GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Tirolo – un sat asa cum iti doresti
Concediul nostru din august 2015 a fost programat pentru vizitarea a 3 tari cu o traditie indelungata in ale turismului – Italia, Austria si Germania. Cazarea a fost planificata pentru doua locatii – una in Italia – in satul Tirolo, langa orasul balnear Merano si una in Austria, in micul orasel Seefeld.
Cu vreo 3 luni in avans am achizitionat biletele de avion spre Munchen la un pret foarte bun si apoi a urmat rezervarea celor doua cazari si a masinii. Deoarece am fost 2 familii (4 adulti si 1 copil) am avut nevoie de o masina ceva mai mare – am beneficiat de o Skoda Fabia combi, ca si noua - in momentul in care am luat-o avea 5300 km la bord. Totul a decurs ,,nemteste’’ astfel ca intr-o ora de la aterizare am plecat catre destinatia noastra din Italia. De la aeroport am urmarit indicatoarele catre Salzburg si inainte de intrarea in Austria am oprit la o benzinarie ca sa luam vigneta. Traseul a continuat pe A 12 spre Innsbruck, apoi pe A13 prin pasul Brenner (taxa 9 euro) iar dupa intrarea in Italia am urmat frumosul drum alpin SS 44 prin Passo Giovo (care ajunge la o altitudine de 2244 m) si a urmat coborarea prin San Leonardo in Passiria spre Tirolo. Drumul de la Munchen pana in Tirolo a durat circa 4 ore si jumatate.
Aceasta varianta (avion + masina inchiriata) este foarte convenabila (in special daca se imparte costul masinii) si va scuteste de 2 zile de drum, cazari intermediare si multa oboseala – in 9 ore si jumatate de la plecarea din apartament (din Bucuresti) ajungeam la destinatie – daca mergeam cu masina, abia ieseam din tara in acest timp.
Prima cazare, la o ferma italiana (am scris aici - haus-berggutl) pentru 4 nopti a fost in minunatul satuc Tirolo (Dorf Tirol in germana), aflat la doar 5 km de Merano, in provincia Tirolul de Sud. Fosta provincie austriaca isi pastreaza specificul intalnit si in tara vecina. Trebuie spus ca prima limba vorbita in aceasta zona este germana, iar toate indicatoarele sunt bilingve.
Am ales o cazare in acest sat, pentru ca este aproape de obiectivele planificate a fi vazute de noi, dar si pentru ca in pozele gasite pe internet, arata exceptional - realitatea nu m-a contrazis, as reveni oricand aici - chiar de tot… la pensie :). Tirolo este situat la o altitudine de 595 m si are circa 2500 locuitori. In perioada petrecuta aici (18-22 august) am avut o vreme foarte buna, cu circa 16-18 grade dimineata si 25-28 grade in cursul zilei. Dupa ce ne-am cazat, am mai gasit o terasa deschisa (desi eram in Italia, in aceasta zona mai gasesti cate ceva deschis intre orele 14-17) si am mancat, iar apoi am luat la pas stradutele din Tirolo.
Punctul principal de atractie si totodata simbolul zonei este Schloss Tirol/Castel Tirolo. Pozitia sa excelenta ofera panorame superbe catre Merano, satele si vaile din jur. Castelul construit in anul 1140 a beneficiat de lucrari de restaurare in sec. 19 si din anul 2003 gazduieste Muzeul de Istorie SudTirol. Poate fi vizitat in schimbul unui bilet in valoare de 7 euro. Drumul pana la castel este accesibil doar pietonilor si taxiurilor. Daca veniti din alte localitati, va trebui sa lasati masina in parcarile din Dorf Tirol si apoi veti avea de mers pe jos, lejer, circa 25-30 minute – treceti prin sat si printre plantatii de meri si vita de vie. Nu va speriati de distanta – admirand peisajul, nici nu veti simti cand trece timpul iar cand veti ajunge pe terasa castelului (acces gratuit) veti constata cu satisfactie ca a meritat efortul depus si ca puteti face multe fotografii reusite.
Mai multe detalii puteti gasi aici: schlosstirol.it/en/home
Poate ca va ganditi ca un sat asa mic nu are prea multe locuri de cazare – este o impresie total eronata, pentru ca sunt disponibile (conform pliantului de la oficul de turism) 53 de hoteluri (1 de 5 stele, 11 de 4* si 4* superior si alte 41 de 3* si 3* superior), plus multe alte zeci de cazari de tip bed and breakfast, apartamente de inchiriat si ferme agroturistice - in total cateva mii de locuri de cazare pentru toate gusturile si toate buzunarele. Toate unitatile de cazare arata…. cum spunea o vorba de pe vremuri... ca in Neckermann. Voi atasa cateva poze cu cateva locatii superbe si veti vedea ca te uiti de si cu drag la ele. Lista completa a unitatilor de cazare din Tirolo o puteti gasi aici: dorftirol.com/section2.htm
In centrul satului cu o ,,silueta’’ care se zareste de departe ,,vegheaza’’ biserica parohiala, mentionata pentru prima data in documente, in anul 1164. Ea a fost extinsa la actuala forma in 1370. Foarte aproape de biserica, chiar pe strada principala se afla o fantana cu apa potabila, unde zilnic va puteti umple sticlele cu apa rece de izvor - toata lumea se ,,aproviziona’’ de aici, turisti sau localnici. La mare pret sunt plantatiile de meri (multe din ele acoperite cu plasa pentru a tine pasarile la distanta) si vita de vie – oriunde va uitati este imposibil sa nu vedeti asa ceva. Aceste culturi beneficiaza din plin de climatul mediteraneean propice si le veti intalni in toate vaile din zona - le puteti vedea pe zeci de km pana la poalele muntilor. Clima de aici ,,permite’’ sa creasca la un loc palmieri, leandri, plante exotice, plantatii de meri si vita de vie, dar si brazi, tuia si alte specii montane. Aceasta zona este cunoscuta ca Val Venosta, iar aici se cultiva mai multe soiuri de mere – le puteti gasi/vedea aici: vip.coop/en/apples-produc ... oducts/5-0.html
Voi atasa poze din care veti constata ca la ei merele nu cresc (asa cum stim noi) in copaci ci pe o tulpina (cu cateva ramurele) prinsa de un arac de lemn. Sunt irigate la radacina zilnic prin metoda ,,pic cu pic se face mare’’. De altfel in Tirolo (si probabil si in alte sate din zona) sunt cateva rute denumite ,,Apfelweg’’ si ,,Wineweg’’, si va poarta prin localitate si pe la marginea ei, printre plantatii de meri sau vita de vie - depinde de dorinta voastra, dar orice ati alege nu veti regret. Veti vedea ca nu ramane nefolosit vreun mp de teren, chiar si cele aflate pe pante cu inclinatie de 45 grade. Aceste plantatii reprezinta o importanta sursa de venituri, alaturi de turism. Merele obtinute aici (in special din soiurile Gala si Golden) le gasiti si prin super/hyper marketurile de pe la noi. In perioada in care am fost cazati in Tirolo (18-22 august) tocmai incepuse culesul merelor din soiul Gala, astfel ca am putut cumpara si noi aceste gustoase fructe (1,3 euro/kg).
Din punct de vedere al meselor servite va pot spune locatiile incercate de noi. De doua ori am mancat la Schlecht’n Seppl, local linistit aflat chiar in centru langa biserica, cu preparate in special italienesti. In alta seara am servit o cina excelenta la un local aflat chiar langa cazarea noastra, Törggelekeller zur Dorfmuhle si este deschis doar intre orele 17-22 si mereu era plin de localnici si turisti care stateau la cele vreo 5 mese de afara si alte vreo 5-6 in interior. Se servesc (parte din meniu este scris cu creta pe o tabla) doar cateva feluri de mancare (ciolan, coaste, in general mancare cu specific nemtesc) si o bere excelenta (am baut Mönchshof). Putine reviewuri (da’ bune) gasiti aici: tripadvisor.de/ShowUserRe ... Alto_Adige.html
O brutarie excelenta este Bäckerei Tauber unde gasiti o multime de produse de panificatie/patisserie si desigur apfelstrudel. In fiecare seara dupa cina (nu luam desert) o luam agale spre cea mai cautata gelaterie din localitate – cea de la Café Tirol, unde se prepara (artigianale) o inghetata exceptionala – de neratat aceasta locatie - hotelcafetirol.com
Lista completa a locurilor unde puteti manca, cafenele, baruri din Tirolo o gasiti aici: dorftirol.com/essentrinken.htm
Tirolo dispune si de un strand (Freibad) situat la vreo 500 m de centrul localitatii, dar si de un teren de mini-golf. Daca vreti sa mergeti in Merano exista curse regulate de autobuz care pleaca din centrul satului dupa orarul afisat. De asemenea amatorii de trasee montane vor fi aici in lementul lor - sunt vreo 70 de km de trasee marcate in masivul Texelgruppe. Din Tirolo puteti urca spre Hochmuth cu telecabina – in doar 5 minute veti ajunge pe un platou aflat la o altitudine de 1400 m – de aici aveti panorame foarte frumoase catre Merano, muntii, satele si vaile inconjuratoare. Tot aici veti gasi si cateva pensiuni, care pot oferi cazare si masa si panouri cu indicatoare catre o multime de trasee montane, cu diferite grade de dificultate.
Recomand Tirolo tuturor (cu caldura), ca si baza de plecare in explorarea acestei zone exceptionale, care poate oferi cate ceva tuturor categoriilor de turisti, indiferent de varsta. Multe alte informatii gasiti pe site-ul oficial: dorf-tirol.it/en
Rog a se insera acest filmulet - https://www.youtube.com/watch?v=kgwAa5J4Sio
Tante auguri a tutti!
Trimis de BOGDAN DSN in 23.01.16 16:51:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Frumos review-ul, plăcut, documentat, dar am o întrebare (retorică, desigur): cum dracu' irigă ăștia hectare întregi de meri, iar noi nu udăm nici florile de pe stradă? Poate de aceea la ei e mai scumpă apa decât sucul de mere!
Pozele foarte frumoase, dar, nu te supăra, pentru poza P22 am o urare : să ți se așeze frumos pe - și anume - abdomen, colega dragă!
Îți doresc pentru acest an sejururi numai prin locuri asemănătoare!!
Și să te gândești și la alții!
Felicitări pentru review și poze, dar deplâng sincer soarta "confratelui" din P22. Dar lasă, o să vină și vremea noastră!
Toate cele bune!
frumoasa vacanta. Imi amintesc acum ca in urma cu deja aproape 4 ani am parcurs si noi traseul vostru, fiind cazati aproape de Innsbruck. Am facut acea excursie de o zi in Dolomiti si la fel ca si voi am trecut in Italia prin pasul Brener ca mai tarziu sa o luam in dreapta spre Dobbiaco si apoi Cortina D'Ampezzo.
Peisajele sunt incantatoare, oamenii harnici, gospodari, iar despre hotelurile care ofera cazare, cum sa nu iti doresti sa te cazezi acolo? foarte frumoase locuri, felicitari pentru vacanta!
@puiutea - Multumesc pentru urari si aprecieri. Surprinzator (sau nu) apa este mai iftina decat la noi - am cumparat in prima zi (nu stiam de fantana) sticla de 1,5 l cu 0,29 euro... apoi apa a fost gratis.
Nu am supar - s-a asezat in acea seara, dar a doua zi dupa plimbari s-a ,,dat jos''
Sa ai parte de calatoriile pe care ti le doresti!
@adryana - Multumesc. Stiu ca ai fost pe aici... pacat ca la voi, totul s-a desfasurat in mare viteza si asta datorita distantei la care va aflati de aceasta regiune. Zona merita din plin o vacanta mai lunga (de mai multe zile)... si iti doresc sa revii pe aceste meleaguri, pentru ca ai ce vedea si vizita.
Toate unitatile de cazare arata impecabil si te ,,invita'' sa zabovesti cateva zile.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2019 Hȃc, hai la crama – Castelul si Crama Rametz, Merano — scris în 03.07.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Castelul Trauttsmandorff si gradinile lui de poveste — scris în 29.06.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Destinația perfectă pentru vacanță — scris în 30.01.16 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ