Croix Rousse - mătase şi ziduri pictate

TIPĂREȘTE

Croix Rousse, cea de-a doua colină a Lyonului, mai mică decât Fourvière (254 m altitudine față de 318 m), este așezată în prelungirea nordică a peninsulei (PresquʼÎle) formată între apele Rhônului și Saônei. Are o porțiune cu înclinație foarte abruptă - ”les pentes” - iar vârful îi este încununat de o suprafață plană - ”le plateau”.

Cele mai vechi vestigii descoperite aici aparțin Amfiteatrului celor trei Galii, datat anul 19 d. Hr. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus zona a fost abandonată, fiind repopulată abia începând din sec. XVI, odată cu construirea de vile rurale pentru negustorii bogați, în majoritate italieni. În 1512 regele Ludovic XII decide ridicarea de fortificații de apărare pe culmea colinei și a unei cruci din piatră de Couzon cu tente ocru-roșiatice care va da numele cartierului: ”Crucea roșiatică”. Distrusă sau mutată în mai multe rânduri, ea a supraviețuit numai în copie, aflată din 1994 în Place Joannès Ambre.

Odată cu ridicarea fortificațiilor și integrarea zonei în oraș, dar și ca parte a unui plan de extindere urbană și evitare a izbucnirii de epidemii în cartierele supraaglomerate, pantele colinei, destinate până atunci culturilor agricole, în special viței de vie, au devenit locuri preferate de congregațiile religioase, care își înalță aici biserici și mănăstiri. După confiscarea averilor mănăstirești la Revoluția Franceză, pământurile disponibilizate încep să fie ocupate de clădiri rezidențiale iar ulterior de ”logissements”, reflectare în materie de construcție a Revoluției industriale.

Să detaliez un pic acest aspect, esențial pentru evoluția cartierului.

În 1801 se inventează războiul de țesut Jacquard. Atelierele de mătase situate în Vieux Lyon devin improprii pentru desfășurarea activității - războaiele au în jur de 4 m înălțime, așa încât ”canuts” (țesătorii) încep să se mute pe pantele colinei Croix Rousse. Pentru ei se construiesc imobile de 5-6 etaje cu încăperi foarte înalte, pardoseli/plafoane ranforsate cu grinzi din lemn de stejar capabile să susțină greutatea utilajelor și ferestre mari, pentru a lăsa să pătrundă lumina naturală. Familiilor le sunt rezervate mansardele.

Aspectul colinei se schimbă dramatic: Lyon, cel dintâi oraș industrial al Franței, își concentrează puterea economică în Croix Rousse, devenit centrul fabricării țesăturilor de mătase. În numai câteva zeci de ani, pe pantele colinei apar străzi, multe din ele construite haotic, fără aprobarea autorităților, iar vestitele pasaje lyoneze (traboules) nu se pot desfășura, din cauza topografiei locului, decât pe scări. Prin ele, prin aceste galerii întunecoase, țesătorii își pot transporta marfa ferită de ploaie până la depozitele negustorilor de pe malul Saônei, în Vieux Lyon, de unde este îmbarcată pe vapoare.

Astfel, deja în anii 1830 Croix Rousse ajunge să fie supranumită ”colina care muncește” (”la colline qui travaille”), în opoziție cu Fourvière, ”colina ce se roagă” (”la colline qui prie”). Condițiile de muncă inumane îi fac însă pe canuts să se revolte: răscoala lor din 1931 este considerată una dintre primele mișcări muncitorești de protest din lume, urmată de altele în 1834 și 1848, toate sângeros reprimate prin intervenție armată.

Cartierul și-a păstrat până azi renumele de rebel și chiar dacă industria mătăsii a fost în mare parte înlocuită cu altele mai profitabile, cu sedii mutate în suburbii, aspectul său singular, total diferit de cel al restului orașului, a rămas tributar urbanizării forțate din sec. XIX: clădiri înghesuite, suprapopulate, scări și scărițe, străzi foarte înguste și lipsite de parcări, cu diferențe semnificative de nivel (unele din ele plastic denumite ”montées”), inevitabil pietonale sau cu sensuri unice. Și cu panorame spectaculoase, din loc în loc. Evident, am descris aici zona ”les pentes”, etichetată de cunoscători drept boemă, preferată de studenți și artiști și inclusă din 1988 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cealaltă zonă - ”le plateau” - având în centru Boulevard de la Croix Rousse, arată altfel și se spune despre ea că ar semăna cu un sat, impresie întărită probabil de prezența imensei piețe agro-alimentare zilnice, cu umor poreclită ”le petit marché”, ca și a terenurilor de boules ce îi conferă o ambianță prietenoasă, familială.

Deși cartierul este deservit de linia de metrou C, cu stație în Place de la Croix Rousse, am preferat varianta mai comodă și inclusă în prețul Lyon City Card a trenulețului turistic Lyon City Tram, lyoncitytour.fr/en/lyon-b ... yon-city-tram-3. Biletele costă 9 euro pentru adulți, respectiv 5 euro pentru copii de 4-11 ani, și se achiziționează de la ghereta din fața clădirii Operei din Place de la Comédie, unde se află și punctul de plecare. Turul cu audioghid în franceză, engleză și spaniolă durează o oră și programul diferă în funcție de anotimp, deci consultați site-ul. Printre fotografii am atașat și o hartă a traseului. Atenție, nu este un trenuleț de tip ”hop on, hop off” și face o singură oprire!

În pliantul primit de la casa de bilete se precizeză că designul trenulețului, inclusiv combinația de culori alb cu roșu în care e vopsit, a fost conceput ca omagiu pentru ”funiculaire” care a deservit colina Croix Rousse. Acesta a fost inaugurat în 1862, fiind primul tronson urban de cale ferată cu tracțiune pe fir din lume, și a funcționat până în 1967, când a fost înlocuit de metrou. Toate bune și frumoase, n-am nimic împotriva păstrării tradițiilor, chiar dimpotrivă, dar n-am înțeles de ce s-a optat pentru varianta vagoanelor acoperite, care împiedică realizarea unor fotografii de calitate. Adaug și decalajul între comentariu și locurile asupra cărora se oferă informații, așa încât de câteva ori am trecut pe lângă niște obiective despre care am aflat cu 1-2 minute întârziere. În concluzie, se poate și mai bine!

Dar de ajuns cu cârcotelile, a sosit vremea să vă prezint cele văzute (și auzite).

Pornim așadar la drum de pe o porțiune plată, înconjurând Place des Terreaux, după care începem să urcăm. Și tot urcăm, hurducăind pe pietrele caldarâmului și minunându-ne cum poate lua trenulețul curbe atât de strânse și în pantă. Trecem pe lângă un théâtre de comédie cu nume amuzant - ”Nombril du monde”, pe lângă șiruri de trepte și clădiri cu tencuiala cam scorojită acoperită de graffiti și ajungem la primul obiectiv, Amphithéâtre des Trois Gaules, construit, așa cum am menționat, în anul 19 d. Hr. în afara orașului roman.

Un secol mai târziu a fost extins la ordinul împăratului Hadrian și măsura 147 x 120 m. În fiecare an, în luna august, cele 60 de triburi gale se adunau aici pentru a jura credință Romei și împăratului. În 177 pe acest loc s-au rugat cei dintâi martiri creștini ai Lyonului - sfânta Blandine și sfântul Irénée, primul episcop al orașului.

Amfiteatrul nu se vizitează și este amplasat în Jardin des Plantes, care își păstrează numele deși colecțiile botanice au fost transferate în Parc de la Tête dʼOr încă din 1857. În spatele parcului zărim turnul unei biserici - Eglise du Bon-Pasteur, închinată lui Iisus Hristos. Piatra ei de temelie a fost pusă de Napoleon III în 1869, chiar înaintea izbucnirii Războiului franco-prusac, iar construcția în stil neo-romanic a durat 13 ani, între 1875-1888. Problema este că intrarea a fost prevăzută a se face printr-o ușă situată la peste trei metri sub nivelul solului iar scara nu a fost construită niciodată deoarece ar fi implicat demolarea unei cazărmi... Prin urmare, clădirea nu a mai fost folosită ca lăcaș de cult, ci ca sală de expoziții pentru Școala de Arte Frumoase, însă din 2007 a fost abandonată.

Nu reușesc să surprind decât o imagine, și aceea nesemnificativă, din Jardin Rosa Mir, creată între 1957-1983 de Jules Senis, un meșter zugrav de origine spaniolă refugiat în Franța în 1947 pentru a scăpa de dictatura lui Franco. Bolnav de cancer și nemaisperând să se vindece, Senis a jurat să creeze o grădină spectaculoasă dedicată mamei sale dacă avea să părăsească spitalul. Ceea ce s-a și întâmplat iar Senis și-a onorat promisiunea: pe o suprafață de 360 mp, într-o curte, a plantat lămâi, trandafiri, garoafe, iederă etc., pe care le-a înconjurat de pietre și cochilii, luând ca model parcul barcelonez Güell al lui Gaudí. Grădina se întinde mai departe de stradă și n-am putut să o fotografiez așa cum merită judecând după pozele pe care le puteți viziona aici: atlasobscura.com/places/jardin-rosa-mir.

Mă consolez însă repede cu panoramele splendide de pe Montée de la Grand'Côte, atât spre amfiteatru, cât și peste ape, către colina Fourvière. În schimb, nu izbutesc să imortalizez un alt obiectiv pe lângă care trecem în goană: un bolovan cenușiu numit le Gros Caillou, un ”bloc eratic”, după cum îl etichetează geologii, a cărui compoziție mineralogică face trimitere la o origine alpină. Se pare că ar fi fost transportat în urmă cu cca. 140.000 de ani cale de 200 km de un ghețar și a fost descoperit în 1861, cu ocazia săpării tunelului pentru construirea funicularului. În 2008 a fost amplasat pe o esplanadă panoramică ce marchează în chip simbolic granița dintre ”pentes” și ”plateau”.

Ajunși pe platou, pe artere mult mai largi, mărginite de clădiri Art Nouveau, străbatem Boulevard de la Croix Rousse până la Place de la Croix Rousse, un spațiu vast având în mijloc statuia lui Joseph Marie Jacquard (1752-1834), inventatorul lyonez al războiului de țesut, dispozitiv revoluționar care avea să facă trecerea de la producția manufacturieră la cea industrială în domeniul mătăsii.

Pe latura stângă a străzii, cale de sute de metri, se întinde animata piață agro-alimentară, iar vizavi se înalță clădirea interbelică ce adăpostește primăria arondismentului 4.

După câteva minute ajungem în fine la obiectivul care pe mine, una, mă interesa și mă intrigase cel mai mult atunci când mă documentasem: Fresque des canuts. Aici trenulețul a făcut unica oprire de pe traseu și timp de cca. 5 minute am putut studia, admira și fotografia cel mai vechi zid pictat (”mur peint”) - 1987 - din Lyon, un adevărat simbol al orașului.

În reviewul introductiv dedicat Lyonului vezi impresii, menționam picturile murale la capitolul ”specialități locale”. A sosit momentul să detaliez.

Circa o sută de fresce, unele plasate pe așa-numitele HLM - ”habitations à loyer modéré” (apartamente cu chirie subvenționată), înfrumusețează orașul, conferindu-i identitate și plasându-l printre pimele cinci metropole din lume beneficiare ale acestei forme de artă stradală. Sunt lucrări realizate de organizații de artiști profesioniști, aprobate și finanțate de autorități, care își propun să prezinte vizitatorilor Lyonul, cartierele și locuitorii săi.

Pe o suprafață de 1.200 mp (cea mai mare din Europa ocupată de o pictură murală), Fresque des canuts înfățișează prin tehnica trompe-lʼoeil cartierul Croix Rousse, cu casele, magazinele și rezidenții săi. Ilustrează istoria acestei coline muncitorești, cu imobilelele sale înalte, ferestre largi, oameni care își văd de treburile lor. Scara conferă iluzia de profunzime și scenele pictate sunt atât de vii, atât de realiste, încât se confundă la prima vedere cu mediul înconjurător: nu știi unde se termină zidul pictat și unde începe adevăratul trotuar. Priviți fotografiile și vă veți convinge!

Și mai impresionată am fost aflând că fresca este una ”evolutivă”, fiind actualizată periodic: în 1997, tânărul cu bicicleta din varianta originală din 1987 este reprezentat ca tată alături de fiica sa, iar în 2013 fiica este înfățișată având la rândul ei copii!

Ne îndreptăm acum vijelios spre poalele colinei, însă în drum mai avem câte ceva de văzut. Și anume un imobil canut/”logissement” tipic: Maison Brunet sau Maison aux 365 fenêtres. Clădirea dreptunghiulară a fost construită între 1810-1825 și proprietarul său, Monsieur Claude Brunet, un negustor bogat, pare să fi fost obsedat de numerologie și calendare, din moment ce a dăruit-o cu 365 de ferestre, câte zile are anul, 52 de apartamente, adică numărul săptămânilor dintr-un an, 7 etaje (câte zile are săptămâna) și 4 intrări, corespunzând celor patru anotimpuri. Extravaganța l-a costat scump și a murit - zice-se - falit. Casa a devenit cunoscută în timpul revoltei din 1831, când muncitorii s-au baricadat înăuntru, transformând-o în fortăreață în fața trupelor armate. Fapt interesant, imobilul e locuit și rezidenții organizează periodic expoziții și vizite ghidate.

Cu mare greutate, strada fiind în pantă abruptă, fac câteva poze unui alt zid pictat de aceeași organizație - Cité de la Création - ”vinovată” de realizarea frescei muncitorilor țesători. Fresque Végétale Lumière are 120 m lungime și a fost amplasată pe zidul clinicii St-Charles, administrată de o mănăstire de maici. A fost creată în 2010-2011 și are ca temă salvarea planetei, picturile fiind întrerupte din loc în loc de spații vegetale formate din frunze și flori perene puse în valoare de surse de iluminat neconvenționale.

Revenim însă la ideea ilustrării specificului local vizionând ultima pictură murală de pe traseul trenulețului turistic: Fresque des Lyonnais Célébres, montată pe o clădire situată pe colțul dintre Quai St-Vincent și Rue de la Martinière. După succesul înregistrat în 1992 cu ”balcoanele Barcelonei”, înfățișând în trompe-lʼoeil 30 de personalități catalane, grupul Cité de la Création a fost invitat să realizeze la Lyon o lucrare similară. Mai multe instituții culturale au fost consultate și în final s-au selectat 24 de personaje istorice și 6 contemporane, considerate a fi reprezentative pentru realizările lor de excepție în cele mai diverse domenii de activitate.

Pe o suprafață de 800 mp pictată în 1994-1995 e ilustrată istoria de 2.000 de ani a orașului. La ferestrele și balcoanele clădirii cu magazine și un bar la parter apar, printre alții, împăratul roman Claudiu; sfântul Irénée și sfânta Blandine; matematicianul, fizicianul, chimistul și filozoful André-Marie Ampère; celebra Madame Récamier; Jean-Baptiste Say, cel mai mare economist clasic francez; Antoine de Saint-Exupéry; Laurent Mourguet, creatorul marionetei Guignol; pictorul Pierre Puvis de Chavannes; frații Lumière; Joseph Marie Jacquard; politicianul Edouard Marie Herriot, primar al Lyonului între 1905-1940 și 1945-1957; arhitectul Tony Garnier.

Lista este completată de șase personalități contemporane. Pe două dintre ele, jurnalistul Bernard Pivot și chef Paul Bocuse, i-am amintit în reviewul dedicat gastronomiei lyoneze vezi impresii. Lor li se adaugă jucătorul de fotbal Bernard Lacombe; abatele Pierre, fost membru al Rezistenței franceze și deputat; scriitorul Frédéric Dard, creatorul comisarului San-Antonio; și Bertrand Tavernier, scriitor, scenarist, producător și realizator de filme, președintele Institutului Lumière.

Am revenit la locul de îmbarcare în trenuleț ușor nemulțumită că nu-mi atinsesem unul din scopuri, acela de a vizita un atelier de mătase. În plan avusesem Maison des Canuts, www.maisondescanuts. fr, cel mai cunoscut centru de interpretare și promovare a moștenirii industriale a Lyonului, situat pe platoul Croix Rousse. Am aflat însă de la Oficiul de Turism că în acea săptămână era închis în vederea amenajării unei expoziții temporare și m-am reorientat rapid spre Atelier de soierie - atelierdesoierie.com, situat pe Rue Romarin nr. 33, în imediata apropiere a Place des Terreaux.

Pătrunzând printr-un gang în curtea interioară, în fața ochilor ți se înfățișează o casă aparent modestă, dar care ascunde adevărate comori. Nu este un muzeu, deci nu se plătește nicio taxă, însă beneficiezi de cca. 15 minute de comentarii oferite de unul dintre angajați și la final poți face o mică donație sau achiziționa niște produse. Ți se explică modul de funcționare a unui război de țesut Jacquard expus într-o mică sală, precum și tehnica de vopsire a mătăsii, culoare cu culoare, după filme și plăci asemănătoare cu cele folosite pe vremuri în tipografiile offset, cu care sunt familiarizată. În încăperea de la intrare sunt expuse eșarfe, cravate, fulare și șaluri de o rară frumusețe și de o varietate tematică care m-a lăsat cu gura căscată: de la modele mai simple, cu motive geometrice sau florale, până la reproduceri după tablouri celebre semnate Monet, Bosch, Chagall, Dali sau Degas.

Bineînțeles că nu am rezistat tentației și mi-am cumpărat o eșarfă - nu dintre cele mai ”ochioase” și mai scumpe, dar care mi-a scos destui bani din buzunar. Nu insistați, nu am de gând să vă dezvălui cât am cheltuit, însă vă puteți face o idee accesând site-ul atelierului, dacă nu pentru o comandă on-line, măcar pentru a vă clăti ochii cu niște lucruri superbe...

***

Scurta noastră incursiune în Croix Rousse, cea de-a doua colină a Lyonului, a luat sfârșit aici. Am petrecut o dimineață minunată, agrementată cu panorame spectaculoase, fresce exterioare incredibile, clădiri interesante. Și mai ales cu povești incitante despre istoria industriei mătăsii, cea care a stat la baza nașterii cartierului. Am adăugat astfel încă o piesă la imaginea unui oraș complex, vibrant, în care vechiul și noul coexistă armonios, spre încântarea noastră, a turiștilor.

Webmaster, rog atașați următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2370 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI