa intri bine ca s-a si terminat, iar drumul de aici spre Budva are o serie de serpentine de pe care se pot vedea panorame superbe ale litoralului muntenegrean dinspre Petrovac pana la Budva, cu Sveti Stefan, Przno si Becici.

Ziua a patra am dedicat-o partii de sud a Muntenegrului si nu numai. Drumul de la Budva spre Ulcinj urmeaza linia coastei si ofera, din loc in loc, privelisti foarte spectaculoase (deja dupa cateva zile de stat pe aici m-am obisnuit sa intalnesc asa ceva aproape la tot pasul). Petrovac na moru e in afara drumului, asa ca nu-mi pot face o parere, in schimb Sutomore mi s-a parut cam ca Eforie Sud, cat am putut vedea in trecere. Bar seamana un pic cu Mangalia, desi mi s-a parut mai mare si mai aglomerat. Ulcinj nu prea am cu ce sa-l compar, dar nu pot sa zic nici ca m-a impresionat foarte tare. Se simte peste tot influenta orientala adusa de populatia albaneza: in constructii, in izul de mancare condimentata care pluteste in aer in anumite zone, in mizeria de pe strazi, in foiala continua si aparent fara rost a oamenilor. Orasul in sine e pitoresc, construit in trepte pe cateva coline, cu strazi parca de bazar oriental, pe alocuri. In jur auzi 90% albaneza si majoritatea firmelor sunt bilingve. Am coborat spre Mala Plaza si am haladuit ceva vreme prin zona aia, apoi am pornit-o spre Ada Bojana. Pentru doritorii de excursii spre Albania, sunt doua curse pe zi spre Shkoder, una la 6 dimineata si una la 12: 30, costa (din ce-am inteles de la operatoarea de la ghiseu) 6 sau 16 euro de persoana si face vreo ora si jumatate pana la destinatie (sunt 50 km intre Ulcinj si Shkoder). In fata autogarii sunt si taximetristi care te intreaba unde vrei sa mergi, dar nu i-am intrebat de pret pana la Shkoder, ca mi-era ca nu mai scap de ei. Inca ceva aici: autograra din Ulcinj, departe de a fi vreuna importanta, depaseste in curatenie si dotari orice autogara din Romania (cel putin din cate am apucat si eu sa vad).

Citisem undeva despre "obiceiurile" muntenegrenilor in trafic, ca nu semnalizeaza, ca franeaza brusc si fara motiv si alte delicii de genul asta. Ei bine, pe-aia cu franatul o intelegeam cumva pana ieri, pentru ca unii din ei conduc agresiv si la ce drumuri au, ii forteaza la cate o frana, iar altii conduc mai slab si atunci franeaza de frica. In schimb, de partea cu lipsa semnalizarii nu avusesem parte, pentru ca din ce-am vazut prin zonele Budva, Tivat, Kotor, Cetinje, toata lumea semnalizeaza si se circula, as zice, chiar mai corect decat in Romania, desi se simte si la ei balcanismul, prin cate un claxon sau cate un agitat care se grabeste nevoie mare. Ieri la Ulcinj, am inteles la ce se referea remarca de pe forum la circulatia haotica. Trecand peste aspectul legat de faptul ca media de varsta a masinilor din zona Ulcinj pare cu cel putin 10 ani mai ridicata decat in restul tarii, oamenii de pe aici nici nu prea obisnuiesc sa semnalizeze sau sa se formalizeze la chestii legate de prioritate. Sa nu ma intelegeti gresit, aspectul asta nu e omniprezent, dar se intampla.

Spre Ada Bojana am facut un popas pe Velika Plaza, care se intinde pe multi kilometri, chiar seamana (ca aspect general, nisip fin si intare in apa) cu plaja de la Mamaia, dar difera multisor la capitolul dotari. Nu-s cele mai de top dotari, dar din loc in loc gasesti garderobe, toalete, beach bar-uri, locuri de joaca pentru copii. Ce m-a impresionat e ca plaja e foarte curata (cel putin prin zonele in care am ajuns eu, pentru ca e imensa) si nu exista scoici, sfaramate sau intregi, prin nisip. Din ce mi-am dat seama, plaja e concesionata pe bucati, cam ca la noi si fiecare proprietar se straduieste sa o intretina. Parcarea se face pe sistemul "care pe unde apuca", in liziera de pomi care strajuieste plaja pe latura dinspre drum. La Ada Bojana, pentru cine are rabdare sa treaca printre restaurante si sa continue pe drumul de tara care tine malul raului, printre rulotele si cosmeliile de vara ale localnicilor, la capat i se va dezvalui o imagine mirifica: locul de varsare al raului Bojana in mare. E o plaja amenajata (Plaza Ivana), dar foarte lejera si un soi de restaurant intr-o coliba, iar atmosfera e cam ca la Gura Portitei de pe la noi, in vremurile bune. In zona satului pescaresc, restaurantul unde am mancat (nu i-am retinut numele) avea chestii foarte gustoase si proaspete (ar fi fost culmea sa fie altfel) si cred ca oriunde te-ai opri sa mananci in zona aia e cam la fel. Oamenii sunt foarte primitori si din ce-am auzit si vazut pe la mesele din jur, comunicarea nu e o problema, ospatarii vorbesc multe limbi.

Si abia acum avea sa inceapa aventura zilei. Am intentionat sa mergem pana in Albania, la Shkoder, cu un autobuz sau ceva de genul. Pana la urma am plecat cu masina, desi am avut o usoara strangere de inima. Din Ulcinj se merge pe o sosea gen drum judetean la noi, se trece prin Vladimir si se iese in Albania prin Sukobin. Punctul de frontiera e comun, muntenegreano-albanez, adica iti ia actele muntenegreanul si ti le da inapoi albanezul. Nu stiu daca se poate intra in Albania cu buletinul, noi am folosit pasapoartele, cu care sigur poti intra oriunde, daca nu exista regim de vize. Primul sat din Albania se cheama Muriqani si arata relativ OK fata de ce aveam sa vedem mai incolo. Oricum, in partea asta de tara, satele lor nu difera foarte mult de ale noastre (cu exceptia minaretului omniprezent aici), realist vorbind. Magazine deschise direct in strada, balegi de animale (uneori cu tot cu animale) pe drum, oameni (cu foarte putine utilaje) muncind pe camp, case de toate felurile, mai ingrijite, mai putin ingrijite sau de-a dreptul ruine. Cred ca pe alocuri am trait cam ce-au trait baietii aia de la Top Gear cand au filmat episodul in Romania, partea cu zona rurala, in drum spre Transfagarasan. Drumul pana la Shkoder e destul de in regula (23 km din granita pana in oras), iar intrarea in oras se face (atentie! ), pe un pod de lemn. Nu e nicio gluma, e un pod cam cum banuiesc ca era cel de la Calugareni, cand cu Mihai Viteazu' si Sinan-Pasa. E drept ca lucreaza undeva langa la un pod de beton, dar mai au de lucru pana il termina.

Shkoder (Skodra) e un oras marisor la ei, dar foarte sarac. In fapt, peste tot in Albania te izbeste saracia. Saracie care se vede, miroase si se simte in toate felurile, la tot pasul. Centrul Skodrei arata cam cum arata un cartier marginas din Targoviste, prin 1990-1991. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar asta e cea mai plastica paralela care mi-a venit in minte. Ne-am invartit un pic pe acolo, dar nu prea ai nici ca sa faci, nici ce sa cumperi. Inca ceva, ca element pitoresc: impresia mea e ca toti albanezii traiesc din spalatorii de masini. Peste tot pe unde intorci ochii, inscriptii, firme desenate sau scris direct pe zid: Lavazh (asta inseamna la ei spalatorie auto). M-am gandit ca probabil, ca si la noi, au si ei baietii lor destepti care s-au prins ca afacerea cu spalat masini e foarte greu cuantificabila de catre fisc si ca e un mod excelent de a spala banii, dar parca la ei e prea de tot. N-am stat sa numar, dar cred ca sunt sute de Lavazh doar in Skodra. Asta in conditiile in care parcul auto in Albania lasa de dorit rau de tot, iar principalul mijloc de locomotie al populatiei e ca la Beijing, cu bicicleta. Ca si aspect inedit, cam trei sferturi din parcul lor auto e compus din masini marca Mercedes. Nu conteaza anul de fabricatie sau starea masinii, daca e Mercedes e buna. Ma gandeam ca daca cei de la Mercedes ar dori sa faca un documentar cu istoricul masinilor lor, partea de la 1960 in sus o pot turna lejer in Albania. Oricum, de retinut ca pe langa niste “junghiuri” incredibile, de care ma miram cum pot sa mai circule inca, am vazut si limuzine de ultima generatie. Asa cum la iesirea din Skodra spre Koplik am vazut niste vile care i-ar face invidiosi pe multi mafioti de pe la noi. Inca o problema mare: semnalizarea rutiera e slaba, iar pancartele de dirijare a circulatiei sunt de prin 1960-70, cu indulgenta. Te poti pierde foarte usor, singurul panou mai des intalnit este cel de dirijare spre Hani Hotit, principalul lor punct de granita din regiunea asta, care da inspre Podgorica, Muntenegru. In afara de un panou cu "Welcome to Shkoder" la intrarea in orasul cu acelasi nume si de un panou similar la Muriqani, nu am mai intalnit alte panouri de delimitare a localitatilor. Pur si simplu intri in localitate, case in jur, vezi ca esti undeva, dar nu stii unde. M-am orientat dupa GPS (recomand o harta OSM), o harta a Muntenegrului care avea si portiunea asta de Albania, intr-un colt si dupa ce-mi arata bordul masinii. Revenind la drum, am luat-o spre nord, catre Hani Hotit, cale de vreo 50 km. Si am vazut ce credeam ca nu mai vad pe undeva prin Europa: drumuri mai proaste decat in Romania. In fapt, drumul asta al lor, SH1 sau E762 pe harti, e un drum cu cate o banda pe sens pe care ei se chinuie acum sa-l largeasca la 2 benzi pe sens. Si s-au apucat (ca romanii, as zice) sa-l largeasca pe toata lungimea lui, adica pe toti cei 50 km. Evident ca nu lucreaza nimeni, dar gropile sunt facute, marcajele la fel, chestii de-astea. In plus, partea de drum existenta n-au mai reparat-o de veacuri, ca doar largesc drumul si asfalteaza atunci, nu? Glumind un pic (si nu prea), cred ca ultimul (si singurul) asfalt l-au pus nemtii, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si asa, ca bomboana pe coliva, cum conduceam si ma uitam siderat la ce vedeam in jur, ma opreste si politia lor rutiera. Imi face omul semn sa trag pe dreapta, vine la mine fioros, eu duc mana la buzunarul cu maruntis in euro (sa nu uitam ca si ei tot balcanici sunt), ingaim un "Hello" mai mult de complezenta, privirea lui tot fioroasa ramane (by the way, tipul de militian harsit de pe la noi, burta mare peste centura, sapca usor pe ceafa, transpirat), imi baga mana prin geamul deschis, imi porneste farurile (pe care le oprisem in Skodra si am uitat sa le repornesc, de mirat ce eram de ce vedeam in jur), privirea i se lumineaza, ma saluta cu mana la sapca si ma invita sa imi continui drumul, fara un cuvant. Si o a doua faza: in Koplik, la o intersectie, lumea ca la urs. Se certau/bateau/omorau unii printr-o curte deschisa spre strada, venise politia, o ursarie de-asta. Toti din trafic, opriti ca la circ, nu-i mai interesa ca se blocase intersectia, ei cautau sa vada din masina, cat mai bine, ce se intampla acolo. Un fel de Drive-in Cinema, model albanez. Chiar ma uitam ca paream a fi singurul interesat sa trec in partea cealalta a intersectiei, lucru pe care l-am reusit pana la urma, dupa cateva minute si manevre printre ei. Ma rog, dupa 50 km facuti intr-o ora si vreo 40 de minute, am ajuns la granita si am reintrat in Muntenegru, chestie care m-a facut sa ma simt foarte usurat, nu inainte ca ofiterul albanez de la punctul de trecere sa-mi ceara 2 euro, iar cand l-am intrebat pentru ce, a banguit ceva cu o taxa in limba lor si toata bruma de engleza pe care o stia s-a topit brusc (am inteles ulterior ca e o taxa obligatorie cand tranzitezi Albania cu autoturismul). Cam asta a fost cu Albania. Daca vreti ceva exotic in inima Europei, duceti-va. Daca nu, mai bine mai asteptati inca 20 de ani, ca o sa fie cam cum suntem noi azi (sau nu). Avantajul vizitei in Albania a mai constat si in faptul ca am vazut lacul Skadar de pe toate laturile posibile, mai ales de prin zone de pe unde nu ajung multi sa-l vada.

In a cincea zi a sejurului muntenegrean am fost catre Dubrovnik, sa revad locuri tare dragi mie (si-s convins ca nu numai mie, ci si tuturor celor care au apucat sa vada orasul macar o data). Drumul de la Budva la Dubrovnik, desi are cam 80 km, se face in vreo 2 ore, prin Tivat, bac Lapetani-Kamenari, Herceg-Novi, apoi se trece in Croatia, Gruda, apoi pe langa aeroportul international Cilipi si pe langa Cavtat. Orasul e inutil sa-l mai descriu (probabil sunt zeci de impresii pe topicul dedicat Croatiei), plus ca fiecare il percepe in felul sau. Mie mi-a placut mult de prima oara cand l-am vazut, acum doi ani si mi-a ramas in minte si in suflet. Probabil ca e unic in peisajul oraselor adriatice, asa ca n-o sa insist asupra subiectului (cel putin nu pe topicul acesta). Am prins doua vase mari de croaziera ancorate in port, ceea ce inseamna cam 1000 de turisti/vas dand navala precum hoardele pagane prin oras. Majoritatea americani, la care apreciez ca macar au o oarecare "cultura turistica", in sensul in care lasa curat dupa ei pe unde merg si daca dau peste tine, in cautarea unui loc mai bun pentru o poza, cel putin isi cer scuze, lucru pe care-l intalnesti, in general, doar la nordici, dintre europeni. Un aspect deloc de neglijat in Dubrovnik si in zonele turistice din Croatia, in general: toata lumea stie (sau cel putin intelege bine, daca nu poate vorbi) engleza. In Grecia, Muntenegru, Bulgaria sau in oricare colt al partii asteia de lume, limbile in care lumea te intelege cel mai bine si in care poti comunica eficient sunt, fara rabat, germana si rusa. Pana la urma in fiecare zona turistica oamenii isi adapteaza limbile vorbite in functie de utilitate, recte de turistii care-s mai frecventi in zona. Ei bine, in Croatia (cel putin in zona rivierei Dubrovnikului), desi linia cu germana se mentine (mai putin cu rusa), am intalnit si foarte multi vorbitori de engleza. Un alt aspect util: paritatea la momentul acesta e de 1 euro la 7, 15 kuna, iar majoritatea exchange-urilor din zona percep un comision de schimb de 2-3 %. La casele de schimb fara comision, rata de schimb e rotunda, 7 kuna pentru 1 euro. In orice caz, in Dubrovnik si in zona, in toate magazinele cu profil turistic se poate cumpara direct in euro, la paritatea 1/7, fara probleme. Am asistat la o scena in care un turist american si-a cumparat o sticla de apa de la un mic magazinas, unde vindea un tip care vorbea o engleza cu accent american ireprosabil. Omul a intrebat daca poate cumpara o sticla de apa cu dolari, cel de la tejghea l-a intrebat de care apa, i-a oferit sticla, i-a luat hartia de 10 dolari, s-a cautat printr-un buzunar al sortului si i-a dat restul tot in dolari. Dupa un moment de descumpanire, legat fie de ineditul fazei, fie de suma primta ca rest, turistul american a zambit, a multumit si a plecat mai departe. Nu stiu daca primesc lei romanesti, dar ma cam indoiesc. Inca ceva: pentru cei care mergeti la Dubrovnik cu masina, parcarea e o problema maricica, din cauza afluxului mare de turisti. Din cauza regulilor extrem de stricte cu privire la parcare, sfatul meu e sa alegeti o parcare cu plata (gasiti una mare, pe mai multe niveluri, cum coborati din soseaua principala spre orasul vechi, pe Zagrebacka). Costa 10 kuna (aproximativ 1, 4 euro) pe ora, dar merita sa stii ca in nebunia aia ai masina parcata in siguranta si nu risti sa ti-o ridice de pe cine stie ce margine de strada.

Dupa Dubrovnik am plecat pana la Zaton, cale de cativa kilometri, sa ne salutam gazda din 2008 (by the way, cine vrea cazare aproape de Dubrovnik, intr-o zona frumoasa, linistita si in conditii OK, fara pretentii de lux, sa ma caute cu mail privat, sa-i dau adresa doamnei Mare si detalii). Apoi spre Cavtat, care are un loc special in inima mea si pe care-l consider unul din cele mai frumoase locuri din lume. Oricum, dupa aglomeratia si caldura din Dubrovnik, nu cred ca exista ceva mai relaxant decat o baie prelunga la umbra pinilor din Cavtat, intr-un peisaj mirific. Si apoi inapoi spre Budva, pe acelasi traseu ca si la dus. Ca si aspecte de interes, ori de cate ori intrati din Muntenegru, o sa va ceara sa aveti, pe langa certificatul de inmatriculare si cartea verde a autoturismului cu care va deplasati. Bacul Lapetani-Kamenari costa 4 euro de masina mica (si parca 1, 5 euro/motocicleta), indiferent de cati oameni sunt in masina. Traversarea efectiva dureaza cam 5-7 minute, functie de cate manevre face bacul la acostare, iar traversarea incepe in momentul in care pe unul din maluri bacul se umple. Din cate am inteles, vara bacul functioneaza 24/7, iar daca ziua perioada de asteptare pana se umple si porneste poate sa fie de maxim 10-15 minute, la ore mici din noapte nu stiu daca functioneaza aceeasi regula si cat dureaza asteptarea pana la traversare.

Si inca doua aspecte legate de politia muntenegreana. Primul, mai putin important, dar bine de stiut: mai tot timpul (cel putin pe timpul zilei) exista un echipaj de politie care monitorizeaza traficul pe soseaua principala, in zona intrarii la aeroportul din Tivat. Stau si prin alte parti, dar aici pare a fi un punct fix permanent pentru ei. Al doilea aspect e cel putin interesant. Intr-o discutie pe care am avut-o cu domnul Vukicevic, gazda mea de aici, mi-a spus ca pana acum 2-3 ani, politia din MNE "functiona" ca si cea sarba, adica se rezolva orice cu 5-10 euro spaga, lucru care nu mai e indicat deloc acum, pentru ca au reguli foarte stricte cu privire la coruptie. In schimb (si aici e partea cea mai interesanta), au o procedura complicata prin care pot sa amendeze cetatenii straini, procedura care presupune si contactul cu zona justitiei (probabil aprobarea unui judecator pentru acte de genul asta). Sfatul gazdei mele a fost ceva de genul asta: te opresc, da-te jos calm, da-le actele, intreaba ce-ai gresit, recunoaste-ti greseala si cere-ti scuze si cel mai probabil te alegi cu un avertisment verbal, functie de cat are politistul chef/cunostinte de limba sa stea de vorba cu tine. Din ce mi-a spus omul (si daca m-a informat el gresit, fac si eu acelasi lucru si-mi cer scuze anticipat), in cazuri de greseala "subtire" (gen radar cu viteza nu foarte mult peste limita sau vreo depasire hazardata), ca si turist strain in cateva minute scapi fara sa dai vreun ban, daca ai atitudinea potrivita.

Ziua a sasea a sejurului am consacrat-o Bosniei. Am plecat de dimineata (la 7 am iesit din Budva) spre Sarajevo, prin Cetinje si Podgorica, apoi pe E762 prin Niksic spre Bosnia-Herzegovina. Pana in Niksic, la fix 100 km de Budva, am deviat o ora din traseu pentru a vizita manastirea Ostrog. E un loc care merita vazut macar o data in viata si pe care-l pot asemui, ca maretie si spiritualitate degajata, doar cu manastirile de la Meteora, din Grecia. In manastirea construita direct in stanca in jurul anului 1650, care te uimeste prin simplitate, se afla depuse moastele intemeietorului ei, Sfantul Vasile de la Ostrog (Sveti Vasilije Ostroski). Locul e un simbol pentru spritualitatea in zona Balcanilor si desi lacasul de cult e ortodox, e deschis tuturor confesiunilor. Drumul de acces nu e dintre cele mai bune (dar nici de speriat), cel putin in prima parte de la pornirea de la soseaua principala, iar marcajele de indrumare spre manastire sunt rare. E vorba de 8-9 km de la drumul principal, dintre care primii 6-7 sunt pe un drum ingust si destul de precar, genul de drum comunal asfaltat, din zonele de munte de la noi. La bifurcatii, in cazul in care nu stiti pe care drum s-o apucati, tineti drumul pe care vedeti din loc in loc tarabe ale vanzatorilor de miere si fructe de padure. La aproximativ 2 km pana la manastirea de pe stanca, exista o zona comerciala specifica si tot de acolo incepe complexul monahal. Acesti ultimi 2 km se parcurg pe o sosea excelenta ca asfalt, dar care urca in serpentine foarte stranse (nu le-am numarat, dar sunt cam 20, cred). Chiar sus, langa manastire, exista o parcare destul de mare, fara plata. Sfatul meu e sa incercati sa ajungeti cat mai de dimineata, pentru ca dupa ora 9 incepe sa se aglomereze, iar dificultatea drumului sporeste odata cu cresterea traficului auto. Pentru cei ce vor sa aprinda o lumanare, regulile in capela destinata acestui lucru sunt ca regulile generale in orice lacas de cult ortodox: in dreapta "pentru morti" si in stanga "pentru vii" (inscriptiile care delimiteaza acest aspect sunt scrise in slava si abia lizibile din cauza fumului depus pe pereti de-a lungul vremii si a obscuritatii din capela). Imi cer scuze daca deranjeaza pe cineva mentionarea acestui detaliu, dar l-am prezentat doar sub aspectul utilitatii lui.

Am revenit in drumul principal si am continuat pe o sosea excelenta, care a devenit si foarte lejera dupa Niksic, care trece prin vecinatatea parcului national Durmitor, cu niste peisaje mirifice de munte. Traficul e foarte OK, iar dupa Pluzine, un orasel de munte asezat pe malul lacului Pivsko, intr-un decor senzational, drumul urmeaza malul lacului si intra in canionul raului Piva, iar ochii incep sa te doara de frumusetea din jur. Nu stiu cum e prin canionul Tarei si nici nu stiu daca o sa vad anul asta, dar canionul Pivei e de vis. Nu prea am cu ce sa compar de pe la noi, poate doar cu Cheile Bicazului, doar ca in cazul de fata e vorba de zeci de kilometri de drum care te lasa fara suflare, de cat de frumos si spectaculos e. In Bosnia se intra pe la punctul de trecere Scepan Polje (MNE) - Hum (BiH), iar drumul continua pe valea Drinei, care ofera alte peisaje geniale, pana la Brod, de unde se tine pe E762, tot pe traseu printre munti, pana la Sarajevo. De retinut ca bucata de vreo 20 km intre punctul de intrare in Bosnia si oraselul Brod e drum destul de nasol, ingust si prost asfaltat. In afara acestei parti, nu am ce reprosa drumului de 295 km, facuti in 5 ore (am ajuns la ora 13 in capitala Bosniei si am scos pauza de o ora de la Ostrog), de la Budva la Sarajevo. La intrarea in Bosnia nu te intampina pancarta cu "Welcome to Bosnia and Herzegovina", ci una cu "Welcome to Republika Srpska", zona fiind sub controlul sarbilor bosniaci pana spre Sarajevo, ca de altfel aproape jumatate din teritoriul bosniac. Si tot aici, ceva util: majoritatea inscriptiilor din aceasta zona sunt in scrise doar in alfabetul slav (chiar mai multe decat in Serbia), asa ca n-ar fi rau, pentru orientare, sa cunoasteti caracterele slave.

Sarajevo e un oras tare frumos (cel putin asta e impresia mea), in care te uimeste diversitatea etnica si religioasa, cu moschei si minarete printre biserici ortodoxe sau cladiri moderne. Orasul transpira istorie la tot pasul si multe din zidurile sale poarta urmele istoriei (recente). In orasul din care a pornit primul razboi mondial, vezi prea multe urme de razboi, dupa umila mea parere. In anumite zone ale orasului aproape ca nu e cladire pe care sa nu vezi cicatricile muscaturilor de gloante sau arme grele. Unele au fost renovate, altele acoperite doar stangaci, iar multe au ramas asa, poate si ca o aducere aminte, dar si ca o permanenta bariera intre populatia de diferite confesiuni din oras. Pentru ca nu stiu cum gandesc ei, dar acest permanent si omniprezent reminder cred ca e principala piedica in calea linistii in zona. Dupa mai bine de 15 ani de cand armele au tacut, Sarajevo e un oras ca toate orasele din partea asta de Europa, cu terase pline si lume linistita pe strada, cu un ritm al vietii aparent normal. Dar fie uniformele straine pe care le vezi pe strada, ca parte a fortelor de mentinere a pacii ale NATO sau a misiunii EUFOR a Uniunii Europene, inca prezente in zona, fie urmele de pe cladiri, fie ceva din aerul orasului iti aminteste ca in zona inca nu-s toate lucrurile la locul lor, iar lumea de aici abia invata sa traiasca in pace. Vezi pe strada si in statii de tramvai femei musulmane sau barbati musulmani practicanti, cu barbi lungi, in vesminte traditionale, alaturi de oameni imbracati european. In bazar te imbie mirosurile de burek, covoarele si argintaria, iar la doi pasi gasesti magazine moderne. Am batut vreo 3 ore partea veche a orasului si am admirat Catedrala Ortodoxa Sarba (in renovare/reconstructie), Bazarul Gazi Husrev Bey, Brusa Bezistan (Bazarul acoperit), Moscheea Gazi Husrev Bey, din secolul XVI si Medresa (Scoala islamica) construita in aceeasi perioada, Bascarsija, Vechea Primarie (in renovare) si vestita Inat Kuca (Spite House), simbol al sfidarii bosniacilor in fata oricarei ocupatii straine. Am facut si o plimbare pe malul raului Miljacka, cu Moscheea Imparatului, Muzeul Bosniei 1914, Podul Latin si Academia de Arte Frumoase (care ocupa o cladire a unei foste biserici protestante, pe malul stang al raului). Si bineinteles o pauza de masa, in care am mancat un delicios burek "de la mama lui", in inima bazarului. Se vede ca nu au inca un flux turistic constant, comparativ cu alte orase interesante din balcani, lucru care se reflecta in buna parte prin materiale de prezentare foarte "subtiri" si prin lipsa (benefica, zic eu) a unei industrii a suvenirurilor. Peste tot vezi simboluri ale Olimpiadei de iarna din 1984, care a avut loc aici, iar ei sunt foarte mandri ca Sarajevo e pe scurta, dar selecta lista a oraselor olimpice. Moneda oficiala in Bosnia este Marca Convertibila, cu prescurtarea KM (Konvertibilna Marka), iar paritatea oficiala e 1, 95 KM pentru 1 euro. La liber, orice cumperi in zonele comerciale in euro este transformat de ei la paritate 2 KM la 1 euro, dar e bine sa ai bani schimbati in moneda lor, cel putin in Sarajevo. Ca si concluzie, Sarajevo e un oras care te farmeca din multe puncte de vedere si in care imi doresc sa revin si sa il revad mai pe indelete cu alta ocazie.

Am plecat din Sarajevo spre sud-vest, pe E73, prin Konjic. Next destination: Mostar, un oras cu o istorie recenta la fel de zbuciumata ca a capitalei bosniace. La iesirea din Sarajevo, prima surpriza: mai multe indicatoare anunta o autostrada spre Mostar. Ma uit pe harta (am folosit o harta clasica a Croatiei din 2008 care cuprinde si BiH), ma uit pe GPS (harta decembrie 2009 Navigo Sistem, producator local, ca si cea de Croatia, ambele excelente, by the way) si nu vad nimic in genul asta. Mai mult, chiar intram pe autostrada si dupa 5 kilometri, a doua surpriza: autostrada se termina la fel de brusc cum incepuse. Bosnia are 5 kilometri de autostrada, construita probabil din ratiuni exclusiv strategice, sa aiba unde ateriza avioanele daca aeroportul din Sarajevo e inutilizabil. Drumul e deja clasicul drum cu o banda pe sens printre dealuri, munti si vai, frumusel, dar departe de ce vazusem mai devreme, prin canionul Pivei. Traficul e destul de intens, pentru ca e principala sosea spre litoral si Croatia. Orasul Mostar e acum turistic (partea veche) si poarta din plin urmele luptelor de la inceputul anilor '90. Am vazut niste poze cu orasul la momentul decembrie 1993 si nu am observat in poza respectiva decat cateva case ramase intregi dupa bombardamentele reciproce intre croati si musulmanii bosniaci. Orasul a fost practic rupt in doua la acel moment, cu raul Neretva ca linie de demarcatie intre partea de est, musulmana si partea de vest, sub control croat. Vechiul pod (Stari Most), monument de arta arhitectonica otomana din secolul XVI si inscris in partimoniul UNESCO, a fost distrus intr-un bombardament din noiembrie 1993, reconstruit din fonduri UNESCO si redeschis in forma actuala in 2004. Orasul e impresionant prin multimea de case ramase exact in starea de la momentul razboiului. Multe din casele orasului au fost reconstruite, dar pe multe n-a mai avut cine sa le refaca, multi proprietari pierzandu-si viata in lupte sau refugiindu-se in partea controlata de ai lor si abandonand pur si simplu casele ramase pe malul opus. Mostarul merita vazut mai ales de catre cei care cred ca razboiul are si parti frumoase si care inca mai cred ca razboiul e ca in "Saving private Ryan". Ii invit sa se uite cu atentie la fotografiile din bazar si sa reflecte la aspectul asta al naturii umane: o opera arhitectonica a rezistat 425 de ani unei istorii zbuciumate, pentru a fi distrusa barbar, in final de secol XX, de oameni care se considera civilizati, cu obuze tintite direct. Un lucru mi-a ramas clar in cap dupa vizitele in Bosnia si Albania: nu poti desparti locurile de istoria lor, asa cum nu poti desparti omul de educatia primita acasa. Ca aspect practic: in zona comerciala de langa Stari Most se gasesc multe suveniruri, fotografii si carti cu istoria orasului, iar preturile sunt OK. Se poate cumpara direct in euro, fara probleme, iar zona misuna de turisti straini (am prins un "val" de italieni care ocupasera la propriu podul, nu te mai putea misca de ei). Am parcat intr-o parcare din apropiere si pentru prima data de cand sunt pe aici, am simtit ca cineva vrea sa ma tepuiasca: tipul de la parcare imi intrase jumate pe geam, turuind in continuu si din timp in timp, aratandu-mi mana cu degetele rasfirate, mai baga, de control, cate un "pet euro" (5 euro). Eu, roman bulangiu si cu experienta la tepari, il lasam sa-si faca numarul si-i bagam cate un "ne razumem" (nu inteleg). El o lua de la capat: bla, bla, bla, pet euro. Eu il mai condimentam cu cate un "ne razumem srpski, samo engleski, frantzuski, italianski i ispanski. Govorite engleski? Italianski? ", el iar cu ale lui, urmate de "pet euro". Din timp in timp, ii mai faceam si semn la ceas si-i mai tranteam cate un "jeden cesa, one hour", ca sa inteleaga ca nu ma intereseaza sa stau decat o ora. El nimic, o tinea pe-a lui. Dupa cateva minute incepuse sa mi se para distractiv si ma cam prinsesem ca omul voia sa-mi vanda un tichet de parcare pe toata ziua, care probabil ca facea 5 euro, dar pe mine nu ma interesa oferta lui si ma cam tinea din treaba. Vazand omul ca n-o scoate la capat cu mine, i-a venit o idee geniala: mi-a scris pe dosul unui tichet de parcare (atentie, ca e de circ si panarama) un scurt rezumat din bla, bla-ul lui, cam 10 cuvinte, in limba lor, urmat de "= 5 euro", faza la care am zis ca lesin de ras. Omul s-a uitat interzis la mine (probabil nu intelegea ce gluma buna facuse), si-a pus mainile in cap a exasperare, iar eu l-am calmat definitiv: "jeden cesa, koliko kosti? ". Faza la care omul si-a lasat mainile din cap a lehamite, a ingaimat pierdut "cetiri marki", i-am pus in mana 4 marci de-ale lor si l-am lasat bombanind, in timp ce imi scria tichetul de parcare si mi-l indesa sub stergator. Iar eu am plecat sa vad ce facusera alti destepti ca el unui oras care odata era frumos.

Am plecat din Mostar continuand pe E73 spre litoral, pe malul Neretvei, prin Capljina si intrand in Croatia prin Metkovic si continuand pe langa Opuzen, apoi pe soseaua de coasta croata, E65, spre Neum si Dubrovnik. Dupa o scurta revenire pe teritoriul Bosniei, cale de 9 km in zona Neum (iesirea bosniaca la mare), am continuat spre Budva pe acelasi traseu ca si cu o zi inainte, cand am vizitat Dubrovnik-ul. Inca un aspect de interes: in ultima localitate inainte de iesirea din Bosnia, la Dracevo, din drumul principal se desprinde un drum care iese direct la Neum. Din ce-am inteles, drumul urca muntele si apoi il coboara, aspect care il face destul de dificil fata de ruta pe care am mers si care ocoleste muntele, pe valea Neretvei, pana la varsare (si in ciuda faptului ca am avut de trecut 2 puncte de frontiera in plus).

Cam asta a fost aventura in Bosnia-Herzegovina, o tara care mi s-a parut mai linistita decat o credeam si in care se poate merge fara probleme. Drumurile sunt (cu cateva exceptii, mentionate mai sus) foarte bine asfaltate si cu indicatoare mai mult decat suficiente. Politia lor foloseste masini Opel Astra sau Vectra C (am vazut si un VW Golf 5) si radare tip pistol. Intr-un singur loc, la iesirea din Sarajevo, am vazut un radar de tipul celor pe care il avem si noi pe DN1 (cu bucla de inductie), dar ma cam indoiesc ca au unde sa-ti trimita amenda prin posta. In rest, de mai multe ori pe drum i-am vazut uitandu-se la masina cu numere de Romania "ca la urs", probabil pentru ca turistii romani sunt inca prezente exotice in Bosnia. Ca si in Albania, n-am intalnit nicio masina cu numere romanesti, nici romani pe strada. Benzina Unleaded 95 e 2. 10 KM, ceea ce inseamna in euro cam 1. 07 (fata de Muntenegru unde e 1. 20, sau fata de Croatia, unde e in jur de 8. 3 Kuna/litru, adica 1. 18 euro). Motorina Euro era intre 2. 01 si 2. 05 KM/litru, adica 1. 03 - 1. 04 euro/litru (toate calculele le-am facut la cursul oficial). Iar la iesirea din Bosnia n-am mai experimentat senzatia de usurare pe care am avut-o la iesirea din Albania catre Muntenegru. Ca distante: 295 km Budva - Sarajevo, prin Podgorica, la dus, facuti in 5 ore de condus efectiv si 357 km pe retur, prin Mostar si Dubrovnik, facuti in 6 ore de condus efectiv, fara a lua in calcul pauzele.

Cea de-a saptea zi a picat intr-o sambata si pentru prima oara de la inceputul vacantei, a fost un pic mai aiurea vremea, cu ceva nori si ploaie dimineata, dar m-am urnit pana la Sveti Stefan, sa vad zona mai in amanunt. Din Budva se ajunge imediat, iar plaja e foarte frumoasa, mai ales pentru priveliste (ei zic ca Sveti Stefan e cel mai fotografiat loc din Muntenegru). Orasul vechi e inchis pana in vara lui 2011 (cel putin asa pretinde unul din oamenii de acolo) iar in interior se lucreaza la greu (asta se constata cu ochiul liber, in ciuda faptului ce era samabata). Mai mult, au trecut si la amenajarea zonei de acces spre oras si a parcarilor din zona. Nefiind rost de o privire mai in amanunt, m-am reorientat rapid si am luat-o spre stanga, catre Kraljicina Plaza, aflata la o aruncatura de bat. Plaja arata foarte bine, locul pare linistit si cu multa verdeata in jur, iar decorul de ansamblu e unul dintre cele mai reusite. Accesul se face pe o alee de promenada foarte bine aranjata, care urca pe o stanca in stanga orasului vechi de la Sveti Stefan. Locul e foarte bine ingrijit, mai bine decat alte plaje din Muntenegru.

Am plecat apoi sa dau o tura completa a golfului Kotor, ca sa vad si ce nu apucasem prima oara si sa mai fac o data drumul ala superb intre Kotor si Lapetani, pe malul golfului. Din nou bac Lapetani-Kamenari (fiind sambata si aflux mai mare de masini, am observat ca erau in circulatie 3 vase, nu doar 2). Am luat-o prin Kostanjica, Morinj si Lipci pana la Risan, apoi spre Kotor prin Perast si Dobrota si am continuat pe mal, prin Muo, Prcanj si Stoliv, pana la Lapetani. Nu mai discut despre drum si privelisti, ca risc sa ma repet. Dupa Lapetani, am luat-o spre Tivat, am trecut de aeroport si apoi am virat la dreapta, spre peninsula Lustica. Tinta mea a fost plaja Plavi Horizont, despre care citisem multe lucruri interesante pe aici. Se ajunge relativ usor, practic te duce drumul principal, iar in Radovici exista mai multe indicatoare spre hotelul cu acelasi nume, in fata caruia se gaseste plaja. La intrarea in complexul hotelier exista o bariera si se percepe o taxa de acces de 2 euro (presupun ca e un soi de taxa de parcare, pentru ca nu prea ai unde sa parchezi in zona decat in interiorul complexului). Zona e frumoasa (complexul e situat intr-un golf maricel), hotelul e in genul hotelurilor construite in anii '70-'80 pe litoralul nostru, iar complexul mai cuprinde un restaurant cu terasa mare, terenuri de sport si niste gherete cu apa, inghetata si altele in genul asta. Plaja in sine (ca de fapt asta ma interesa) e plaja cu nisip fin si intrare in apa lina, cam ca la noi la Neptun. Mie mi s-a parut ideala pentru familiile cu copii, iar plaja era plina de asa ceva. Apa e curata, dar plaja, desi are statut de plaja Blue Flag 2010, lasa pe alocuri de dorit la capitolul asta. Oricum, e mult mai curata decat plajele de la noi, asta fara nicio indoiala. Am facut cateva bai si am stat vreo cateva ore la soare, care revenise dupa dimineata mohorata si pot spune ca mi-a placut locul.

Si detaliile drumului de intoarcere (pe care l-am facut dintr-o singura bucata si care a fost foarte obositor. Duminica dimineata am plecat din Budva la 07: 30, pe ruta pe care fusesem spre Sarajevo (pana la iesirea din MNE) : Cetinje - Podgorica - E762 - Niksic - Pluzine, apoi pe langa Pivsko Jezero si pe cheile Pivei, pana la punctul de trecere al frontierei Scepan Polje (MNE) - Hum (BiH). De la Niksic incolo drumul intra intr-o zona de munte, cu localitati foarte rare si politie inexistenta. In Bosnia se intra pe un pod de lemn (ca la Shkoder) si pe un drum destul de nasol pe primii 20 km, pana aproape de Brod. Am continuat pe E 761 ce tine malul Drinei, prin Brod - Srbinje (Foca) - Gorazde - Visegrad si iesirea spre Serbia prin punctul de trecere a frontierei Panjak (BiH) - Kotroman (SRB). Ca aspect practic, zona apartine si este controlata (cu o mica exceptie, in zona Gorazde) de Republika Srpska. Si inca un aspect: pe langa localitatile mari, politie cu radare. Traseul in sine e un muzeu in aer liber, pe langa peisaje foarte frumoase putand fi admirate si un mare numar de case facute zob de razboi. Am mai vorbit de aspectul asta in postul legat de Sarajevo si nu vreau sa ma repet, dar un drum prin zona asta se poate dovedi foarte educativ. Am intrat in Serbia la ora 13 (dupa o pauza de vreo jumatate de ora la o benzinarie in Podgorica, ca sa schimb un bec de far) si am facut o pauza de vreo 3 ore jumate la Mokra Gora (o sa revin imediat cu detalii), apoi am continuat pe E761 spre Uzice - Pozega - Cacak, apoi pe 23 pana la Kragujevac si pe 1. 11 pana la Batocina si intrarea pe A1 (E75). La fel, politie la intrarile/iesirile din orase, plus ca era duminica seara, iar sarbii reveneau pe la casele lor dinspre sud. Au urmat 50 km pe autostrada, iesire spre Pozarevac, drumul 24, apoi 25. 1 prin Veliko Gradiste - Golubac (de aici pe malul sarbesc al Dunarii) - Donji Milanovac si intrare in Romania pe la Portile de Fier, la ora 22: 00 (ora Belgradului) – 23: 00 la Bucuresti, plus o jumatate de ora pierduta in vama romaneasca, unde era o coada mare de tiruri si masini de Mehedinti pe care le cautau in amanunt, disperati de contrabanda cu tigari. De retinut ca dupa iesirea de pe autostrada spre Pozarevac, drumul e extrem de lejer si am intalnit un singur echipaj de politie, la intrarea in Veliko Gradiste. Intrare efectiva in Romania la ora 23: 30 (ora Bucurestiului). Apoi ruta clasica, prin Drobeta - Craiova - Slatina - Pitesti - A1 - Bucuresti, pe un drum cu multe tiruri, camioane si destule echipaje de politie (in ciuda orei) si pe care, din cauza oboselii care ma cam ajunsese, l-am terminat cu bine la ora 04: 30. Per total, 20 de ore de drum (luand in considerare diferenta de fus orar), din care pauze insumate de vreo 4 - 4, 5 ore (cu tot cu Mokra Gora). Drumul intre Budva si Drobeta l-am scurtat (pe ruta asta) cu vreo ora si ceva de condus efectiv fata de drumul de dus. Fara pauza de la Mokra Gora, ar fi fost probabil vreo 11 ore (maxim 11 si jumatate) de condus efectiv, cu scurtele pauze de rigoare, pana la Drobeta. Pentru moment pe traseul descris nu-s lucrari si mai iau in considerare si faptul ca am mers duminica dup-amiaza si seara, in conditii de trafic destul de aglomerat. Concluziile le trageti voi, cei interesati. Mie mi-e destul de clar ca pe traseul asta o sa ma duc spre litoralul muntenegrean, cand voi mai merge (e drept ca pot sa apara o serie de variabile care sa-mi modifice optiunea de traseu, dar asta o voi vedea atunci).

Si acum Mokra Gora si Drvengrad. Motivat de ce citisem despre locurile astea, am facut o pauza la Mokra Gora. Sansa a facut sa ajungem acolo cu 10 minute inainte sa plece in cursa trenuletul, exact la fix sa-l prindem. Sunt 5 curse pe zi cu trenul pe sina ingusta (ceva similar cu mocanita noastra de pe Valea Vaserului) care unea odinioara Sarajevo de Belgrad. Actualul Sarganska Osimta (sau Sargan Eight), denumirea populara (si comerciala) a trenuletului, are un traseu mai scurt, exclusiv in zona Mokra Gora, care dureaza aproximativ 2 ore si 20 de minute, cu opriri in mai multe statii foarte frumos amenajate (inclusiv la Golubici, decorul de turnare al filmului "Zivot je cudo" - fanii lui Kusturica stiu despre ce vorbesc). Zona e desprinsa parca din basmele copilariei, iar trenuletul completeaza imaginea de poveste. Locomotiva e facuta in Romania, la uzinele Faur, iar vagoanele sunt recuperate de la vechile trenuri care faceau legatura intre Serbia si Bosnia pe linia asta si reconditionate. Trenuletul urca si coboara muntele, trece prin paduri, peste cascade si prin tuneluri, iar peisajele te lasa mut de admiratie. Am savurat fiecare minut din cele aproape 2 ore si jumatate ale traseului si cred ca n-am fost singurul, dupa expresiile celor din jur. O cursa costa 500 dinari de persoana sau 5 euro, daca nu aveti dinari schimbati (aproape totul in zona, la magazinele de suveniruri sau la restaurante si chioscuri, se poate cumpara in euro, la paritatea rotunda 1 euro = 100 RSD). Next stop: Drvengrad (sau Kustendorf), orasul construit din lemn de Kusturica, langa Mokra Gora. La iesirea din zona garii Mokra Gora, se merge cam 1 km pe drumul spre Uzice/Belgrad si apoi se iese de pe soseaua principala si se urca o panta destul de abrupta, cam 300 de metri, pana la parcarea din fata satucului. Locul e si el de poveste si e greu sa il descrii in cuvinte. Oricum, atmosfera degajata e una de Vama Veche in vremurile ei bune, la inceputul si pana spre mijlocul anilor '90, numai ca la munte si oleaca mai organizata. M-am plimbat cu placere si am facut zeci de poze pe strazile Ivo Andric, Novak Djokovic, Bruce Lee sau Federico Fellini si prin pietele micului sat cu case de lemn, numite Nicola Tesla, Diego Armando Maradona sau Nikita Mikhalkov. Una peste alta, Kusturica si-a implinit in forma asta un vis, iar locul e extraordinar macar pentru unicitatea lui si pentru ideea de libertate degajata. Mie mi-a parut rau ca n-am avut timp sa stau mai mult, dar mi-am promis ca voi petrece macar o zi acolo, intr-un viitor drum prin zona. Intrarea in sat costa 180 RSD sau 2 euro, iar suvenirurile (pe care le gasiti in casa de la numarul 1 de pe strada Ivo Andric) sunt la preturi accesibile.

Cam atat despre vacanta in Muntenegru (si cate un pic din Serbia, Albania, Bosnia si Croatia), cu drumuri cu tot. Sper sa va placa si imi cer scuze pentru lungimea kilometrica a postului, pe care l-am adunat din mai multe posturi scrise live de la fata locului pe un alt forum si l-am adaptat special pentru amfostacolo. ro.

---

VIZUALIZĂRI: 17221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI