Londra altfel. Partea I

TIPĂREȘTE

Pentru incursiunea noastră la Londra am ales să zburăm cu o companie serioasă, așa credeam eu, anume British Airways. Am ales-o din două motive, în primul rând pentru că nu mai vroiam surprize neplăcute, ca la multe companii low cost și în al doilea rând pentru că vroiam să aterizăm pe aeroportul lor principal, Heathrow.

Dacă al doilea punct a fost atins cu ușurință, la primul nu s-a mai întâmplat acest lucru și am avut o mulțime de neplăceri. În primul rând cu vreo două luni înainte de zbor am primit un mail de la British, cum că s-a decalat zborul și pleacă un pic mai târziu. Ok asta e, se întâmpla. Norocul meu a fost că doar cu vreo două săptămâni înainte de plecare m-am mai uitat odată pe acel mail, de data asta mai atent și am observat că se schimbase și ziua de plecare, zborul se decalase cu o zi, în loc de miercuri plecăm marți. Ok asta e. Bine că am observat la timp. Dă-i și caută încă o noapte de cazare. La hotelul ales de noi nu mai erau locuri, iar în general fiind așa puțin timp, se cam scumpiseră prețurile. Până la urmă tot răul spre bine am găsit un hotel drăguț în zona Notthing Hill, despre care am vorbit într-un articol anterior.

Următorul pas a fost să mă ocup de transferul de la aeroport la hotel. Am ales ca de fiecare dată când am fost la Londra serviciile autobuzelor National Express, care asigură transferul de la aeroport la Victoria Station, undeva în buricul târgului. Dus întors ne-a costat 40 de lire sterline pe toți trei. Știu că dacă am fi mers cu metroul ar fi fost mai ieftin, dar am vrut să am posibilitatea să văd cât mai mult din Londra. Problema cu aceste autobuze era că trebuia să spui data și ora exactă, în momentul în care îți achiziționai biletul.

Ei bine aici au intervenit iar drăguții de la British care ne-au mutat iar orele de plecare atât din București, cât și din Londra cu vreo trei ore în sus. Dă-i și schimbă biletele de la National Express, dă-i și mai plătește o taxă de servicii de 5 lire sterline. Am spus gata, data viitoare când ajung în Londra clar iau metroul.

A venit și ziua mult așteptată a plecării spre Londra, British tot nu s-au lăsat și în timp ce așteptam să ne îmbarcăm am primit o informare că o să mai întârzie îmbarcarea cu mai bine de o oră. Nu era mare bai, dar eram la limită cu rezervarea la National Express și pierdeam autobuzul. Până la urmă s-au așezat astrele și pentru noi și am prins autobuzul la țanc, asta pentru că nu am mai stat după bagaje, neavând bagaj de cală.

Și ca să închei cu această companie, la întoarcere după ce am trecut de vamă am aflat că plecarea spre România o să fie iar întârziată. Nu știam cu cât, tot se schimba pe tabelă ora, de mă gândeam că până la urmă nici nu o să mai plecăm. După vreo trei ore de așteptat suplimentar ne-am îmbarcat în fine în avionul care trebuia să ne ducă acasă. Serviciile la bordul aeronavei au fost inexistente, adică nu ne-au mai servit cu absolut nimic. Serveau doar contra unei taxe, iar comanda se făcea online. Covidul bată-l vina, dar parcă nu mai era pandemie!!!

Ok! Am ajuns până la urmă cu bine la Victoria Station. Aici am coborât la metro cu gândul să ne achiziționăm un Oister card. O tanti ne-a atenționat că este mai facil să plătim direct cu cardul asta dacă avem trei carduri la noi. Exact așa am făcut și a fost mult mai rapid și convenabil.

După cum am precizat anterior primul punct de atracție pe care vroiam să-l vedem a fost cartierul exclusivist Notthing Hill. Am avut noroc de niște zile superbe cu soare. Venisem pregătiți cu haine de primăvară toamnă, dar aici era o adevărată vară londoneză. Dimineața și seara era răcoare erau doar câteva grade Celsius, dar la prânz se încălzea și nu puteai sta decât la tricou. Asta cu toate că erau doar 17-18 grade, dar cu soare parcă se simțeau mai multe.

Am făcut această paranteză cu vremea pentru că am fost șocat când am ieșit la suprafață în stația Notthing Hill și când am văzut atâtea decapotabile pe metru pătrat. Atmosfera din acest cartier exclusivist este... Parcă nici nu știu ce apelativ să pun. Vă las pe voi cei care ați fost să-l puneți ori cei care n-au fost să viseze. Cert este că dacă vreodată vreo mătușă Tamara bogata de care n-am auzit vreodată mi-ar lăsa vreo moștenire aici m-aș muta vara, iar iarna firește în Africa, doar nu o să o trădez vreodată. Casele colorate, elegante și frumoase, cafenelele sau pur și simplu străzile și parcurile mă fascinează pe mine personal, aș putea spune teribil. Revin, casele sunt impecabile adevărate bijuterii. Cred că una în acest cartier poate să coste o avere!!! Prin acest cartier găsești tot felul de locuri cool unde-ți poți savura în liniște cafeaua ori tot felul de magazine vintage unde îți poți achiziționa produse unicat la prețuri cât de cât accesibile pentru Londra. Evident acest cartier nu are cum să nu-mi amintească de celebrul film cu același nume jucat de doi îndrăgiți actori, Julia Roberts și Hugh Grant. Superb film, superb cartier. Evident pașii ne-au purtat și în zona Portobello Market unde era o mare animație, un loc pe care este musai să-l vizitezi. V-am spus că în această incursiune prin Londra o să vă prezint o Londra altfel, cu mai puține obiective turistice de neratat, dar o Londra mai autentică. Sper eu.

O zi și o noapte am cutreierat acest cartier. Mai aveam în plan să ajungem și pe Abbey Road locul unde au poza de pe un album Beatles-ii, când traversau pe o trecere de pietoni. Era cam departe și noi cam obosiți, așa că am renunțat la această idee.

Dimineața după micul dejun ne-a strâns catrafusele și ne-am îndreptat agale spre următorul loc de cazare situat in zona Fitzrovia, în imediata apropiere a British Museum. Aveam în gând să lăsăm bagajele la hotel și să ne continuăm hoinăreala prin Londra, doar că am avut noroc de indianca de la recepție care ne-a cazat imediat.

Apoi evident am ieșit pe străzi. Primul nostru gând a fost să mergem în cartierul chinezesc, să mâncăm ceva bun. Zis și făcut. Aici surpriză dinte multitudinea de restaurante asiatice care de care mai animate, am ales să mâncăm la un restaurant brazilian. Dar despre mâncătorii o să vă povestesc într-un articol distinct.

După ce ne-a pus burta la cale am luat-o la pas spre Trafalgar Square. Aici aveam o restanță de vizitat musai și anume National Gallery. După un control sumar al bagajelor am primit accesul gratuita către una dinte cele mai celebre și frumoase galerii de artă de pe acest mapamond. Van Gogh, Picasso, Matisse, Degas, Goya, Eugene Delacroix, Rubens, Van Dyck, Rembrandt, Titian, Michelangelo sau Leonardo da Vinci. Opere de artă care de care mai celebre. A fost un adevărat pansament pentru suflet. Am petrecut doar vreo două ore în acest muzeu atât de ofertant.

După tura de la galeriile de artă am ales să ne tragem sufletul pe treptele de la Trafalgar Square locul atât de îndrăgit de londonezi. În mijlocul pieții se află coloana lui amiralului Nelson străjuită de patru lei. Aceasta comemorează victoria de la Trafalgar împotriva trupelor lui Napoleon. În ziua de azi în această piața sunt celebrate diverse sărbători, dar este și un loc pentru diverse adunări publice, mitinguri și manifestații.

După ce ne-am tras sufletul am mers in Picadilly Circus, apoi am luat iar metroul spre hotel. Ne-am oprit doar la o cafenea, să savurăm la o terasă o cafea bună, în timp ce simțim vibe-ul străzii londonez.

Dar de ce ne-am retras așa devreme în cameră? Ei bine aveam o surpriză pentru fetele mele. Am achiziționat bilete la Aldwich Theatre la un musical de mare succes și anume TINA - The Tina Turner. E drept că initial dorisem să mergem la Fantoma de la Operă, dar nu mai erau bilete cu mult timp înainte. Și aici la această piesă abia am găsit bilete și asta aproape pe ultimul rând din sală. Mai erau doar două locuri in spatele nostru.

Ne-am pus țoalele de gală pe noi și am pornit spre teatru. Teatrul ALDWICH a fost construit în anul 1905 în stilul baroc edwuardian și a devenit rapid un centru cultural londonez, iubit și respectat. Biletele la acest spectacol au fost destul de scumpe. Am dat pentru cele mai proaste locuri din sală 77 lire sterline pentru trei persoane. Cu toate că biletele erau foarte scumpe, nu aveai loc să arunci un ac în toată sala. La intrarea în sală a fost singurul loc din Londra unde am fost întrebați și verificați de certificatul verde. Masca în schimb nu era obligatoriu de purtat, ci doar recomandat. Dacă am văzut câteva persoane ca să o poarte.

Ne-am așezat la locurile noastre undeva foarte departe de scenă. Locurile erau destul de incomode, neavând nici măcar cotiere pentru a pune mâna. Ce m-a dat pe spate la acest teatru era atmosfera. Spectatorii în marea lor majoritate erau oameni maturi, mai puțin tineret. Parcă nu ne aflam într-o sală de teatru, parcă eram la un meci de baschet din NBA. Majoritatea aveau ceva de ronțăit plus bere. Se râdea zgomotos și se vorbea tare. Spun asta în comparație cu o sală de teatru de la noi. Evident când a început spectacolul s-a făcut liniște deplină. În sală era absolut interzis să faci poze ori să filmezi. Existau supraveghetori care exact asta urmăreau. Abia ce am putut să fur și eu câteva instantanee.

Despre spectacol ce pot spune. A fost una dintre cele mai tari experiențe trăite de mine la viața mea. Într-un show de aproape trei ore, cu o pauză de 15 minute am văzut viața Tinei Turner care de la o viață sărăcăcioasă undeva în Tennessee a ajuns un super star international iubit de atâta lume. Neașteptat a fost o piesă tristă, așa ca viața ei, dar care la final s-a transformat în ceva deosebit. O poveste asemănătoare cu cea a Cenușăresii. Cert este că în ultima jumătate de oră toată lumea s-a ridicat în picioare pentru a cânta și a dansa. A fost o seară pe cinste. Interpreta Tinei parcă era varianta ei din tinerețe. Cum se mișca și cum dansa exact la fel ca Tina, parcă ne întorsesem cumva în timp și asistam la un concert al Tinei Turner original. Una peste alta și semăna cu Tina asta așa din înaltul tribunei.

Cam astea am făcut noi în primele zile două zile prin Londra. Mi-a plăcut tare pentru că nu am mai fost nevoiți să alergăm după tot felul de obiective turistice. Efectiv de data asta am văzut Londra cu alți ochi. Va urma.

Londra este un oraș fain este orașul meu preferat.

Nici să vrei nu ai cum să te plictisești. Sunt atracții pentru toate gusturile și culturale și sportive și petreceri de tot felul.

---

VIZUALIZĂRI: 9276 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI