Dezamăgitoarea Lamezia...

TIPĂREȘTE

N-aș mai fi vrut să scriu și despre Lamezia Terme, având în vedere că nu prea m-a impresionat cu nimic pozitiv, însă m-am gândit să o fac totuși în câteva cuvinte pentru a-mi expune propria părere despre această bucățică a Calabriei.

După cum probabil știți, zborurile directe din București Otopeni spre Lamezia Terme sunt operate cu o frecvență mulțumitoare și sunt foarte tentante din punct al prețului, de aceea pot fi folosite cu succes ca poartă de intrare spre vizitarea și explorarea frumoasei Calabria. Așa am procedat și noi, iar după două nopți și o zi petrecute în Tropea, am sosit în Gara Lamezia Centrale, apoi ne-am cazat la Hotel Sogni dʼOro Airport vezi impresii, urmărind ca în scurt timp să ajungem la secția de votare pentru a ne exprima dreptul de a alege viitorul președinte pentru cei patru ani din față.  

Mă documentasem un pic înainte de a pleca de acasă, aflasem că în Lamezia Terme se organizează secție de vot în incinta Muzeului Lamentin de Arheologie, așa că după ce ne-am instalat în camera de hotel, n-am zăbovit și am ieșit să ne orientăm la fața locului.

Zona gării și a aeroportului se numește Lamezia SanʼEufemia, așa cum oficial este și denumirea aeroportului, ceva mai spre țărm și plajă, ținutul este cunoscut precum Cafarone sau ca Gizzeria Lido în prelungire, iar orașul Lamezia în sine, știut ca Lamezia Terme Nicastro se află la circa opt kilometri de malul mării, în interior, desfășurat pe câteva coline scunde.

Lamezia Terme Nicastro este un oraș cu un pic peste 67.000 de locuitori, situat la granița estică a câmpiei de coastă creată prin asanarea unei zone mlăștinoase întinse.  Originile orașului Nicastro datează din secolul al IX-lea, când Calabria făcea parte din Imperiul Bizantin , pe atunci fusese creată o fortăreață numită Neo Castrum  („Castelul Nou” ).  O mare abație benedictină, Sfânta Eufemia, a fost fondată aici în 1062 de nobili normanzi, iar orașul a fost aproape distrus după un cutremur în 1638 când au murit peste o sută de locuitori, iar abația a fost transformată în ruine. Fortăreața construită de normanzi,  extinsă de împăratul Frederic al II-lea și de regii angevini, s-a prăbușit de asemenea.

Zona este una eminamente predominată de agricultură, cu două secole în urmă fiind chiar vestită în sericicultură (creșterea viermilor de mătase), în zilele noastre măslinii și vița-de-vie reprezentând culturile pe care se pune accent. Desigur, nici citricele sau chiar grânele nu sunt de neglijat.

Mai aflasem că în orașul Nicastro aveam de văzut Museo Archeologico Lamentino  (normal, secția de vot fiind amenajată în incinta sa), Cattedrale dei Santi Pietro e Paolo, Museo Diocesano și, bineînțeles, castelul norman-șvab în cartierul San Teodoro, pe care îl găseam undeva la înălțimea celor 300 de metri în care culminează ruinele sale.

Nu se punea problema să putem ajunge la Bastionul Cavalerilor de Malta care este un turn de veghe masiv și bine conservat, construit în 1550 de viceregele spaniol al Neapolelui,  Pedro de Toledo. Acesta era de vizitat dacă am fi avut mașină la dispoziție, fiind situat în altă direcție, cumva de la cazarea noastră spre Gizzeria Lido, dar nu prea facil per pedes.

Așadar, ne-am gândit să ne concentrăm un pic pe Nicastro câteva ore, apoi să ne retragem la hotel în preajma căruia să fi găsit o mâncătorie pentru masa de seară, pe urmă să ne pregătim bagajele și să ne odihnim un pic până la 03,30 când urma să ne trezim. Acesta era programul gândit pentru acea zi.

Din zona gării Lamezia Centrale există autobuze ale transportului public local spre Nicastro și credeam că în acea zi de duminică vom găsi ceva convenabil, respectiv unul cu care să ne deplasăm în jurul prânzului. Dar odată ajunși în stație, privind panoul cu mersul autobuzelor, ne dăm seama că fusese unul pe la orele 10,00, iar până la 14,30 ioc altul. În atare situație, gândul ni se duce repede către un taxi, pleiada de asemenea mașini fiind remarcabilă alături.

Ne îndreptăm civilizat către primul taxi din linie, când mă uit mai bine la șofer, văd unul care semăna fizic a interlop, soțul spune în engleză unde vrem să ajungem, el se preface că nu înțelege mare lucru, apelează la translate, eu întreb timid cât face cursa, acesta ne asigură prin semne că puțin, așa cum mă gândeam și eu pentru cei opt kilometri de parcurs.

Pe drum ne zice, tot cu ajutorul translate, să-l sunăm să vină să ne ia la întoarcere, face schimb de numere de telefon cu soțul, apoi sosim în centrul orașului unde oprește în stația de taxi să ne lase. Surpriză, ne cere 50€, eu, cu fața picată, îngaim cu ochii mari că e prea mult, el „bagă” în calabreză că e duminică și ăsta e tariful, și-apoi ce mare lucru sunt 50 €, dar că ne face reducere de 10€ la drumul de întoarcere care o să fie 40€, eu mai-mai că era să mă iau de „mafiot” , soțul mă ponderează și îi plătește dând de înțeles că ne-am prins că ne-a păcălit, dar fiind suntem în țara sa, nu ne punem mintea cu el.

Deja ne stricase cheful, dar hai să dăm uitării episodul și să ne prefacem că am depășit incidentul.

Vremea era superbă, soare, cald, orașul aglomerat, lumea ieșise la plimbare îmbrăcată frumos, ca de sărbătoare. Principalul bulevard, Corso Giovanni Nicotera fusese luat cu asalat de localnici dornici de plimbare, cot la cot: tineri, vârstnici, femei, bărbați, mămici cu cărucioare, defilau prin centrul istoric care era doar pietonal duminica la prânz. În general, aspect modest, vetust și ponosit lipsind strălucirea altor orașe din Bella Italia, cam asta a fost părerea formată ad-hoc.

Noi dăm drumul aplicației google. maps având Muzeul Arheologic drept destinație și în treacăt luăm seama la  Fontana Monumentale, o succesiune de bazine alimentate fiecare de țâșnitori,  Cattedrale dei Santi Pietro e Paolo, o clădire care atrage privirile prin dimensiune și aspect,  Municipio sau Primăria, Museo Diocesano situat alături, Monumento dei Cadutti  (Monumentul Eroilor), aflat peste stradă, de fapt Corso Numistrano. Pe aceeași parte sosim la Museo Archeologico Lamentino pe care-l recunoaștem ușor și după tricolorul afișat pe un panou la intrare, semn că ceva „românesc” se petrece acolo.

Am intrat, ne-am făcut treaba votând, apoi am ieșit cu gândul să mâncăm ceva pentru a prinde puteri, ca mai apoi să ne mai plimbăm ceva înainte de a pleca spre cazare cu vreun autobuz. Am căutat prn centru un local unde să ne potolim foamea și nu am avut norocul să găsim nimic deschis, doar cofetării și gelaterii.

Tot foindu-ne dăm de localul unui arab, în care se putea mânca kebab, cartofi prăjiți, salată și, desigur, nu l-am iertat. Am mâncat pe săturate, ne-am răcorit cu câte o Coca-Cola, apoi am plecat să ne îndulcim cu înghețată. Ochisem mai înainte, lângă statuia Madonninei suspendată în vârful unui obelisc, o gelaterie șic pe nume Roma Pasticceria Bar unde văzusem la terasă cum cupele de înghețată savurate de clienți arătau minunat. Le urmăm exemplul și când ne vin înghețatele comandate la masă, îl abordez pe tânărul chelner ce ne-a făcut acest serviciu, întrebându-l cum ajungem în stația de autobuz deoarece vrem să ajungem la Lamezia Centrale.

 Acesta, foarte amabil și bun vorbitor de engleză, îmi arată pe telefonul meu, pe google. maps unde se află stația de bus, și deodată ne întreabă de ce nu folosim trenul, că doar stația de autobuz este lângă stația de tren Lamezia Nicastro de unde putem lua trenul până la Lamezia Centrale. Bingo! Asta era! Dacă am fi avut această info prețioasă că există tren între Lamezia Centrale și Lamezia Nicastro, cu siguranță am fi putut evita pățania cu taximetristul.

Fericiți de ceea ce aflaserăm, ne savurăm înghețatele, achităm și dăm să plecăm, dar deodată, după prânz, am observat un fenomen cel puțin bizar și anume că orașul se golise de lume, totul devenise pustiu, magazine, pizzerii, gelaterii, restaurante închise, de parcă „se dăduse cu praf de mers” , așa încât ne-am dorit să dispărem și noi din peisaj.

Ne ridicăm, fixăm GPS-ul pe gară și o luăm la pas prin centro storico în care mai vedem Cinema Teatro Umberto, o clădire veche, ce părea nefuncțională,  pe urmă ne lansăm pe Corso Giovanni Nicoterra, unde vedem un indicator spre Teatro Grandinetti Comunale, teatrul oficial al orașului, trecem de Fontana, atracție turistică gen fântână cu o sculptură ce reprezintă o pasăre metalică deasupra și o ținem drept înainte spre gară.

Între timp se încălzise cam tare, aerul devenise greu de suportat, soarele ne bătea în cap, așa că ideea de a fi explorat Lamezia Nicastro dispăruse definitiv.

După ce am ajuns la gară, observăm pe panoul cu „mersul trenurilor” că următoarea cursă spre Lamezia Centrale era la 15,03, deci într-o oră. Mergem direct la automatul de bilete, fiindcă vă dați seama că nu există casă de bilete propriu-zisă cu personal uman, dar nu funcționa, era defect!

 În atare situație, intru online, de pe telefon, pe website-ul Trenitalia trenitalia.com/en.html și cumpăr biletele 2,80 €/ambele, după care adăstăm vizavi, la un restaurant cu specific german, pe nume Löwengrube, unde ne potolim setea cu câte o bere pe cinste. Soțul nu se poate abține și îl sună pe taximetrist, care deja era vioi că apelăm din nou la el și era rost de bani iarăși, și îi spune că tocmai cumpăraserăm biletele la tren cu faimoasa sumă de 2,80€ și nu mai avem nevoie de serviciile lui. Aici s-a încheiat experiența lamentină, ajungând în Lamezia Centrale după câteva minute.

În concluzie, pot să spun că, deși ne-am atins ținta de a vota, vizita în Lamezia Nicastro nu ne-a adus satisfacția pe care ne-am fi dorit-o. Orașul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor noastre, de fapt ni s-a părut destul de anost și neatrăgător cum nu cred că ni se întâmplase vreodată în Italia. Abia atunci înțeleseserăm de ce ne-am întâlnit în Tropea, după prânz, cu o gașcă mare de conaționali cu care zburaserăm în avion, dar ei aleseseră să se cazeze în Lamezia. Se plictisiseră repede de aceasta și veniseră în Tropea chemați de farmec și frumos, fiind de-a dreptul încântați de aspectul micuței bijuterii calabreze.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 34 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI