La pas prin salasul zeilor pana pe varful Mytikas (II)

TIPĂREȘTE

Asa cum spuneam in review-ul anterior (vezi impresii), dupa 50 de minute de la plecarea de pe varful Skala am ajuns pe varful Mytikas. De aici, Meghala Kazania, haul acela pe care il vedeam de pe varful Skala era acum imens. Impresionant era si peretele nordic al varfului Skolio ce masoara 600-700m inaltime, care parea taiat drept pana in fundul vaii. Acest perete este escaladat de alpinisti.

In urma noastra se vedeau valuri, valuri din stanci printre care cu greu mai desluseam traseul pe care am venit, doar ultima parte era clara caci mai erau cativa colegi din grup care urcau si nu-mi venea sa cred ca pe acolo am urcat si eu.

In fata aveam varful Stefani (2909m) al treilea varf ca inaltime din Grecia ce-l poti urca din Zonaria pe un horn abrupt, dar este un varf ceva mai tehnic decat Mytikas.

Platoul Muzelor, caruia pana aici ii vedeam doar piscurile ce se inalta pe el, acum ni se descoperea in intregime iar in vale se vedea o plapuma de nori.

Cand ne-am regrupat, caci grupul nostru a fost format din 15 persoane si e greu sa tii acelasi ritm, ne-am felicitat ca am reusit sa ajungem cu totii pe varf si am trecut la sedinta foto cu varful Mytikas pe care noi, romanii, il dominam in acel moment, sub privirile a doi greci si patru nemti. Apoi am facut prezenta in jurnalul ce se gaseste intr-o cutie metalica atasata bornei ce marcheaza varful.

Vremea a fost mai buna decat pe varful Skala, nici macar adierea aceea de vant nu s-a mai simtit.

Coborarea am inceput-o cu grija prin hornul Loukin spre Zonaria marcat cu un cerc galben cu albastru. Culoarul a fost destul de lung si de inclinat si a trebuit foarta multa atentie pentru a nu desprinde pietrele si ne feream de partea dinspre pereti unde era grohotis. Acest traseu a fost mai greu decat cel de la Skala la Mytikas dar marcajul este foarte bun si daca urmezi prizele din jurul lui nu sunt probleme. Coborarea a durat 1h si 10 minute.

Mergand pe Zonaria spre Platoul Muzelor dupa 20 de minute am intalnit marcajul spre varful Stefani, 45 minute pe un horn ce arata ca si cel pe care coborasem. Am continuat pe Zonaria pe sub varful Stefani si in 45 de minute am ajuns la primul din cele doua refugii aflate pe Platoul Muzelor. Am mancat la refugiu cate o ciorba de fasole si ce mai aveam la noi fiecare.

Asa cum spuneam pe Platoul Muzelor sunt doua refugii dar vin si foarte multi turisti cu cortul si pleaca de aici pe diferite trasee. Unul dintre ele l-am urmat si noi, un traseu scurt si usor dar cu privelisti frumoase.

Refugiul la care ne-am oprit este asezat intr-o sa, intre doua varfuri: Toumba (2785m) si Profitis Ilias (2803m) care isi trage numele de la o capela mica construita pe acest varf cu hramul Sfantului Ilie. De la la refugiu se ajunge pe varf in 15-20 de minute. Capela construita numai din pietre mi s-a parut impresionanta la acea inaltime.

De pe varf se vedea Marea Egee dar si Tronul lui Zeus, care nu era altceva decat stanca Stefani (200m) pe sub care trecusem noi si care de aici se vede cum impreuna cu caldarea imensa de sub ea formeaza un fel de scaun pe care se spune ca a stat Zeus.

Dupa ce am trecut si pe la cel de-al doilea refugiu am inceput coborarea, spre Refugiul A la care eram cazati, pe o poteca ingusta, practic traversam Zonaria mult mai jos decat o facusem spre Platoul Muzelor. Si aici am vazut multe capre negre si am dat iar de vegetatie, in special pini dar si flori.

Brana asta ni s-a parut floare la ureche pe langa ce catarasem toata ziua mai ales cand aruncam cate o privire in sus si vedeam crestele pe care le colindasem.

Intr-o ora si jumatate am intrat in traseul E4 foarte aproape de refugiu.

A fost o tura lunga dar frumoasa iar seara am dormit bustean. De acum putea sa ploua! Si noaptea chiar a plouat spre bucuria grecilor, dar si noi eram fericiti ca Zeus ne-a permis sa-i vizitam salasul.

In ultima noastra zi la Refugiu A am luat micul dejun si eram pregatiti de plecare cand a inceput un vant asa de puternic ca am crezut ca vine furtuna. In vale soarele care incerca sa rasara era in razboi cu norii, oferindu-ne un spectacol de cateva zeci de minute in timp ce piscurile prindeau diferite culori in functie de cum norii se jucau cu soarele.

Nu stiu cum s-au inteles dar cand s-a oprit vantul, pe crestele Olimpului luminate in galben, a aparut un curcubeu. „Vreme buna se spune” dar cand si unde nu stiam caci in vale pe unde am plecat noi ploua, asa ca am pus pelerinele si am luat-o incet pe drumul care-l stiam de acum spre Prionia.

---

VIZUALIZĂRI: 5497 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI