Staro Stefanovo, un sat vechi şi autentic în inima Balcanilor de Nord

TIPĂREȘTE

La întoarcere către Lovech ne-am amintit că pe harta cu obiective turistice din zonă primită de la amfitrionul nostru, figura şi satul Staro Stefanovo pe care acesta-l lăudase excesiv, spunând că nu există ceva mai autentic decât acesta. Atunci am îndrăznit să aduc vorba despre Bojentsi, satul de lângă Gabrovo ce mă impresionase profund în vacanţa petrecută în Veliko Târnovo. Mi-a spus că Bojentsi e mul mai „aranjat”, mult mai comercial, că Staro Stefanovo (Старо Стефаново) e un veritabil sat bulgăresc de acum două-trei secole, neatins mai deloc de modernitate. E drept că ne stârnise curiozitatea şi dat fiind că drumul înapoi spre Lovech putea fi deviat uşor în aşa fel încât să încapă şi Staro Stefanovo în program, ne-am zis de ce nu?!

Aşadar de la mănăstirea Troyan am făcut la dreapta înscriindu-ne pe drumul către localitatea Drashkova Polyana vreo cinci km, după care am luat-o la stânga către Debnev încă zece km, dând în localitatea Stefanovo şi de aici satul Staro Stefanovo, adică Vechiul Stefanovo se lasă lateral dreapta încă trei km într-o zonă împădurită. Micul sat, situat la 20 km sud-est de Lovech, a fost declarat rezervaţie arhitectonică încă din 1983 pentru cel puţin o sută de clădiri ce datează de la începutul şi mijlocul secolului al XIX-lea. Acestea au fost asimilate monumentelor culturale, deci nefiind voie să fie modificate, ci doar îmbunătăţite ca aspect. Într-un top făcut de autorităţile bulgare pentru primele zece sate vechi, neschimbate în ansamblu, Staro Stefanovo s-ar clasa pe locul opt, ceea ce ar face pe oricine să creadă că are de-a face cu un loc de-o originalitate aparte. Se pare că satul a fost atestat documentar de pe la anul 1515, fiind menţionat în cronici sub numele de Isvote, ca una dintre cele mai vechi aşezări din regiune. Dacă acum vreo cinci ani în sat mai rămeseseră mai puţin de o sută de locuitori, în prezent, numărul acestora s-a înjumătăţit, deci nu mai aveam nici o şansă să mai găsim aglomeraţie pe străzi ca la mănăstirea Troyan =))...

Prima surpriză a fost că în parcarea mehanei de la intrarea în sat, am dat de o maşină înmatriculată în Bucureşti, semn că alţi compatrioţi ne-o luaseră înainte. La prima vedere, n-am fost prea impresionată căci în minte îmi rămăseseră imagini din Bojentsi, şi nu e bine de făcut prea multe asocieri sau comparaţii, pentru a nu interveni dezamăgirea. Curând am înţeles că Staro Stefanovo, deşi are un real potenţial, nu seamănă nici pe departe cu Bojentsi. Aspectul său aduce mai degrabă a sat lăsat în paragină, cu multe case gata să se prăbuşească, nu a rezervaţie arhitectonică, iar lipsa banilor ce ar fi putut fi investiţi, îşi spune cuvântul. El a fost folosit de mai multe ori pentru filmări, fiind preferat de mulţi regizori pentru cadrele nealterate ce redau fidel atmosfera satului bulgar medieval.

Casele tradiţionale pe care le-am văzut se află în diverse stări de existenţă: fie dărăpănate şi şubrede, ca nişte mormane după vreun cutremur, fie îngrijite, ceea ce te duce cu gândul că acolo mai locuieşte încă cineva, fie sunt adevărate bijuterii rustice care, de regulă, adăpostesc vreo pensiune. Cert este că ele sunt modele specifice ale arhitecturii balcanice: au o parte solidă la sol a cărei structură este construită din piatră, pe fundaţie tot din piatră şi etajul din lemn. Lemnul este folosit în totalitate la tâmplărie, porţi, podele, iar piatra este materialul regăsit în toate gardurile ce le-am văzut. Acoperişurile sunt toate, negreşit, din solzi mari de piatră, aşezaţi într-un echilibru uimitor a căror greutate considerabilă este susţinută de structura rezistentă a caselor în cauză. În fine, aşa cum se prezintă, atrag toate privirile şi sunt demne de admirat, fiind o adevărată binecuvântare să poţi să-ţi bucuri ochii de case tradiţionale fără urmă de kitsch, într-o lume plină de construcţii de beton şi sticlă cu termopane. E realmente relaxant să te plimbi nestingherit pe uliţele satului şi să te zgâieşti la casele vechi fără să te simţi scrutat cu privirea sau mai rău să fii întrebat ce cauţi pe-acolo.

Am identificat imediat biserica, poate principalul obiectiv din sat. Este grandioasă pentru un sat atât de mic, a fost ridicată în anul 1864, are hramul Naşterea Maicii Domnului, fiind construită de un meşter renumit al acelor vremuri: Gencho Kanchev din Tryavna, în stil tipic balcanic. Numai că era închisă, în acea zi de duminică, pe la prânz, când am ajuns noi. I-am dat roată, am fotografiat-o, şi cum uşa bisericii avea o gaură a cheii cam largă, am aruncat înăuntru o privire iscoditoare, apoi am apropiat obiectivul aparatului să imortalizez momentul, aşa de necaz că n-am putut intra să vedem interiorul.

Se zice că una dintre atracţiile cele mai curioase din Staro Stefanovo, este micuţa troiţă ce a fost amenajată în scorbura unui stejar găunos şi bătrân de peste 1.300 ani. Micul lăcaş de cult ar fi decorat cu o tăietură în formă de cruce pe partea din spate a trunchiului de copac ce serveşte drept fereastră.

Ar mai fi de văzut fântâna satului ce datează din anul 1830 şi podul preotului construit în 1824, iar în împrejurimi ar mai fi de vizitat oarece tumuli tracici. Podul preotului a fost mai lesne de găsit, sau ne-a ieşit mai uşor în cale, cert e că l-am văzut, practic e un podeţ construit cu banii pe care biserica, prin părintele său de-atunci i-a donat. El leagă câteva case construite pe-o uliţă dincolo de pârâul ce străbate satul.

Ne-am plimbat agale pe uliţe şi după ce-am epuizat, după aprecierile noastre, cele câteva străduţe ale satului, unele pietruite, altele nu, altele cu un asfalt mâncat de intemperii, ne-am întors la locul de parcare să ne reluăm călătoria spre Lovech. Aici am avut surpriza şi plăcerea să ne întâlnim cu bucureştenii ce erau şi ei pe picior de plecare. Rămăseseră de cu seara într-o pensiune locală unde le plăcuse foarte mult şi vrând să-şi menţină proaspătă ideea de aer medieval al satului bulgar, se hotărâseră să meargă la Bojentsi despre care auziseră şi ne-au întrebat dacă ştim ceva. Noi, atât am aşteptat şi dă-i înainte cu povestirile: le-am “înghesuit” atâtea informaţii în câteva minute, că le-am făcut capul calendar, cred.

În concluzie, pot să spun că experienţa micului sat bulgar ce se vrea autentic până-n măduva oaselor a fost una inedită, pentru că el nu era inclus în lista noastră iniţială de obiective şi, totodată, foarte agreabilă. Ideea e că este nevoie de finanţare serioasă pentru a-l restaura şi a-l face să arate ca alte sate vestite pentru cât de bine sunt conservate casele şi uliţele tradiţionale, fără urme vizibile de nou şi prost gust. Până atunci însă, această sarcină cade pe umerii proprietarilor care fac şi ei ce pot. Poate în viitorul apropiat statul bulgar va găsi resurse, că tot se spune că vecinii noştri de la sud de Dunăre atrag mult mai bine fondurile europene decât noi!

Vă rog ataşaţi următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2919 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI