8. Lagos – tarmul unde Natura si-a dezlantuit talentul

TIPĂREȘTE

Spre seara, am ajuns in Lagos, dupa plimbarica facuta pana la Faro.

Parcarea ochita deunazi s-a aratat a fi libera. Am iesit pe strasse...

O muzica vesela ne-a indrumat pasii catre Praca de Gil Eanes, aflata in apropiere. Urechile, bucuroase, au votat “pentru”, insa un miros ce sugera o masa imbelsugata tragea vartos de narile noastre intr-o directie contrara. Glandele salivare si-au inceput activitatea fortand cateva inghitituri in sec. Am ignorat sugestia narilor...

Cativa artisti stradali tocmai isi incheiau prestatia exact cand ne apropiam si noi de multimea stransa de jur imprejur! Ce noroc! Puteam impaca toata gasca organelor!

Am luat-o razna pe stradutele orasului vechi. Multa lume se perinda in toate directiile, cei mai multi “curgand” dinspre zona inalta a orasului, dinspre cartierele mai noi unde, probabil, o parte dintre ei erau cazati. Vremea ciudata, foarte racoroasa, i-a fortat pana si pe cei mai curajosi sa-si ia macar un pulovaras pe umeri astfel ca parea ca suntem intr-o luna din iarna portugheza, nu de inceput de vara!

Terasele, insa, pline! La fel si strazile: pline de magazinele! Na! Acu' incepura si ochii sa faca opinie separata, aruncandu-se peste miriadele de nimicuri simpatice, obiecte destinate turistilor in special, multe traditional portugheze “made in China” si vandute de indieni sau pakistani (asa cum am mai vazut!). O geanta de umar se tot inghesuia in fata ochilor lui Vicky, fara succes, deocamdata... Bravo, fato, tine-te tare! Uh! Imediat, au aparut profitorii situatiei respective: cativa magneti si cateva vederi s-au aruncat in rucsacul nostru spre bucuria viitoare a matusilor Didi si Lila!

Stradutele sunt minunate si meritau o atentie sporita dar, cum spuneam, astazi nu fusese ziua pentru Lagos ci pentru Faro si Olhao, asa ca ne-am introdus in mijlocul unei terase, sub un radiator agatat intr-un suport – deh, racoare! Puteai solicita, asa cum am vazut la altii, o patura. Am luat o cina usoara: minunatele coaste de porc cu nu's-ce sos rosu gen ketchup, dar mai aromat, insotite de niste cartofi in coaja. Un pahar de vin rosu – o spun inca o data: excelent! - a potolit definitiv revolta organelor... Sper ca legile portugheze sa permita, precum in Italia, Franta ori Spania, un pahar de vin sau de bere atunci cand esti la volan. (Nu amestec niciodata volanul cu alcoolul, in tara, dar am vazut ca “afara” este posibil intr-o masura foarte rezonabila; ca cea in care ma incadram acum!).

Luminile s-au aprins peste tot dand alta fata Lagos-ului. Langa terasa noastra, un acordeon a inceput sa emita melodii pariziene, semn ca proprietarul este un calator frecvent prin Europa. Nu canta foarte rau dar nici nu prea sareau fisele spre el. L-am recunoscut trei zile mai tarziu, in avionul de intoarcere acasa...

Am parasit terasa incheindu-ne nasturii la geci. Gata gluma ca-ncepe dardaiala... Pana la parcare, am mai trecut in revista cateva stradute, pline de energia celor care populau terasele, cu muzica izbucnind in diferite locuri, ba vioara, ba chitara (si electrica si “rece”), cu boxe ce emiteau”negative”... Pe britanici ii bungheai din prima: beri multe, camasa iesita din pantalonii scurti, ciufuliti, prinsi in interminabile discutii. Francezii, mai multi, consumau cu precadere vin... O multime de blonzi spatosi, 'nalti cat fostele Turnuri Gemene, clar nordici tineau isonul unui chitarist.

Cautand parcarea, am iesit in Praca Infante Dom Henrique – langa statuia titularului, zona aflata pe lista obiectivelor turistice. Nici dracu'... Doar doi pustani se sarutau de zor profitand de intimitate!

In drum spre Salema n-am putut sa nu remarcam, in bataia farurilor, ce inseamna o sosea bine construita, cu marcaje reflectorizante de buna calitate, facuta cu fondurile europene atat de “urzicante” pentru autoritatile romane...

* * *

Dimineata, ne-am trezit cu speranta unei minuni care sa ne ofere cateva ore de plaja. Neeee, nici o minune: nori josi, vantulet rece! Bineeee, pai daca-i pe d-astea, trecem la cel de-al doilea plan “B” - o tura cu barca spre grotele Lagos-ului idee picurata la fiecare intersectie, pe panourile de langa toate plajele, in vitrinele tuturor magazinelor ce promoveaza turismul! Cat de rezistent ai fi, n-ai cum sa nu cedezi “presiunii”! Au mai fost si minunatele review-uri citite pe AFA...

Si totusi prognoza arata soare pentru ziua de azi, e drept cu doar 21ºC maxima! Un licar de speranta incapatanata ne-a facut sa punem, prosoapele de plaja si echipamentul de baie. Ratiunea, la fel de capatanoasa, ne-a pus sa completam desaga si cu caciuli, pulovarase si geci!

Am reluat scenele de ieri: coborat la micul dejun, salutat obsedatii aia de drumetii, completat colesterolul cu ajutorul omletei cea de toate zilele – azi cu sunculita prajita! - branza, rosie, cafele si mai cu tupeu ca ieri, am zdranganit, sadic, cheile de la masina... Glumesc, evident; mi-as fi dorit sa ma alatur si eu acelui grup ambitios (departe de a fi vreo trupa de sportivi performanti, unii poate ca erau pensionari de ani buni...), doar ca nu ne-am pregatit pentru asa ceva...

Ce a urmat stiti, deja: urcat, sosea ingusta, nationala N125, semaforul – mereu verde in ultima vreme, ha-ha, si-apoi, in Lagos, parcarea subterana...

Primul “obiectiv” - hala de peste. O cladire imensa, cu doua etaje, cam prea monumentala, zic si eu.

Am luat la rand boxa cu boxa, ca la muzeu, admirand exponatele de diferite forme, culori si greutati. Totul proaspat! N-am vazut nimic congelat. In “livada”, “fructele” mustacioase sau multi-membre nu ne starnesc chiar poftele... Saculeti de scoici mici, rotunde si maronii stau alaturi de zona cu bucati de toate culorile, transate din toate neamurile de peste... Cateva acvarii intregesc spectacolul. La etaj, alte fructe dar si zarzavaturi si legume, plus flori. Mai urcam un etaj si iesim pe o terasa unde erau amenajate cateva mese la care puteai servi diverse. De pe terasa am putut vedea intreaga promenada oferita de canalul amenajat al Raului de Bensafrim, portul turistic si Av. Dos Descobrimentos. Lunga zona de promenada este umbrita de un sir de palmieri sub care in sir indian sunt amenajate zeci de tonete cu de toate... De toate dar, nimic care sa atenteze la buget, dupa cum am constatat ulterior!

Norii s-au mai rarit asa incat, din cand in cand, soarele isi mai ranjea dintisorii. Dupa ultima toneta cu plute si baticuri, la mica distanta, un tip pazea un panou care te invita la grote: 15euro de caciula! Si aveam barca noastra cu “gondolier” personal... N-am mai ezitat.

Un barbos ne ajuta sa-i sarim in barcuta cu motor. Ne punem vestele obligatorii si, usor emotionati, parasim malul. Neasteptat, temperatura este acceptabila si fesurile raman pitite in rucsac. Hm, cine are nevoie de asa ceva!?

O barca de pescuit intra pe canal spre port insotita de un alai galagios de pescarusi. Depasim fortul ce apara odata portul, apoi cele doua faruri asezate de-o parte si de alta a digurilor. Iesim in larg – oceanul, nefiresc de plat!

Portugalia ne-a oferit o multime de peisaje care mai de care mai impresionant. Credeam ca, dupa atatea zile, n-are ce sa ne mai uimeasca chiar asa de tare. Turul facut cu barcuta, insa a fost o incantare, ceva de mare exceptie! Cred ca alaturi de Jungfraujoch (Interlaken) sau Aiguile du Midi (Chamonix), grotele Lagos-ului sunt cele mai frumoase locuri naturale vazute de noi. Consider ca ridicola taxa platita a fost una dintre cele mai bune investitii pentru suflet!

Greu de reprodus in cuvinte ceea ce am vazut. Nu cred ca au vreun efect. Sutele -fara exagerare- de poze facute sunt insuficiente pentru a reda minunatia locului. Poate filmarile... Trebuie sa vezi ca sa-ntelegi mai bine. Asa ca, ce mai stai, fa-ti bagajele!

“Gondolierului” nostru nu i-a tacut gurita nici o secunda oferindu-ne o gramada de explicatii in “portugleza” lui. Noroc ca si “romgleza” noastra era asemanatoare si deci ne-am inteles! Cred... Era clara rutina meseriei. Am intalnit genul acesta mecanic de a povesti la multi ghizi de prin pesteri, saline sau muzee. Dar tipul avea, totusi, un umor neasteptat. Plus un bun simt remarcabil.

In cele aproximativ 2 ore de plimbare am defilat prin fata catorva plaje – unele accesibile doar de pe ocean, datorita versantilor extrem de abrupti, altele pe care le vazusem si de pe uscat (Dona Ana si Batata). Formele fantastice ale rocilor prelucrate de Mama Natura sugerau elefanti ori camile, chipuri si inchipuiri; grotele au primit diferite nume, n-am retinut insa decat “Catedrala”, un “Garaj” si o “Sufragerie”.

Multime de stanci solitare dau un spectacol de neuitat.

Plajele izolate erau pline de cursanti ai scolilor de caiac, paddleboarding(habar n-aveam ca asa-i zice!) sau snorkeling, barci cu turisti, unele mai mari, altele ca a noastra, urmau trasee cunoscute doar de barcagii, ce mai, o viata trepidanta, nebanuita, se desfasura sub ochii nostri. Mai exista si scoli de scuba diving prin zona.

Din una dintre grotele fara tavan - “Ponta da Piedad” daca nu ma-nsel – puteai urca niste scari ca sa ajungi la farul cu acelasi nume aflat in cea mai sudica extremitate a Lagos-ului. N-am servit. Insa am stat si-am asistat, fascinati, la cateva discutii purtate intre “gondolierii” care erau “parcati” in asteptarea celor care s-au incumetat la ascensiune. Oameni simpli, imbracati fara fasoane, multi trecuti de prima tinerete, nebarbieriti, cu fetele cutate, dar plini de veselie si care-si omorau timpul cu “goange” facute noilor sositi. Probabil fosti pescari ce-au fost recalificati de tumultoasa societate de consum, nevoiti sa-si adapteze barcile si viata, expansiunii industriei turismului, industrie indiferenta la nazuintele lor.

Apa, cum altfel, cristalina, ofera privelistea minunata a pietrelor imbinate cu nisipul aflate la mica adancime. Poti vedea cu putin noroc si cativa pesti. Jocul de lumini strecurate pe sub peretii grotelor, ajutate de miscarile continue ale valurilor, reflexiile cerului in umbrele peretilor abrupti, incanta! . Am avut noroc, ni se spune, ca oceanul este linistit si n-am hranit pestii (raul de mare, deh), dar era mult mai spectaculos atunci cand valurile spumeaza stancile incercand, zadarnic, sa se catere pe ele...

Parerea mea – acuma-s mai destept! - este ca, indiferent ce va propuneti sa vedeti daca ajungeti in Algarve, puneti in capul listei aceasta incursiune! N-o sa regretati!

---

VIZUALIZĂRI: 4869 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI