Bingen, poarta defileului Rinului

TIPĂREȘTE

Bingen este un orăşel pe malul Rinului, la confluența acestuia cu plăpândul râu Nahe. Deşi în imediata vecinatate a unor obiective iubite de agențiile de turism, gen Rűdesheim, Loreley sau Mainz, locuitorii săi se bucură de o linişte aproape patriarhală, fiind mult mai puțin vizitați sau invadați de călători.

Istoria urbei este veche, aşezarea datând dinaintea construirii castrului roman numit Bingium, locul de unde pornea drumul militar Via Ausonia către Trier. De altfel numele Bingium este de oricine celtică, el făcând referire la bariera pietroasă, dură, care tăia albia fluviului. Acest baraj natural a reprezentat un impediment major pentru circulația ambarcațiunilor pe Rin, dar a adus bunăstarea în oraş, căci mărfurile cărate pe nave trebuiau transbordate pe uscat. Prin secolul al XVII-lea, cu ajutorul prafului de puşcă şi cu multă trudă, a fost tăiat un culoar de vreo cinci metri şi negustorii au respirat mai uşurați, dar Bingen începea să-şi piardă din importanță. Lucrarea a fost continuată între 1830 şi 1832 şi cu eforturi considerabile s-a lărgit şenalul navigabil la aproape 25 de metri. Însă ofensiva finală s-a derulat între 1966 şi 1979, când cu dinamită şi utilaje speciale s-a modificat configurația fundului apei. Atunci s-a asigurat nu doar o adâncime minimă de 2,20 metri, dar s-a construit şi un sistem de diguri şi epiuri care să canalizeze Rinul pe o singur direcție şi astfel să crească viteza apei pentru a împiedica depunerea de aluviuni.

În ciuda traficului intens de pe Rin şi a existenței unui port comercial, Bingen şi-a restrâns aria activităților economice de ceva vreme şi portul a devenit astăzi un loc de refugiu şi adăpost pentru ambarcațiuni de agrement şi pentru bacurile care asigură traversarea fluviului. Macaralele au fost metamorfozate în monumente de artă modernă şi vechea clădire a vămii este dedicată industriei turismului.

De altfel turismul este direcția spre care se orienteaza oraşul. Faleza din Bingen apare înțesată de pontoane la care se perindă periodic mici nave de pasageri făcând legătura cu celelalte localități din apropiere, de pe valea Rinului. În sezonul cald, în week-end-uri sau în perioadele evenimentelor "culturale" închinate sfântului vin făcut din struguri terasele, în special cele amplasate pe malul fluviului, sunt asaltate şi cu greu reuşeşti să prinzi o masă liberă. În general sunt vizitatori veniți din împrejurimi, majoritatea sosiți pe calea apei.

Viile ce acoperă dealurile înconjurătoare nu formează sunt doar un decor mirific, ci produc şi o licoare delicioasă. Dacă nu mă credeți, încercați un spätlese Bereich Bingen (Domeniile Bingen). Eu am degustat doar un pahar, dar promit că la viitoarea escală, când vor fi festivalurile dedicate vinului, voi studia problema mai serios.

La fel ca orice oraş din această zonă şi Bingen-ul se mândreşte cu un castel. Edificat pe fundațiile unui castru roman, probabil Drususburg, castelul apare menționat prima dată la începutul veacului al XII-lea ca fiind locul unde împăratul german Heinrich al IV-lea, conducător al Sfântului Imperiu Roman, a fost întemnițat. Desigur mai există alte două castele care-şi dispută această onoare, dar este mai puțin important, respectivul monarh aflându-se în prezent la odihnă sub o lespede grea în domul din Speyer, la vreo 130 kilometri depărtare.

În următoarele secole castelul a făcut parte din sistemul de colectare a taxelor impuse de către arhiepiscopul de Mainz negustorilor de pe Rin. Războaiele care au urmat l-au adus în stare de ruină, totuşi s-au găsit amatori care l-au achiziționat şi reconstruit într-o manieră romantică. Noua siluetă ivită la Bingen a atras vizitatori încă din secolul al XIX-lea şi chiar marele pictor englez J. M. W. Turner a imortalizat-o, văzută de pe râul Nahe.

Burg Klopp nu este însă nici muzeu, nici hotel, aşa cum am am întâlnit în alte părți, ci primăria din oraş. Şi are adiacent un restaurant cu o terasă deosebit de atrăgătoare. Turnul de observație crenelat, înalt de 25 de metri şi deschis accesului publicului, oferă o privelişte spectaculoasă asupra văii Rinului, privelişte de care s-au bucurat printre alții Victor Hugo, Richard Wagner. O poartă fortificată şi câteva fragmente de metereze dau ocazia unor fotografii cu iz medieval.

Alături de Burg Klopp al doilea simbol al oraşului este Mäuseturm (Turnul şoarecelui). Cu o structură zveltă, micul turn vopsit proaspăt aproape în fiece an, este amplasat pe un ostrov în aval de Bingen. Actuala construcție datează de prin secolul al XIII-lea, fiind pentru sute de ani un loc de colectare a taxelor de trecere, iar în epoca modernă, până în 1974, stație de semnalizare pentru navigație. Numele pitoresc, "Şoarecelui", provine de la o legendă legată de avarul arhiepiscop Hatto al III-lea care îşi înfometa țăranii şi care a fost devorat de şoareci în turnul respectiv. Realitatea este însă mai lipsită de imaginație, numele turnului provenind de la un arhaism din limba germană însemnând "taxă". Într-o vară am avut o tentativă de a ajunge înot până la turn, dar temperatura apei mi-a tăiat repede avântul, aşa că nu am fotografii de aproape.

Piața oraşului, una dintre cele mai vechi de pe Valea Rinului apare amintită încă din anul 983, într-un document de la Verona. Dreptul oraşului de a organiza un târg, de obicei miercurea, a fost dat şi apoi întătrit de împărați germani secole de-a rândul. Fântana originală care se găsea în centrul pietei, înfățisându-l pe Sf. Martin, nu mai există, ea fiind înlocuită de o alta, inaugurată în 1981, şi care descrie scene din istoria oraşului.

Hoinărind pe malul Rinului veți vedea Pegelhaus, fosta clădire care afişa nivelul apei fluviului. Azi este pe post de monument istoric, cotele apelor putând fi ascultate la radio, citite pe teletext sau pe internet, dar zeci de ani navigatorii se uitau cu interes la cadranul ei şi-şi făceau planurile.

În apropierea confluenței dintre Rin şi Nahe, în vechea centrală electrică ridicată la sfârşitul sec. al XIX-lea, s-a deschis de curând muzeul oraşului. Fără a avea exponate strălucitoare, el prezintă istoria urbei pornind din timpul ocupației romane, continuând cu înființarea abației sfintei Hildegard de Bingen, apoi cu perioada romantică şi de înflorire din veacul al XIX-lea.

Undeva pe un deal spre estul oraşului, în mijlocul podgoriilor întinse, cei cu condiția fizică pusă la punct pot ajunge la capela St. Rochus. Este veche de doar 120 de ani şi urmează şirul unor alte capele distruse de războaie sau natură. Deşi mică şi austeră, ea este vizitată de mulți călători, căci panorama care se deschide spre Rűdesheim, dar mai ales spre Mainz, este impresionantă.

Bingen nu este locul unde să visezi că vrei să ajungi, dar nu este nici locul pe care trebuie să-l ocoleşti. O vizită de câteva ore, răsfățați de tăria aspră sau de dulceața parfumată al unui pahar de vin, face oprirea aici de neuitat.

Să aveți un vin bun în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI