ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.02.2017
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Fiesta in Malaga

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Povestirile mele din vacanța in sudul Spaniei nu respectă ordinea cronologică a intâmplărilor. Ordinea a fost aleatoare, in funcție de inspirația de moment și de anumite întâmplări care au marcat, pozitiv sau negativ, timpul petrecut pe acele meleaguri.

Așa că, după ce v-am povestit despre Nerja și Almeria, voi face cale intoarsă in Malaga in dorința de a adăuga câte ceva la tot ce s-a scris pe AFA despre acest oraș.

Deși nu suntem adepții vizitării unui oraș cu bus-ul turistic, am făcut această greșeală in Malaga, un oraș unde chiar nu era cazul să recurgem la această variantă. De ce spun asta? Pentru că principalele obiective turistice se află oarecum grupate in centrul orașului, și este destul de ușor de ajuns la ele pe jos. Dacă mai adaugi la asta și prețul destul de mare al unui bilet la bus-ul turistic (20 EUR la ofertă, prețul oficial fiind de 29 EUR) rezultă ineficiența unui astfel de demers.

Dar, destul cu vorbăria și să plecăm la plimbare. Voi impărți povestioara mea in două părți. Prima, in care voi merge repede, repede, când cu bus-ul, când pe jos, prin oraș și cealaltă, in care voi relata despre fiesta (cred că permanentă) din Malaga.

La plimbare prin Malaga

Bus-ul l-am luat din Plaza de la Marina, situată chiar in fața portului, capăt al mai multor linii de transport in comun, atât urbane cât și interurbane. Construită la mijlocul sec. 19, in urma demolării zidurilor musulmane din sudul orașului, Plaza de la Marina este inconjurată de clădiri moderne iar in centru are o frumoasă fântână arteziană.

De aici, bus-ul merge pe lângă port, apoi pe Paseo de la Farola, promenadă care are la capăt farul de la intrarea in Portul Malaga, numit La Farola. Construcția farului a inceput in secoul 18 și a fost terminată in secolul 19, in anul 1817, și, după ce i-au fost vindecate de câteva ori rănile provocate de cutremure sau războaie, a devenit azi un adevărat simbol al orașului.

Am mers mai departe pe lângă Plaja Malagueta și am ajuns la Plaza de Toros, unde se află La Malagueta, arenă unde se desfășoară coride, in fiecare an din aprilie până in septembrie, cu toată impotrivirea organizațiilor de protecție a animalelor.

La Malagueta a fost construită in 1874 de arhitectul Joaquin Rucoba, iar din anul 1981 a fost declarată Monument Istoric de Interes Cultural.

De aici, bus-ul incepe să urce pe Muntele Gibralfaro, de fapt o colină inaltă de 130 metri, parte a Munților Malaga, și, după un frumos drum printr-o pădure de pini și eucalipți, ajunge la Castelul Gibralfaro, aflat pe vărful colinei. Aici, este capăt de linie al bus-ului turistic, deoarece soseaua se inchide iar coborârea pe partea cealaltă a dealului se poate face numai pe jos. Am coborât și noi pentru o scurtă plimbare pe Monte Gibralfaro, loc de unde se deschide o frumoasă panoramă a orașului.

Aici se află unul din cele mai importante obiective turistice, Castelul Gibralfaro, construit in secolul 14 pentru a apăra Alcazaba. De fapt, construcția din secolul 14 a fost o extindere a unui castel construit in anul 929 de califul Abd-al-Rahman III, pe locul unui fost far fenician. Numele castelului vine de la cuvântul ”gebel-faro” care in limba arabă inseamnă ”stânca farului”. Din păcate, nu am vizitat castelul, dar pot să vă spun că el este deschis zilnic, iar prețul unui bilet este de aproximativ 3 euro.

Am coborât puțin prin pădurea de pini, pe treptele care merg, pe lângă zidul care coboară de la castel la Alcazaba, până la Mirador de Gibralfaro, de unde se pot face frumoase fotografii ale orașului și a unor locuri pe lângă care am trecut cu bus-ul – portul, Plaza de Toros, catedrala. De la Mirador se poate cobori prin pădure până in oraș, dar, pentru că ne grăbeam, am ales să ne intoarcem sus la parcarea din fața castelului, de unde am luat din nou bus-ul turistic.

Bus-ul coboară Monte Gibralfaro și merge spre orașul vechi, trecând pe lângă Primăria orașului, construită intre anii 1912 și 1919 și pe lângă Palatul Vamal, clădire construită in prima parte a secolului 19 și care găzduiește in prezent Muzeul Malaga, Muzeul Artelor Plastice și Muzeul Arheologic.

Noi am coborât la catedrală, de unde am plecat să explorăm orașul pe jos.

Catedrala Nuestra Senora de la Encarnacion, cea mai reprezentativă clădire a orașului, a fost finalizată la sfârșitul secolului 18. Construcția in stil baroc-renascentist, incepută la mijlocul secolului al 16-lea, după planurile lui Diego de Siloe, are in partea nordică un turn inalt de 84 metri, fiind, din punct de vedere al inălțimii, cel de-al doilea turn din Andaluzia, după Giralda din Sevila. Turnul sudic a rămas neterminat, motiv pentru care Catedrala mai este cunoscută și sub denumirea de ”la Manquita” (doamna cu un singur braț). Motivul real pentru care turnul sudic a rămas neterminat, nu este cunoscut. Unele legende spun că banii alocați terminării acestui turn au fost cheltuiți in războaiele din America, in timp ce alte guri rele spun că ei ar fi luat o altă destinație, mai precis că ar fi fost cheltuiți pentru unele lucrări publice.

Fațada principală a Catedralei este impărțită in două niveluri. Deasupra ușilor laterale sunt medalioane sculptate in piatră, reprezentând pe Sfinții Chiriac și Paula, patronii spirituali ai orașului, iar deasupra ușii centrale este un medalion reprezentând Buna Vestire.

Pa latura nordică se deschide Porta de las Cadenas, flancată de două turnuri cu balcoane, simple in partea inferioară și frumos decorate și ornamentate in partea superioară.

In curtea Catedralei se află o frumoasă grădină cu chiparoși, ficuși, trandafiri și portocali.

Catedrala, care găzduiește și Muzeul Catedralei, este deschisă vizitatorilor de luni până vineri, și duminica, iar prețul unui bilet este de 5 Euro.

Lângă Catedrală, in Plaza del Obispo, se află Palatul Episcopal, lucrare a arhitecților Antonio Ramos și Martin de Aldehuela. O parte a palatului are regim privat iar cealaltă este folosită petru diferite expoziții permanente sau ocazionale.

Nu departe de Catedrală se află Iglesia de Santiago Apostol, cea mai veche biserică din Malaga, construită deasupra unei foste moschee. Turnul și ușa rămasă din fațada originală sunt in stil Mudejar, un stil artisitc in exclusivitate hispanic, dezvoltat intre secolele 12-16, și care presupune imbinarea stilurilor romanice, gotice și renascentiste cu cele musulmane. In Iglesia de Santiago Apostol a fost botezat, in anul 1881, Picasso, născut intr-o casă nu departe de biserică.

Din anul 1988, casa natală a lui Picasso a devenit Fundația Muzeu Casa Natală Picasso.

In afară de muzeul din casa memorială a pictorului, din anul 2003 mai este un muzeu dedicat celebrului artist, Muzeul Picasso, situat in Buenavista Palace. Nu am vizitat muzeul. La intrare era o coadă descurajant de mare, așa că am renunțat. Am preferat să rătăcim pe străzile din orașul vechi, mărginite de case la parterul cărora se află magazine, restaurante și cafenele. Așa am ajuns și la Iglesia del Sagrado Corazon, construită la inceputul secolului 20, fiind singura biserică din Malaga aparținînd ordinului iezuit.

Ne-am intors la stația de lângă Catedrală și am luat bus-ul până la Gara Maria Zambrano, principala gară a orașului Malaga. Gara a fost inauguată in anul 2007 și include, pe lângă stația propriuzisă, un hotel de patru stele și un important centru comercial.

Aceasta a fost scurta plimbare prin Malaga, prima parte a review-ului meu.

 

Pentru cea de a doua parte, voi reveni pe drumul care urcă pe Monte Gibralfaro, unde, in fața unei frumoase vile, aștepta o doamnă trecută de a doua tinerețe, imbrăcată in rochie tradițională andaluză, cu părul legat cu o frumoasă fundă roșie. Pe moment am crezut că distinsa doamnă merge la vreun carnaval sau la o petrecere tematică, dar, când am ajuns in orașul vechi, aveam să constat că toate persoanele de sex feminin, indiferent de vârstă, erau imbrăcate cu rochii andaluze și purtau pompoane mari in păr.

Era, după cum aflat mai târziu, ”Feria de Agosto”, o sărbătoare care are loc in Malaga in fiecare an, in luna august.

La 18 august 1487, Malaga a fost incorporată in Coroana Castiliei de către monarhii catolici Isabela I de Castilia și Ferdinand al II-lea de Aragon, care au dăruit orașului statuia religioasă ”Virgen de la Victoria”. Mai marii orașului din acel timp au decis să comemoreze acest moment sub forma unei procesiuni desfășurată in ziua Sfintei Marii din 15 august 1491. Un an mai târziu, procesiunea a avut loc pe data de 18 august, ziua Sfântului Louis.

Cu timpul, sărbătoarea a devenit o tradiție iar in prezent se desfășoară in luna august, pe parcursul a 10 nopți și nouă zile, incepând la miezul noții vineri și sfărșindu-se duminică noaptea.

Pe timpul nopții sărbătoarea are loc in cartierul Cortijo de Torres iar in timpul zilei in orașul vechi, ale cărui străzi sunt acoperite cu ghirlande colorate, lampioane de hartie și flori.

La această sărbătoare am nimerit și noi. Peste tot se auzea muzică, se cânta și se dansa verdiales, varianta locală a flamenco-ului. Băutura tradițională in aceste zile este Cartojal, un vin dulce, făcut din struguri muscat. Vinul se vindea pe stradă in sticle din plastic, de diferite dimensiuni, frumos colorate in roz și neapărat ținute la rece. Vinul este destul de tare, motiv pentru care veselia era in creștere pe străzile din orașul vechi. Nu am rezistat și ne-am prins și noi intr-un infocat dans impreună cu câteva doamne foarte vesele.

Deși am mai fost intr-o zi pentu câteva ore in Malaga, nu am reușit să vedem decât o mică parte a acestui oraș foarte cald și vesel. Sper să mai am ocazia să revin.

Vă rog, dacă se poate sa atașați https://www.youtube.com/watch?v=-wJsP8q8tJI


[fb]
---
Trimis de Mika in 11.02.17 23:29:29
Validat / Publicat: 12.02.17 01:18:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 9384 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Orașul și portul Malaga
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.02.17 01:18:06]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

krisstinna
[12.02.17 07:59:54]
»

@Mika: Frumoase poze, emană o stare de bine.

Spune-mi te rog frumos dacă ai cumpărat și tu o rochiță veselă și un pampon că tare frumușele erau.

Dacă nu ai cumpărat îmi poți spune măcar prețul, sunt tare curioasă.

Mulțumesc

webmaster
[12.02.17 10:08:48]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

MikaAUTOR REVIEW
[12.02.17 11:26:42]
»

@webmaster: Mulțumesc!

MikaAUTOR REVIEW
[12.02.17 11:29:53]
»

@krisstinna: Rochiță nu am cumpărat deși m-ar fi tentat. Nu am văzut decât mici, pentru copii. Probabil că nu știam unde să caut. Pompoanele nu erau scumpe, cred că in jur de 2 Euro. Se mai vindeau șalurile acelea frumos colorate, cu franjuri, intre 5 și 10 Euro. Mulțumesc pentru vizită.

krisstinna
[12.02.17 11:40:17]
»

@Mika: Off, măcar un șal... eu sunt fan

Din câteva imi făceam o rochiță cu volane, că tare îmi sunt dragi, îmi amintesc de tinerețe

Mulțumesc frumos pentru raspuns!

Carmen Ion
[12.02.17 12:05:36]
»

@krisstinna: Peste tot în Andaluzia se găsesc magazine specializate în vestimentaţie flamenco. Treaba e simplă doar în aparenţă, căci o astfel de ţinută presupune nu numai rochia ca atare, ci şi pampoane, piepteni, agrafe, pantofi, şaluri, evantaie, funde, flori, cordoane şi probabil multe altele... Există, evident, şi raioane pentru copii şi bărbaţi.

Mi-a plăcut enorm să văd în weekenduri oamenii ieşind la plimbare îmbrăcaţi aşa, deşi am remarcat că femeile ţin mai mult la păstrarea tradiţiei decât bărbaţii. Dar aşa e şi la noi, de pildă în Oaş sau Maramureş, unde femeile se duc şi astăzi duminica la biserică în port popular.

Preţurile la rochiile flamenco pornesc, din câte reţin, de pe la 300 de euro şi ajung la peste 500 de euro. Cu tot cu accesorii, o astfel de ţinută poate ajunge la circa 800 de euro.

Carmen Ion
[12.02.17 12:13:51]
»

@Mika: Foarte frumos şi documentat şi acest review. Ai văzut cam tot ce era de văzut în Malaga iar pozele vin să întregească informaţiile din text şi surprind cum nu se poate mai bine ambianţa andaluză veselă şi relaxată.

A, şi încă ceva: te invidiez pentru şansa de a fi prins Feria de Agosto şi a fi asistat (şi gratuit, pe deasupra!) la spectacole de flamenco în aer liber.

Spaniolii ştiu să se distreze!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krisstinna
[12.02.17 12:18:01]
»

@Carmen Ion: Cam scump, așa cred. Dar, cu puțină imaginație mi-aș crea singură o asemenea ținută veselă. Agrafe sau accesorii sunt si la noi, materiale colorate la fel, iar pantofi aș găsi cu ușurință la magazinele care comercializează produse românești, cred că pantofii pentru dans sportiv ar fi perfecți.

Pentru volănașe aș folosi guta.

Mulțumesc frumos, Carmen!

MikaAUTOR REVIEW
[12.02.17 13:30:46]
»

@Carmen Ion: Mulțumesc de aprecieri. Ai dreptate. Am avut inspirație când am ales să mergem in a doua parte a lunii august in Spania. Sincer, nu știam de toate aceste sărbători. Dar m-am bucurat că eram acolo. Păcat că nu am putut să redau și imaginile video filmate in acele zile. Muzica se auzea peste tot, cântată de formații pe scene amplasate in diferite piețe din orașul vechi. Așa e. Spaniolii știu să se distreze, și cred că Andaluzia este, dacă nu prima, printre primele in această privință.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[12.02.17 16:27:08]
»

@Mika: Felicitari pentru articol si poze. Impresionanta arena pentru luptele cu tauri. Nu sunt deloc un sustinator al acestor manifestati, ba din contra, dar ma gandesc la atmosfera din oras si mai ales din arena la respectivele evenimente.

MikaAUTOR REVIEW
[12.02.17 16:32:46]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru aprecieri. Da, cred că atmosfera este incendiară la aceste spectacole. Asemenea arene am mai văzut și in Valencia, Almeria și chiar in Franța, la Arles. Deși sunt mult contestate, luptele cu taurii se mai practică.

mishu
[13.02.17 11:29:46]
»

@Mika: Foarte, foarte frumos, si cum afara este asa urat doar citind iti vine sa si sari din scaun strigand OLE!

Revigorant articolul dar si pozele.

Felicitari, votat cu mare drag.

MikaAUTOR REVIEW
[13.02.17 21:39:39]
»

@mishu: Multumesc. Cred că pozele spun totul despre atmosferă. Plictiseală mare pe acolo!

tata123 🔱
[14.02.17 15:54:37]
»

@Mika: Felicitări, un minighid util, cum se putea altfel. Atunci când ajunși într-o zonă (fie oraș, sat, monument istoric, lăcaș de cult etc.) „prindem” o manifestare populară (festival, târg, zilele orașului și altele) putem spune că am „gustat” din atmosfera locală, am participat la veselia generală, ne-am prins într-o horă a bucuriei, am degustat produse specifice, ne-am integrat în spiritul locului. În astfel de momente interacționăm mai ușor cu ceilalți, legăm prietenii mai repede, înțelegem aspecte ale vieții locale.

Imaginea P06, cea cu arena, parcă transpune trecutul în epoca contemporană.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[14.02.17 16:19:58]
»

@tata123: Ai dreptate. Arena este inconjurata de blocuri noi. Cam asa ceva am vazut si in Cartagena. Vechiul teatru roman este practic ascuns in spatele unor blocuri. Voi scrie despre asta cand voi ajunge acolo. Mulţumesc pentru vizita.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Mika, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Malaga:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061300039291382 sec
    ecranul dvs: 1 x 1