Cetatea zeilor, Selinunte

TIPĂREȘTE

„Selinunte e o grămadă imensă de coloane prăbușite, acum aliniate și odihnindu-se la sol ca niște soldați morți, înghesuiți în mod haotic”.

Guy de Maupassant

Cu tot respectul, Maupassant cred că s-a grăbit atunci când a făcut această afirmație: Selinunte nu e doar o grămadă de ruine, chiar și pentru simplul motiv că două dintre templele sale stau încă în picioare după mai bine de 2.500 de ani. A fost una dintre cele mai mari colonii grecești și printre cele mai înfloritoare cetăți din întreg bazinul mediteranean. Ce-i drept însă, se întinde pe o suprafață imensă, de 270 de hectare, alcătuind cel mai mare parc arheologic din Europa.

Un loc de neratat, zic eu!

Informații preliminare

Selinunte este situat pe coasta sud-vestică a Siciliei, la cca. 120 km de Palermo, de unde se poate ajunge pe autostrada (fără plată) A29/E90. Venind din Monreale, unde vizitaserăm catedrala vezi impresii, noi am făcut joncțiunea cu aceasta în dreptul localității Alcamo, rulând pe ea până la Castelvetrano, de unde ne-am înscris pe SS115 în direcția Marinella di Selinunte. Cu puțin înainte de a ajunge la această stațiune estivală, un indicator ne-a îndrumat la dreapta către situl arheologic, în a cărui parcare gratuită de dimensiuni generoase am lăsat mașina.

Spre uriașa mea surpriză, mai ales după îngrămădeala de care avuseserăm parte la Segesta, aici am găsit puține mașini și autocare. Se pare că deși este cunoscut, Selinunte nu e vizitat de prea mulți turiști, de vină fiind - bănuiesc eu - izolarea în care se află, la distanțe relativ mari față de orașele siciliene importante. În plus, transportul în comun reprezintă o problemă: indiferent dacă se vine de la Palermo cu trenul sau autobuzul, de la Trapani, Marsala sau Mazara cu trenul ori de la Agrigento cu autobuzul, se coboară la Castelvetrano, de unde trebuie luat un alt autobuz, cu un orar destul de imprevizibil, din câte am înțeles.

Prin urmare, mașina rămâne cea mai convenabilă soluție.

Parco Archeologico Selinunte este deschis zilnic între orele 9-18 și biletul de intrare costă 6 euro. Site: https://en. visitselinunte.com/.

La intrare există o cafenea și câteva tonete de la care e bine să vă aprovizionați cu apă, căci în parc nu veți găsi așa ceva. Tot de aici se poate cumpăra o hartă a sitului.

Dacă vă faceți griji în legătură cu întinderea vastă a parcului, nu e cazul: puteți închiria o mașinuță electrică privată, asemănătoare cu cele folosite pe terenurile de golf (7 euro/persoană), sau urca într-una condusă de un șofer alături de alte trei persoane - preț 6 euro -, ceea ce am făcut și noi.

Itinerarul a inclus trei opriri: Templul E (pauză de 5-10 minute pentru explorare și fotografii, timp în care șoferul ne-a așteptat), muzeul (aici puteți zăbovi oricât de mult și mașinuța vă va recupera la o altă oprire) și Acropolis, cu superbul său peisaj marin (din nou 5-10 minute). Restul ruinelor le-am văzut din mers și menționez că mașinuțele nu sunt dotate cu ghiduri audio, o mare lipsă, după părerea mea: probabil s-au gândit că ar fi prea multe de spus și traseul s-ar prelungi...

Pentru cei cu condiție fizică bună: pe site-ul sus-amintit găsiți 4 rute de străbătut pe jos, cu durata între 40 de minute și 4 ore.

Istoricul cetății

Selinunte de a fost întemeiat în jurul anului 650 î. Hr. de coloniști greci veniți din Megara Hyblaea, o altă cetate grecească situată aproape de coasta estică a Siciliei, la cca. 20 km nord-vest de Siracusa. Se crede că numele Selinunte, inițial Selinon, apoi Selinous/Selinus, provine de la „apio”, adică „țelină”, o plantă care creștea sălbatic la acea vreme din abundență pe valea râului Modione și a cărei frunză apare ca simbol pe monedele bătute de cetate.

Până în jurul anului 420 î. Hr. Selinunte cunoaște o perioadă de prosperitate economică, în care întreține relații comerciale cu cartaginezii și grecii, construiește temple și fondează subcolonia Eraclea Minoa. La apogeul său, se pare că avea cca. 80.000 de locuitori.

Încă din 580 î. Hr. Selinunte intră în conflict cu elimii din Segesta vezi impresii, cu care, din cauza expansiunii, ajunsese să se învecineze. În 415-413 î. Hr. cele două cetăți se confruntă pe față: Segesta este sprijinită de Atena și Cartagina, în timp ce Selinunte iese victorios cu ajutorul a trei colonii grecești din Sicilia: Siracusa, Agrigento și Gela.

Euforia nu ține mult: în 410 î. Hr. cartaginezii atacă din nou Selinunte și un an mai târziu Hannibal zdrobește cetatea și o jefuiește, masacrând 16.000 de oameni și luând sclavi femeile și copiii.

În secolul al IV-lea î. Hr. tiranul siracuzian Dionysios încearcă în repetate rânduri să-i alunge pe cartaginezi, dar fără succes, și în final face pace cu aceștia. Selinunte ajunge în mâinile cartaginezilor, care reconstruiesc zona Acropolei și își impun cultura și civilizația lor.

În cursul Primului Război Punic (264-241 î. Hr.), Selinunte e cucerit de romani. Nu va mai fi refăcut niciodată iar supraviețuitorii se vor muta la Lylibeum (orașul Marsala de astăzi).

În epocile bizantină și arabă așezarea va mai fi periodic locuită de mici comunități, după care va cădea în uitare, fiind descoperită la jumătatea secolului al XVI-lea de călugărul dominican și istoricul Tommaso Fazello, cel care a identificat și cercetat primul și ruinele cetăților Segesta și Agrigento.

Primele excavații au fost efectuate în 1825 de către arheologi englezi și săpăturile au continuat de atunci aproape neîntrerupt, nefiind finalizate nici astăzi. Templul R, de pildă, a fost abia de curând descoperit și este studiat în prezent de experți de la New York University.

Parcul arheologic a fost înființat în 1993.

Situl

Probabil că pentru vizitatorul obișnuit, nespecialist în istorie, primul impact - copleșitor - cu parcul arheologic este dat atât de imensitatea spațiului pe care îl ocupă, cât și de așezarea superbă, între râurile Cottone și Modione, pe un podiș cu vedere la mare și panorame superbe către plaja din Marinella.

Situl cuprinde mai multe temple, opt dintre ele fiind excavate în totalitate, precum și ziduri fortificate, alte sanctuare și patru necropole.

În partea de sud, cea mai apropiată de mare, se află Acropola, cu cele cinci temple ale sale (A, B, C, D și O). La nord, zona rezidențială, construită după planul hippodamian, se continuă cu două necropole (Galera-Bagliazzo and Manuzza). Înspre est se găsesc trei temple (E, F și G) și o a treia necropolă (Buffa), în timp ce la vest se află cele mai vechi construcții: Sanctuarul lui Malophoros sau Demetra, zeița agriculturii și fertilității, și necropola arhaică.

Materialele de construcție folosite pentru ridicarea monumentelor și celorlalte clădiri din cetate au fost excavate din carierele de piatră de la Cusa, aflate la aproximativ 13 km de Selinunte.

Pentru turiști, cele mai interesante sunt, fără îndoială, templele, dedicate, conform inscripțiilor descoperite, unor zei și eroi mitologici, însă catalogate de arheologi prin litere. Datând din perioade diferite, ele exemplifică evoluția stilurilor arhitectonice.

Acropola, situată pe un deal nivelat de coloniști pentru a permite construirea celor cinci temple, a fost înconjurată în secolele VI-V î. Hr. de ziduri de apărare și porți.

Aici, pe malul mării, vizitatorii se opresc pentru a admira magnificul Templu C, dedicat lui Apollo. Este cel mai vechi dintre monumentele din zonă, fiind ridicat în jurul anului 560 î. Hr. în stil doric pe cel mai înalt punct din cetate. În anii 1925-1926 s-a încercat reconstrucția sa (și s-a reușit parțial, respectiv 14 coloane și o parte din arhitrave), demers abandonat însă din cauza dificultăților întâmpinate la refacerea unui edificiu de dimensiuni atât de mari: 63,70x24 m, cu înălțimea de 8,62 m. Chiar și așa, rămâne un punct de interes major.

Cele trei metope de pe frontonul său sunt considerate cele mai semnificative exemple de arhitectură selinuntină și sunt păstrate la Muzeul de Arheologie din Palermo, unde s-a reconstituit și capul de Gorgonă de pe pediment.

În apropierea sa, Templul D, dedicat Atenei, este ceva mai recent (540 î. Hr.), asemănător ca plan dar de mai mici dimensiuni. Din păcate, se află în ruine, la fel ca și Templul B.

În colțul sud-estic al Acropolei, Templele A și O, dedicate dioscurilor (Castor și Polux) și zeului Poseidon, sunt practic identice. Datează din secolul al V-lea î. Hr.

Pe Colina Estică, prima pe care vizitatorul o zărește de la intrare, au fost înălțate alte trei temple. Templul E, închinat Herei, este singurul reconstruit (la finele anilor 1950) și, desigur, cel mai spectaculos din întreg parcul arheologic. Datează din prima jumătate a secolului al V-lea î. Hr., are dimensiuni medii (67,82x25,33x10,19 m) și marchează, după părerile specialiștilor, apogeul stilului doric clasic. Friza din pronaos a fost decorată cu metope sculptate, cinci dintre acestea putând fi văzute la muzeul din Palermo.

Cea mai mare construcție din parcul arheologic și totodată una dintre cele mai impunătoare din întreaga lume antică greacă este însă Templul G, dedicat lui Zeus: 113,34x54,05x30 m, cu coloanele din peristil de 16 m înălțime și diametrul de 3,41 m. A fost început în 530 î. Hr. însă nu a putut fi terminat din cauza conflictelor armate.

În fine, prin opoziție cu acesta, Templul F este cel mai mic dintre edificiile din parcul arheologic, măsurând „doar” 61,83x24,43x9,11 m. Datează de la mijlocul secolului al VI-lea î. Hr., a fost dedicat zeului Dionisios și se află în ruine, dar o parte din metopele care îl ornamentau sunt păstrate la muzeul din Palermo.

Situl arheologic deține însă și propriul spațiu expozițional.

Muzeul Baglio Florio

Micul muzeu din incinta parcului, amenajat într-o clădire industrială din secolul al XIX-lea deținută de familia sus-numită și destinată inițial producției de vin, cuprinde o singură sală, în care rula la vremea vizitei noastre un film care nu prezenta, așa cum mă așteptam, istoricul cetății, ci era mai degrabă un fel de poem în imagini. În afara unor vase și figurine de lut descoperite in situ, aici pot fi văzute macheta Templului O sau elemente arhitectonice decorative aparținând așa-numitului Templu Y, a cărui localizare este incertă dar despre care se știe că a servit ca materie primă pentru construirea celorlalte temple.

După vizita la parcul arheologic, care a durat cca. o oră și jumătate, am dorit să ne clătim ochii și cu alte peisaje. Drept care am pornit spre

Marinella di Selinunte

După ce o fotografiasem pe Marinella asta la ieșirea din sit, evident, intenția noastră era să facem un pic de plajă și măcar o baie în mare. Nu am avut parte de nici una.

Marinella e o stațiune drăguță (de curând am observat că apare și în ofertele agențiilor noastre de turism), cu magazine de tot felul și multe cârciumioare simpatice la prima vedere, dar cu un mic port de agrement unde zona mlăștinoasă, plină de trestii intrate în putrefacție, ne-a mutat nasul din loc.

Partea cea mai tristă pentru noi era însă chestiunea plajei, la care, țărmul fiind înalt și stâncos, se ajungea coborând niște poteci de pământ care, bun înțeles, trebuiau urcate la întoarcere, lucru total contraindicat picioarelor noastre artritice.

Așa că am zis pas și am căutat prin împrejurimi o altă plajă, mergând spre est pe niște drumuri asfaltate dar cam desfundate. Ne-am luat după un indicator care ne promitea un „beach hotel”, numai că la fața locului am constatat că se afla cocoțat pe un deal, la vreo 3-4 km de țărm. De ce i-o fi zis „beach hotel” nu am idee, pot doar să presupun că oaspeții erau duși la mare cu un microbuz sau kiki-car. Când spun „la mare” să nu vă închipuiți că erau lăsați la marginea plajei; ah, nu! , țărmul era chiar foarte înalt și nici nu se vedea jos plaja, nu am zărit decât niște turiști asudați care urcau cu greu malul.

Și cu asta ne-am luat la revedere de la Selinunte și am purces către Palermo.

Unde vă invit să mă urmați.

De ce?

Să vă explic.

Când vizitezi un sit arheologic antic aflat în mare parte în ruine, precum cel de la Selinunte, cu mare greutate îți poți închipui cum arăta în acele vremuri. Dacă nu te poți baza pe un ghid profesionist care să te însoțească, în afara unei documentări serioase este nevoie și de multă imaginație și/sau de vizionarea unor filme făcute de specialiști, cu reconstituirea locului, cu machete și o grămadă de explicații suplimentare.

Dacă însă, la fel ca noi, faci turul muzeului care adăpostește artefactele descoperite în acel sit, îți vei putea face o impresie mult mai clară și mai cuprinzătoare despre înfățișarea sa, despre stilul de viață al locuitorilor și realizările lor în domeniul tehnic și artistic.

Iar instituția care găzduiește cele mai multe și mai valoroase artefacte din Selinunte se află la Palermo.

Selinunte la Muzeul de Arheologie din Palermo

Într-unul dintre reviewurile anterioare dedicate capitalei siciliene vezi impresii, menționam că la Museo Archeologico Regionale Antonino Salinas întreaga aripă estică - 8 săli - a fost rezervată descoperirilor făcute la Selinunte. Aici vizitatorii pot percepe cu adevărat complexitatea, grandoarea și rafinamentul la care ajunsese cea mai vestică cetate grecească din Sicilia.

Voi comenta în cele ce urmează câteva dintre exponate, și anume pe cele pe care le-am fotografiat și pe care le puteți vedea în pozele atașate reviewului.

Foto 50: Relief sculptat în gresie, 490-470 î. Hr., posibilă scenă de Amazonomahie (lupta mitologică dusă de fiicele lui Ares împotriva grecilor pentru eliberarea reginei lor, Antiope, răpită de eroul Tezeu)

Foto 51: Relief votiv sculptat în gresie, sfârșitul secolului al VI-lea î. Hr., posibil răpirea Persefonei, fiica zeiței Demetra, de către Hades

Foto 52: Vase și figurine din teracotă și ceramică din Corint și Atena, dovezi ale schimburilor comerciale dintre Selinunte și celelalte cetăți grecești

Foto 53: Arulae (altare portabile) din teracotă, secolul al VI-lea î. Hr. Cel de sus (parțial reconstituit), denumit „Divina triadă”, înfățișează trei figuri feminine, una din profil, celelalte din față, stilul fiind asemănător cu cel al metopelor din arhaicul Templu Y. Dreapta jos: Gorgona Medusa. Stânga jos: bust de bărbat așezat, realizat în manieră dedalică

Foto 54: Arulae din teracotă, secolele VI-V î. Hr., perioadă de apogeu a artei selinuntine, descoperite în Sanctuarul lui Malophoros. Sus: car, posibil cel în care Hades a răpit-o pe Persefona. Dreapta jos: zeița Eos (Aurora) îl răpește pe tânărul Kephalos, de care se îndrăgostise. Stânga jos: două figuri feminine, posibil aducând ofrande Demetrei

Foto 55: Figurine și pinakes (tăblițe votive cu rol ritualic, amplasate în camerele mortuare), secolul al V-lea î. Hr.

Foto 56: Figurine umane din teracotă, secolele VI-V î. Hr.

Foto 57: Figurine și vase ritualice, secolele VI-V î. Hr.

Foto 58: Elemente decorative de pe frontonul Templului C (reconstituire), expuse în curtea interioară de la intrarea în aripa de est a muzeului

Foto 59: Capul Gorgonei de pe pedimentul Templului C (reconstituire), expus în curtea interioară de la intrarea în aripa de est a muzeului. Capul din teracotă policromă avea 2,75 m înălțime, fiind cel mai mare cunoscut din arhitectura antică grecească

Foto 60: Friză de pe Templul E înfățișându-i pe Zeus și Hera, scenă nupțială, gresie și marmură, 460-450 î. Hr.

Foto 61: Friză de pe Templul E înfățișându-l pe Heracle în luptă cu regina amazoanelor, gresie și marmură, 460-450 î. Hr.

Foto 62: Friză de pe Templul E înfățișându-l pe Acteon sfâșiat de câini sub ochii lui Artemis, drept pedeapsă pentru a fi văzut-o goală pe zeiță, gresie și marmură, 460-450 î. Hr.

Foto 63: Friză de pe Templul E înfățișându-o pe Atena ucigându-l pe gigantul Enceladus, gresie și marmură, 460-450 î. Hr.

Foto 64: Vase de ceramică pictată de inspirație corintiană și ateniană, secolul al VI-lea î. Hr.

Foto 65: Fragmente de metope din cella Templului E, 480-450 î. Hr.

Foto 66: Metope din Templul C, 540-510 î. Hr. Stânga: Apollo, Leto și Artemis într-o cvadrigă. Centru: Perseu tăind capul Medusei în fața Atenei. Dreapta: Heracle cărându-i pe cei doi cercopi (creaturi malefice ale pădurii) atârnați de un par

Foto 67: Elemente ornamentale din teracotă de pe acoperișul Templului C. Între 1915-1920, Ettore Gabrici a reconstituit acoperișul și a cercetat modul de drenare a apei de ploaie, posibil inventat în Selinunte. Acesta consta dintr-un sistem de jgheaburi perforate format dintr-o friză traforată cu două seturi de palmete și flori de lotus plasate pe un soclu. În centrul timpanului templului se afla uriașul cap al Gorgonei (foto 59).

⁂

În speranța că reviewul și mai ales fotografiile atașate v-au trezit interesul de a descoperi frumusețea și măreția monumentelor din parcul arheologic de la Selinunte și a aprecia la justa lor valoare realizările artistice ale meșterilor locali, îmi iau acum la revedere de la Sicilia, o insulă fascinantă, împovărată de multe secole de istorie zbuciumată dar bogată și în peisaje variate, de la munți la mare, și mai ales populată de oameni extrem de ospitalieri.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI