Aiguille du Midi - Dincolo de nori

TIPĂREȘTE

In Alpii francezi, la Chamonix, se poate ajunge lesne atat din Elvetia de la Geneva sau Montreux, cat si din Italia, prin Courmayeur si renumitul tunel lung de 11,6 km. Oraselul de granita Chamonix, statiune alpina mult apreciata de impatimitii schiului si ai drumetiilor montane, gazda primelor Jocuri Olimpice de iarna, se afla la poalele celui mai inalt munte din Alpi - Mont Blanc.

Si aici am avut programata o ascensiune - optionala - cu telecabina, la Aiguille du Midi, pana la cota de 3777 m. A fost o noua experienta, cu totul diferita fata de cea de la Jungfraujoch (vezi impresii).

Speriati de costuri, dar mai ales de starile resimtite la mare altitudine, amatorii de ascensiune au fost de asta data cu mult mai putini. Doar 7 am fost cei care am dorit sa vedem lumea din inaltimile masivului Mont Blanc.

Autocarul ne-a lasat intr-o mare parcare, dincolo de Route Blanche de la marginea orasului Chamonix, langa statia de transport pe cablu. Am traversat marea artera rutiera printr-un pasaj subteran care duce chiar la statie. In interior exista si o cafenea care face mai placuta asteptarea in perioadele aglomerate, atunci cand se emit si numere de imbarcare pentru telecabina. Pentru noi totul a fost simplu pentru ca n-am avut de asteptat. Pregatiti cu haine groase, cu biletele in mana (45,6 euro/pers. dus-intors), am urcat in telecabina. Daca la Jungfraujoch companionii nostri de calatorie au fost preponderent indieni, aici, la Chamonix, in afara de noi cei cativa romani, in cabina au urcat numai asiatici.

Cabinele sunt mari si au fiecare cate un insotitor. De la Chamonix - Mont Blanc (1035 m) pana la Aiguille du Midi (3842 m) deplasarea pe cablu dureaza aprox. 20 minute si se face in doua etape, cu o statie intermediara si schimbarea cabinei la Plan de l’aiguille (2317 m). Prima parte a urcusului este mai lina, menita parca sa pregateasca pe cel neobisnuit pentru ceea ce va urma. Pe deasupra autostrazii si parcarii in care am lasat autocarul, privind panorama oraselului tot mai mic si mai indepartat, de-a lungul crestei din ce in ce mai golase pe masura ce urcam, am ajuns la Plan de l’aiguille. Pentru cei interesati mentionez ca se pot solicita bilete si numai pana aici (26,40 euro/pers.). O terasa insorita, un magazin cu suveniruri si cateva trasee marcate - mai lungi sau mai scurte - ofera posibilitatea petrecerii catorva ore placute, in aer curat, privind piscurile inalte din jur si oraselul ramas in vale, intins de-a lungul raului Arve.

De la Plan de l’aiguille (2317 m) pana la Aiguille du Midi (3842 m), deasupra haului care se casca sub noi, telecabina urca pe cablul nesustinut de nici un pilon intermediar. Pe o vreme insorita si lipsita de vant asa cum era si in ziua in care am fost noi, urcusul pe aceasta portiune nu ridica probleme. Coborarea insa, din cauza curbei accentuate pe care o face cablul nesustinut intermediar, este resimtita acut de toata lumea. Trei "caderi in gol", apoi tot atatea reprize de tipete si rasete intr-un nefiresc amalgam, s-au succedat rapid fara a-l perturba catusi de putin pe insotitorul de cabina care… citea dintr-o carticica.

Cine crede ca Aiguille du Midi este un varf de munte foarte inalt si doar atat, se inseala. Denumit "Acul amiezei" pentru ca la pranz, privit din fata bisericii din Chamonix, soarele se afla chiar deasupra piscului sau ascutit, muntele ofera nu numai prilejul de a savura imagini nemaintalnite, dar isi povesteste istoria, ilustrat, intr-o expozitie amenajata la inaltime. Un pod face lagatura intre punctul de sosire al telecabinei la Aiguille du Midi cu o stanca alaturata, cea mai inalta, pe terasa careia, la 3842 m, se ajunge cu liftul (3 euro/pers.). De jur imprejur, in departare, printre norii albi care plutesc pe cer, se vad piscuri si mai inalte: Dome du Gouter (4304 m), Refuge Vallot (4362 m), Maudit (4365 m), Mont Blanc du Tacul (4248 m) si bineinteles semetul, ingalabilul Mont Blanc (4810 m). Poate ca este cazul sa mentionez aici ca pe terasele de belvedere sunt peste tot harti si schite cu informatii care fac posibila identificarea celor mai importante piscuri montane.

Printr-un culuar se ajunge in locuri special amenajate, inchise, cu geamuri mari, de unde se poate vedea intinderea vesnica a ghetarului Geant, iar in partea opusa, dincolo de pod, in cealalta vale, se poate vedea ghetarul Bossons. Ghetarii cu imensitatea lor aparent neclintita si totusi intr-o permanenta metamorfoza, au fost pentru mine punctul de maxim interes al ascensiunii la Aiguille du Midi.

Pe terasa "Chamonix", aproape de statia terminus a telecabinei, cei care mai resimt foame la asemenea altitudine pot servi masa. Renumitul restaurant denumit simbolic "3842" - se intelege de ce - este poate cel mai inalt restaurant din Europa.

Traversarea cu telecabina Panoramic Mont Blanc (functionala doar din mai pana in septembrie) de la Aiguille du Midi (3842 m) pana la Helbronner (3462 m) pe deasupra ghetarului Geant, este cel mai original mod de a trece din Franta in Italia. Am vazut accesul la telegondolele pentru Helbronner, am vazut si turisti care veneau de acolo, dar - din pacate - nici timpul si nici biletul achizitionat nu ne permiteau aceasta incursiune. Altfel, pana in seara aceleiasi zile, rutier, prin tunelul Chamonix - Courmayeur, sfredelind acelasi munte pe distanta de 11,6 km, aveam sa ajungem si noi in Italia, in Valle d’Aosta.

Pentru cei care nu se incumeta sa faca ascensiunea la Aiguille du Midi, este recomandata o plimbare cu trenul Montenvers - Mer de Glace pana la 1913 m. Nu cunosc amanunte pentru ca nu am fost acolo, dar am fost informati ca si aceasta este o experienta de neuitat, o plimbare prin locurile minunate care au marcat acum doua secole inceputurile turismului in zona, cu panorame incantatoare la Mer de Glace si cateva piscuri mai inalte de 4000 de metri.

La intoarcerea in Chamonix, pe cont propriu, trebuia sa ne umplem timpul cu ceva pana la plecare. In Place de l’Aiguille du Midi, langa statia de teleferic si punctul de informare turistica, un panou mare invita la un tur de 40 de minute, cu trenuletul. Cu 6 euro/pers. (pentru copiii sub 12 ani doar 4 euro), intre orele 10.00 - 19.00, turistii au posibilitatea de a vedea orasul pornind cu trenuletul de la statia de teleferic spre Gara Montenvers, apoi spre centru la Place Balmat, pe langa posta si retur. Istoria si monumentele orasului prezentate de un ghid specializat (in noua limbi, fara romana) si plimbarea agreabila mi s-au parut tentante, asa incat am hotarat sa astept sosirea minicarului. Dupa o jumatate de ora, constatand ca orarul afisat nu este respectat, in timpul care mi-a mai ramas pana la intrunirea grupului la autocar, am plecat pe propriile-mi picioare in explorarea orasului. Acest tur poate fi organizat si rezervat si pentru grupuri mai mari de 15 persoane, costul calatoriei in acest caz putandu-se negocia. N-a fost insa cazul nostru deoarece pentru unii cea mai mare tentatie la Chamonix a fost Mont Blanc si ascensiunea la Aiguille du Midi, ceilalti imprastiindu-se in oras inca de la inceput.

Pe Avenue de l’Aiguille du Midi am continuat printre hoteluri si pensiuni, apoi am trecut podul peste raul care taie orasul chiar prin mijloc. Spre dreapta, pe Rue du Docteur Paccard, prin multimea se turisti la promenada, am mers pana la Place Balmat. Ulterior am aflat ca Jacques Balmat si Michel Paccard au fost primii oameni care au escaladat masivul Mont Blanc (in 1786). Era si normal ca cea mai turistica si totodata cea mai aglomerata zona a orasului sa-i aminteasca pe cei care au deschis era turismului la Chamonix. Oraselul, atat cat l-am vazut eu, este foarte curat, cu cladiri vechi dar bine intretinute, unele cu picturi pe exterior si majoritatea cu balconase din fier forjat. De o parte si de alta a strazii principale sunt tot felul de magazine, restaurante si terase. Nu lispesc nici punctul de informare turistica, scoala de schi, agentia de unde se poate lua un ghid, centrul de inchiriere echipament sportiv, in general tot ceea ce-i face trebuinta turistului la munte. Pentru ca eram doar in trecere, despre preturi si tarife nu stiu nimic.

Incheiere

N-as vrea sa-mi inchei relatarea despre ascensiunile in Alpi fara a puncta unele aspecte pe care eu am tinut neaparat sa le cunosc inainte de plecare. Poate ca si altii sunt sau vor fi in situatia mea. Cei mai sensibili trebuie sa-si cunoasca limitele si sa tina cont de ele inainte de a se aventura. Am avut in grup doua familii de varstnici care ramaneau deseori la odihna, pe banci, in asteptarea celorlalti turisti disipati in timpul programului de voie. Un domn supraponderal, dar si cu dificultati de respiratie (efectiv l-am vazut mergand greu, gafaind si respirand cu gura deschisa), voia sa urce pe munte. Indicatiile ghidei si sfaturile celorlalti turisti n-au fost suficient de convingatoare. A renuntat doar in urma unui telefon dat medicului din tara. Pe terasele deschise, la mare altitudine, este aer curat dar rarefiat. Se respira ceva mai greu si orice efort (urcatul scarilor de exemplu) se resimte alt fel decat la baza muntelui. Temperaturile sunt scazute, asadar este necesara imbracaminte de iarna chiar daca suntem in luna lui cuptor.

---

VIZUALIZĂRI: 16637 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI