Parcul Arheologic de la Dion

TIPĂREȘTE

Întorşi din cea de-a doua vacanţă petrecută în Parga, în septembrie 2014, mai aveam două zile de stat în Paralia Katerini pentru a desăvârşi şederea în Grecia alocată anului trecut. Numai că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de-acasă, vorba proverbului, deoarece cazarea din Paralia Katerini a fost greu de suportat chiar şi două zile, aşa că mi-am pus în aplicare un vechi plan de-al meu, însă niciodată dus la înfăptuire, spre marea noastră ruşine, din lipsă de timp în ciuda faptului că am avut ocazia să trecem prin Paralia Katerini de nenumărate ori. Este vorba de situl arheologic de la Dion, situat atât de aproape de Paralia Katerini, practic, la nici 15 km în direcţia Atena, pentru care am coborât de pe autostradă lăsându-ne în dreapta încă vreo 7 km. Este realmente jenant că în atâţia ani în care am avut oarecare tangenţă cu Pieria să nu fi ajuns la Dion decât după zece ani, însă mi-am aminiti de un alt proverb care spune că “mai bine mai târziu, decât niciodată”.

Aşa se face că, după ce cu o zi înainte ne luaserăm lecţia de istorie la Dodona, în dorinţa de a ne îndepărta cât mai mult de camera de hotel din Paralia Katerini, în după-amiza zilei următoare am evadat la Dion de care, recunosc, ştiam demult că trebuie, într-o zi, vizitat, dar, încă, nu-i venise rândul. Am pornit spre Dion după masa de prânz, crezând că, similar cu Dodona, vizitarea sitului n-ar fi putut să ne ia mai mult de două ore. Ei, bine, ne-am înşelat, căci, încă, de la intrare similitudinea a dispărut când am remarcat că aici era un ditamai Parcul Arhelogic, şi nu sit micuţ, cu o ditamai parcare în faţă. Ba chiar, la intrare, muzeograful după ce a completat într-un catastif câteva date despre noi (în special din ce ţară suntem, pentru a ţine o statistică aproximativă a vizitatorilor, dealtfel încântat la auzul originii noastre româneşti, numindu-ne chiar fraţi), ne-a atras atenţia să nu întârziem mai mult de ora 17,00 prin parc, ca mai apoi să avem timp să vedem şi muzeul dedicat, ca parte componentă a ceea ce se cheamă Dion, al cărui program de vizitare se sfârşea la 19,00. Preţul biletului de intrare a fost 6 euro/persoană. Atunci am realizat că aici era lucru serios, de dimensiuni considerabile, nu chiar un sit oarecare.

Zis şi făcut, cu broşurile primite la intrare odată cu biletele, urmăream planul parcului arheologic, în aşa fel încât să nu ratăm vreun obiectiv, ţinând cont de faptul că suprafaţa pe care se întinde acesta este de hectare bune, însă pentru noi, oameni cu condiţie fizică bună, după cum îmi place să cred, aceasta nu era o problemă, singura problemă era să ne ajungă timpul încât să ajungem şi la muzeu. Ce să vă spun, totul era absolut impresionant, ţinând cont de dimensiunile considerabile ale imensului Dion, mai ales că nu m-am aşteptat nici o clipă să întâlnesc o asemenea enormitate!

Dion, aflat la poalele muntelui Olimp, ce derivă din cuvântul dios care înseamnă al lui Zeus, a fost unul dintre cele mai de seamă sanctuare ale Greciei antice ridicate în cinstea, evident, a lui Zeus, “tatăl zeilor şi al oamenilor”, aşa cum era supranumit stăpânul suprem al Olimpului şi-al surorilor acestuia, Muzele. Era a doua zi consecutivă când întâlneam un fost sanctuar ridicat în cinstea lui Zeus, după cel de la Dodona şi mă gândeam că e, deja, o performanţă.

Oraşul Dion era “locul sacru” al vechilor macedoneni de o importanţă covârşitoare pentru greci, un centru de civilizaţie timp de mai bine de 1000 de ani. La sfârşitul secolului al V-lea Î. C., Regele Arkelaos I, fondatorul oraşului Pella, a construit sanctuarul lui Zeus (de aici trăgându-i-se numele de Dion), şi, de asemenea, un stadion şi-un teatru, în vederea desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Dion ce au avut loc în onoarea lui Zeus precum şi a punerii în scenă a pieselor de teatru ale lui Euripide. Aceasta coincide şi cu perioada în care statul macedonean a intrat în epoca sa de maximă înflorire şi putere, aici venind să se întreacă cei mai buni atleţi, iar organizarea acestor jocuri, care durau nouă zile, era supervizată de regii macedoneni înşişi, prilej pentru a arăta lumii că civilizaţia macedoneană atinsese cote înalte.

Un oraş întreg a luat fiinţă lângă altarul sacru: aici Filip al II-lea îşi sărbătorea victoriile, tradiţie continuată şi de Alexandru cel Mare, tot aici acesta din urmă şi-a reunit trupele pentru a le pregăti înaintea campaniilor sale de cucerire. În secolul al IV-lea Î. C., Alexandru cel Mare a adus sacrificii la Templul lui Zeus Olimpianul în Dion înainte de a porni campania sa împotriva Imperiului Persan. Mai târziu, el a donat o statuie magnifică templului, reprezentând trupele de cavalerie căzute la datorie în bătălia de la Granicus. Oraşul a ajuns la apogeul său arhitectonic în timpul succesorilor lui Alexandru cel Mare. În zilele sale de glorie în oraş trăiau aproximativ 15.000 oameni, o cifră gigant la acea dată. În timpul lui Filip al V-lea, după o invazie sângeroasă, oraşul a fost prădat. După moartea lui Perseas, ultimul rege macedonean, Dionul a fost integrat coloniilor romane în timpul domniei împaratului Augustus şi a cunoscut o a doua dezvoltare in secolele al II-lea şi al III-lea D. C. Dionul a fost funcţional până în sec. al V-lea D. C. când a fost în întregime distrus în timpul unui mare cutremur, inundat, mai apoi, si niciodată reconstruit. Oricum, ruinele pe care astăzi le întâlnim în sit aparţin perioadei romane. Am fost impresionată de vegetaţia luxuriantă existentă, situl fiind în acelaşi timp şi rezervaţie naturală biologică pentru unele specii rare de insecte si reptile, dar şi sanctuar faimos al lumii antice. Răcoarea binevenită a copacilor seculari ne-a însoţit cât am vizitat altarele zeilor, potecile înguste fiind croite perfect pentru a se încadra în peisaj. Trebuie precizat că situl este divizat, de fapt, în două mari elemente: pe de o parte sunt altarele zeilor antici veneraţi aici, iar pe de altă parte, înconjurate de vechiul zid fortificat, sunt ruinele oraşului antic. Noi am început prin a vizita sanctuarele şi altarele, lăsând la urmă ruinele oraşului.

Este foarte bine semnalizat cu indicatoare, panouri explicative, aşa încât nu e prea greu să te descurci, mai greu este cu deplasarea pentru care trebuie să ai disponibilitatea parcurgerii a cel puţin 10 km, pendulând între obiective. Pe jumătate mlaştină, pe jumătate oraş antic, situl de la Dion este un loc unde atât arheologii, cât si naturaliştii şi-au găsit obiectul muncii. Oraşul ce a găzduit odată personalităti de notorietate în lumea antică, în ziua de astăzi te uimeşte prin verdeaţa abundentă şi iazurile ce au devenit casă pentru o mulţime de creaturi. Broaştele sunt de departe cele mai numeroase, dar există, de asemenea, o mare varietate de păsări, fluturi, libelule, păianjeni, peşti, broaşte ţestoase şi nevăstuici ce se ascund printre ruine şi verdeaţă.

Aşadar, cu broşura în faţa ochilor, ne-am făcut rapid un plan şi am început prin a o lua în dreapta, către teatre, sanctuare şi altare, urmând să sosim la un moment dat aproape de locul prin care intraserăm în sit, ca, mai apoi, să ne aventurăm în oraşul antic. După ce am trecut pe lângă panourile explicative despre Izvoarele Sfinte (Vaphyras) şi Muntele Olimp, în depărtare ne-a atras atenţia teatrul elenistic, enorm, refăcut şi cu toate astea, într-o stare proastă de conservare. Se spune că este locul în care Alexandru a dat o petrecere uriaşă, inclusiv, cu puneri în scenă a unor piese de teatru în 334 î. Hr., când i-a întâlnit pe generalii săi înainte de a porni marea campanie de cucerire a Asiei. Teatrul ce a fost construit pe deal, se pare că era doar parţial susţinut de acesta, restul fiind artificial edificat în vederea rezemării sale. De asemenea, se spune că ar fi existat un pasaj subteran cu două intrări în orchestra, un fel de "scară a lui Charon", pentru a permite spiritelor să vină dinăuntrul pămâtului, de la Hades, Charon fiind luntraşul lui Hades, zeul Infernului.

De aici am mers spre Sanctuarul lui Zeus Olimpianul, aflat cam la 120 metri distanţă, unde a fost găsit un altar mare şi mai multe inscripţii cu texte despre regii macedoneni. Aici Alexandru cel Mare a adus un mare sacrificiu înainte de a pleca în campania sa de cucerire a estului, în anul 334 Î. C. Relativ aproape se văd astăzi ieşind dintr-o movilă de pământ, ruinele Odeonului sau teatrul roman, construit, evident, în perioada romană, mult mai mic, menit să-l înlocuiască pe cel elenistic. Din aceleaşi timpuri datează şi micuţa clădire învecinată a Băilor Romane construită în două faze, aşa cum reiese din informaţiile de pe panou, care cuprindea frigidarium (băi reci), tepidarium (băi calde) şi caldarium (băi fierbinţi). La Sanctuarul lui Zeus Olimpianul erau afişate inscripţii speciale cu referire la afacerile de stat importante, cum ar fi tratate de pace, reglementarea limitelor statului, decrete onorifice, etc., macedonenii care aglomerau festivalurile ţinute aici putând citi aceste texte şi, în felul, acesta să fie informaţi.

Revenind la răspântie de drumuri, o mică cotitură la dreapta ne aduce direct la Sanctuarul Demetrei, zeiţa fertilităţii, grânelor şi a recoltelor ce era venerată în două temple, cu o anticameră şi o nişă. Este templul cel mai vechi găsit la Dion, datând din secolul al VI-lea Î. C. care a fost funcţional până în epoca romană. Aici au fost găsite vase de lut, mici corpuri de iluminat, mătănii din sticlă, un inel micenian care demonstreză că templul a fost îndelung folosit şi după epoca macedoneană. Astăzi există între rămăşiţele sanctuarului câteva statui, reproduceri ale celor originale găsite aici, care acum sunt păstrate în muzeu. Templul Demetrei a fost descoperit în 1973 la câţiva metri distanţă de zidurile oraşului Dion, într-o mlaştină generală ce cuprinsese totul.

Aproape imediat după sanctuarul Demetrei, pe partea de nord, se află Templul mic dedicat lui Zeus Hypsistos, templul fiind situat în spate şi-un altar în faţă. Aici au fost plasate copii ale unei statui originale de cult şi a celei cu vulturi pe locul unde a fost găsită o statuie a zeului, ridicată pe un piedestal ţinând în mâna dreaptă fulgerul, în timp ce în stânga ridicată ţinea sceptrul. Aceasta era, probabil, însoţită iniţial de statuia lui Hera găsită în construcţia zidului oraşului. Un vultur mare de marmură stătea într-o parte a statuii lui Zeus, în faţa templului, iar pe un bloc de piatră sculptat, de asemenea, se găsea un relief cu vulturi, un taur, un inel de fier care denotă că animalele ar fi fost legate înainte de sacrificare. Originalele pot fi, toate, văzute în muzeu.

Întorcându-ne, am trecut podul peste râu şi am găsit Templul lui Isis, zeiţa egipteană, preferata lui Alexandru cel Mare, care a înlocuit-o pe Artemis în epoca grecească (din secolul al II-lea D. C.). Dion a rămas „ospitalier” faţă de zeii străini, închinându-se lui Sarapis şi Isis, idee susţinută şi de propaganda de stat a lui Ptolemeu din Egipt, care a ajuns în oraş în perioada romană. Sanctuarul este in întregime inundat de apele râului, dar arhitecţii au plasat aici copii ale unor statui originale, iar acestea, împreună cu vegetaţia abundentă şi coloanele căzute dau un aer extrem de misterios locului. Locul poate fi traversat graţie pasarelelelor montate peste cele patru temple mai mici, trei aşezate pe o parte, în centru fiind marele altar şi cele patru coloane ionice din templul lui Isis Lochias. Două dintre templele mai mici, dedicate lui Isis Tyche și Afrodita Hypolympidia (adică Afrodita de la Muntele Olimp) adăpostesc izvoare sacre. Sanctuarul lui Isis a fost localizat în 1978, imediat în afara a zidurilor oraşului, în partea sa sud-estică. Norocul a făcut ca acest sanctuar să fie găsit intact, aşa cum a căzut după cutremurul devastator, faptul acesta datorându-se noroiului provenit de la inundaţii care a acoperit imediat totul după catastrofa finală.

În fine, ar mai fi sanctuarul lui Asklepios numit Asklepion, dedicat zeului Medicinei şi vindecării, respectat în toată lumea greacă veche civilizată. Asklepios este, de obicei, reprezentat cu un toiag personal în jurul căruia se răsuceşte un şarpe. Sanctuarul se află într-o zonă umbrită de copaci seculari, iar prezenţa izvoarelor din apropiere ar fi fost importantă în practicarea cultului său care presupunea folosirea apei pure ca fiind esenţială.

Sanctuarul a rămas în funcţiune timp de cel puţin 600 de ani de la data fondării sale în secolul al IV-lea Î. C., iar membrii familiei lui Asklepios, precum fiica sa Hygieia, zeiţa curăţeniei, dar şi alţii fiind, de asemenea, veneraţi aici.

Dincolo de sanctuare, se intră în interiorul oraşului antic, lăsând în urmă ruinele vechiului zid fortificat care înconjura oraşul. Dacă iniţial, zidurile “închideau” un oraş de aproximativ 43 ha, suprafaţa acestuia s-a redus treptat, pe la mijlocul secolului al III-lea Î. C. la 37 ha, iar în secolul al IV-lea D. C. la doar 16 ha. Oraşul avea o reţea stradală clasică, cu o arteră centrală principală intersectată cu mai multe străzi paralele, pavate cu lespezi de piatră, şi avea un sistem de alimentare cu apă şi o canalizare bine puse la punct.

Spre deosebire de situl cu sanctuarele sacre ale zeilor, unde vegetaţia este bogată şi atmosfera umedă şi jilavă, ruinele oraşului sunt scăldate de un soare nemilos, ceea ce ne-a determinat să ne grăbim, mai ales că eram în întârziere şi n-am fi vrut să ratăm muzeul. Există clădiri situate într-o zonă mai înaltă, care datează din epoca imperială şi care sunt foarte bine păstrate, dar şi clădiri mai vechi, la nivele inferioare, de unde nu au rămas decât câteva ruine.

Exista o stradă (principală) foarte bine păstrată chiar şi astăzi, cu lespezi mari care păstrează urmele roţilor vehiculelor antice, iar de o parte şi de alta se aflau magazine si depozite de marfuri, ale caror ruine au fost descoperite săpând în fundaţiile ruinelor iniţiale. O reţea elaborată de drumuri pavate în timpuri imperiale, delimitate de locuinţe a permis libera circulaţie a pietonilor şi a vehiculelor. Paisprezece drumuri au fost amplasate şi excavate.

Un drum care face la stânga, de-a lungul căruia casele private ale locuitorilor erau dispuse de-o parte şi de alta, duce spre ruinele unei biserici paleocreştine, unde s-au păstrat câteva mozaicuri si bazoreliefuri.

Însă piesa „tare” a anticului oraş Dion, primul punct de atracţie al acestuia îl constituie un complex de băi publice care acoperea o suprafaţă de peste 4.000 mp format din zece partiţii mai mici. Acestea au fost extinse cu băi de înot, piscine reci, călduţe şi calde, saune şi săli de masaj. Ele au fost construite într-un stil luxos, piscinele au fost pavate cu marmură şi zonele uscate cu mozaic, multe statui decorând arealul. Băile au jucat un rol important în viaţa socială a cetăţenilor romani care veneau aici câteva ore aproape în fiecare zi, nu numai pentru baie în sine, ci şi pentru a relaţiona cu prietenii sau partenerii de afaceri.

În partea dreaptă a băilor se găseşte Odeion, un mic teatru acoperit unde aveau loc concerte muzicale, recitaluri şi care a fost, uneori, utilizat ca şi consiliu sau bouleuterion. Demn de mare atenţie este sistemul de încălzire prin pardoseală numit hipocaust, strămoşul sistemului de astăzi, mulţi dintre pilonii de cărămidă ai hipocaust-ului sunt încă vizibili. Hypocaust-ul era o cameră subterană, cu un număr mare de stâlpi de cărămidă de susţinere a tavanului, prin care aerul cald circula folosind la încălzirea etajul de deasupra în timp ce focul ardea în cuptoare. Aerul cald nu a fost limitat la a încăzi podeaua, de asemenea, şi pereţii fiind încălziţi similar.

Latrinele publice au supravrţeuit în stare bună până astăzi, nu, nu vă gândiţi că ar mai putea fi utilizabile, însă trebuie menţionat că exista un sistem de canalizare eficient, ca şi un sistem de spălare cu apă curentă. În vremea romanilor aceste toalete erau uneori cunoscute sub numele de "Vespasianae", denumire ce se trage de la împăratul Vespasian, care a impus o taxă pe folosirea acestora.

Atrage atenţia şi agora, bine conservată, zona animată în care se întâlneau cei mai mulţi dintre cetăţenii oraşului.

În dreapta drumului roman principal se merge pe o stradă secundară pe care se află o serie de case private, inclusiv Vila lui Dionysos, o mare vilă cu un superb mozaic reprezentandu-l pe Dyonisos, în caleaşca lui ieşind din valuri. Aceasta a fost o clădire impunătoare cu o curte înconjurată de coloane ionice, cu băi, o bibliotecă, un atrium cu o sala mare de banchete. Sala de banchete are podeaua cu acel mozaic magnific, care este mai dificil de observat în spatele unui grătar de protecţie, de aproximativ 100 de metri pătraţi, canapelele pentru meseni fiind amplasate de-a lungul a trei laturi ale camerei. Probabil că un incendiu teribil, cauzat de cutremur, ar fi distrus clădirea.

Mergând spre intersecţia cu drumul principal, am găsit ruinele unei clădiri poligonale, care, de fapt, se presupune ca era o piaţă acoperită.

În încheiere vă spun că situl este departe de a fi fost excavat în întregime şi aici, an de an, echipe de arheologi muncesc sub privirile turiştilor curioşi. Mărturisesc că m-a impresionat felul acesta “open” de a lucra, mai ales ca are o perfectă justificare economică, pentru că din biletele vândute turiştilor se strâng bani care se întorc la arheologii care excavează si recondiţionează altarele. Concluzionând, situl de la Dion este un “must see” pentru călătorii pasionaţi de istorie si civilizaţie care ajung pe Riviera Olimpului dar şi un loc minunat unde se pot petrece câteva ore bune în natură. Despre ce am găsit în muzeul spre care ne-am grăbit cât am putut, vă voi povesti, sper, mult mai succint altă dată, căci acum m-am lungit foarte tare, fascinată fiind de grandiosul oraş antic Dion!

---

VIZUALIZĂRI: 8360 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI